2,308 matches
-
sa era fără greș. Putea lovi fără teamă de consecințe. S-a spus totuși că, În cele din urmă, arma aceasta cu tăiș perfid a sfârșit prin a-l lovi chiar pe el; că a atras spre propria-i pieire vanitatea unui dandy ca el, dar un dandy regal, Majestatea Sa George al IV-lea. Dar Împărăția lui Brummell era atât de puternică, Încât, dacă ar fi vrut, ar fi recâștigat totul. VI Întreaga sa viață a fost o Înrâurire, deci
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
orgolioasă, e mai degrabă lacom decât vanitos. Singur Bolingbroke le-o ia Înainte cu totul, ca un adevărat dandy al vremilor din urmă. Are ceva din Îndrăzneala acestuia În conduită, o impertinență somptuoasă, o preocupare pentru efectul exterior și o vanitate permanentă. Ne aducem aminte cum a fost gelos pe Harley, asasinat de Guiscard, și cum spunea - spre a se consola - că asasinul confundase desigur un ministru cu altul. Rupând-o cu ipocriziile saloanelor londoneze, a fost văzut - fapt Îngrozitor, de
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
bărbații pregătiți să seducă. El nu era ceea ce lumea numea libertin. În vreme ce Richelieu Îi imita cam prea mult pe acei cuceritori tătari care-și făceau pat din femei Încolăcite, Brummell n-a avut niciodată asemenea prăzi și trofee ale triumfului. Vanitatea nu i se Îmbiba niciodată cu un sânge arzător. Sirenele, fiicele mării, cu vocea lor ispititoare, erau acoperite cu solzi de nepătruns, cu atât mai fermecătoare, ehei!, cu cât erau mai periculoase. Dar vanitatea lui nu pierdu nimic; dimpotrivă. Nu
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
asemenea prăzi și trofee ale triumfului. Vanitatea nu i se Îmbiba niciodată cu un sânge arzător. Sirenele, fiicele mării, cu vocea lor ispititoare, erau acoperite cu solzi de nepătruns, cu atât mai fermecătoare, ehei!, cu cât erau mai periculoase. Dar vanitatea lui nu pierdu nimic; dimpotrivă. Nu l-a lovit niciodată vreo altă pasiune care s-o contracareze și s-o echilibreze pe aceasta. A domnit singură, atât era de puternică 1. A iubi, chiar În cel mai Înalt sens al
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
lumea cu superioritate. Vocea sa magnifică făcea limba engleză la fel de plăcută urechii pe cât Îi era ochiului și minții”. Nu se prefăcea că ar fi avut vederea slabă; dar - mai spune Lister - atunci când cei de față nu aveau importanța dorită de vanitatea sa, privirea calmă Începea să rătăcească, fără să mai recunoască pe cineva, deși trecea peste chipuri fără să se fixeze sau să se lase fixată, o privire pe care nimic nu o preocupa și nici tulbura”. Acesta era frumosul George
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
neliniștește ca un pericol 2. Or, Brummell avea ironie din belșug. Se folosea de ea Într-un mod care Îngheța orice amor propriu, fie și mângâindu-l, sau care sporea miile de interese ale unei conversații superioare. Cauza era teama vanităților ce nu produc vreun spirit, dar care Îl ațâță În cei care-l au și fac să circule mai repede sângele În cei plini de fadoare. Geniul ironiei l-a făcut pe Brummell cel mai mare mistificator pe care Anglia
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
jumătate, Impertinența nu are nevoie de ajutorul cuvintelor spre a se ivi: fără să insiste, ea are o forță de penetrare cu totul alta decât epigrama cea mai strălucitoare. Atunci când există, ea este cel mai mare porte-respect cu putință Împotriva vanității celorlalți, atât de des ostilă, după cum e și cea mai elegantă mantie care Îți poate ascunde infirmitățile lăuntrice. Pentru cei care o au, la ce-ar mai fi nevoie de altceva? Nu a făcut ea oare mai mult pentru reputația
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
a dăruit toate fericirile posibile, iar pentru el, nu putea exista mulțumire mai mare1; căci nu gândea - ca Byron, când renegat, când fanatic al dandysmului - că lumea nu valorează nici cât una dintre bucuriile pe care ni le ia. Acestei vanități, mereu Îmbătată, lumea nu i-a luat nici una dintre bucurii. Din 1799 până spre 1814 nu a existat la Londra vreo reuniune, vreo sărbătoare unde prezența marelui dandy să nu fie privită ca un triumf, iar absența sa ca o
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
