3,106 matches
-
1938-39, că am să mă trădez, stând de vorbă cu profesorii și colegii mei de la Universitate: știam mai mult ca oricare din ei și înțelegeam lucruri pe care ei nici nu bănuiau că există. Dar, spre surprinderea și marea mea ușurare, am descoperit că, în prezența celorlalți, nu mă puteam arăta așa cum eram; întocmai după cum, stând de vorbă cu un copil, un adult știe că nu poate comunica - și deci nici nu încearcă să comunice - decât fapte și semnificații accesibile capacității
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
-ți găsim alte haine... Îl auziră urcând în goană scara spre pod, apoi îi auziră pașii călcând de astă dată fără grijă și în mare grabă, și câteva minute în urmă se întoarse cu brațele încărcate. Cu un oftat de ușurare, își revărsă poverile pe canapea. Adusese fotele, maramele și broboadele pe care le examinase, pe îndelete, cu două ceasuri mai înainte, dar adusese și rochia de mireasă. - Asta este pentru dumneata, Princesse, se adresă Măriei întinzîndu-i rochia la picioare, ca
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
zi, atât de caldă ! Dar te silești să nu-ți mai pese de nimic, și chiar așa se și întâmplă : nici transpi rația nu te mai jenează și te lași în voia secreției firești cu o senzație de plăcere și ușurare. Dacă ai scăpa și de gheara care ți se strânge peste inimă atunci când împingi poarta - deschisă ca totdeauna. Pentru că ce-ai să faci ? Ai să suni ? Ai să întrebi feciorul... de cine ? Ah, fir ar să fie, de ce n-a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
auzului - un zgomot de trăsură. în fine ! îmi sprijin, pierdut, ceafa de spătarul scaunului de mahon. Nous sommes très peu connus et avons, par conséquence, besoin de publicité occidentale, citesc mecanic. Îmi controlez batista umedă și scot un suspin de ușurare, nu, n-a apărut nicio pată roșie, profit că nu e nimeni de față, o desfac toată și îmi ascund în ea tâmplele scobite, pomeții, parcă am slăbit și mai mult, dar poate nu, îmi dau singur curaj. Stropii de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și scuza musafirului - în plus, venind prea târziu ! Dar cum ? Vorbim de trei ore, iar lucrul cel mai important abia acum îl spune ? Și totuși, deodată, Profesorul aproape nu mai simte oboseala. Aproape începe să aștepte cu plăcere serata. O ușurare atât de bruscă, încât pare o veritabilă bucurie, ceea ce trebuie însă să încerce să ascundă, răspunzându-i musafirului : Dacă invoci obligațiuni presante, atunci, dragă, eu ce aș putea să mai spun ? în fața lor nu se mai poate spune nimic, decât
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
distanță. Deodată mi-am dat seama cât a fost de chinuit sufletul meu, și m-am mirat că suportasem, aproape fără să bag de seamă, proporțiile chinului. M-am mirat și că lipsa ei n-o resimțeam decât ca o ușurare. Incredibil ! Niciun regret, nicio nostalgie ! Dar cum este posibil să suferi atât pentru o persoană a cărei lipsă îți face de fapt bine, care deci nu îți aduce nimic prin prezența ei ? Nu am vrut totuși să mă las pe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
-mă astfel unui sentiment destul de modest la începuturile lui, cu mult mai potrivit mi-ar fi fost un mod liber de a trăi, desprins de servituțile inimii ! Ah, mult visată indiferență ! Recitind pagina scrisă, mă întreb dacă nu cumva această ușurare o datoram nu unei indiferențe veritabile, ci, dimpotrivă, faptului că o știam în fine pe Sophie într-un loc izolat, nemaifiind silit să o păzesc. Venindu-mi acest gând, nu m-am putut decide dacă este așa sau nu. De
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
prin salon. E normal, e uman, e drept, nu e drept ? Nu știu ! Vă voi spune, totuși, pentru că trebuie să aflați la vreme, nu ca Margot, opinia mea de medic : sunt aproape convins că vi s-au umflat gâlcile... Ce ușurare ! E grav, dar întorci ușurată capul. Parcă ceva putea fi mai grav - ceva, dar ce ? Nu-ți mai aduci aminte ! Ai întors capul înainte ca el să deschidă gura, așa că o vezi pe Margot făcându-i domnului Ialomițeanu semne discrete
