1,529 matches
-
la literele săpate în piatră, fără să pricep nimic. Era numele meu. De fapt, inițiala prenumelui meu, Daniel, și numele întreg, Petric, dar în clipa aceea nu bănuiam că avusesem un frate, care se chemase Dinu. Am plecat acasă destul de tulburat, dar hotărât să nu suflu o vorbă despre descoperirea mea. În săptămânile următoare am pus tot felul de întrebări ocolite rudelor și vecinilor, fără să mă dau de gol, până ce am aflat adevărul. La drept vorbind, nu înțeleg prea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a așezat la locul lui rușinat - încălcase un consemn sau nesocotise o tradiție? -, în vreme ce Profetul continua să stea calm lângă masa prăbușită, de parcă nu se întâmplase nimic, ținându-și pe genunchi palmele enorme și noduroase. Se lăsase o liniște încordată, tulburată doar de foșnetul arțarului bătrân care umbrea în parte mesele și care, am observat atunci, era plin de omizi care ciuruiau frunzele prăfuite și se târau lipicioase pe trunchi. Incidentul ne-a determinat să ne grăbim. Dinu a lăsat două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trezesc eu față în față cu o asemenea șansă grandioasă! Așa ceva poate face fericit un om, dar poate și să-l descumpănească, să-l sperie. Marmura, cu rare vinișoare albastre prin ea, nu părea nici greu de lucrat. Priveam uimit, tulburat, vrăjit, și a trebuit să-mi aduc aminte de ce mă aflam acolo ca să-mi revin, să-mi spun că n-avea rost să-mi fac prea multe scrupule: nu eram eu primul, nici ultimul impostor. Era o crimă ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ținea un jurnal pe care nu-l predase la arhivă. Cei care-l căutau, negăsindu-l, fiindcă jurnalul se afla acum la mine, se enervaseră și lăsaseră cărțile răvășite, aruncate pe jos. Într-o după-amiază a venit la mine extrem de tulburat. — M-a chemat Moașa. Era acolo și Arhivarul care nota tot. — Și? — M-au întrebat dacă știam... Dacă știai ce? m-am enervat, căci mă călca pe nervi uneori cu ezitările lui. Dacă știam despre combinațiile urzite de tine. Lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
proclamă puterea ordinului lor pentru a-l intimida pe cel neștiutor. Noi suntem mereu altceva decât credeți voi, fii ai lui Belial (zice acum acest seducător de suverani). Dar tu, Saint-Germain... — De unde știi că sunt eu cu-adevărat? Îl Întreb tulburat. Surâde amenințător: — M-ai cunoscut În alte timpuri, când ai Încercat să mă alungi de la căpătâiul lui Postel, pe când eu, sub numele de Abatele d’Herblay, te-am făcut să-ți Închei una dintre incarnările tale În inima Bastiliei (oh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
a poeților? Își dorește să-l fi angajat pe jongler. Sala e plină de oameni ale căror birouri bîzÎie la ora asta sub presiunea tehnică a Întregului glob electronic. Au nevoie de inspirație, unde este inspirația? Wakefield continuă, doar ușor tulburat. — Eu sînt poet. RÎsete În public. — RÎdeți pentru că nu știți ce este un poet. Poetul este cea mai creatoare ființă În viață, o ființă care spune chestii precum „Ah, Floare a soarelui, obosită de timp!“ sau „Eu am văzut lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
îl împinse foarte ceremonios în salon. — Bun, toată lumea e atentă, dați-mi voie să vi-l prezint pe omul serii, domnul doctor Laurence Westcott. Fran îl compătimi pe bietul om pentru prezentarea odioasă, dar el nu părea câtuși de puțin tulburat. Îl studie pe îndelete, ascunsă de spatele masiv al lui Simon, fascinată de cât de mult se deosebea de persoana pe care și-o închipuise ea. Primul lucru care-ți sărea în ochi la Laurence Westcott era faptul că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Ben, fără îndoială la fel de grăbit s-o șteargă ca și ea, înhăță lesa javrei și o porni pe role. Abia când ajunsese la jumătatea străzii, Fran își dădu seama că nu-i mulțumise. — Unde a plecat Ben? întrebă Ralph, deodată tulburat. Unde e prietenul meu, Ben? — O să mai vină cât de curând. Nu vrei să intrăm? — E fiul lui Jack, știi. Fran n-avea nevoie să i se amintească lucrul ăsta. A făcut o treabă bună cu Ben, Jack. E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