se făceau sub forma unui prânz bun. Iubirea sa pentru mese, fină ca un gust și exigentă ca o pasiune, fusese mereu una dintre laturile cele mai accentuate ale sibaritismului său. Această senzualitate, destul de obișnuită la oamenii spirituali, Îi făcea vanitatea mai puțin de nevindecat; dar aplombul său fără pereche copleșea totul: „Cine-i ăla care vă salută, Sefton?”, Îl Întrebase el pe lordul Sefton, Într-o plimbare prin oraș. Iar cel care-l salutase nu era altul decât provincialul cumsecade
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Întrebase el pe lordul Sefton, Într-o plimbare prin oraș. Iar cel care-l salutase nu era altul decât provincialul cumsecade În casa căruia Brummell prânzise chiar În aceeași zi. A locuit la Calais mai mulți ani. Sub lustrul acestei vanități mereu În mare ținută Își ascundea Însă, probabil, multe suferințe. Printre toate calitățile, era Înzestrat și cu inteligență. Om prin excelență al conversației, era acum total privat de ea2. Spiritul său, care avea nevoie, pentru a se Înflăcăra, de scânteia
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
până la Londra și că bărbații cei mai spilcuiți din lumea pe care el nu o mai frecventa veneau din când În când să-i aducă vreo amintire nu-i mai era suficient pentru a-l despăgubi de ceea ce pierduse. Dar vanitatea unui dandy atunci când suferă e aproape orgoliu; devine mută ca rușinea. Cine a ținut cont de asta În cazul unui bărbat frivol? Nemaiștiind, poate, cum să-și folosească Înzestrările de-acum inutile, Brummell s-a aruncat Într-o corespondență cu
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
când a trecut prin Calais În drum spre regatul său de Hanovra (1821), cu moliciunea unui suflet blazat a aranjat lucrurile astfel Încât să poată avea loc o Împăcare; dar Brummell nu a acceptat decât pe jumătate aceste combinații oficiale. Cum vanitatea nu dispare niciodată, nici măcar pe stradă, nu a dorit defel să-i ceară audiență prințului, care nu era, după el, decât un dandy mult inferior sieși. Aflat În calea lui George, a rezistat cu o dureroasă constrângere. Vechiul conviv de la
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
că nu e exclusiv un fenomen de societate, o monstruozitate, ar putea spune puritanii, dar și sufletele delicate, care s-ar Întâlni astfel În apreciere. Dandysmul Își află rădăcinile În natura omenească din toate țările și din toate timpurile, deoarece vanitatea e universală. Ceea ce s-ar putea numi coarda dandysmului doarme, spre a se deștepta În mijlocul a treizeci și șase de mii de corzi care alcătuiesc acest afurisit de instrument, atât de complicat și uneori atât de desfrânat al naturii umane
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
al XIV-lea; prin sângele rece și stăpânirea de sine, prin neprevăzutul conduitei (căci una din trăsăturile dandy-lor era de a nu face niciodată ceea ce se așteaptă de la ei) - prin toate acestea Lauzun a fost un dandy. A avut acea vanitate necruțătoare, de fiară aproape, a dandy-lor. Să ne aducem aminte doar scena (din Memoriile lui Saint-Simon) când Își așază tocul pe mâna unei ducese - pe vremea lui Ludovic al XIV-lea tocurile se purtau Înalte, ca ale femeilor de azi
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
cunoscut Încă. Lauzun cucerea tot mai adânc atenția acestei femei plictisite căreia i se părea, poate fără să-și dea seama, că totul semăna prin exces la acea curte solemnă. Oricât de prințesă ar fi fost, ea avea Încă acea vanitate feminină, iar acest homme à femmes din Lauzun Își vârâse spinul În sângele princiar atât de mândru. Ea spune, vorbind despre Henriette a Angliei, ducesa de Orléans: „Nu aveam nici o Îndoială că putea nutri pentru ea acea curtenie... o simpatie
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
pe care obișnuia să o Îndrepte spre multe femei”. În acea clipă, ea Începe să-și citească În suflet: „Dumnezeu (spune Domnișoara cu o gravitate à la Bossuet) este stăpânul stărilor noastre. Ni le Îngăduie atât cât le poate Îndura vanitatea spiritului nostru. Dacă mi-a permis să mi-l simt drept cel mai fericit din lume, trebuie să fiu mulțumită de faptul nașterii mele, de toate bunurile dobândite etc., etc. Și totuși, așa cum am spus, lucrurile care odinioară Îmi plăceau
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
nu a uitat această lege În tête à tête-urile cele mai Îmbătătoare pentru un bărbat vanitos ca el, ambițios, Îndrăgostit (poate că era...; libertinii sunt capabili de orice, chiar să iubească fete de 43 de ani). De altfel, există În vanitatea prea ațâțată o inflamare ce seamănă diavolește de mult cu iubirea. Diavolește e cuvântul potrivit! Trebuie citit În Memoriile Marii Domnișoare despre aceste vicleșuguri ale respectului și tandreței, demne și nerăbdătoare. Prințesa, căreia Îi păsa de felul În care scrie
