1,109 matches
-
sticliră de ațâțare. Cuvintele Fetei i se înfipseseră în inimă, ca o săgeată cu boldul de metal, înmuiat în otrava disprețului negru al ochilor ei. Pe loc îi replică, strunindu-și nemulțumirea: În foc domol, de răscolești, se-nalță, înviind, văpaia! Deodată, cu aprigă agerime, înșfăcă sulița grea, pe care Vânătorul o ținea în mâna vânjoasă. Surprins de neașteptata lui mișcare, O'Piatră dădu drumul armei. Albert își luă avânt și vârful de oricalc al suliței, minunat șlefuit în formă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Violeți. Bărbatul gonflabil se arătă interesat de un anume lucru: Cum ați spus că-l cheamă pe Vânătorul ăla al dumneavoastră? Îl chema O'Piatră! răspunse scurt și melancolic Profesorul. Tăcerea care urmă a cantonat lungă vreme în jurul lor. Din văpaia verde a pădurii de pe Munții Violeți, ghidul-șofer apăru cu aceleași zigzaguri de prepelicar. Zise cu reproș: Profesore, în afară de urmele dumneavoastră, nu am aflat nici o urmă străină, deși am mers până hăt-departe. Față de admonestarea lui, bărbatul cel blond și gonflabil se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de morminte. Printre scânduri râncezite... Și cadavre putrezite. Și ciorile care aruncă, Pe mormite câte-o nucă... Nucii înalți or să facă umbra rece, Să nu mai văd ziua cum trece. Să mă apere de ploaie, Și de-a secetei văpaie. Să fiu frumos precum cei vii, Căci te iubesc și-astept să vii!
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93420]
-
noaptea toată / Peste vârfuri luna tace, / Arătarea-i luminată / Umbră pe pământ nu face. / Și deși în lac înoată, / Totuși valul nu se taie. Se cufundă-n unda toată / Neclintind unda bălaie / Ce-o înconjură, frumoasă, / Și-o îmbracă în văpaie / Cu lucirea-i scânteioasă. // IERONIM: Ea este, într-adevăr! Și mă așteaptă! CÂNTĂREȚUL ORB: Ea este! Te du cu bine, Făt-Frumos! TOȚI: Drum bun, Făt-Frumos din Tei! MAMA: Să te întorci sănătos, băiatul mamei! (Ieronim o îmbrățișează. Ies toți, rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
l-ar spune, incidental, un drac? Asemeni lui Mefisto, cu Belzebut identic, Deși apar pe scenă, sunt foarte autentic. E drept că nu am coarne vizibile-ndeajuns; La fel cu dumneavoastră, le port și eu pe-ascuns... Dar nu vedeți văpaia ce-n juru-mi se revarsă, Și nu simțiți prin aer miros de piatră arsă Magnetica prezență a marelui damnat? Să nu vă pară glumă: sunt drac adevărat! De la-nceputul lumii dizgrațiat pe veci, Trăind doar printre bufniți și printre lilieci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
de la mirodeniile picante cu care Anacleta a condimentat mâncarea, de parcă gustul acela ar trebui să conțină toate aromele duse la extrem, arome pe care eu nu le pot distinge, nici numi și care se combină în cerul gurii ca niște văpăi de foc. Mă gândesc la toate aromele gustate în viața mea, încercând să recunosc acea aromă complexă, și ajung la o senzație opusă, dar poate echivalentă: laptele dat unui nou-născut, prima aromă, conținând în ea orice aromă. Privesc chipul Anacletei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
vremea colbul, va șterge amintiri, Dar tu‐ mi rămâi în suflet cu graiul tău cel blând Pe‐ altarul jertfei tale mă închin pios plângând. (Din „La cumpăna anilor”) DOR Sunt multe doruri mai profunde poate, Mai arzânde, mai pline de văpăi, Dar dorul de mamă din toate, E dorul din lume, dintâi. (Din „La cumpăna anilor”, Editura Agerpress, 20 08) Octavian Goga (1881 ‐ 1938) Poet și dramaturg, publicist de talent (Strigăt e în pustiu, 1915, om politic cu oratorie de dreapta
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
