KorAP: Find »[drukola/base=tufă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...80 >

1,997 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216

au prefăcut În trunchiuri, cu crengi nenumărate, Și frunza, gura pentru cântec. Îmi vine să cred că femeile acelea, Rămase cu păr după moarte s-au Prefăcut în păsări, în fluiere Și poate în vânt pribeag, plecat Din tufă în tufă, spre a șopti că eu, În razvrătită clipă îl spurc Pe Dumnezeu. Iubirea pentru care Pământul nu mai are de mult Măsurătoare, în mintea mea Se caută bolnavă, și de beție suptă În alcooluri toamna, se mistuie ușor, Iar peste

Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană (2013) [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
grădină Începe un cântec, cine stie, O fi vânt al amiezii, acolo, Într-o noapte. Se sfătuiesc stelele Într-o limbă a necunoscutului Astfel ca eu să nu ghicesc Când vreo stea Vorbește de dragostea mea. Semne Se pierde în tufe de-aluni mărginași Chemarea de dulce sirenă, departe E marea, talaze-n migrenă. Și omul Ce n-are durere sub frunte, coboară Spre apă din sat. Tu caută-i talpa. Eu, glezna mai sus, sărutul genuchiului Cândva m-a vrajit. Tu

Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană (2013) [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477

nu-i bulibășeală. „Amuzant” e că fetele de la școala profesională de pe lângă Liceul de Textile la care glorios lucram (al Filaturii Române de Bumbac, acum Nichita Stănescu, fiindcă a trecut poetul odată pe acolo) s-au pus pe fapte mari. Zdupăiau tufele de partide de sex rapid cu băieții de la Uzina Republica. Dacă le întrebam ce streche le-a apucat și de ce riscă să rămână gravide de atâta sex apocaliptic, ele îmi răspundeau „pe linie”: - Păi, doamnă, n-ați auzit că vine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212

credeam atunci, căci niciodată nu-i adresasem vreun cuvânt de apropiere. Reconstituiam toate acestea acum la plecare, în mersul egal al șaretei, dar atenția îmi fu oprită de un cocostârc ce tocmai cobora din zbor și se așeză lângă o tufă, nu departe de drum, părând un paznic al locului. Mă gândeam că armatele lui Darius au intrat cândva aici, în marile grânare, și au rămas, de două milenii, cu privirile mirate, în lumina ireală a necunoscutului cer. După o oră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
bărbăteștii mele puteri; ne aflam în Ierusalim desigur, acolo la interferența marilor religii din această parte a lumii, „Iudith!, spuneam, Iudith!”... ea stătea supusă ușoarei adieri dinspre Muntele Sinai și dealul Căpățânii, în timp ce domnul Pavel ne căuta în vis lângă tufele de măslini, să venim să vedem fantasticul răsărit de soare dinspre Marea Roșie... În seara aceea - căci mă prinse înserarea acolo - soba bucătăriei iradia o dulce căldură, mângâietoare; doamna Pavel, în sărbătoarea născută de epistola domnului Davidsohn pregăti și ne servi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

