969 matches
-
lucrurile se prezintă altfel. Mai întîi, e vorba doar de o voce dinăuntru, mai apoi, povestea nu e o relatare fierbinte a evenimentelor cunoscute, ci o proiecție înapoi în timp, un timp vag mitologic, precum cel cîntat de "griots" acești trubaduri africani la curțile regilor -, o retrospecție care încearcă să urce spre rădăcinile unui conflict violent, să adulmece începutul unei sfîșieri aparent de neînțeles. Acțiunea romanului Notre-Dame du Nil se situează pe la începutul anilor 1970, în atmosfera catifelată dintr-o mânăstire
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
lui Alecsandrescu și "filozofia" lui Eminescu sunt ironizate și se afirmă că "nici Caragiale și nici Eminescu nu vor mai corespunde sensibilității epocii". Macedonski era găsit perimat și mediocru, nemeritând "ni cet excès d'honneur, ni cette indignité". Paraziții și Trubadurul de Delavrancea?: "rămînă îngropați între emoțiile copilăriei!" Apus de soare?: "mai mult un spectacol într-un fotoliu". Stilisticește, E. Lovinescu, scriitor agreabil, a fost multă vreme în căutarea personalității sale, profesând la început un fals impresionism de divagație literară în jurul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
erau în sudul Franței, în parte, în regiunea numită astăzi Languedoc-Roussillon, care în acele vremuri nu se afla sub dominația monarhiei franceze. Zona aceasta, astăzi denumită Occitania deținea o cultură literară și intelectuală avansată și era locul de baștină al trubadurilor. Trubadurii erau poeți care scriau în langue d'oc, o limbă romanică numită astfel datorită modului în care cuvântul "da" este rostit: "oc" contrastând cu "oui" din nordul Franței și cu "si" din Italia și Spania. Albigenzii aveau o gândire
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
în sudul Franței, în parte, în regiunea numită astăzi Languedoc-Roussillon, care în acele vremuri nu se afla sub dominația monarhiei franceze. Zona aceasta, astăzi denumită Occitania deținea o cultură literară și intelectuală avansată și era locul de baștină al trubadurilor. Trubadurii erau poeți care scriau în langue d'oc, o limbă romanică numită astfel datorită modului în care cuvântul "da" este rostit: "oc" contrastând cu "oui" din nordul Franței și cu "si" din Italia și Spania. Albigenzii aveau o gândire dualistă
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
îi blestemă pe parveniți cu hohote de plâns și izbucniri de ură. Titlul cărții din 1995, Cu dragoste, cu patimă, cu ură, indică precis afectul în clocot ca „unealtă de producție” a creației. Poetul va pendula însă între postura de trubadur, atunci când iubește și suferă, și cea de paria ostracizat, când cinismul îi provoacă o irepresibilă revoltă. Retorica disperării și răul secolului, degradarea morală, indiferența la valorile spiritului, decrepitudinea biologică, solitudinea, infernul „omului de prisos”, condamnarea artistului la perpetuă sărăcie sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
disperat-mesianică, se exprimă deseori în vers abrupt, alb, cu lexic dur, laitmotive fiind „groapa”, „dricul”, „viermii”, „ploșnițele”, iar în registrul moral, „paranoia”, „ratarea”, „eternul exilat”, „culmile și prăbușirea”. Dacă autorul izbutește mai puțin în factura titaniană a unui Arghezi blasfemiator, trubadurul din el cere să fie recitit în șoaptă; lângă ibricul de aramă care bolborosește basme bătrâne și amărui, cana de cafea „fumegă domoală”: „O sorb și gându-mi pleacă și-ncepe să colinde./ Aprind înc-o țigară și fumeg lângă ea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
nu prea vorbește de ele. Îi place să vorbească mai ales despre sine. Nici o Încercare de a da corporalitate acestui arhetip al iubirii, de a-l „coborî” În poezie. Femeia rămîne În zona de sus a firii, ca În poezia trubadurilor („au dessous de toute pensée”) Într-o indeterminare consternantă: „Singură ești numai una, care ai luat cununa darurilor de la fire mai pă sus dă omenire!” Vede, oare, Alecu Văcărescu În Lucsandra sau Elenco un simbol de ordin religios, inaccesibil, neîntrupat
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
revelația unei pasiuni (o pasiune care-l constituie, Întemeiază printr-o mistuire perpetuă) și, În al doilea rînd, iluzia că această pasiune creează În modul cel mai direct poezia. Sursele acestei subordonări au fost determinate. Surse, În esență, livrești: poezia trubadurilor, Petrarea, poezia neoanacreontică, mica poezie franceză din secolul al XVIII-lea etc. Mă interesează, aici, mai puțin modelele, cît modul În care, printr-o retorică Împrumutată, adesea elementară, se formează un limbaj poetic și se Întemeiază poezia română. Retorica poeziei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