nemângâiet Îndulcind cu dor de moarte. Poezia orfică este cathartică inițiind în nemurire. Lucrul acesta îl împlinește prezentul etern poetic. Căci scrie Pindar: Numai cele frumoase se cuvine să le arătăm oamenilor", deoarece "cine înfăptuiește frumosul, arde slava lui cu văpaia imnurilor de glorie". În armonia lucrurilor nepieritoare se păstrează ceea ce voi atinge cu strunele". Cugetarea înaltă își află calea în Verb și astfel devine Adevăr peren. Secvențele de prezent etern devin tezaurul Aducerilor aminte, și în felul acesta, natura "aștrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Prim, când a sosit momentul Să zămislească ce va fi să fie: Un univers fără sfârșit și-o lume, A spulberat eterna armonie. Și mii de țăndări au sărit din el, Mii de cuvinte au umplut eterul, Cu nimburi de văpăi încoronate, Ca să vestească-ntregii lumi misterul. De-atunci, prin mii de veacuri călătoare, Înaripate de-o chemare-naltă Cuvintele, prin orfice poeme. Se-ntorc în armonia de-altădată. Iar armonia primordială, armonia neînceputului, este vecină cu transposibilul. Fenomenologia creației poetice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
exercită magia ființării pure. Bucuria creației Pindar afirma că poeții, dotați fiind cu privilegiul de a primi insuflarea zeilor, pot afla divinele adevăruri pe care muritorilor nu le este dat să le priceapă. Cine înfăptuiește frumosul arde slava lui cu văpaia imnurilor de glorie." Urmând lui Pindar, Hölderlin scrie în romanul Hyperion, una din cele mai semnificative poeme privind bucuria darului divin al creației: Numai o vară, una singură, dăruiți-mi, puternice Zâne, Și-o toamnă în care să se pârguie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT! Lăsați-mă să cânt! În cânt mi-e viața, Prin cânt respir și-n cânt mă definesc, Clipitele cu cântul le-mpletesc Și cântecul mi-aduce dimineața... Vibrând în clipă, în minut vibrând, Mă simt văpaie pururi arzătoare, Desprinsă de luminile din soare Și luminând, prin cântece, oricând... Prin ele-n suflet, simt cum îmi pătrund, Crâmpeie din lumina vieții noastre Cu orizonturi limpezi, mai albastre, Dintr-un adânc, spre-un viitor profund... Cu frumuseți, cu
L?SA?I-M? S? C?NT! by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83820_a_85145]
-
luna plină, iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămânță de lumină Din duhul gurii tale ce arde și înghiață. Stihii a lumei patru, supuse lui Arald, Străbateți voi pământul și a lui măruntaie, Faceți din piatră aur și din îngheț văpaie, Să-nchege apa-n sânge, din pietre foc să saie, Dar inima-i fecioară hrăniți cu sânge cald". Atuncea dinaintea lui Arald zidul piere; El vede toată firea amestecat-afară - Ninsoare, fulger, ghiață, vânt arzător de vară - Departe vede-orașul pe sub un
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
valuri, Prin mișcarea naltei ierbi, Eu te fac s-auzi în taină Mersul cârdului de cerbi; Eu te văd răpit de farmec Cum îngîni cu glas domol, În a apei strălucire Întinzând piciorul gol Și privind în luna plină La văpaia de pe lacuri, Anii tăi se par ca clipe Clipe dulci se par ca veacuri". {EminescuOpI 111} Astfel zise lin pădurea, Bolți asupră-mi clătinând; Șuieram l-a ei chemare Ș-am ieșit în câmp râzând. Astăzi chiar de m-aș
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
noi vom dormi mereu. {EminescuOpI 130} SCRISOAREA I Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând vieață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, când plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce svonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
la larg Luntrea cu-ale ei vintrele spânzurate de catarg Și încet înaintează în lovire de lopeți, Legănând atâta farmec și atâtea frumuseți... Luna... luna iese-ntreagă, se înalț-așa bălaie Și din țărm în țărm durează o cărare de văpaie, Ce pe-o repede-nmiire de mici unde o așterne Ea, copila cea de aur, visul negurii eterne; Și cu cât lumina-i dulce tot mai mult se lămurește, Cu-atît valurile apei, cu-atît țărmul parcă crește. Codrul pare tot mai mare
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
împle. {EminescuOpI 168} Și cât de viu s-aprinde el În orișicare sară, Spre umbra negrului castel Când ea o să-i apară. Și pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Țesând cu recile-i scântei O mreajă de văpaie. Și când în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge mînile pe piept, I-nchide geana dulce; Și din oglindă luminiș Pe trupu-i se revarsă, Pe ochii mari, bătând închiși Pe fața ei întoarsă. Ea îl privea
