1,978 matches
-
GRROAAH! urlă nababul, la baza gâtului ei. — O, maiestate! șoptește Minty, uitând de protocol. Oh! — Minty? Nu se poate! La naiba! Vocea plângăcioasă a soțului ei, care se află în spatele nababului. Mustața i se ridică a rușine, apoi pretinde că tușește în pumnul încleștat. Nababul se întoarce și, dintr-un impuls inspirat, scutură viguros mâna lui sir Wyndham. — Foarte bine, domnule. Foarte bine. Obișnuit să fie lăudat pentru motive care nu-i sunt clare, sir Wyndham rostește un mulțumesc, din reflex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
bine așa. Domnișoara Garnier între domnul Shivpuri și domnul Arbuthnot. Mabel, draga mea, vrei să stingi lumina? Fata se întoarce să stinge lampa de pe dulapul de alături, flacăra pâlpâie și moare în interiorul globului de sticlă, lăsând încăperea în întuneric. Cineva tușește. Domnișoara Garnier chicotește nervos. Pentru început, vă cer să vă împreunați mâinile. Vă rog să le întindeți pe masă, cu palmele desfăcute în jos. Nu vă prindeți de mâini, ci așezați-vă palmele una peste alta. Urmează ceva foarte puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și busturile de ghips ale foștilor directori privesc spre acest cadru de un calm ciudat, ca niște posturi de avangardă din timpul unui armistițiu. Jonathan zăbovește prea mult asupra unei vitrine din sticlă cu trofee sportive, până când Briggs începe să tușească cu subînțeles, sugerând că dată fiind situația, ar fi bine să urce. Îl urmează sus pe scări, trec pe lângă șiruri de uși închise, apoi prin spațiul cavernos al sălii de pregătire a juniorilor. În cele din urmă, ajung la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Noaptea, se plimbă pe terenurile de sport, fumează țigări de contrabandă și se înfășoară în tăcerea acelei vacanțe. Chopham Hall este încordat, în așteptare. În prima zi a trimestrului, explodează de viață. Când se ivesc zorii, Briggs își croiește drum tușind spre veranda din față. Este o oră de liniște, după care se declanșează un zgomot amenințător la distanță. Ca o cavalerie motorizată, un convoi de mașini parentale își face apariția pe drum, din ele revărsându-se tați sobri, mame înlăcrimate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
împletită. Restul perimetrului a devenit un fel de curte, cu un cuptor, mai multe oale și o bicicletă veche într-un colț, cu lanțul ruginit, legată cu un nod solid. — Hei! strigă profesorul prin ușă. Din interior se aude cum tușește cineva, apoi o voce de englez pe care ei nu-l văd. — Șterge-o, nu vezi că mă gândesc? — Poftim? Uite ce e tipule, te cheamă Johnny Walker? — Nu, domnule, mă cheamă Chapel. Profesorul Henry Chapel de la universitatea Oxford. — Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
despre familia ei, așa că mă concentrez asupra frumuseții ei. O menționez și pe doamna Li. Descriu diferența dintre firile lor. În timp ce Yun e îndrăzneață și nu-i pasă de părerile celorlalți, Li se întreabă dacă ea este motivul pentru care tușesc oamenii. Rong e un pic geloasă când o menționez pe doamna Soo, cea mai tânără fată, care a plâns în fața Majestăților Lor. Sensibilitatea lui Soo necesită tandrețe și grijă. E o orfană adoptată la vârsta de cinci ani de către unchiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
înceta relațiile comerciale cu Marea Britanie. Împăratul Hsien Feng aprobă din cap: — După spusele tatălui meu, groapa în care ardea opiul era mare cât un lac. Ce erou a fost Lin! Rămas brusc fără suflare, Majestatea Sa se lovește peste piept, tușește și se prăbușește pe pernă, cu ochii închiși. Când și-i deschide din nou, întreabă: — S-a întâmplat ceva cu cocoșul? Shim mi-a povestit cum gărzile au văzut ieri nevăstuici. Îl chem pe An-te-hai și sunt șocată să aflu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
capul de dragon sculptat care atârnă din tavan. — 27 iulie... cea mai tristă zi din viața tatălui meu, articulează el. A fost ziua în care... barbarii au distrus forțele noastre navale și au cucerit Kowloon. Împăratul își trage umerii și tușește fără să se poată stăpâni. Odihniți-vă, vă rog, Majestatea Voastră! — Lasă-mă să termin, Orhideea. Copilul nostru trebuie să știe asta... În următoarele câteva luni, barbarii au cucerit porturile Amoy, Chou Shan, Ningpo și Tinghai... Fără să se oprească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de ultima lui vizită. Hsien Feng nu se mai oprea din a vorbi despre prăbușirea sa: — Nu am nici o îndoială că voi fi sfâșiat în zece mii de bucăți de către strămoșii mei atunci când îi voi întâlni. A râs nervos și a tușit. Pieptul îi suna ca un sac cu aer. Doctorul Sun Pao-tien mi-a prescris opiu pentru durere, mi-a spus el. Nu îmi prea pasă că mor, căci aștept cu nerăbdare să fiu eliberat de necazurile mele. Pentru țară nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
