3,016 matches
-
ai cu toate astea-n față De-apururi ziua cea de azi. Când unul trece, altul vine În astă lume a-l urma, Precum când soarele apune El și răsare undeva. Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-același vad, Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleași frunze cad. Naintea nopții noastre îmblă Crăiasa dulcii dimineți; Chiar moartea însăși e-o părere Și un visternic de vieți. Din orice clipă trecătoare Ăst adevăr îl înțeleg, Că
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
să scoată un cuvânt. „Sper să nu-i treacă prin cap dobitocului dement să-mi tragă un glonț În cap. Femeile astea chiar sunt o pacoste Într-un safari.“ În dimineața cenușie, mașina coborî scârțâind și trecu râul printr-un vad plin cu pietre, apoi se cățără pe malul povârnit. Wilson ordonase cu o zi Înainte să se sape un drum acolo pentru a putea ajunge la terenul acela Împădurit și vălurit, asemeni unui parc, care se-ntindea pe partea cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-o! Plină, dinspre munte, Iese luna din brădet Si se nalță, -ncet-ncet, Gânditoare ca o frunte De poet. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad; Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apa-n vad. Dintr-un timp și vântul tace; Satul doarme ca-n mormânt Totu-i plin de duhul sfânt: Liniște-n văzduh și pace Pe pământ. Numai dorul mai colindă, Dorul tânăr și pribeag, Tainic se-ntâlneste-n prag, Dor cu dor să se
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
știu sincer față de mine, și în același timp mă analizez pasionat și fără întrerupere de când mă cunosc. Când mă gândesc, văd ce gusturi mereu contrarii am avut întotdeauna. De-mi citesc jurnalul de zi al câtorva clipe din viața mea, vad că uneori sunt mulțumit și alteori disperat, uneori mi-e milă de ea și alteori o urăsc și alteori nu mă interesează. Cum să disting din tot ce a spus ea ce e sincer, când eu nu sunt sigur dacă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mea. Trebuia să găsesc eu, mai apoi, între două vorbe, prilejul ca să avalez șerbetul. Bineînțeles, nu înghițeam tot ce era în linguriță, după regulile politeții. O dată după ce am plecat, îmi arunc ochii întîmplător pe fereastra casei elevei mele, și ce vad! domnișoara, binecrescută, de altfel, et d'une famille honorable, mânca restul dulcețului. Și atunci mi-am pus întrebarea de votre genre: - De ce? Mă iubea - et j'etais sûr qu'elle avait de l'affection pour moi - cu toată gravitatea mea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o invenție. Ioana încearcă întotdeauna să mă consoleze și să se consoleze spunând că, dacă îi fusese profanat corpul - și ca să mă vindec trebuia să renunț a mai salva ceva din el - în schimb sufletul rămăsese întreg, tot al meu. Vad că aceasta poate fi o consolare de valoare și că e umilitor ca eu, care am pretenția că duc o viață strict intelectuală, păstrez prejudecăți. E drept că joacă și corpul un rol mare, căci îți place să-ți mângâi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
vreo figură - să dispară, cine știe, pe furiș, la burgunzi și să le dezvăluie lucruri periculoase. Merseră, fără a scoate vreun cuvânt, traversând codrul ziua întreagă și ajunseră numai către apus să vadă Rinul, în punctul în care se găsea vadul bătrânului Fergal. Era, însă, prea târziu pentru traversare, iar Balamber preferă să-și instaleze tabăra pe o mică înălțime de la care, pe deasupra copacilor, puteau ține sub observație vadul și cocioaba lui Fergal fără să fie văzuți. După ce legară și hrăniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
numai către apus să vadă Rinul, în punctul în care se găsea vadul bătrânului Fergal. Era, însă, prea târziu pentru traversare, iar Balamber preferă să-și instaleze tabăra pe o mică înălțime de la care, pe deasupra copacilor, puteau ține sub observație vadul și cocioaba lui Fergal fără să fie văzuți. După ce legară și hrăniră caii, mâncară și ei, în tăcere, câteva îmbucături din carnea de porc sărată pe care Audbert o luase la el. în vreme ce mesteca, Odolgan îl întrebă pe Balamber în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dea ca răsplată mai mult decât o pereche de porci. Cum cei doi păreau a-și fi spus totul, Audbert i se adresă lui Balamber: Dacă vreți să treceți Rinul fără să fiți observați, mâine va trebui să coborâm la vad înainte să se lumineze de ziuă. Cu ce te gândești să-l plătim pe luntraș? E un pungaș bătrân și, dacă vreți să treceți în secret, nu o să fie mulțumit cu o bucată de stofă. Hunul surâse și încuviință. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