virtuți și se revendică dintr-o simbolistică mai profană. Simbatiea este, poate, agapé, mai puțin latura spirituală, dragostea se oprește la el În pragul emoției. Există, cu toate acestea, În poemele lui ecouri din mitologie, din filozofia veche, din lirica trubadurilor, vaietele stihuitorului ne trimit mereu la Biblie, Însă toate aceste elemente nu par a determina iubirea ca pasiune. Denis de Rougemont, studiind literatura erotică a occidentului**, propune o mytanalyse bazată, În esență, pe gruparea tuturor situațiilor, formelor pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o psihologie tristaniană și o psihologie donjuanistă, două arhetipuri ale iubirii pe care literatura le-a dezvoltat Îndeosebi În secolul al XIX-lea. Erotismul***, spune același Denis de Rougemont, este o invenție a secolului al XII-lea (o invenție a trubadurilor), Însă erotismul nu devine o problemă pentru conștiința occidentală decît la Începutul secolului al XIX-lea. Este marea descoperire a romanticilor, care redescoperă, În același timp, lirismul trubadurilor și implicațiile multiple ale religiei În viața sufletului. O noțiune de care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Rougemont, este o invenție a secolului al XII-lea (o invenție a trubadurilor), Însă erotismul nu devine o problemă pentru conștiința occidentală decît la Începutul secolului al XIX-lea. Este marea descoperire a romanticilor, care redescoperă, În același timp, lirismul trubadurilor și implicațiile multiple ale religiei În viața sufletului. O noțiune de care nici antichitatea, nici epoca clasică nu aveau cunoștință este aceea de sexualitate. Termenul ca atare apare prima oară la Kirkegaard, În 1843. Literatura face din el o temă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să rănește...” Femeia cu trup delecat și nostimă la mers ajunge pînă În poezia lui Eminescu. Este modelul frumuseții verosimile și accesibile. El apare Întîi În aceste cîntece de dragoste și de petrecere. Regăsim În ele toate motivele din lirica trubadurilor. Deschid o Antologie a trubadurilor alcătuită de Pierre Bec* și ochii Îmi cad pe o Închinare de dragoste extrasă din scrisoarea celebrului Arnaud de Mareuil: nu lipsește nici unul din motivele poeziei lui Conachi, Văeăreștilor, Anton Pann... Un exemplu: „CÎnd n-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
delecat și nostimă la mers ajunge pînă În poezia lui Eminescu. Este modelul frumuseții verosimile și accesibile. El apare Întîi În aceste cîntece de dragoste și de petrecere. Regăsim În ele toate motivele din lirica trubadurilor. Deschid o Antologie a trubadurilor alcătuită de Pierre Bec* și ochii Îmi cad pe o Închinare de dragoste extrasă din scrisoarea celebrului Arnaud de Mareuil: nu lipsește nici unul din motivele poeziei lui Conachi, Văeăreștilor, Anton Pann... Un exemplu: „CÎnd n-am răgazul să vă văd
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sulița să apuce ca un viteaz luptător / Să se arate pre sine peste toți biruitor”... Cu alte cuvinte: vrea să Înnobileze la modul cavaleresc sentimentul său. Noblețea cîntecului nu-i suficientă. Trebuie și noblețea armelor. Erotocrit este, În fond, un trubadur care Într-o mină ține chitara, semnul inspirației, și În alta lancea, semnul curajului viril. Două arme care deschid drumul spre inima Stăpînei. Doamna lui Erotocrit este Însă o copilă care nu cunoaște ceremonialul erotic. Ea se adresează doicii a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
CÎntece este acela de Înșelăciune. Pann este foarte sensibil la astuțiile femeii. Presimte trădarea și vede ușor ura ce Încolțește În iubirea cea mai năvalnică. Poeziile sale oscilează Între laudă și misoginie, Între salut d’amour și sirventes din retorica trubadurilor. Iată cum este strecurată bănuiala Într-un poem care Începe cu Stăpîna mea și face mare caz de umilință („umilit fac rugăciune”): „Ah! dar care mi-e greșala? Descopere-ți bănuiala! Spune ceva, așa să trăiești, Poate vreo vicleană fire
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
gata făcute. Pann practică fără să știe colajul. Rupe des istoria (demonstrația) pentru a introduce un șir de fraze tocite și pritocite. Discursul liric este În totalitate un discurs moral. Mai este un Pann, cel din Poezii deosebite: un Pann trubadur balcanic, petrecăreț, suspinător, curtenitor, mincinos. Retorica lui folosește, aici, strategia retoricii amoroase, Înviorată din cînd În cînd de o fină ironie și de vorbe mai crude: „d-ale nodoroase, ca niște ciomege”... Aici pritocirea (care este o figură a sensibilității
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