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Înseamnă că lucrurile au intrat pe un drum mai luminos, dar n-au ajuns Încă la noi. Peste mai puțin de două luni Ceaușescu va fi mort. În mai puțin de 60 de zile ne vom zgîi cuprinși de o ușurare fără margini la cadavrul Tiranului, imagini transmise prin aceeași cutie care acum ne provoacă ignoranța Într-un mod aproape comic. Ce e acolo? Acolo nu e nimic... e o cutie. Cel mai inofensiv lucru care vine din ea ar putea
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ocupat de diverși oratori pe care euforia eliberării de sub dictatură Îi Împiedică să se exprime așa cum poate și-ar dori. „Libertate!“, „Ceaușescu a fugit!“, „România, am Învins!“ sînt enunțuri simple, În mințile Îmbătate de un amestec copleșitor de emoții (bucurie, ușurare, uimire, recunoștință) cuvintele Își găsesc cu greu locul. Bucureștiul trăiește această bucurie cu o intensitate fără margini și e timpul să o facă și restul țării. La sediul Televiziunii există un grup de manifestanți care negociază de ore bune o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
tot aparatul lui infernal și dement? SÎntem liberi? SÎNTEM LIBERI? Cum o să arate lucrurile de acum Înainte? Ce contează, sîntem liberi... liberi... Pur și simplu, Ceaușescu nu mai există. Părul de pe Întreg corpul pare viu, trăiri În pragul nebuniei, această ușurare care ne umple ochii de lacrimi... Și totuși acolo mor oameni. De ce? Care e amenințarea? Ce se Întîmplă mai departe? Se Întoarce Ceaușescu? Nu reușesc să adorm, sînt convins că nu sînt singurul. Patul lui Moise scîrțîie, iar de pe hol
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și apoi se aude o voce Înfundată, peretele se dilată, e moale, e viu. Trăiești Într-un muzeu. Viața ta e un muzeu. Tu ești exponatul. Această lume există doar pentru tine. Deschid ochii gîfÎind, mă străbate o senzație de ușurare, văzînd pe geam cîmpul Întunecat derulîndu-și conturul incert și puzderia de stele. E frig și dimineața se simte În mirosul puternic, amărui, putregăios. Ovidiu doarme cu bărbia În piept, firul de salivă Îi strălucește scurt, de cîteva ori, cînd trecem
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
urmă, părintele Bernard Jacoby le telefonase lui Brian și lui Gabriel, anunțându-i despre accident, despre mașina prăvălită în canal, despre faptul că Stella și George scăpaseră cu viață, Stella fiind transportată la spital și George acasă. Le spusese (spre ușurarea lui Brian și dezamăgirea lui Gabriel) că era prea târziu pentru vizite, întrucât, probabil, ambele victime dormeau. Acum erau orele nouă dimineața. Stella, aflată într-o rezervă de spital, stătea proțăpită între perne. Avea un ochi vânăt, o coastă fracturată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Aș dori ca dumneavoastră să stați de vorbă cu George. — Și ce să-i fac? Să-l faceți mai bun, să-l înfrângeți, să-l faceți să plângă. — Lacrimi de căință și de ușurare? — L-ați putea salva. George ar putea fi salvat prin iubire, dar nu prin cea a Stellei, un alt gen de iubire. Grozăviile lui nu sunt decât un apel la iubire. Preotul râse cu poftă, un râs poate prea prelungit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe profesorul său la Institut, se ferise prompt de o întâlnire; o întrevedere atunci și acolo ar fi fost o chestiune penibil cârpăcită. Pe de altă parte, însă, George își spusese mai târziu că ar fi fost pentru el o ușurare dacă ar fi putut depăși primul impuls și ar fi soluționat „revederea“ trecând pe lângă Rozanov, salutându-l, și primind la rândul lui un salut prietenesc. George observa, cu calculată detașare, cum urca exaltarea în el. Acum simțea că nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care i-o atribuia fetei. Astfel stăteau lucrurile când intervenise John Robert Rozanov în viața lui Pearl. John Robert considerase că Pearl Scotney avea „capul bine înșurubat pe umeri“ și se pare că nu se înșelase. Sosită la Denver, după ușurarea pe care o resimțise constatând că Hattie era inofensivă, Pearl căpătase brusc senzația puterii. Situația neobișnuită a copilei constituia o provocare pentru ea, și luă imediat frâiele în mână. Dintr-odată se simțea liberă, competentă și (observă ea într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să mă schimb? Sau o să fiu moartă? Sau o să fie el mort?“ Ideea că George avea de gând să se sinucidă își făcuse cuib în mintea ei. O idee care nu o îngrozea, ba îi dădea chiar un soi de ușurare, nu pentru că simțea că ea i-ar supraviețui ci, dimpotrivă, pentru că moartea lui George ar fi însemnat propria-i moarte. Ruby era neagră și monumentală și preocupată; nu arăta nici măcar acele mici semne de bucurie, ca stropii mărunți ce licăresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