ulcică. Gospodarii ridicară încet, pe brațe, pe necunoscut și-l purtară în odaia de alături; îl așezară pe un pat; aprinseră o lampă. Lumina împrăștiată descoperi obrazul pământiu și dureros al călătorului. Ochii plini de o durere nemărginită ardeau sub tufa de păr cărunt care-i căzuse pe frunte. Sătenii se sfătuiau încet; în lumina slabă, figurile lor liniștite, sub căciulile de oaie, se zugrăveau puternic. Necunoscutul sufla greu. —Vere Costache, grăi Neculai cătră un țăran tânăr și mărunțel; du-te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
stol de potârnichi se ridica zbârnâind de prin tufișuri de porumbrei. Trăgeam. Pușca vuia înăbușit în negură. Mă plecam în tăcere, luam paserea sângerată, o aninam în lațurile torbei, apoi porneam tăcut înainte. Câteodată, un iepure roșcat izbucnea dintr-o tufă întunecoasă, trecea ca o nălucă prin pâlcuri de strujeni uscați care pârâiau, și dintrodată se prăpădea sub vălul de ceață. De la o vreme a început a mă cerca foamea. Mă opream în tăcerea pușcelor și ascultam; voiam să aud vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
neliniștea, nerăbdarea, făgăduiala unei vânători cum n-am mai văzut, și-mi luceau ochii de bucurie. Atunci mâni, o să vin mâni negreșit. Să vii, boierule, că n-o să-ți pară rău!... Și începu a vâsli mai vioi, trecându-mă prin tufele de trestii și papură, spre mal. Sara de vară împânzea taina-i fumurie peste Iezer. Marele pod de fier, departe, părea o panglică lungă, albă, întinsă pe sub cerul albastru. Din fund, din urmă, se înălțau aburii ușori, leneși, ai apei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
botul roșcat, ieși la douăzeci de pași în urmă, pe cărare, privi la dreapta, la stânga, după aceea se apropie în fugă de cei doi vânători. —Aici, Osman! strigă boierul. Unde mi-ai fost, ticălosule?... Strecurându-se ca o șopârlă printre tufe, ieși în cărare și cățeaua pădurarului, slabă de i se vedeau coastele prin piele. Vasile ridică mâna și se plecă asupra ei. Frișca se lipi la pământ schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. —De-acu să mergem, cucoane Grigoriță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cuțitul de vânătoare în dreapta, își îndesă pălăria în cap și-și pregăti pușca. Hai, Osman! vorbi pădurarul cătră câni. Puneți botul... Hai și tu, Frișcă!... Ce? nu simți putoarea caprei?... Copoii, eliberați, dintrodată porniră în lungul costișei și dispărură în tufe. Vasile zise: —De-acuma să ieșim în luminiș și să așteptăm... trebuie să le gonească... Capauca asta a mea, așa cum o vezi, le știe sama... Îți aduce, cucoane Grigoriță, capra la buza puștii... Boierul tânăr era cam neliniștit. Răsuflă adânc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mai depărtată, la răstimpuri regulate. Pădurarul puse cornul la gură și chemă de două ori, iar pădurea tresări până în depărtări, hăuind. Dintrodată, când nici nu se așteptau, când stăteau numai cu urechile ațintite la bătaia răsunătoare a cânilor, scurt, din tufe dese, cu foșnet iute, răsări o căprioară cenușie, pe picioarele-i subțiri și sprintene. Ca o săgeată trecu pe lângă boier, la cinci pași. Pădurarul tresări. Cuconu Grigoriță se smuci în sus ca trezit cu spaimă într-o visare; puse pușca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Deodată tăcură, cu urechea ațintită. Cânii veneau chefnind. Pădurarul puse iar cornul la gură. —Cum dracu? șopti cu ciudă boierul și-și privi de aproape pușca. Tăcerea se întinsese. Bătaia cânilor un răstimp lung nu se mai auzi. Iar printre tufe dese, prin luminișuri scurte, căprioara fugea alungată de spaimă, se depărta spre pârău. O clipă se opri tremurând, ca și cum ar fi fost înaintea unei prăpăstii. Apoi, încetinindu-și fuga, își făcu loc printre frunzișuri în albia apei. Cu cele două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în apă. Șchiopătând ușor, numai în trei picioare, porni în copce scurte, domoale, în susul pârăului. Mergea la deal și picături de sânge se tot prelingeau în lungul piciorului stâng și se închegau în șuvițe roșii. În juru-i copacii stăteau neclintiți; tufe de ferigi pe maluri, se plecau în trecerea ei și iar se îndreptau cumpănindu-se; o pitulice țârâi ușurel un timp deasupra ei, apoi dispăru undeva. Vremea trecea. O aburire de răcoare începu a luneca în răstimpuri. În poienițe, lumina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
este pe la câșlărie, Voineo? —Bine, cucoane Enacache... Stăpânul zâmbi, apoi, întorcând spre mine capul, rosti limpede: bună ziua!, trecu repede înainte și descălecă. Cânele se oprise și stătea neclintit, ca de piatră, cu coada întinsă, cu botul spre un pâlc de tufe mărunte. Eu mă întorsei, cu Voinea. Auzii, după ce cotii după un pâlc de copaci, strigătul cunoscut. Aici, Hector! Într-un târziu, câteva bubuituri deșteptară singurătățile; liniște se făcu după aceea pretutindeni; contenise și bocănirea securii în pădure. M-a căutat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
fi intrat... pe furiș... mai știi?... Da’ cum? izbucni Costea. Vrei să treacă pe lângă casa ta?... Chihaia tăcu. Stăpânul își îndemna cu pintenii calul, care-și înfunda copitele adânc în noroiul drumeagului; Chihaia se ferea de băltoage, se strecura printre tufe, pe lângă trunchiuri de copaci, se încovoia, luneca, se depărta și se apropia de cal. Așa merseră multă vreme fără să vorbească. Prin pădure treceau adieri ca oftări de ființi chinuite, nevăzute. O bură rece, o cernere de pulbere fină și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
apoi sluga... Hm! Și-i mânios Dunăre... Unde-a fi fiind, cucoane, hoțul? A fi fiind chiar în tăietura cea nouă... —Pe-acolo l-am zărit intrând... —Atuncea să-i ieșim înainte pe cararea asta... Apucară de-a dreptul printre tufe, și rămurelele începură să-i bată c-o ploaie deasă. Din vreme în vreme boierul mormăia cu mânie. Gavril mergea înainte, deschizând drumul. - Și deodată dădură-n tăietură - și, oprindu-se, deodată auziră glas de om. —Auzi? gemu cu glas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
din capătul mănunchiului. Omul căzu peste roată. — De-acu-s gata! gemu el scurt, cu spaimă. Cu mânile prinse de schițe, îngenunche în noroi, ș-o undă de sânge i se sui pe buzele palide. Chiar atunci și chihaia se repezi din tufe. - Strigă gros: Ce-i, măi hoțomanule?... Apoi se opri lângă car, uimit: —Tu erai, mă Ile? - Ce este? - Cucoane, aista-i Ile Covataru... Da’ ce are? Nu vezi ce are? strigă stăpânul. Văd că a îngenunchiat și dă ochii peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-te bine, Reiză... vine pe dincolo, pe hudiță, și intră pe dindos... Și m-am uitat pe hudiță, și așa a fost, l-am văzut cum vine pe hudiță, și intră pe dindos... Și Reiza dădea repede din cap, cu tufele de păr fluturând pe dinaintea ochilor, și arăta cum a văzut ea, cum s-a uitat în toate serile, și dădea amănunte cumetrelor, care ascultau cu ochi lucitori, în serile acelea calde de vară. Apoi Reiza, naltă, uscată, numai pielea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ștreanguri. Toată ziua Haia se tânguia încet și ofta. Iar noaptea n-avea liniște în somn; se întorcea gemând în culcuș și parcă-și șoptea câteodată vorbe tainice. Maică-sa era bucuroasă. Nu se veselea, nu făcea gură. Numai sub tufele crețe de păr ochii îi luceau împăcați și andrelele săltau mai vioaie, înlănțuind firul albastru în călțuni. Sanis, într-o sară, și-a descleștat fălcile. Vezi? a spus el c-un rânjet bucuros. Vezi? Așa a trebuit să se întâmple