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
apucă: - " Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și vieața-mi luminează! Cum el din cer o auzi Se stinse cu durere, Iar ceru-ncepe a roti În locul unde piere; În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă, Și din a chaosului văi Un mândru chip se-nchiagă; Pe negre vițele-i de păr Coroana-i arde pare, Venea plutind în adevăr Scăldat în foc de soare. {EminescuOpI 172} Din negru giulgiu se desfășor
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
zarea lor pe dealuri, Arătând privirii noastre Stele-n ceruri, stele-n valuri. E-un miros de teiu în crânguri, Dulce-i umbra de răchiți Și suntem atât de singuri Și atât de fericiți! Numai luna printre ceață Varsă apelor văpaie, Și te află strînsă-n brațe Dulce dragoste bălaie. {EminescuOpI 211} TE DUCI... Te duci și ani de suferință N-or să te vază ochi-mi triști, Înamorați de-a ta ființă, De cum zâmbești, de cum te miști. Și nu e blând
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Poveste simplă de iarnă Simt cum fuge timpul și stelele dispar; vine iarna, anotimpul static și cuminte. Voi sta la gura sobei, sorbind din pahar, visuri șiamintiri de-o viață, prin vinul fierbinte. Simt cum clocotește sângele prin vene, aidoma văpăilor focului din sobă. Ca prin vis, când somnul vine pe sub gene, aud un mesager sub ferești, bătând din tobă. Mă trezesc instantaneu și mă uit pe geam; în jocul fulgilor de nea te zăresc pe tine. Ești cuadevărat cel la
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
anotimpuri; îi aud freamătul. Azi, anii și timpul cu el s-au contopit! Primăvara mă simt ca renăscută și inima se logodește în secret, pulsând dintr-o arteră nevăzută, multă iubire. Spun: ce suflet amdiscret! Vara mă prinde-ntr-o văpaie plină de iubire, plămădită-n primăvară. De nu m-ar înțepa-n vis o albină, să mă trezească. Să-i spun ispitei: piară! Toamna, e musai, să fiu pregătită de nuntă. Pâinea se coace deja-n cuptor. Iubirea se servește
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
lanternă de magneziu, o puse în mijlocul podelei și se dădu înapoi, făcând semn și celorlalți să facă la fel. Începu să ardă puternic după cinci secunde cu flacără albă. Să sperăm că o văd, zise el uitându-se pierdut în văpaie și făcându-și griji din cauza vizibilității mereu scăzânde. Auzi... de ce nu ne-au atacat cu chestii mai grele până acum? Adică... știu eu... chimicale, MOAB, de alea care dezintegrează clădirea... chestii de genu' ăsta? Nu am apucat să răspund la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
etajul trei, îmbinarea aripei E cu B. Au luat baricada de acolo și au un cap de pod. Mă tem de întăriri! "Victime?" Mai mulți. Majoritatea, printre care se află și Ana, în stare critică. Grăbește-te! Iar din foc, văpaie de iad! N-am terminat bine de zis, că în capul scărilor apăruse! Era palid de furie și în ochi îi sclipea o lumină nesănătoasă de nebunie! Pieptul îi tresălta rapid și amenințător. Trăia atât de intens! Timpul încetinea în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
animal rănit era unul periculos. Bestia se ridică cu eleganță și dădea să se retragă cu șiretenie, pregătindu-se de un alt atac. Dar ceva n-o lăsă să se arunce din nou! Din întuneric izbucniră alte sfere roșii ca văpăile iadului. Erau cel puțin patru! Un mârâit nervos se auzi din partea unei perechi de chihlimbar aprins. Cei opt din spate le luară în cătare și doar vocea lui Corvium le curmă intenția de a deschide focul. Stați calm, băieți! Aceștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Goli încărcătorul în fostul său coleg și culese de pe jos alt pistol. Începu din nou să tragă, dar Împăratul era prea aproape. Îl omorî pe cel din fața sa și nu mai avea decât un om între el și Govar. Văzu văpăi care se apropiau de ținta sa. Corvium îl ciopârți din două mișcări pe locotenent și trecu lama neagră prin trădător chiar atunci când era pe cale să tragă și ultimul cartuș. Se simțea ciudat de împlinit. Govar își căscă ochii a surpriză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]