noi, și mai adaugă un milion de ani. — Dar ei... nu apar... nu intervin. — De ce-ar face-o? Ne studiază. Mi-ar plăcea să cred că inteligențele lor sunt cu totul diferite de a mea. Ar fi o mare ușurare. Poate că ei trăiesc mai mult și au - oh! - filozofi minunați, reali. — Întreaga idee mi se pare nefirească și, într-un fel, înfiorătoare, spuse părintele Bernard. — Bill n-a avut senzația asta! El a simțit că-i vorba de ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
gura ei dreaptă și subțire, își păstra capul limpede și acest demers presupunea evitarea unor speculații asupra hăului amețitor care era viitorul. Se bucura că banii, ai ei și ai lui Hattie, se găseau în bancă; și acest sentiment de ușurare al ei și al lui Hattie, exprimat prin acel derutant „noi“, aducea la suprafață o stare deprimantă pentru amândouă. Deși nu și-o spuneau pe față, nici una dintre ele nu avea prea multă încredere în Rozanov, cel atât de puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
bine casa. Femeia îi răspunsese: „A, asta-i camera de zi de la parter, nu ții minte?“ și deschisese o ușă, arătându-i o altă cameră murdară, dezordonată, de care Alex își amintea că fusese cămăruța jupânesei. Alex se gândise cu ușurare „Da, asta e!“. Apoi, privind din nou, își dăduse seama că încăperea nu era cea pe care o cunoștea ea. George își scoase fulgarinul negru. Purta unul dintre costumele lui ușoare, cadrilate, cu vestă, și astăzi își pusese o cravată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Mă hipnotizează? O să accept toată povestea asta demențială numai ca să-i fac plăcere lui, numai ca să mă supun lui, numai ca să nu mă separ de el?“ Rosti cu glas tare: — Bine. Am să încerc. John Robert scoase un suspin de ușurare. Adăugă: Bun... bun... atunci rămâne stabilit. Dar, bâigui Tom, va fi zadarnic, nu va da nici un rezultat, eu n-o să-i plac ei, nu ne vom plăcea unul celuilalt, totul e imposibil, nu o să ne înțelegem, o să i se pară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
continuă coborâșul poticnindu-se. — Ah, aici erai! strigă Brian, care se întorsese de pe plajă. Ah, Brian, scumpule! Gabriel se lăsă să lunece pe nisip, suflecându-și fusta. Dă-mi două lire, repede, te rog! Două lire? strigă Brian a cărui ușurare, din momentul când o văzuse, se evaporase la fel de repede cum se ivise. Era epuizat de cât alergase de colo, colo și enervat pe Gabriel pentru că-l făcuse să alerge. Pentru ce? — Niște băieți au prins un pește, un pește viu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe Stella, îi revedea adeseori în vis capul frumos, de regină egipteană. Diane îl înduioșa și-i dăruia puțin calm, dar el o disprețuia. Pe Stella o admira, dar nu o putea suporta, Stella era un dușman. Simțea o vagă ușurare știind că e în altă parte, dar nu încerca nici cea mai infimă îngrijorare sau curiozitate de a afla unde se găsește. Oriunde s-o fi găsind, era puternică, rațională și devora realitatea din jur pentru a și-o spori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
blond, revărsat pe umeri. La picnicul de pe plajă o putuse privi în voie, și acest fapt îi diminuase intensitatea curiozității întărindu-i convingerea că e „tabu“. Nu-și putea îngădui să fie fascinat de Hattie și, până la urmă, constatase cu ușurare că nu era. Dar în această seară - ca și cum diminuarea interesului său ar fi constituit o greșeală care era acum corectată de zei - totul i se răsucise din nou în minte și se simțea atras spre ea de magnetismul unei sublime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ducă la el să-l vadă. Adam regreta că refuzase, din cauza unui meci de cricket, o invitație la ceai pe care i-o făcuse odată William. În pofida mâhnirii lor, diverșii McCaffrey împărtășeau acea curioasă energie, vecină cu un sentiment de ușurare, pe care supraviețuitorii, când nu sunt prea îndeaproape văduviți, o încearcă după o înmormântare. Așa încât, atunci când Alex le-a propus să se ducă în grup să înoate și apoi să vină la Belmont să bea un pahar, li s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]