scăpare pe celălalt versant ori printre rândurile burgunzilor. Chilperic își scutură prietenul, care urmărea plin de oroare scena. — Să mergem! strigă, îmboldindu-și calul spre coborâș. Dând mereu pinteni cailor, coborâră în viteză cărarea ce îi condusese pe culme, traversară vadul și ajunseră din urmă soldații. Chilperic le porunci să încalece și să-și pregătească armele, în vreme ce Sebastianus, la rândul său, îl întreba pe Mataurus: — începe. Spune oamenilor să se pregătească: pornim la luptă. — Unde ne așezăm? — îți spun imediat, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din cap, păreau resemnați la gândul morții. încetul cu încetul, în vale se așternu din nou tăcerea. Se auzeau doar plânsul îndepărtat al unui copil ce se pierduse și gâfâielile răgușite ale unui cal care își scrântise piciorul printre pietrele vadului; acum zăcea pe jumătate în apa nu prea adâncă și, azvârlind violent din picioare, încerca în zadar să se ridice. în vreme ce burgunzii își luau pozițiile, înșirându-se de la un versant la celălalt al văii, Sebastianus își dispuse oamenii: alanii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
albia sa pietroasă și pe acea mai întunecat al brazilor din jur, care alcătuiau fundalul pregătirilor de luptă. în tăcerea apăsătoare din vale, Sebastianus putea auzi limpede, din când în când, fornăitul cailor robuști ai burgunzilor, plescăitul infanteriștilor în apa vadului și clinchetul metalic al armelor lor. Calul care-și scrântise piciorul zăcea acum nemișcat, pe jumătate în apă; încetase și plânsul copilului ce se auzise cu puțin timp înainte; poate că asta însemna - speră Sebastianus - că-l găsise cineva și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înălțau, abrupți, de jur împrejur. Mulți dintre burgunzii ce scăpaseră în luptă se amestecaseră, probabil, cu localnicii fugari din vale, alții căutau, cu siguranță, să ajungă la Noviodunum; trupurile tovarășilor lor mai puțin norocoși zăceau risipite cu sutele prin noroiul vadului sau prin desișurile dimprejur; altele se mai aflau, totuși, pe ulițele acelui sătuc amărât. Victoria, cu toate acestea, nu o obținuseră fără să plătească un preț și în seara aceea aveau să fie multe focuri aprinse care să încredințeze spiritelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de lup, care, strălucind cu reflexe aprinse în lumina flăcărilor, se agita în miezul luptei. Aproape că ajunsese la el, când un hun înalt și corpolent, gol până la brâu, îi bară drumul. Sebastianus recunoscu în el pe războinicul care la vad îl prinsese în laț. Celălalt îl recunoscu și el și, pentru o clipă, ochii săi scânteiară, iar pe chip îi apăru un rânjet feroce; apoi, cu toată puterea, bărbatul repezi asupra sa un buzdugan țintuit cu cuie. Sebastianus pară, ridicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de hăuri adânci și de multe conuri de origine vulcanică, îmbrăcate aici în iarbă, colo într-o vegetație deasă: punctele cele mai îndepărtate ale Arverniei, regiune puțin populată, pe care barbarii abia o atinseseră în trecere. Către amiază, treceau prin vad un râuleț pe malul căruia, la nici o jumătate de milă mai la vale, se putea vedea o moară veche mică; mai sus, pe o înălțime, se zărea un sat. Divicone, care deja cu o dimineață înainte se așezase alături de Sebastianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fâșia pavată, o parte din oameni și cai, precum și o parte dintre animalele pe care reușise să le pună la adăpost umpleau cărările ce însoțeau drumul printre copaci, urcând și coborând de-a lungul unduirilor leneșe ale terenului; trecând prin vaduri, ieșind în rariști nu prea întinse, năvălind ca un roi de lăcuste prin sate deja devastate și complet părăsite. Nu era o înfrângere: deși cedase terenul în fața Aurelianei, armata își păstrase intactă capacitatea de luptă și se îndrepta în marș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acoperișului și ignorând sforăitul greu al lui Mandzuk, pentru a asculta respirația regulată a fetei. Apoi, din nou, alunecă în somn. 22 De pe malul ierbos, către care privea un pâlc de mesteceni tineri, Balamber veghea ca oamenii săi să treacă vadul de la Aubis fără probleme, fără să vatăme carele și să piardă mâna de animale pe care mingan-ul le avea cu el. în apropierea unui mic burg, ceva mai la vale, era un pod, însă cercetașii anunțaseră că francii râureni, infanteriști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vale, era un pod, însă cercetașii anunțaseră că francii râureni, infanteriști, o lungeau și întârziau să traverseze; de aceea, dată fiind lărgimea râului și adâncimea mică a apei, el hotărâse să câștige timp, părăsind drumul și traversând cu mingan-ul prin vad. Trebuia să se grăbească fiindcă ziua se apropia de sfârșit, iar vremea era în schimbare: vântul bătea tot mai tare, iar pe cer, spre apus, se ridicau repede nori imenși plumburii, străpunși și luminați din când în când de fulgere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
