1,332 matches
-
Chipul său vădea o stîlceală ce durea numai cînd te uitai la el și din care se ridicau năsoiul nevătămat, două urechi ca niște antene de releu și niște ochi de șoricel abătut. ZÎmbetul edentat și brăzdat de tăieturi era triumfător și ne primi ridicîndu-și mîna dreaptă cu semnul victoriei. — Cum te simți, Fermín? am Întrebat. — Cu douăzeci de ani mai tînăr, zise el În șoaptă, ca să n-o trezească pe Bernarda. Nu mai umbla cu basme, că se vede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
în gară. Deși Rogojin spusese că pornise la drum fără să dea nimănui de veste, era așteptat de câțiva inși, care strigau și-și fluturau căciulile. — Ia te uită, și Zaliojev e aici! mormăi Rogojin, privindu-i cu un zâmbet triumfător și chiar parcă răutăcios. Brusc, se răsuci spre prinț și spuse: prințe, nici eu nu știu de ce te-am îndrăgit. Poate pentru că te-am întâlnit într-un asemenea moment. Dar și pe ăsta l-am întâlnit, adăugă el arătând spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
bătând din palme ca o fetiță. — Bravo, bravo! aplaudă Ferdâșcenko. Zâmbi și Ptițân, cu toate că nici lui apariția generalului nu-i făcuse plăcere; chiar Kolea râse și exclamă și el: „Bravo!“ — Și aveam, aveam dreptate, de trei ori aveam dreptate, continuă triumfător generalul, pentru că, dacă în tren țigările sunt interzise, despre câini nici nu are rost să mai vorbim. — Bravo, tată! strigă entuziasmat Kolea. Excelent! Negreșit și eu aș fi făcut la fel! — Dar doamna ce-a făcut? întrebă nerăbdătoare Nastasia Filippovna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mă tragi? Nu cumva mă târăști la ea să-i cer iertare pentru că ți-a jignit mama și a venit ca să-ți facă de rușine casa? Ești un om de nimic! strigă iarăși Varia, înfruntându-și fratele cu o privire triumfătoare și sfidătoare. Câteva clipe stătură față în față, unul lângă altul. Ganea încă îi mai ținea mâna într-a lui. Varia și-o smuci o dată, încă o dată, din răsputeri, însă nu se mai putu abține și, pe neașteptate, își scuipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
sigur că imediat... Pe lângă asta, generale, am o rugăminte. N-ați fost niciodată la Nastasia Filippovna? — Eu? Eu să nu fi fost? Pe mine mă întrebați? De câte ori, dragul meu, de câte ori! exclamă generalul apucat de o criză de ironie satisfăcută și triumfătoare. Dar în cele din urmă am renunțat s-o mai frecventez, pentru că nu vreau să încurajez această căsătorie indecentă. Ați văzut, ați fost martor astăzi: am făcut tot ce putea face un tată, dar un tată blând și îngăduitor; acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Da, chiar l-a trișat! strigă Ferdâșcenko cu voce plângăreață, înțelegând că poate și trebuie să strecoare o vorbă. Pe dumneata cine nu te lasă să pricepi cum stau lucrurile? Ia și învață de la oamenii deștepți! i-o reteză aproape triumfătoare Daria Alexeevna (o veche și fidelă amică și complice a lui Toțki). — Aveți dreptate, Afanasi Ivanovici, acest petit jeu e teribil de plicticos și trebuie să-i punem capăt, spuse Nastasia Filippovna cu un ton neglijent. Vă povestesc și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o lună Lizaveta Prokofievna parcă se descotorosise pe deplin de toate frământările cu prilejul apropiatei nunți a Adelaidei, iar în înalta societate începuse să se vorbească și despre Aglaia, care în ultimul timp se purtase excelent pretutindeni, cu măsură, inteligent, triumfător, puțin cam prea mândru, dar mândria îi șade atât de bine! Fusese atât de tandră, atât de prietenoasă o lună întreagă cu mama ei! („Ce-i drept, în ce-l privește pe Evgheni Pavlovici trebuie să fiu cu ochii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cumva chiar ți-ai pierdut mințile, băiete? „Băiatul“ tăcu iarăși cam un minut, punându-și degetul arătător la frunte, parcă gândindu-se la ceva; însă în zâmbetul lui palid, strâmb în continuare din cauza spaimei, licări brusc ceva parcă șiret, chiar triumfător. — Dumneavoastră ați fost! repetă el în sfârșit, aproape în șoaptă, dar absolut convins. Ați venit la mine și ați stat tăcut pe scaun, lângă fereastră, o oră întreagă, chiar mai mult; de la doisprezece și ceva până la două și ceva, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o spună față de mine, înseamnă că s-a supărat. E iute din fire! — Și unde-i scrisoarea acum? Tot la mine. Iat-o. Și îi întinse