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
A vârât caiila adăpost într-un grajd lipit cu vălătuci, văruit și stropitcu albastru, și pe mine m-a poftit la odihnă, pe prispa largă. Era un român voinic, cu plete lungi, cu mustața căruntă și cu ochii îngropați sub tufele sprâncenelor. Umbla numai puțintel într-o parte: avea un ușor beteșug la un picior. M-a cinstit foarte prietinos cu apă rece; și nevasta lui a pus într-o oală cu borș o găină grasă în cinstea musafirului. Doi flăcăuași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
îl duse pe povârnișul ușor, cătră râu. Și tocmai când el se aștepta la o mângâiere din partea ei, ea zvâcni și-l arse peste ochi c-o vărguță de sânger pe care o rupsese în trecere; și se mistui în tufele zăvoiului de aproape... O clipă orbit, omul se răsuci în loc; apoi când se desmetici, se uită în juru-i, clipind cu ochii încruntați. Ș-abia într-un târziu zări pe nevasta vătafului cum trece apa Moldovei, prin pulberea lunii, cu fustele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cer, spre pădure, spre necunoscutul care-l copleșea. Începeau iar să roiască fulgi, înțepându-i ochii. Opintindu-se din toată puterea, zvârli securicea în sus, ca o ultimă înfruntare și decădere desăvârșită. Fierul descrisese o parabolă și căzu într-o tufă de smeură. Cei doi vecini călări erau aproape de acel punct. Își struniră caii, poprindu-i năprasnic. De sub tufă, izbucnise un iepuroi balan și boldit; întăi se aruncase asupra lor, apoi cotise în dreapta, la deal. Fără să-și dea samă, Traian

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
din toată puterea, zvârli securicea în sus, ca o ultimă înfruntare și decădere desăvârșită. Fierul descrisese o parabolă și căzu într-o tufă de smeură. Cei doi vecini călări erau aproape de acel punct. Își struniră caii, poprindu-i năprasnic. De sub tufă, izbucnise un iepuroi balan și boldit; întăi se aruncase asupra lor, apoi cotise în dreapta, la deal. Fără să-și dea samă, Traian, cel mai tânăr, chiui după el. Badea Toma clăti din cap cu mirare. Iepure în aceste locuri, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lumina în fund; de-acolo poiana ocolea larg într-o parte și-n alta. În față - ascunzându-i trupul nalt - vânătorul avea un prag de stâncă, pe care își rezemase carabina cu lunetă. Culi își ocupa ascunzișul lui obișnuit, între tufe de bisacăn. Așa au așteptat până cătră înserat. Au început să schimbe șoapte și se pregăteau de retragere. —E ușor de înțeles, explica domnul Ionaș Popa, că vânatul nu vine când poftim noi, ci când are el gust. Ziua a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sudalmă, ca și cum hârbul ar fi avut într-adevăr o mamă, a cărei întrupare uncheșul Mitrea o avea în fața lui. Să mai aduc niscai lemne, să cresc focul. Umbla și aduna vreascuri, privind furiș în dreapta și în stânga, cu ochii înegurați de tufele sprâncenelor. —Iaca, am adus lemne. Se uita în juru-i. —Acuș, dacă ar fi loc, aș putea așeza aci și o cratiță cu mâncare. Unde ești, cratiță? Te-am pus la răcoare, în ghețărie, cu iahnie de crap. Dar dacă te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]