puteri divine și necunoscute, a cărei forță el o cunoștea bine și de care avea motive temeinice să se teamă. Astfel că îi îndemna fără încetare pe capii centuriilor să grăbească trecerea oamenilor lor, iar Mandzuk făcea la fel în mijlocul vadului, strigând și înjurând. Marea tabără fortificată a lui Atila nu trebuia să fie mai departe de zece mile, dar acum era deja bine înaintată și, pentru a o ajunge din urmă înainte de a se întuneca, era absolut necesar să grăbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
săi rămăseseră în așteptare la câțiva pași mai în urmă. La nu mai mult de șase-șapte mile romane; e foarte mare. Când m-am întors, Utrigúr deja sosise. Toată armata se concentrează acolo. Cu privirea ațintită pe războinicii ce traversau vadul, Balamber ridică din umeri. Curând ajungem și noi, fii pe pace. Dacă preferi, la vreo două mile de aici e o veche villa părăsită. E și un izvor, așa că am putea chiar să poposim acolo. Balamber scutură din cap și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
parcurseră coloana în galop și se opriră înaintea lor. în cel care îi conducea, Balamber îl recunoscu pe Toraman, unul dintre cei mai tineri capi de centurii ai săi și poate cel mai valoros. — Gepizii! raportă, în culmea agitației. La vad: o luptă mare. Și râurenii au atacat acolo la pod. O grimasă de nemulțumire apăru pe chipul comandantului său. — Cine i-a atacat? Cavaleria romană? Vizigoții? Toraman ridică din umeri: — Da, cavaleria gotă, dar mai ales infanteria francă și burgundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gepizii se luptau cu vitejia din totdeauna și strângeau rândurile, însă, cu toate acestea, pierdeau teren, astfel că, în mai multe puncte, lupta, ce trebuia să fi început mult dincolo de câmpie, se desfășura acum pe malul râului ori chiar în mijlocul vadului. în mulțimea dușmanilor ce se năpusteau cu un vuiet puternic asupra războinicilor lui Ardarich recunoscu rânduri compacte de franci, cavalerie grea, a cărei vitejie de nestăpânit era bine cunoscută, dar și valuri de cavaleri, probabil burgunzi ori vizigoți. Constatând cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi păruse doar un torent se arăta acum de neatins. După o vreme, nu știa cât anume, ploaia încetă, iar pe cer norii începură să se împrăștie cu repeziciune, lăsând să răzbată timid chiar și licărirea câte unei stele. în vad, însă, lupta continua cu o îndârjire de necrezut, fiindcă, între timp, ambele părți primiseră întăriri. Balamber își dăduse seama că alte minagn-uri veniseră să sprijine oamenii săi, dar nu putea să le recunoască stindardele. Pe de altă parte, vizigoții primiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Deodată, se auzi strigat de Odolgan și, întorcând privirea îl văzu salutându-l cu obișnuita sa veselie neghioabă, în timp ce își scotea sulița din pântecele unui cavaler dușman. întorcându-se, distinse un zid compact de războinici călare ce tocmai cobora în vad și înțelese că de acum întregul tuman al lui Utrigúr se aruncase în luptă. Se avântă atunci înainte, îndemnându-și cu și mai multă vigoare oamenii ce îi avea alături, și la scurtă vreme, la sunetul unui corn, goții începură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îndepărta peste câmpie. Odolgan și Mandzuk veniră lângă el. — Se duc. Am învins! exclamă cel dintâi cu entuziasm. în loc să-i răspundă, Balamber aruncă o privire în spate. Din cauza luminii firave a nopții, nu putea distinge, în mulțimea amestecată ce umplea vadul și cele două maluri ale râului Aubis, oamenii mingan-ului său, dar era sigur că acesta suferise pierderi foarte mari. Mulți răniți rătăceau prin albia râului, împleticindu-se fără țintă prin apă și cerând ajutor; pe alții, incapabili să se miște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]