25,587 matches
-
ramură uscată, o curată cu dinții de coaja, o rupse în două și începu să frece energic cele două bucăți, suflând până când o flacăra șovăielnica se născu din întuneric, ca un miracol surprinzător și inexplicabil. Apropie flacăra de niște ierburi uscate, iar această crescu, luminând un spațiu larg împrejur. Smulse încă un pumn de ierburi, le dădu foc și aștepta până formară o minge de flăcări căreia îi dădu drumul în gol. Această căzu, învârtindu-se, până în fundul râpei, aflat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
inca nu-i venea să creadă că acea provocatoare ființă se transformase, într-un timp atât de scurt, într-o robustă matroana, inca atrăgătoare, dar care nu mai amintea cu nimic de frumusețea răpitoare de altădată. Navigară fără să zărească uscatul timp de unsprezece zile și unsprezece nopți. Miti Matái cunoștea perfect apele acelea și nu avea nevoie nici măcar să consulte primitivă lui Hartă Marină țesuta din frunze de palmier și incrustata cu cochilii și cu pene colorate, ca să știe cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Cu ajutorul unei funii groase, împletite din fibre de cocotier, îi lega unul de altul în partea lor centrală, formând un fel de stea. Cand se convinse că erau bine legați, lua un vas al carui capac era lipit cu argilă uscată, sfărâmă argilă, dădu la o parte capacul și înmuie fiecare vârf în lichidul negricios, care nu era altceva decât venin de Nohú, cel mai otrăvitor dintre peștii care trăiau în reciful de corali. Apoi, totul se desfășura cu viteză fulgerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
printre ultimii care au cedat, murmura cu voce stinsa. A rămas foarte liniștit și cu mâinile încleștate pe cârma, iar atunci când am încercat să i le desfacem, unul din degete i s-a rupt, de parcă ar fi fost o creangă uscată. Îi dăduseră lacrimile, iar ceilalți păstrară tăcerea, respectând durerea acestui om, pe care toți îl iubeau și îl admirau. Cand vorbi din nou, parcă avea un nod în gât. — M-am rugat la Taaroa și la Tané că el să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
erau acoperiți din cap până-n picioare cu niste tunici largi, de diverse culori, iar când se mai apropiară îl uimi și mai mult să constate că părul unuia dintre acei oameni- probabil o femeie - era de culoare galbenă, ca paiele uscate, si încadra o fată cu o piele extrem de albă, de pe care ieșeau în evidență doi ochi rotunzi de culoare albastru deschis, amintind de cei ai unui orb. —Ce-i asta? se îngrozi Vahíne Tipanié. Zici că sunt fantome. Avea atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
un tunel, a fost Ducele Vandalilor, care ne-a așteptat la ultimul loc de întâlnire stabilit. Cu degetele mânjite și pătate de creioanele pastel și cărbune. Cu mâinile pătate de cerneluri pentru mătase, cu hainele întărite din cauza crustelor de vopsea uscată. Toate culorile astea sunt încă doar griuri sau negru, și Ducele Vandalilor așteaptă așezat pe o ladă de unelte din metal plină cu tuburi de vopsea de ulei, cu pensule, acuarele și acrilice. Se ridică și ne face s-așteptăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o bucată pe o autostradă, am coborât pe o rampă de ieșire, am tot mers până când domnul Whittier a spus „Întoarce aici”. Strângând în mâini cadrul cromat al scaunului cu rotile, a arătat smucit cu degetul lui împuținat, cu pielea uscată și unghia galbenă ca osul. Tovarășa Lătrău și-a înălțat nasul, a adulmecat spunând: — O să trebuiască să suport putoarea asta de paciuli în următoarele douăsprezece săptămâni? Domnișoara Hapciu a tușit în pumn. Și Sfântul Fără-Mațe a intrat cu autobuzul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
spunea: — Iubim catastrofele aeriene. Adorăm poluarea. Ploaia acidă. Încălzirea globală. Foametea. Nu, domnul Whittier habar n-avea... Ducele Vandalilor a găsit fiecare pungă de alimente care conținea sfeclă. Fiecare pernuță argintie de plastic Mylar înlăuntrul căreia zornăiau bucățile de sfeclă uscate ca niște jetoane de poker. Sfântul Fără-Mațe a dat găuri în toate pungile conținând carne de porc, de pui și de vită. El nefiind în stare să digere carnea. Toate pungile de Mylar umflate cu azot erau aranjate pe sortimente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