corpul alb, cotul este suplu, pieptul puternic și coapsele au suplețea unui iepure. Morlamente, Rassa este deasupra celorlalte femei. În culori mai leneșe, acesta este și portretul ibovnicii lui Ienăchiță și a lui Conachi. În genere, obiectul erotic este, de la trubaduri Încoace, „au-dessus de toute pensée”, el produce „și gentiment du mal, sans éveiller mon ressentiment”, ceea ce În limbajul poeților români de la 1800-1830 se traduce prin „rabdă inimă și taci”. Adorația nu ține seama, s-a văzut, de timp și spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Misticismul e redus, credința că poate Îndrepta ceva dincolo de mormînt e aproape nulă. Dăm și de urmele contestației (sirventes) În cutare poem de Matei Milu, Stamati, Asachi și, mai ales, În poemele ironice, și tîrgovrțe ale lui Anton Pann. Printre trubaduri era celebru Macabru pentru canso-urile sale sarcastice Împotriva femeilor. Un discipol al lui Betrand de Born, Peire de Bossinhac din Dordogne, scrie un veritabil pamflet contra femeilor pe care le acuză de lipsă de loialitate, de inimă, de noblețe. Satira
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de Born, Peire de Bossinhac din Dordogne, scrie un veritabil pamflet contra femeilor pe care le acuză de lipsă de loialitate, de inimă, de noblețe. Satira misogină apare și la Pann, și la alții, Îngrijorați de istericalele femeii modiste. Unii trubaduri fac deosebirea Între femna (noțiune peiorativă) și dòmna, aceea care unește, „joie et plaisir avec corps gracieux et parfait”... Stamati, Pann și alți misogini simplifică lucrurile concentrînd indignarea lor asupra nevestei rele: femeia matură care se Îndepărtează de tradiție și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de Veronica", apoi se plictisi repede "femeia trebuie să fie fructul ce se refuză mâinii întinse". 120 Norbert Elias, Procesul civilizării. Cercetări sociogenetice și psihogenetice, vol. I-II, traducere de Monica-Maria Aldea, Editura Polirom, Iași, 2002. În opinia autorului, lirica trubadurilor are la bază o realitate socială specifică, reflectată în "relația bărbatului situat inferior din punct de vedere social față de femeia situată superior în ierarhia socială". Ca atare, "doar în acel strat, în perimetrul curților suficient de bogate și de puternice
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de astăzi, și proiecția lui de mâine, cine să-l Încleșteze În luptă prin cântecul lui, dacă nu poetul? Poetul care, format de Învățătura partidului, s-a Închinat fără rezerve, poporului muncitor, fără să păstreze În fundul strofelor lui de nou trubadur, amărăciunea izolării intime, caracteristică multora din strămoșii lui, baladiști de „castel”. Bucuria lui e azi total eliberată În chiot, cum face Dan Deșliu: «Înainte să-i laud strălucirile-n cânt, Înainte să-mi chiui bucuriile-n strună, zăbovesc o frântură
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
XIX lea, în cadrul banchetelor organizate de reprezentanții comunității evreilor băcăuani, un rol important în asigurarea bunei dispoziții îi revenea așa-numitului badchen - „un cântăreț popular, ce amuza și instruia norodul la petreceri de familie și societate, (...) și care, deseori, asemenea trubadurului medieval, era autorul textului și al muzicei, nu numai executantul”. Conform informațiilor oferite de Ițic Kara, în acea perioadă la mare căutare erau badchenii Lipe Meier Rudich (Lipa Rodescu) și Elias Margulies, „doi evrei din Bacău, (...) care au încântat, prin
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
cel al limbii și al literaturii. Ca limbă literară, franceza franceza de nord, așa-numita langue d'oïl și-a dobîndit literatura de noblețe odată cu renumitele chansons de geste, cîntecele de gestă, și poeziile *truverilor, aceștia din urmă înspirîndu-se de la *trubaduri, care cîntau în langue d'oc. În secolele al XII-lea și al XIII-lea înflorește mai ales genul romantic în versuri și în proză, de la operele lui Chrétien de Troyes pînă la Le Roman de Renart și Le Roman
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
final, a reinstaurat normalitatea... Vrînd, se vede, să fie spirituală, felina cu părul-flacără îmi răspunde, la intenția de a-i săruta mîna, cu un: vreți să-mi ghiciți în palmă?... Dacă Bengeasca ar fi căutat în vremea noastră un Lică Trubadurul, un mierloi irezistibil la dame, sigur e că s-ar fi oprit la el. La amicul nostru. I-ar fi corectat, poate, ceva din carura de halebardier, zămislită acolo, sub Cetatea Neamțului, l-ar fi creionat un pic mai finuț
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Și care, găsind în fabulosul Miki Zaim ultimul ei mohican, fascina încă pe cei care știu ce fuseseră dintotdeauna Iașii. Perpetuîndu-le încă marca. Sunîndu-l acum o săptămînă și cunoscîndu-i neiertătorul diagnostic mă așteptam să-i aud aceeași înaltă voce de trubadur întîrziat, telefonul m-a avertizat că totul era sfîrșit: Aștept... aștept..., suna acum stins vocea care cîndva făcea să ia foc zaiafeturile noastre. Ce-aștepți, măi, Mikiduță? l-am întrerupt încercînd fals încurajator să ocolesc neagra-i premoniție. Nu l-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]