pauză, Kuei Liang vorbește din nou: — Rușii au venit să se alăture hoției, Majestatea Voastră. Hsien Feng respiră adânc și apoi întreabă: — Ce vor? Să retrasăm granița de nord pe râurile Amur și Ussuri. — Prostii! urlă Hsien Feng. Începe să tușească și eunucii se reped la el să îi șteargă fruntea și gâtul. El îi împinge la o parte. Kuei Liang, tu ai permis să se întâmple asta... tu! — Majestatea Voastră, nu merit nici o scuză și nu vă rog să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Aliaților locuiește în palatul Majestății Voastre cu o prostituată chineză“, a raportat mesagerul. De pe chipul palid al Majestății Sale picura transpirație. Și-a deschis gura, dar nu a fost în stare să scoată un cuvânt. Câteva ore mai târziu a tușit un cheag de sânge. 18 — Vorbește! îi ordonă împăratul Hsien Feng eunucului care se ocupă cu paza în Yuan Ming Yuan. Eunucul a fost trimis de superiorul său, care s-a sinucis după ce a dat greș în misiunea sa. — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
o împrejurare festivă, atunci cînd fu sărbătorit. Intrasem în sală împreună cu protuberanțele de ridiche albă a două chelii. Cu gulere răsfrînte și smocuri de păr lunecate peste urechi, doi belferi păreau niște popice de lemn. Potrivindu-și ochelarii, se așezară, tușiră și-și ridicară nasurile către tribună. Era goală. Cu pleata căzută din ceafă, un poet anima un cerc de personaje placide. S-auzea rumoarea sălii. Enorm și sclipitor, nasul altui profesor urmărea, pe sub ochelari, elevele timide care înaintau printre scaune
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
-i Înfățișa zâmbind a beție, cu sticle și pahare În mâini. Pe fiecare Plocon, ea povestea și câte o Întâmplare ce-i păruse Însemnată din anul ce se scursese de la ultima plămădire de aluat. Mulți nu-și aminteau toate poveștile Tușii, căci ea Împletea la Plocoane de zeci de ani, dar cele din ultima vreme le stăruiau Încă În amintire. Într-un rând, se ivise În rumeneala pâinii istoria unuia de la Oraș care venise, la bătrânețe, să se așeze În sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ciopli În pâine un stâlp de lemn din care, ca niște frunze, ieșeau pene. Cei care nu știau despre ce era vorba nu pricepură nimic. Dar aproape nimeni nu Înțelese povestea de pe un Plocon de câțiva ani mai târziu. Curtea Tușii se Învecina cu cea năpădită de bălării a unui Învățător leneș, vorbăreț, iscoditor ca o babă și care făcea stihuri pe care le recita seara la divane. Nu Înțelegea nimeni mare lucru din poeziile lui, dar Îi arătau respect pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
el acolo. Singură Tușa cunoștea taina: Îl făurise În pâine pe Învățătorul cel neputincios cu femeile pentru că era Încredințată că el născocise povestea cu țârcovnicul, iapa și preotul rămas fără nume. Oamenii, văzând povestea fără noimă, o puseră pe seama bătrâneții Tușii, care se Îndrepta spre zărgheala de dinaintea morții. În dimineața În care avea să pună la dospit ultimul Plocon, Tușa oftă adânc Înainte să se apuce de treabă. Era ziua când ea stăpânea satul. Oamenii se băgaseră cuminți prin case și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de ori. Din marea și rotunda pâine, sătenii n-aveau a gusta decât mici fărâme. Partea cea mai mare se dădea pământului, apei, jigăniilor, lanurilor de grâu și porumb, pădurii și cerului. În timp ce mâinile Închipuiau lucrurile și anotimpurile oamenilor, mintea Tușii se opintea să găsească o Înfățișare pentru povestea din anul ce trecuse. Șovăia, căci știa că nu era bine să stârnească Încercări pe care nu le putea prea bine bănui. Se hotărî până la urmă și se apucă să frământe chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