biletul pe care Aglaia i-l trimisese lui Gavrila Ardalionovici, bilet pe care acesta, triumfător, avea să i-l arate surorii lui în aceeași dimineață, peste două ore. — Scrisoarea nu poate rămâne la dumneata. — V-o dau, v-o dau! Dumneavoastră v-o înmânez! spuse cu înflăcărare Lebedev. Acum sunt iarăși al dumneavoastră cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o împiedică să se usuce glorios în amurg? Și cum pot fi țări care n-au soartă, din teamă de anemia consecutivă "istoriei"? Devenirea universală înregistrează numai popoarele ce nu se cruță, ce nu-și cumpănesc destinul, ci se îndreaptă triumfător și nemilos spre agonie. Primejdiile creației îndepărtează atât pe indivizi, cât și pe țări, - de spirit. Preferând sănătatea, se opun naturii. Florile își rețin mireasma ca să nu se usuce? Parfumul e istoria unei flori, precum spiritul a unui individ. - Popoarele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
într-un oraș oarecare... sau, și mai bine, pe o insulă pustie, unde n-are la dispoziție nici mulțimea servitorilor, nici bani... Fața îi înflorește într-un zâmbet. — ...și unde, de este necesar, poate fi pus chiar sub pază. Termină triumfător: — Un astfel de om nu mai poate păcătui! E clar. Dorește să se răzbune. Dar pe cine? Se frământă zadarnic. Nu-și poate da seama. Încântată de propria-i elocință, Augusta merge un pic prea de parte: — Nu încape îndoială
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
felul acesta, lăncile aruncate de pe ziduri nu-i rănesc din lateral pe cei care merg sub scuturi... Nici măcar atunci când cad ca o grindină asupra țestoasei, aprobă germanul. Evreul încuviințează: — ...ci alunecă la vale, fără să facă vreun rău... Întâlnește privirea triumfătoare a germanului. — Uite, că e cu putință să mai învețe și oul pe găină, suspină amuzat. Își scutură hainele de țărână și se ridică în picioare. — Nu ești niciodată prea bătrân ca să afli ceva nou. Își netezește tunica, apoi îi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ție. Augustus se decide: — Eu trebuie să ajung la Senat. Astăzi se judecă procesul lui Scribonius Libo. Se preface că nu observă disperarea flaminului. — Sentința se pronunță până la apusul soarelui. Aici am cam terminat, așa că hai să mergem. — Vezi? face triumfătoare femeia. — Dar nu este o zi nefastă pentru procese? se alarmează Paterculus că muza îi va dispărea. Nefastă? ridică Tiberius mirat din sprâncene. Tânărul insistă: — În zilele consacrate lustrațiilor și sacrificiilor către zeii din cer nu e bine să ne
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Cam acum patru ani, la o petrecere În aer liber, acasă la Alex și Rob. Ellie Black! Îmi aduc aminte de tine. Lucrezi la Emap, la departamentul de marketing, și locuiești În Queen’s Park! Rostise astea pe un ton triumfător, dovedind că nu era totul doar o replică de agățat. Avea, bineînțeles, dreptate, chiar fusesem la petrecerea aceea și, pe atunci, chiar lucram la Emap. În ciuda faptului că nu-mi aminteam cîtuși de puțin de el, am trecut de la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
aud nici un cuvînt. Știm că intenționați să vă mutați din apartamentul ăsta micuț și să vă luați unul mai mare, așa că ar fi mai bine să vă economisiți banii. Un eventual refuz nu se acceptă, Încheie ea pe un ton triumfător. Dan se uită În direcția mea ca să-mi aprecieze reacția, iar eu privesc spre el În același scop. — Ăăă, mulțumesc, se bîlbîie el Înainte să-i sar În ajutor. — Mulțumim! spun eu, mergînd la fiecare și sărutîndu-i. E cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
În al doilea, sus-menționata fiică n-are habar de acești cercei... — Dar asta nu Înseamnă că trebuie să-i iau eu, o Întrerup, și ridică o mînă ca să Îmi taie avîntul. — În al treilea rînd, spune ea pe un ton triumfător, am un foarte frumos colier cu diamante, care i se potrivește mai bine Emmei, și dacă, Doamne ajută, vine ziua În care o să se mărite și fiică-mea, i-l voi da ei. Deschid cutia și mă mai uit o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
