1,093 matches
-
ședea liniștit în scaunul său de pe umerii robilor și se gândea. Sau poate dormea. Celălalt scaun era gol. Armata stătea în șiruri strânse, așteptând plecarea. Fiecare soldat avea arme sclipitoare de aramă (arcuri sau lănci); în luciul scuturilor rotunde jucau văpăile din facle. În fața oastei, stăteau două sute de robi cu poveri. Alte poveri erau încărcate în coada armatei, pe câteva sute de tauri, mânați de alți robi. Erau și câteva sute de asini cu samare grele. La lumina faclelor, armata atlantă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tresări. Deschise gura să rostească ceva, dar rămase mut. Și așa merseră mai departe, până la sfârșitul nopții. Ziua, firește, noua stea nu se mai văzu. Își mânară taurii în liniște alte câteva ceasuri, până când căldura începu să se prefacă în văpăi. Oaza dorită încă nu se zărea. Greșise sclavul sau nici nu cunoștea deșertul, cum i se păruse lui Iahuben? În ajun soldatul văzuse de câteva ori lângă zarea din față o oază, care apoi dispăruse, topită poate în nisip. Apa
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încă tânăr, a văzut coborârea pe pământul atlant a acelui zeu. Într-o zi când soarele lumina puternic, s-a născut în cer altă lumină, parcă aproape tot așa de puternică. Lumina aceea a străbătut cerul ca un stâlp de văpaie cu iuțeala celei mai repezi lănci. Tatăl tatălui meu se plimba într-un câmp pustiu, după seceriș. Era preot tânăr și se închina Zeului Apelor. Departe, în marginea câmpului, erau câțiva oameni care-și frigeau o capră, pregătindu-se de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
muntele le scuipa cu năduf. Oamenii spuneau că, prin el, cine ar avea astfel de cutezanță nesăbuită ar putea să intre în Țara de Jos, de sub pământ, a focului, unii socotind că de-acolo își ia soarele în fiecare dimineață văpaie înainte de a se urca zilnic peste marginea răsăriteană a pământului. Bătrânii țineau minte de la bunicii lor care și ei ar fi auzit de la bunici, că odinioară muntele aruncase câteva zile și nopți în șir stâlpi de fum și vărsase mâzgă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
amintire steaua ciudată de pe cerul de miazăzi pe care o privise atâtea nopți; apoi cu ochii larg deschiși se uită repede la turnul din fața lui. Nu era asta? Dar se liniști: nu putea fi steaua acelor nopți; aceea era de văpaie ca toate stelele și împrăștia lumină... Dar lumina de azi-noapte care năpădise pe ușa turnului?... Totuși era steaua! Auta arătă din nou turnul și după aceea se întoarse spre punctul dinspre răsărit și miazăzi unde văzuse steaua necunoscută ultima dată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vârstnic; și întorcîndu-și capul cât îi îngădui strânsoarea curelelor de pe piept, rostul cărora l-a înțeles bine când se urcau și trupul său năzuia să cadă de pe scaun, Auta zări printr-o fereastră rotundă din capătul luntrii un smoc de văpaie albă care țâșnea îndărăt. Se uită lung, însă nu pricepu. Ca și altă dată, iarăși îl cuprinse îndoiala că acești străini ar fi cu adevărat oameni, cum se laudă, și nu vrăjitori nemaipomeniți sau chiar zei. Văzîndu-i fața răscolită, bătrânul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străin cu chip de copilandru încercă să-l aducă spre înțelegerea unui fapt care lui i se părea dintre cele mai obișnuite: Ai văzut cum cade o pietricică? spuse el. Când se lovește de pământ, dacă e ușoară sare înapoi. Văpaia pe care ai văzut-o se năpustește îndărăt și... luntrea asta, cum o numești tu, sare împinsă înainte. Fiindcă e împinsă fără întrerupere, luntrea sare mereu înainte. Auta vru să spună că începe să înțeleagă, dar tocmai atunci simți un
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Noi folosim asta pentru cu totul altceva, dar e bună și să arate umbra soarelui, dacă vrei. Acum tânărul nostru prieten te va face să te simți ca pe pământ. Și deodată Auta ascultă cu gura căscată cum șuierul de văpaie se mută din coada luntrei, deasupra ei, și văzu cum luntrea își încetinește mersul și se oprește apoi, atârnată în văzduh. Vru să strige "Cădem!", dar nu apucă: în aceeași clipă, vâjâind ușor, partea din față a acoperișului lunecă undeva
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