nefiind în stare să digere carnea. Toate pungile de Mylar umflate cu azot erau aranjate pe sortimente, vârâte în cutii maro de carton striat. În cutiile marcate „Desert” se găseau pungi cu fursecuri uscate zuruind ca semințele într-o tigvă uscată. În cutiile marcate „Aperitive”, aripioare de pui dehidomnișoaratate zornăiau ca niște oase vechi. De frică să nu se-ngrașe, Miss America a găsit toate cutiile pe care scria „Desert” și a găurit fiecare pungă folosind cuțitul Bucătarului Asasin. Doar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ura. Stăteam așezați turcește în galeria celor O mie și una de nopți, printre coloanele de ipsos sculptate în forma unor elefanți cabrați, ridicați ca să sprijine tavanul cu picioarele dinainte, și domnul Whittier, ronțăind din pumn alte bețișoare sau pietricele uscate, spunea: — În adâncul sufletelor, suntem împotriva echipei noastre. Împotriva umanității. Noi împotriva noastră. Tu, propria ta victimă. Iubim războiul pentru că e singura cale de-a ne săvârși lucrul în lume. Singurul mod de-a ne desăvârși sufletele, aici pe pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pătate, cu țeasta lui pleșuvă. Cutele feței lăsate par să-i atârne de cei doi ochi prea mari, de ochii lui încețoșați, umezi cenușii. Cu cercelul vârât printr-o nară, căștile CD player-ului încolăcite în jurul ridurilor și cutelor gâtului uscat ca o pastramă. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvență de film alb-negru: capul domnului Whittier tapetat cu imagini de armate mărșăluind gura și ochii pierduți printre cizmele de camuflaj și baionetele care-i viermuiesc pe obraji. Spune: — Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Apoi închipuiți-vă că ați ales să săriți înăuntru, din nou și din nou, știind că suferința e singura rațiune pentru a fi pe pământ. Domnul Whittier, cu prea mulți dinți îngrămădiți pe maxilarul îngust, cu sprâncenele ca niște rostogoale uscate, cu urechile ca niște aripi întinse de liliac, cu armatele de umbre mărșăluindu-i pe față, spune: — Singura alternativă ar fi că suntem de-o prostie eternă. Purtăm războaie. Luptăm pentru pace. Luptăm împotriva foametei. Ne place lupta. Luptăm și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Deja țâțele ei de spandex roz par mai mari. Și Sfântul Fără-Mațe spune: — Vă rog, cineva să-mi ia gândul de la mâncare. Cum e prima oară când nu-i cu gura plină, vocea lui sună altfel, mai domoală și mai uscată. Mirosul e gros ca ceața. Mirosul pe care nimeni nu vrea să-l tragă pe nări. Și, îndreptându-ne către scenă, către cercul de lumină al lămpii de stafii, Ducele Vandalilor spune: — Înainte să fi vândut vreun tablou... Se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
lucru. Ducele pe scenă, cu falca lui țepoasă, o perie aspră cu peri palizi maxilarul i se rotește, măcinând și frământând un cocoloș de gumă cu nicotină. Tricoul lui gri și pantalonii de pânză sunt presărați cu fulgi de vopsea uscată: roșu, roșu închis galben, albastru și verde, maro, negru și alb. Părul i se revarsă pe spate, o claie sârmoasă, năclăită, întunecată de ulei plină de fulgi lipicioși de mătreață. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvență de film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
spătar de scaun și margine de covor, sunt accentuate de același chenar auriu intens. Dacă vreți cu tot dinadinsul, firetul e din aur adevărat. Fiecare încăpere depinde de ce credeți. Înveștmântați în mătăsurile și catifelele ca din povești, acoperiți cu sânge uscat, grupul nostru e negru și se mișcă prin întunecime. În lumina slabă, domnul Whittier probabil pare să plutească în coconul lui de catifea stacojie, legat cu șnur de aur. Încetând să mai fie un personaj, domnul Whittier a devenit recuzită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de argint și bromură de potasiu). Procedeul se numește calotipie. Acest suport permite copierea în mai multe exemplare a imaginii pe hârtie fotografică. Dezavantajul constă în necesitatea prelucrării imediate a plăcilor fotosensibile. 1871 - Richard Leach Maddox (1816-1902) dezvoltă procedeul „plăcilor uscate”, care conțin bromură de argint în gelatină. Astfel, aceste plăci pot fi conservate ani întregi și transportate ușor, iar developarea lor se poate face în laborator după fotografiere. „Plăcile uscate” încep să fie produse de firme specializate, ceea ce creează premisele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2019_a_3344]
-
plăcilor fotosensibile. 1871 - Richard Leach Maddox (1816-1902) dezvoltă procedeul „plăcilor uscate”, care conțin bromură de argint în gelatină. Astfel, aceste plăci pot fi conservate ani întregi și transportate ușor, iar developarea lor se poate face în laborator după fotografiere. „Plăcile uscate” încep să fie produse de firme specializate, ceea ce creează premisele dezvoltării fotografiei de masă. 1896 - Frații Lumière inventează cinematograful. 1910 - Compania Lumière brevetează plăcile foto „autocrom”, pe care se pot face diapozitive color. 2. Aparatul de fotografiat pe peliculătc "2