din cap, dezgustată. Vrei cumva s-o sun și de fiecare dată cînd facem sex? Știi tu, doar În eventualitatea În care s-ar simți exclusă din vreun aspect al vieții noastre... Vai, Îmi pare rău, continui eu, furioasă și triumfătoare În același timp, căci știu că nu prea are replică la asta. Probabil că o faci deja, nu? Poți să fii groaznic de imatură uneori, Ellie, spune el pe un ton brusc rece. Ce-ar fi să continuăm discuția cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Sigur, zîmbesc eu, știindu-l pe viitorul meu cumnat mare amator de dulciuri. Aș fi eu oare genul de femeie cu care s-ar Însura fratele tău, dacă n-aș avea În casă o rezervă constantă de ciocolată? Mă Îndrept triumfătoare către un dulap, pe care-l deschid, dînd la iveală cutii cu Aero, Kit Kat și Double Decker. La vederea lor, Richard Își duce mîna la inimă și spune: — Ellie, nu cred că mi-am dat seama de asta mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
apăru o servitoare aducând o lampă cu gaz, pe care o puse pe masa din fața lui. Ca la un semn, fluturii de noapte începură să se izbească de sticla acesteia. — S-a născut copilul, zise servitoarea cu un zâmbet ciudat, triumfător pe chip. E băiat. Mama însă, a murit. Astrologul înclină din cap resemnat. Apoi se uită la ceas, deschise caseta, scoase hârtie și creion și se apucă de lucru. Harta pe care o întocmi arăta ciudat, era înfricoșătoare. Stelele i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
masa unde erau așezate pozele făcute de Sachs urmelor de pantofi. Ce ai zice de niște dovezi? După un moment de examinare a urmelor lăsate de atacator și a celor descoperite în hol, continuă: - Pantofii. - Sunt aceiași? - Exact, spuse Rhyme triumfător. Ecco, mărimea 43. - Iisuse! murmură Sellitto. - Bine, deci ce avem? vorbi din nou Rhyme. Un criminal care arată de 50 de ani, statură medie, fără barbă și două degete deformate. Probabil are și cazier, de vreme ce își ascunde cu atâta grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
mai sus. - S-a văzut legătura? - Dacă nu s-ar fi văzut legătura, se enervă el, de ce aș mai fi zis să ridici mai mult arătătorul? Încă o dată. Fșșșș... batistele se separară și fluturară prin aer precum steagurile unei armate triumfătoare. - Ah, spuse Balzac. O încuviințare aproape imperceptibilă. Nu fusese tocmai o laudă, însă Kara învățase sistemul de comunicare prin „Ah” al lui Balzac. O dată izbăvită, se îndreptă către caietul de intrări pentru a inventaria marfa sosita vineri după-amiaza. Balzac se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
cu răvaș? Ea zâmbi. - Am inventat-o eu. Dar sună bine, nu crezi? Îți dau voie să o folosești în noua ta carte. - Eu nu scriu cărți despre martori. Scriu despre dovezi, spuse el simțindu-se pentru a doua oară triumfător. - Bine. Cum ți-ai dat seama că mai e cineva în cameră? Ai auzit vreun zgomot suspect? - Nu, am simțit o adiere pe obraz. Am crezut că e de la aerul condiționat la început. Dar era el. Suflându-mi aer pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
îndrăzni să se uite în ochii căpitanului. Se simțea jignit până în măduva oaselor și căuta în minte un răspuns aspru, care să pună capăt convorbirii. Atunci însă sosi gâfâind caporalul, cu scăunelul fără spetează. ― Un moment, domnule căpitan, rosti Bologa triumfător, întorcîndu-se spre caporalul asudat, parcă i-ar fi adus mântuirea. E prea înalt, nu vezi? strigă apoi mânios. Cum să se cațăre condamnatul pe asemenea... In sfârșit, ce-mi fac eu sânge rău, când nici nu e în atribuțiile mele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-l iubească numai pe el! Atunci începură să umble zvonuri de război și într-o bună zi locotenentul chiar trebui să-și curme concediul și să plece în mare grabă la regiment. Apostol se duse a doua zi la Marta, triumfător. Când veni însă vorba de locotenent, Marta zise cu ochi melancolici: ― Simpatic om!... Acuma va fi erou! Apostol îngălbeni. Se hotărî să strice logodna, să recunoască fără înconjur că mamă-sa a avut dreptate și să-și vază de cărțile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cea mare sau în tindă, vom găsi și polonezi, și sârbi, și italieni, în sfârșit, toate neamurile, nu-i așa?... Și cu toții luptăm umăr la umăr pentru un ideal comun, contra dușmanului comun! Iată internaționala adevărată, tovarășe! sfârși Varga, așezîndu-se triumfător. ― Internaționala crimei! zise Gross grav, adăugând îndată ironic: Degeaba, tu nu poți pricepe, Varga! Ne pierdem vremea. Tu ești băiat de treabă, ești erou, dar încolo... ― Încolo, adică înspre ideile tale, nici nu doresc să mă apropii, căci pe acolo
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]