10,163 matches
-
casă și de a-i răvăși comorile, era gata oricând să-și lipească urechea de asfalt ca să ne vestească sosirea lui Winnetou, nu dădea doi bani pe discurile cu Neghiniță și Harap Alb, în schimb, era pregătit să jure credință veșnică celui ce se va învrednici să-i devină frate de cruce. Într-un fel sau altul, eu mă învrednicisem. E adevărat că poziția de ofsaid mă lăsa rece, ca să nu mai vorbesc că mi se părea de-a dreptul inutilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
este legat nici de plăcere, nici de valorile materiale, ci este unul mai înalt: mântuirea sufletului. Drumul acesta nu este ușor (cere muncă, jertfă de sine), dar nu este un drum închis. Credința deschide o fereastră către o viață viitoare, veșnică. Marii oameni de cultură, inclusiv unii filosofi, dar nu numai ei, au ajuns la aceeași concluzie. Am putea identifica unele din principalele caracteristici ale omului contemporan: stresul său în continuă creștere (izvor de neliniște și anxietate), apatia civică (exploatată din
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
au fost între state. Restul au fost războaie în care combatanții își ucideau proprii conaționali. Nouăzeci la sută din pierderile de război la începutul acestui secol au fost în rândurile militarilor. La sfârșitul secolului, 90% sunt din rândul civililor;” Pericolul veșnic prezent al holocaustului nuclear a fost înlocuit cu amenințarea expunerii sporite la razele ultraviolete potențial mortale pe măsură ce stratul protector de ozon din atmosferă se subțiază. Tânăra generație trăiește cu problema posibilității de a deveni refugiați ecologici din cauza schimbărilor climaterice care
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
profesională și materială. Într-o țară de drept, sarcina creării cadrului dezvoltării armonioase și libere a individului revine statului. Cum creează statul român condițiile dezvoltării și afirmării tinerilor cunoaștem cu prisosință. [...] Pentru guvernanții noștri a devenit o a doua natură veșnica lamentație: nu sunt bani pentru educație, nu sunt bani pentru protecție socială, nu sunt bani. Fatalitate: suntem săraci. De ce suntem astfel, tot ei știu cel mai bine. Par a fi uitat însă faptul că nu au nici un drept să ne
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
fiecare cincisprezece pași. - Vezi, i-am zis maestrului, orice copil știe cine e. Să-ți spun o povestioară: eu când eram mic m-am bătut cu Baronu’ cu piese de Lego și l-am învins. Atunci mi-a jurat supunere veșnică sau dragoste eternă, nu mai știu. Oricum: dacă cumva cândva va miorlăi prea tare motanul vecinilor, sau dacă plouă într-o joi, sau dacă mi se întâmplă orice altceva, mi se descos pantalonii de exemplu, sau îmi cade o fârmitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
mea. - A venit și nevastă-ta? - Îmi... îi pare rău, nu putea, a fost trimisă cu slujba... Ce să-i faci... Dialogul a fost întrerupt de preotul care dă semnalul de plecare. Pun și eu mâna, ridic și cobor masa, „Veșnica lui pomenire, veeeșnicaaa luii pomenireee”, îmi fac cruce. De mai multe ori. - Du-te-n față, trebuie patru să ducă sicriul... îmi șoptește contabilul. - De ce eu? - N-avem altul! Ce vrei, să pun vreo babă? - Dar eu... - Un, doi, trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
întristată adunare, moartea ne îndurerează, dar nu trebuie să fie motiv de durere, pentru că nu e decât sfârșitul vieții pământești. Când sufletul iese din trup, se rupe de legăturile pământești și se-nalță la ceriuri, intră în viața de după, cea veșnică... Lasă familia, lasă copiii pentru îngerii cei de sus... Plângem pentru cel care ne-a părăsit, robul lui Dumnezeu, Constantin, odihnească-se în pace, dar trebuie să ne bucurăm pentru el, să ni se bucure inima pentru că merge alături de îngeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și tot acolo, În acea zonă abruptă și primejdioasă, Oberlus Își obținea „bogățiile”: lemn, butoiașe, nuci de cocos, saci, ba chiar și bucăți de chihlimbar, care erau apoi Îngrămădite În cea mai ascunsă și mai tainică dintre peșterile sale. Marea, veșnică furnizoare din care adeseori credea că s-a născut, căci de ea erau legate primele lui amintiri, Îi oferea pești, languste, raci și broaște-țestoase cu care să se Îndestuleze, Îl răcorea În amiezele caniculare În care soarele te lovea drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