poate chiar două săptămâni. Îmi pare sincer rău. Se mai întâmplă uneori. Fran închise brusc mobilul, copleșită de o sumedenie de gânduri. Poate că ar trebui să anuleze nunta până când avea să știe sigur care era situația. Își închipui chipul tulburat și furios al lui Laurence când avea să afle că îl înșelase. Avea să-l piardă pe veci, o perspectivă pe care nu se simțea în stare s-o înfrunte. Acum, fir-ar să fie, n-avea să aibă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
revolta profetică a avangardei, „arghezianul”, „naturistul” Fundoianu din Herța, Priveliști sau Cîntece simple se află de fapt la antipodul „bucolicelor”, „jammesienelor” lui Ion Pillat din volumul „monografic” Pe Argeș în sus, unde dominantă este seninătatea nostalgică și melancolică, armonia abia tulburată a comuniunii cu familia, strămoșii, locurile natale. Poemele sale sînt poeme ale unei tradiții devastate, descompuse, „în mizerie”, o tradiție biblică și „patriarhală” ieșită din țîțîni, din care nu au mai rămas decît aromele crepusculare și imaginile agreste, tematica (întoarsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la patruzeci-cincizeci. — Domnișoară Higaki, s-a întâmplat ceva? o întrebă șeful ei, văzând-o privind pe fereastră, dusă pe gânduri. El mai intra prin birouri ca să vadă ce fac salariații. Nu vă simțiți bine? N-am nimic, îl asigură ea tulburată și începu iar să bată la mașină, dar nu era în stare să se concentreze. Se întorcea mereu cu gândul la evenimentele zilei precedente. Va sosi un tânăr francez la Yokohama peste trei săptămâni. Cea mai mare parte a pregătirilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ca să se asigure că Își va Înșela cumva soția și că, probabil, o va și părăsi pentru ea. Deci, o invitație la prînz. O invitație nevinovată, Îmi spusese Michael, pentru că simțea nevoia să vorbească, iar Linda era plînsă și extrem de tulburată. În clipa respectivă, m-am abținut, nevrînd să adaug nimic despre sentimentele mele În acel context. Iar prînzul, a zis el, a avut deznodămîntul inevitabil. — O iubești? Întreb. Crezusem că nu vreau să știu, pretinsesem chiar că nu mă interesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
scris urât care sare când deasupra, când dedesubtul celor două linii anume trase pentru a înainta drept și pentru ca literele să aibă toate aceeași înălțime. Cu alte cuvinte, mi s-a părut că aveam de-a face cu o minte tulburată. În timpul judecății trecea pe nepusă masă de la hohote de râs la o cruntă agresivitate, mâinile îi tremurau, și privirea, când și când bănuitoare și sfredelitoare, i se golea brusc de orice expresie. Când mi-a venit rândul să iau cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a venit acasă la mine: avea ochii roșii și tremura din tot corpul. Uitasem motivul secret ce-l mânase să vină cu noi la Cividale, și la început n-am priceput ce vrea să spună; glasul îi era răgușit, adânc tulburat. - Sunt aproape zilele de sânge, de lacrimi și desfrâu. M-am uitat la el mirat, drept care a stăruit: - Prevestirea, visul ce l-am avut înainte de a pleca de la domenii. Ți-aduci aminte? Erai și tu în visul meu, de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de care nu mai ai nevoie. Dar, oricum, o viziune nu se deosebește prin nimic de un vis, așa că doar cine visează poate ști dacă visul i-a fost trimis de Dumnezeu sau de Sfântul Duh, sau de subconștientul nostru, tulburat și răscolit. De altfel, era inutil să-i spună toate acestea, căci el, Elio, chiar dacă frecventa toți acei preoți iezuiți, episcopi și cardinali stafidiți și siniștri, care pe ea o speriau, de fapt el nu credea În Dumnezeu, căci era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
miezul pământului. Și acum mai simte fiorul pe care îl simțise când Fănița se oprise lângă balta din care Pampu aduna lintiță cu 60 de ani în urmă. Dar nu fiindcă l-ar fi cutremurat amintirile, ci pentru că ea era tulburată și-l sugruma cu emoția ei. Se oprise și era neliniștită și tremurătoare ca oricare ființă care își așteaptă împlinirea, oricare ar fi ea. S-a uitat în apă și și-a umezit fața neagră, însemnată cu șanțurile albe ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cer născut Și vraja-i dulce mă-nvelea. Și azi mai știu ce drag mi-era Cel ce în vis mi-a apărut. Marea de-argint Vino, zbuciumată, val unduios în cristal, Vino, albastră, violetă și verde la mal, Vino tulburată ori însorită, zâmbind, Către mine, dantelă în luciu de-argint. Șoroștinean Florin, clasa a VII-a Școala Gimnazială Păuca, structura Bogatu-Român Sibiu profesor coordonator Tili Dana Mama înger păzitor Mama - i înger păzitor, Pentru noi și-ar da și viața