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
și să se Întristeze că nu a reușit să se cațere decât până la un sfert, la o treime sau la jumătate din drumul până la ele a dus, fără Îndoială, la sporirea peste măsură a amorului propriu și a dat naștere vanității. Or, cum vanitatea nu e decât arta de a se găti de sărbătoare În toate zilele, fiecare om a simțit nevoia de a deține, ca un fel de dovadă a puterii lui, un semn menit să le spună trecătorilor ce
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Întristeze că nu a reușit să se cațere decât până la un sfert, la o treime sau la jumătate din drumul până la ele a dus, fără Îndoială, la sporirea peste măsură a amorului propriu și a dat naștere vanității. Or, cum vanitatea nu e decât arta de a se găti de sărbătoare În toate zilele, fiecare om a simțit nevoia de a deține, ca un fel de dovadă a puterii lui, un semn menit să le spună trecătorilor ce loc ocupă el
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
care o are, va putea rămâne În sfera lui, fără să se teamă de cădere. Această siguranță În tot ce Întreprinde, pe care am putea să o numim conștiința stării de bine, ne ferește de toate furtunile stârnite de o vanitate prost Înțeleasă. Așa se face că experții vieții elegante nu Își acoperă covoarele scumpe cu lungi traverse din pânză ieftină și nici nu le este teamă de vizitele vreunui bătrân unchi astmatic. Când vor să scoată atelajul, nu se uită
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
al cărei ridicol am Încercat să Îl veștejim. De aceea am elaborat maxima următoare, cu speranța de a le lumina pe victimele maniei grandorii: XXVIII Cum viața elegantă este o iscusită prelungire a amorului propriu, tot ceea ce dezvăluie prea direct vanitatea va produce doar un pleonasm. Minunat lucru!... Toate principiile generale ale științei nu fac decât să Încununeze marele principiu pe care l-am proclamat la Început; căci Îngrijirea și legile ei sunt Într-un anumit fel consecința directă a unității
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
monarhia absolută. În felul acesta, redusă la toaletă, eleganța constă dintr-o extremă preocupare pentru detaliile Îmbrăcăminții: este mai puțin o simplitate a luxului decât un lux al simplității. Există și un alt fel de eleganță; Însă aceasta reprezintă doar vanitatea exprimată prin toaletă. Datorită ei, unele femei poartă stofe bizare numai pentru a fi remarcate; sau folosesc agrafe cu diamante pentru a prinde un nod și Își pun câte o pafta strălucitoare peste fundă; În același mod În care unii
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
la rosturi noi are efecte din cele mai ilare asupra acestor indivizi turmentați de o frazeologie sforăitoare despre popor, libertate, progres. Cap de familie, negustorul Jupân Dumitrache, zis și Titircă Inimă-rea, e un stăpân aspru, impulsiv, brutal, înfoindu-se în vanitatea lui de castă - altminteri un soț iubitor în felul lui și, pe cât de zuliar, pe atât de naiv și ușor de dus cu vorba. Jupânul ține grozav la „onoarea de familist”, încredințată candid lui Chiriac, tejghetar și sergent în garda
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
Oricât sunt de înverșunate pamfletele lui, în inima lor se află rigoarea violată a naturii, plasându-le, dincolo de accidentalul faptic, în orizontul ființei. Căci, în rezonanțe socratice și pascaliene, A. l-a văzut pe om orbit de orgoliu și de vanități mărunte; menirea de a risipi „maladia confuziunii” și de a restabili adevărul revine pamfletului. Imaginea șocantă avea să tortureze și să distrugă o încredere în sine „imorală”. Se impunea, deci, să țâșnească, incandescentă, din adâncurile repulsiei și urii, dar trebuia
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
ar fi mai instructive pentru cunoașterea și înțelegerea unei lumi și a unei epoci indiscrețiile culese de Saint-Simon din gura lacheilor de la Versailles sau cele văzute de Brantôme prin gaura cheii, sau cele adunate de Proust printre bârfelile, intrigile și vanitățile snobilor și mondenelor din saloanele cu lume obosită de trândăveli și de viții”. Amintirile lui B. vădesc o personalitate iscoditoare, ageră, dotată cu o „curiozitate avidă și malițioasă”, cu „limbă rea”, și „gură spartă”, uneori chiar „nespălată” (unii intimi i-
BELDIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285683_a_287012]