o luase la arest, dar se răspândise vestea - neadevărată, se jurau soldații și paznicul de vânătoare - că i-ar fi tras o palmă-două. Vestea se Întinsese și sporise ca o vâlvătaie Într-un lan uscat. La urechile singurului fiu al Tușii ajunsese că maică-sa fusese călcată În picioare, schilodită, scuipată și batjocorită cu vorbe grele, Îi fuseseră scoși dinții, i se umflaseră ochii, i se spărseseră buzele, Îi crăpaseră coastele. Fiul Își făcea armata nu foarte departe de Satul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu muzică de petrecere, jucau table, mâncau carne confiscată și beau vin alb. Soldatul strigase la poartă și Împinsese țeava armei printre Înfloriturile din fier forjat. Când cel chemat apăruse, cu cămașa afară din pantaloni și târșâind papucii, soldatul, fiul Tușii, Îi golise În piept toate gloanțele din Încărcător. Aruncase, apoi, arma și așteptase, liniștit, să fie arestat. Mulți zic că dacă ar fi trecut Întâi pe la mamă-sa, ar fi scăpat cu un an-doi la batalion disciplinar și nu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În vremuri mai vechi se avea bine cu Colonelul, fiind văduvi amândoi („Adică se zbenguiau și ei Împreună”, ținuse Baronu să deslușească lucrurile), cu vorbe mai mult ocolitoare, Îl făcuse să Înțeleagă ce și cum. Treaz, Colonelul nu-i vorbise Tușii aproape deloc despre război. Erau vremuri tulburi și era bine ca toată lumea să-și țină gura Închisă, mai ales dacă pe limbă i-ar fi venit ceva vorbe despre războiul dus În Răsărit. În somn, Însă, povestea Întâmplări nemaiauzite, gemea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mai mereu parcă se afla cu niște prieteni la un pahar, căci Începea de multe ori cam așa: „E, măi băieți...”. Vieru auzise multe Întâmplări pe care nici măcar Colonelul nu știa că le istorisise cândva cu voce tare. Dar mintea Tușii era vestită pentru cum așeza Întâmplările văzute ori numai auzite și cum le spunea altora mai departe. Vieru pricepuse din cuvintele ei că pe Colonel, care pe atunci nu era decât Locotenent, Îl prinsese Întoarcerea armelor dinspre Răsărit către Apus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
prea mult, nemții fuseseră doborâți. Cei care mișcau căpătaseră câte un glonț În cap. În timpul scurtei Înfruntări, Locotenentul zăcuse În nămol, cu inima cât un purice. Mormăise mulți ani după aceea Colonelul În somnul său din patul de văduvă al Tușii: „Ce era să fac, domnule? Ivan habar n-avea că țările noastre se Împrieteniseră cumva și se pregătea să ducă la capăt ce Începuseră nemții, adică să mă umple de plumbi. Până una-alta, trei dintre ei scotoceau prin atașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se purta bărbătește, iar nu ca o domnișoară sclifosită. În schimb, nu putea trece cu vederea micile slăbiciuni trupești de care uneori dam dovadă și pe care el le vedea ca pe niște manifestări ale nevolniciei: când mă auzea că tușeam Înfundat pe sub plapumă - răceam foarte ușor -, venea și-mi trăgea câte o castană ori Îmi smulgea câteva fire din perciuni: „Unde ai răcit, mă?”. Nu „cum”, nu „de ce” ci „unde”, asta i se părea lui cel mai important. Rănile erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
decât s-o poată mânca. Frunzele moarte cădeau din belșug pe acoperișurile fortăreței și prin jurul porții castelului. Un soldat le mesteca lacom. Sunt gustoase? întrebă altul. — Mai bune decât paiele, răspunse omul și mai culese una. Dintr-o dată, arătând îngrețoșat, tuși de câteva ori și vomă frunzele pe care tocmai le mâncase. — Generalul Goto! anunță pe neașteptate cineva și toți luară poziția drepți. Goto Motokuni, principalul vasal al clanului Bessho, venea către soldați dinspre fortul întunecat. — Ceva de raportat? întrebă Goto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
retrase în camera alăturată și puse lemne pe foc. Odată cu ploaia, țânțarii apăruseră și, în seara aceea, erau deosebit de supărători. Focul încălzea și mai mult atmosfera deja înecăcioasă, dar cel puțin afuma și țânțarii. Ce fum e aici, comentă Kanbei, tușind. Șonticăi pe lângă paji și intră, neanunțat, în camera lui Hideyoshi. Nu peste mult, cei doi conversau bucuroși. Glasurile lor aproape păreau să se ia la întrecere. Cred că va fi greu, spuse Hideyoshi. Tăcură un moment, ascultând sunetul trist al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mai vedeau nu mai fură decât fie cadavre, fie războinicii din clanul Akechi, și până și câțiva dintre aceștia fugiră afară, în timp ce flăcările se târau de-a lungul acoperișurilor. Dintre oamenii dinăuntru, care încă se mai țineau pe poziții, unii tușeau înecați de fum, pe când alții erau acoperiți cu cenușă. Ușile și paravanele pliante fuseseră aruncate în hol, iar acum brocartul auriu și bucățile de lemn aprinse se învăpăiau dens și rapid, arzând strălucitor ca un câmp în flăcări. Dar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]