văzduh, apoi începu să coboare în jos, fără rotiri. - Cădem! strigă Auta. - Nu cădem, îi răspunse cârmaciul râzând, și apăsă pe un mâner scurt; două carapace de deasupra se dădură puțin în lături, lăsând să se vadă un cerc de văpaie care se învîrtea în jurul unei osii negre. Cârmaciul întoarse o clipă capul spre Auta: Ceea ce ți se pare cerc sunt cinci văpăi țâșnitoare care se rotesc împreună cu osia din care țâșnesc. Astea-s aripile noastre adevărate. Privind rotirea uimitor de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mâner scurt; două carapace de deasupra se dădură puțin în lături, lăsând să se vadă un cerc de văpaie care se învîrtea în jurul unei osii negre. Cârmaciul întoarse o clipă capul spre Auta: Ceea ce ți se pare cerc sunt cinci văpăi țâșnitoare care se rotesc împreună cu osia din care țâșnesc. Astea-s aripile noastre adevărate. Privind rotirea uimitor de iute a văpăilor, Auta nu băgă de seamă că se lăsaseră pe pământ decât când rotirea de sus se opri și văpăile
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
învîrtea în jurul unei osii negre. Cârmaciul întoarse o clipă capul spre Auta: Ceea ce ți se pare cerc sunt cinci văpăi țâșnitoare care se rotesc împreună cu osia din care țâșnesc. Astea-s aripile noastre adevărate. Privind rotirea uimitor de iute a văpăilor, Auta nu băgă de seamă că se lăsaseră pe pământ decât când rotirea de sus se opri și văpăile nu mai țâșniră. Cei patru inși ieșiră din luntre. În lumina soarelui, globurile viorii ale străinilor și îmbrăcămintea lor argintie se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
văpăi țâșnitoare care se rotesc împreună cu osia din care țâșnesc. Astea-s aripile noastre adevărate. Privind rotirea uimitor de iute a văpăilor, Auta nu băgă de seamă că se lăsaseră pe pământ decât când rotirea de sus se opri și văpăile nu mai țâșniră. Cei patru inși ieșiră din luntre. În lumina soarelui, globurile viorii ale străinilor și îmbrăcămintea lor argintie se revărsau în mii de ape. Pământeanul se miră văzîndu-i că acum se mișcau mai ușor, și află că-și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
după el: - Auta, nu vrei să-ți înham eu măgarii? îl întrebă fugind. Auta intra în luntre, după străini. Îi răspunse din ușă: - Nu e nevoie de măgari. Ai să vezi! Ușa se închise. Mai-Baka văzu uimit o roată de văpaie vâjâind deasupra și când luntrea, pe care el o socotise întîi butoi și apoi căruță, începu să se urce lin în văzduh, drept în sus, arcașul schimonosit de groază se trânti cu fața la pământ și începu să se roage zeilor puternici
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cobori e o jucărie. Te roagă, stăpâne, să te uiți la el. Mânerul acela negru din stânga pe care a pus mâna acum, dacă se trage pe jumătate, luntrea se pregătește de zbor, când îl tragi de tot, începe să iasă văpaia care o mișcă; alături e un fel de copcă albastră: apeși pe ea și luntrea țâșnește în văzduh. Celelalte te roagă să le urmărești după mâinile lui, stăpâne, în timpul zborului. Bucuros că pământenii nu se mai înfricoșau, cârmaciul își mânuia
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rîzînd: Bine, Auta, dacă vrei tu, vom fi zei buni. Mai ales că zeilor buni nu li se cere să omoare. Cuvântarea lui Auta nu fu zadarnică. Miile de robi auziră glasul ceresc ieșind din pasărea cu creastă rotitoare de văpaie, care rămăsese atârnată deasupra văzduhului. Fără îndoială că acea pasăre nu putea să fie decât Zeului Cerului. Slujbașii și soldații aruncară bicele și armele și fugiră să se ascundă de focul mâniei cerești. Robii începură să-și taie lanțurile de la
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
argint și a zeilor în veșmânt argintiu. Și mai ales când trebuind să înjghebe, după planul lui Auta, un fel de sanie uriașă, văzură cum tăiau zeii, în marginea lanului unde era pădurea, copaci uriași numai cu o limbă de văpaie străvezie, mulți erau gata să-și piardă cunoștința. Din pădure se aduseră ierburi lungi din care localnicii își făceau poduri peste ape; din ele, măgărarii împletiră frânghii cât piciorul elefantului. După o zi și o noapte de muncă, totul era