umilința lui cînd avea să priceapă că ea - ca toți ceilalți - preferase să moară decît să mai suporte În continuare să-l vadă. - Adio, monstrule, adio! PÎnă și coasa morții mi-e mai dragă decît tine și prefer tovărășia ei veșnică decît să mai suport o singură zi alături de tine... Adio, Iguano... Adio, fiară blestemată... Adio, adorat călău care ai știut cîndva să trezești În mine un vulcan pe care nimeni, niciodată, nu-l va mai stinge. Era atît de confuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
în camera amenajată drept "arestul de la postul de jandarmi" al Vladiei. Ușa cu vitraliu era întredeschisă, iar în holul mare și întunecos tocmai din cauza vitraliului de care era atît de entuziasmat prințul, îl aștepta K.F. Avea o figură severă, cu veșnica ei rochie cu umeri ridicați, catifeaua părea tocită pentru un ochi nepriceput, de fapt era nouă și de cea mai bună calitate, Iacobescu, Iacob Iacobescu era singurul care aducea o astfel de marfă direct de la Parma, unde se produceau catifeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Sofie, morții cu morții, viii cu viii !) nu putea fi decît un "model princiar" de neatins, de neatins. Era, cine s-ar fi putut îndoi de asta, un ideal care strălucea palid și îndepărtat, asemenea unei stele tremurătoare, dar totuși veșnice. Și lui Radul Popianu îi plăceau aceste întîmplări, anecdote, povești, care încet, dar sigur se împămînteneau în lutul galben al Vladiei, încît după o vreme, trecuseră de acum cinci ani, păreau a fi la fel de adevărate pe cît de adevărată era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
din colb“. Și aici Își ridica mâinile În sus, iar din mânecile largi, care cădeau În falduri, se iveau mâinile lui albe și frumoase, cu degete fine, așa cum le au doar leneșii și magicienii. „Eu vă hărăzesc“, continua Simon, „mântuirea veșnică, eu vă dăruiesc cunoașterea și pustiul. Cine voiește, să mi se alăture!“. Lumea se obișnuise cu tot soiul de haimanale care se vânturau de colo‑acolo, câte unul, câte doi ori urmați de alaiul cucernicilor. Unii Își lăsau catârii sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
aduși de ei ca martori, te Încredințau că lumina aceea le pălise vederea, dar le dăduse lumina spiritului. Și toți Își ziceau Fiii Domnului și Fiii Fiilor Domnului. Promiteau pentru o bucată de pâine și un urcior de vin viața veșnică și mântuirea, iar când lumea Îi alunga din pragul ușii, asmuțind câinii asupra lor, atunci ei amenințau cu iadul, unde trupul se mistuia la foc mocnit, precum mielul la proțap. Printre acești propovăduitori se găseau destui vorbitori destoinici care aflau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pașnici cu crepidele prăfuite, ce‑și țineau brațele Încrucișate pe piept, glăsuind cu o voce feciorelnică și cu ochii Înălțați la cer. Le dădeau apă rece și un coltuc de pâine, iar ei le mulțumeau, promițându‑le, În schimb, viață veșnică, Înfățișându‑le un ținut binecuvântat unde aveau să ajungă după moarte: nu mai era pustiul nisipos, cu șerpi și păianjeni, ci cu palmieri cu coroana bogată, cu izvoare la tot pasul, cu iarbă până la genunchi, cu un soare ce strălucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
binecuvântat unde aveau să ajungă după moarte: nu mai era pustiul nisipos, cu șerpi și păianjeni, ci cu palmieri cu coroana bogată, cu izvoare la tot pasul, cu iarbă până la genunchi, cu un soare ce strălucea blând, căci ziua era veșnică, cu turme de vaci, capre și oi ce pășteau nestingherite pe Întinse pășuni, cu verdeață pururi Înmiresmată, căci și primăvara era veșnică, fără corbi ori ulii, doar privighetori cântând neîncetat. Și așa mai departe. Această imagine a grădinii raiului, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cu izvoare la tot pasul, cu iarbă până la genunchi, cu un soare ce strălucea blând, căci ziua era veșnică, cu turme de vaci, capre și oi ce pășteau nestingherite pe Întinse pășuni, cu verdeață pururi Înmiresmată, căci și primăvara era veșnică, fără corbi ori ulii, doar privighetori cântând neîncetat. Și așa mai departe. Această imagine a grădinii raiului, care la Început păruse tuturor o scorneală - când se mai pomenise ca soarele să strălucească zi și noapte, ori să nu mai existe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