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2019_a_3344]
-
foto. Aparatul de mărit (enlargeur) are rolul de a proiecta imaginea negativului pe suprafața hârtiei fotografice. Respectând aceleași principii ca și pentru expunerea negativelor, hârtia foto e impresionată la lumină un timp anume, după care este revelată, fixată, spălată și uscată, obținându-se astfel produsul final al procesului fotografic. Aparatul de mărit este compus dintr-un corp, în interiorul căruia se găsesc becul, lentila condensoare, lăcașul pentru filtre, rama pentru negative și burduful terminat cu un obiectiv (figura 7.1). Aparatelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2019_a_3344]
-
ta. Acum ți-a venit și ție rândul". Relația încordată și nefericită între cele două luă sfârșit în ziua în care Luana, la braț cu verișoara ei, se îndrepta spre casă. Își țineau ghiozdanele pe umăr și flecăreau verzi și uscate. În colțul străzii, "vrăjitoarea" dădu peste ele. Își înghițiră zâmbetele și o salutară politicos. Ce faci aici, Leon? Merg acasă. Femeia ridică o sprânceană. Ești prietenă cu ea, Emanuela? Desigur. E verișoara mea. Surprinsă, profesoara nu mai făcu nici un comentariu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-l întreacă. Fu dezamăgită. Știa că, în alte condiții, ar fi putut s-o facă. În timp ce se încălțau aștepta, emoționată, momentul tainic ce urma să vină. Dar Ernest o luă de mână și tot drumul până acasă sporovăi verzi și uscate. Inima Luanei se zbătea într-o dilemă dureroasă. De ce nu o săruta? Își uitase promisiunea sau n-o plăcea și regreta rămășagul făcut? Undeva, în spatele blocului, un părculeț cu leagăne și balansoare îi făcu să se așeze într-un scrânciob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
matinală nemaiîntâlnită. Se agăța de însoțitorii ei ciupindu-i de braț ori ghiontindu-i cu cotul, gata să-i arunce de pe trotuar. Prima impresie a fetei a fost că un trup atât de haios ca acela nu mai văzuse vreodată. Uscată, cu un cap mic înghesuit și poziționat direct pe umeri, ce o făcea să pară cocoșată, femeia se ridica pe vârfuri și încerca să le vorbească bărbaților direct sub nas. Privi la un moment dat în spate și Luana se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de modernism amestecat, pe care numai ea îl pricepea. Se încătușa în pantaloni strâmți, exagerat de mulați, care nu făceau altceva decât s-o pună într-o situație jenantă, scoțându-i în evidență un dos mare și neproporționat cu trupul uscat, cocoțat, în dușmănie, parcă -, pe două picioare rahitice, ca de barză. Bluzele decoltate îi dezveleau gâtul și pieptul boțit, făcându-te să speri, în zadar, că din adâncul plin de ciolane ar mai putea ieși la suprafață ceva forme femeiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
care s-a aciuat pe lângă europeanul ăla. Ești sluga lui, nu? — Nu, i-a răspuns Adam. E tatăl meu. Zdrahonul și-a dat capul pe spate și a izbucnit Într-un hohot de râs. În jurul buzelor avea urme de salivă uscată. Un alt băiat se juca În spatele lui cu o pasăre moartă. Îi Întindea aripile negre cu pete roșii de parcă o pregătea să zboare. Da, da, Îi lingi căcatul de pe oală! I-a Înfipt degetele În claviculă cu o mișcare bruscă
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
la soare. Au lăsat În urmă coasta și-au pornit să pedaleze de-a lungul cărărilor care duc spre dealuri, iar când poteca a devenit prea abruptă au pitit bicicleta după niște tufișuri și au urmat drumul pe jos. Pământul uscat le scârțâia sub tălpi, nisipul negru, vulcanic, se lipea de degetele lui Neng, parcă le smolea. Fata arăta Întruna cu mâna și vorbea fără Încetare despre tot ce le ieșea În cale, un stol Îndepărtat de papagali de un verde
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
S-a aplecat și l-a sărutat pe obraz, iar pe el l-a izbit mirosul greu al corpului și al hainelor ei nespălate. A roșit și s-a tras ușor Într-o parte, buzele ei i se păruseră nefirești, uscate și fierbinți, nu era lă murit dacă-i plăcuse sau nu. Ea s-a hlizit și a continuat să-și legene păpușa. De-atunci Încolo au chiulit zilnic de la școală. Pedalau cât de departe puteau, ori făceau lungi plimbări prin
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]