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
parcă toate sunt menite să facă același lucru - să cresteze lumea aceasta alcătuită din groază. Tunetele urlă prevestind înălțarea la cer a acestor victime nevinovate. Vărsarea de lacrimi glaciale din jurul meu e cea care mă trezește; ea-mi liniștește sufletul tulburat. Încetul cu încetul încep să-mi aduc aminte ce s-a întâmplat. Memoriile mă sufocă cu tristețe și vinovăție. Eu, mama, tata, fratele meu - toți în mașină. Ploaia orbindu-ne cădea cu repeziciune înfăptuind marea lacrimilor de gheață în care
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
rîndul ei. O siluetă cu mers straniu, șovăielnic și sacadat. În loc să se Îndrepte spre dolmen, ca celelalte, se duse să se posteze lîngă un tumulus celtic Înălțat În apropiere, și nu se mai clinti din loc. Liniștea se Înstăpîni iarăși. Tulburată doar de zgomotul talazurilor care se spărgeau de recifele din golful Jefuitorilor de corăbii, la douăzeci de metri mai jos. * * * Cu gîtlejul năpădit de apă sărată, Începu să se sufoce și se simți trasă la fund de un curent violent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
gură! Din respect pentru moartea lui Gildas, tăceți din gură! În clipa aceea, Își dădură cu toții seama că Marie stătea În pragul ușii. În tăcerea care se așternuse, ea se apropie de masă, luă una din scrisori și citi mesajul, tulburată. Milic ieși fără să scoată o vorbă, punînd În trecere mîna pe umărul fetei lui. Fără să-i arunce surorii lui măcar o privire, Loïc Îl urmă. Ședința se amînase. Se agită prea mult, gîndi Marie. Yves Pérec mergea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
strecurase. În ciuda violentei vijelii, numeroși erau cei ce se adunaseră În fața hotelului de Îndată ce zvonul arestării lui Loïc se răspîndise, iar acum asistau, neputincioși, la plecarea mașinii jandarmeriei, care-l transporta pe fratele Mariei la postul de poliție. O tăcere apăsătoare, tulburată doar de șuierul rafalelor de vînt, Însoți ieșirea lui Lucas. Acesta Înfruntă o clipă zidul compact de priviri ostile, cînd un glas aspru și tăios se făcu auzit. - Ești mîndră de ce-ai făcut, piază rea? Doar cînd o văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zîmbească, apoi, din trei pași mari, o ajunse din urmă și o apucă de Încheietura mîinii. Ofuscată, Marie se zbătu. - Dă-mi drumul! Da’ dă-mi odată drumul, amărîtule! - Atunci, dă-mi cheia... Ai luat-o pe a mea... Marie, tulburată, se uită fix la cheie, constatînd că avea dreptate. Lucas Îi accentuă stinghereala: - Era din nebăgare de seamă sau trebuie cumva să cred că... Marie Îi aruncă o privire ucigătoare și dădu drumul cheii pe care el o prinse din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
veșmintele și părul turtite de suflul palelor, numeroși localnici veniseră să asiste la decolarea elicopterului care o lua pe Marie, tot inconștientă, ca s-o ducă la Brest. Lucas, din reflex profesional și ca să uite că Își simțea inima profund tulburată, Îi scrută atent din ochi pe fiecare În parte, dar chipurile și privirile rămîneau impenetrabile. Îl remarcă pe Ryan, care părea afectat. Yvonne și Gwenaëlle Le Bihan fură printre primele care făcură stînga-mprejur și se Îndepărtară. Mama și fiica aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mărturisise el În cele din urmă, Înainte de a ceda sub hohotele lor de rîs. De ce nu-i dăduseră ascultare? Anne simți dorința de a fugi spre Marie, de a o cuprinde În brațe, de a plînge odată cu ea. Totuși șovăi, tulburată, fără să vrea, de superstiția care sporea În ritmul deceselor și pe care cei mai Înverșunați o imputau fetei Kermeur, rămasă pe loc În ciuda avertismentelor. Și apoi, mai era și Christian, pierdut În Atlanticul de Nord... Încă mai șovăia, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai convingătoare, o manevră pentru a arunca dezonoarea asupra familiei noastre și a ne stăvili proiectele de mărire a fabricii de faianță. Nimic mai mult. Și știu foarte bine cine e josnicul corb care se ascunde Îndărătul acestei orori! Ronan, tulburat, o văzu că-și Înhață cheile mașinii de pe birou și o ajunse din urmă cînd cobora scara. - Doar nu crezi că familia Kersaint s-ar coborî pînă la... - Șacalii ăștia sînt În stare de orice, dragul meu, Îl Întrerupse ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]