e desfătare, purtau straie ponosite, se hrăneau cumpătat, iar când sorbeau vinul, ridicau potirul cu ambele mâini. Tare se mai Înfierbântau când cineva Îi Încontra ori le nesocotea Învățătura, și vai de acela care s‑ar fi Îndoit de viața veșnică sau grădina raiului. Atunci, cu vorbe Însuflețite și amenințătoare, Îi Înfățișau caznele ispășirii veșnice. „Să vă fi ferit zeii“, avea să consemneze un păgân, „de limba lor ascuțită și de blestemele lor“. Tare se mai pricepeau să‑i amăgească pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cu ambele mâini. Tare se mai Înfierbântau când cineva Îi Încontra ori le nesocotea Învățătura, și vai de acela care s‑ar fi Îndoit de viața veșnică sau grădina raiului. Atunci, cu vorbe Însuflețite și amenințătoare, Îi Înfățișau caznele ispășirii veșnice. „Să vă fi ferit zeii“, avea să consemneze un păgân, „de limba lor ascuțită și de blestemele lor“. Tare se mai pricepeau să‑i amăgească pe neîncrezători cu vorbe mieroase, cu făgăduieli ori Înfricoșări; de cum și‑au răsfirat puterea atrăgând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de spini; lunecau verigile grele ale lanțului pe sârma de oțel temeinic Întinsă, răsunând precum lanțurile sclavilor din negura istoriei, fără ca nimănui să‑i treacă prin cap, chiar nici bătrânilor grădinari osteniți, În a căror oase istovite zăcea istoria bolilor, veșnică precum istoria proletariatului, că În acea noapte se petrecuse o mică revoluție separatistă: marinarii hamburghezi se năpustiseră asupra dulăilor celor avuți, căci toate progeniturile proletariatului din Le Havre, Marsilia, Anvers masacraseră, sub pavăza nopții, gladiole, retezându‑le de la rădăcină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
morților toți acei care se Înhămaseră la misiunea atât de dificilă și demnă de tot respectul de a Înregistra - obiectiv și nepărtinitor - tot ce era de consemnat despre cei care‑și Încheiaseră călătoria lumească și acum se Îndreptau spre cea veșnică. (Fiindcă ei cred În minunea reînvierii biblice, iar prin imensa cartotecă vin În Întâmpinarea acelei clipe. Astfel Încât fiecare Își putea regăsi apropiații, și chiar propriul trecut dat uitării. Acel registru ar fi putut deveni atunci, În clipa reînvierii, un adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
organizații creștine care, prin programul său democratic, impunea o viziune egalitară asupra lumii morților - fără Îndoială inspirată dintr‑un precept biblic - În ideea de a se Îndrepta nedreptatea umană, ca toate făpturile Domnului să primească un loc egal În viața veșnică. Mi‑am dat seama că Enciclopedia n‑a pătruns până În Îndepărtatele și Întunecatele vremuri istorice, Începuturile acelei scrieri datând cam de prin anul 1789. Acea bizară castă de erudiți trebuie să fi avut pretutindeni prin lume tot felul de adepți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cuviosul păstor cu al său câine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurând lin pe vâna stâncii, precum sângele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, râurind printre ridurile frunții Înspre scoica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
În găvanele străvezii ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămânilor, care le Înghețase susurul sângelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului, Înfundați În cenușa uitării și În vâltoarea vedeniilor, lor le creștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
extaz, atunci, la porțile palatului, când vacarmul mulțimii Încetase, iar scârțâitul carului Încremenise, și când În suflet i se crestase dulcele nume al Priskăi, iar În nări avea mireasma trandafirilor, În acel ceas, aflat iarăși În negura grotei, În mormântul veșnic, se trezi În el o fericire tulbure și Îndepărtată, o suflare Înduioșătoare care Îi umezea trupul cu o lumină caldă și Îndepărtată, ca apoi totul să devină un calvar În negura vremii. 19. Zăcea În bezna grotei și zadarnic Încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
M.O. era În perioada aceea un scriitor la apogeul carierei, cu alte cuvinte, prețuit și contestat, iar eu Încă o tânără femeie frumoasă de care era invidiat de cei care ne cunoșteau taina. Taină maculată de sentimentul culpabilității, de veșnice mustrări de conștiință. Din anii noștri de conviețuire, din acele vremuri „aspre și tandre“ datează creația cea mai valoroasă a lui M.O. În privința dramelor sale de inspirație biblică nu trebuie uitat, domnule, că ele conțineau aluzii periculoase, care În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]