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu-i atrăgea. Auta se gândi încordat; apoi ridică ochii, puțin tulburi: - Va să zică noi cădem pe pământ pentru că pământul ne atrage? Și pasărea de ce nu cade, și nici luntrea asta așa de grea? - Pasărea dă din aripi, luntrea noastră are văpăile pe care le cunoști. Și pasărea și luntrea... Dar în aceeași clipă cârmaciul strigă: - Priviți! Și luntrea începu să coboare în cercuri line deasupra unei priveliști care pentru acești străini era cu totul nouă. Mai jos de peșterile sclavilor se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vale, pe țărm, aveau de mers câteva ceasuri... Min trebuia să știe că l-au auzit. Uh ridică mâna în sus... În mână avea o țeavă scurtă, pe care nici Auta n-o cunoștea. Din țeavă izbucni o dungă de văpaie neagră care rămase un răstimp în văzduh, până se risipi de vânt. După ce mai trimise în aer câteva asemenea văpăi, Uh își rugă prietenii să pornească în vale. Toți își urmară drumul în tăcere, chiar și femeile. Fiecare își mesteca
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sus... În mână avea o țeavă scurtă, pe care nici Auta n-o cunoștea. Din țeavă izbucni o dungă de văpaie neagră care rămase un răstimp în văzduh, până se risipi de vânt. După ce mai trimise în aer câteva asemenea văpăi, Uh își rugă prietenii să pornească în vale. Toți își urmară drumul în tăcere, chiar și femeile. Fiecare își mesteca gândurile în sine, fiecare își avea bănuielile sale. Auta socotea că vor fi venit soldați din Ta Kemet după robi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Ba da! spuse Uh. Dar noi nu ne-am gândit la un lucru de seamă înainte de a veni pe pămînt: de pe pământ neted este greu să se ridice fără să i se tulbure locașul... În sfârșit, locul pe unde iese văpaia albă care o mișcă. Noi avem pe planeta noastră un fel de turnuri anume făcute care să lase loc în jos, ca un fel de fântână goală... - Am înțeles. Vreți să faceți un turn. - Da, fiindcă în acele două dăți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
așa îl socoteau oamenii) având un soi de cutie cu pâlnie. Min se dădea la o parte și mișca un mâner de pe un fel de tobă. Din cele patru pâlnii îndreptate în jos pornea un șuier și un fel de văpaie, iar la altă mișcare a lui Min lespedea se muta spre locul ales și se așeza peste altă lespede. Până să încheie terasa, Hor coborî sub lespezi o ladă. Auta se uită foarte mirat. Hor zise: - Cine va fi în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
colibe din crengi... Min le-a tăiat copaci... Numai de n-ar veni soldații să-i ia îndărăt după plecarea noastră! - Fii fără grijă, Hor! îi răspunse Auta râzând. Aici nu mai vine niciodată nimeni. Când vor mai vedea și văpăile luntrei urcîndu-se în cer, podișul Baalbek va îngrozi multă lume. Și de altfel nimeni nu crede jos că acești robi au putut scăpa cu viață. Numai deznădejdea le-a dat curaj să vină aici. într-o zi, după ce turnul era
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în arșiță, pădurile necercetate de secure, năvălește vuind ascuțit, se contopește cu limbile de foc, le mână și le nvolburează, iar copacii, izbiți de iureșul fierbinte și mistuitor, se prăbușesc din rădăcină, frânți; când ard așezări omenești, suflă, gemând, prin văpaie, în jocul crud al luminii; când rugul șovăielnic tânjește și pâlpâie, se năpustește în flăcări urlând, le bate să le întețească și să le ațâțe, pentru ca în zori, când, părăsite, se vor veșteji, trupul unui erou, jelit viforos de un
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
în arșiță, pădurile necercetate de secure, năvălește vuind ascuțit, se contopește cu limbile de foc, le mână și le nvolburează, iar copacii, izbiți de iureșul fierbinte și mistuitor, se prăbușesc din rădăcină, frânți; când ard așezări omenești, suflă, gemând, prin văpaie, în jocul crud al luminii; când rugul șovăielnic tânjește și pâlpâie, se năpustește în flăcări urlând, le bate să le întețească și să le ațâțe, pentru ca în zori, când, părăsite, se vor veșteji, trupul unui erou, jelit viforos de un
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
cu pământ înmuiat cu apă - pentru ca blana să nu se ardă repede -, apoi pusă într-o groapă în care, dintr-un foc uriaș, n-a mai rămas decât jarul. Se acoperă totul cu jar și apoi cu pământ ca să țină văpaia. Cam același lucru este descris de către Păstorel Teodoreanu sub numele de „miel haiducesc“. Rețeta este prefațată de un scurt comentariu laudativ la adresa bucătăriei românești, în vizibilă discordanță cu opiniile emise de către autor în materialele publicate pe parcursul anilor ’3011, dar nu
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]