1,315 matches
-
seama încă de la început că o anume bizarerie, ceva greu de definit, îi clătinase convingerea că are de-a face cu o ființă reală. Firește, teatrul no trimite neîncetat la ideea unui shite „imaginar”, „vizitator” nocturn al viselor lui waki: „vedenia ce ți-a apărut în vis”... După cum trimite neîncetat și la grămăjoara de ierburi de care waki își reazemă capul când se odihnește, ca și cum fiecare piesă no și-ar avea propria pernă de Kantan 1. Ceea ce nu înseamnă totuși că
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
the dreadful night”) din Iuliu Cezar, că e aceeași „noapte impură”2 prielnică apariției spectrelor și dezlănțuirii unei cruzimi sălbatice. Gărzile din Iuliu Cezar, a căror mărturie e relatată de Calpurnia, au și ele, ca și santinelele din Hamlet, „înspăimântătoare vedenii” („most horrible sights”): În stradă o leoaică a fătat, Morminte s-au căscat, scuipându-și morții, Aprinși războinici s-au luptat prin nouri, Așa, ca în război, în rânduri strânse, Lăsând să cadă burniță de sânge Pe Capitoliu. Zăngăneau din
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și Macbeth n-au mâncat cumva vreo plantă cu puteri malefice („the insane root”), care să le fi luat mințile, ori dacă nu sunt victimele vreunei halucinații provocate prin cine știe ce farmece vrăjitorești. Dificultății de a decide între apariție efectivă și vedenie i se adaugă și dificultatea de a cântări valoarea de adevăr a discursului lor. Macbeth nu știe dacă să se încreadă sau nu în spusele enigmatice ale vrăjitoarelor, cu atât mai de temut cu cât aceste spuse încep să fie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Macbeth își descrie propria „viziune”: „I see”; e vorba, prin urmare, despre o percepție vizuală reală, al cărei obiect rămâne însă nedefinit. „Is this a dagger?” („Să fie oare acesta un pumnal?”) N-ar putea fi doar o năzărire, o vedenie, o creație pur mentală („a dagger in the mind”), înșelătoare, zămislită de un creier aflat în plin delir, bântuit de halucinații? Și totuși ea are o formă, ca tot ceea ce este consistent, tangibil: „in form as palpable”. Cât de real
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
așadar, aspectul unei fiare sălbatice. Confruntat cu această realitate în perpetuă schimbare, Macbeth e gata să lupte, să o înfrunte, deși indeterminabilul subzistă: horrible shadow, unreal mock’ry, fantomă reală sau fantasmă inconsistentă, această formă (shape) pe care o iau vedeniile lui Macbeth își păstrează o ambiguitate, ca să zicem așa, de nedepășit. Aceeași ambiguitate care, pentru Shakespeare, definește deopotrivă magia și teatrul. Convocarea fantomelor: puterea magicianului și puterea teatruluitc "Convocarea fantomelor\: puterea magicianului și puterea teatrului" În pădurea fermecată din Visul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Oberon e liber să acționeze și la lumina zilei, puterea lui rămâne totuși cea pe care i-o dă noaptea, o noapte de vară ce-și amintește de cea a spectrelor, a arătărilor. Oberon, magicianul în stare să plăsmuiască năluciri, vedenii, este și cel ce poate să le destrame. El dirijează toate aceste jocuri ale aparițiilor și ale disparițiilor; cu alte cuvinte, toate aceste jocuri ale teatrului. Ca și cum ar fi vrut să pună în evidență raportul dintre teatru și magie, Shakespeare
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
un rol esențial în deschiderea către invizibil, căci totul se petrece ca și cum ea ar marca, prin jocul aparentelor morți și al abisurilor larg căscate, clipa când orice manifestare spectrală devine cu putință. Furtunii i se datorează toate nălucirile bizare, toate vedeniile, închipuirile, stările de vrajă. Marea scenă dintre Prospero și Ariel de la începutul actului al cincilea amintește, așa cum am văzut, ambiguitatea acestor forțe capabile de farmece („art to enchant”), dar care se află totodată într-o strânsă legătură cu moartea: grație
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
după nume a lui Helicanus. „Mortul” ce se dovedește viu înscrie, așadar, în centrul scenei de recunoaștere un veritabil „efect de fantomă”, cu tot cortegiul său de indecizii: realitate sau vis, adevăr sau minciună, corp în care pulsează viața sau vedenie, iluzie lipsită de substanță? Și ca și cum uneori ar vrea să sporească și mai mult incertitudinea, Shakespeare nu se mulțumește să asocieze falsa moarte cu asemănarea, ci le adaugă și travestirea. Astfel, în ultimul act din Cymbeline, când Belarius și cei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ea trec noaptea fantome rătăcitoare, în drumul lor spre cimitirul unde trebuie să ajungă înainte de răsăritul soarelui. Îndrăgostiții, ca și nebunii - ni se va spune în ultimul act al Visului..., într-o nouă scenă dintre Tezeu și Hipolita -, au năluciri, vedenii (shaping fantaisies), în miezul cărora se ascunde uneori fascinația pentru cea mai monstruoasă alteritate, chiar dacă până la urmă acestea se dovedesc a fi doar amăgiri, iluzii create de vreun duh răzbunător și malițios, destul de îngăduitor totuși, ca să nu-și ducă sinistra
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
îndoială că Shakespeare i-a atribuit intenționat lui Bottom „actorul” (de altfel, cel mai bun dintre actorii meșteșugari, actorii amatori din Visul...) veritabilul discurs despre această stranie „asemănare”, căreia încearcă să-i găsească un nume și pentru care folosește cuvintele vedenie (vision) și vis (dream), cuvinte ce trimit deopotrivă la asemănarea inclusă într-un a fi și un a avea imposibil de formulat până la capăt: „methought I was...”, „methought I had...”. Bottom nu va găsi niciodată cuvântul care ar desemna cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
witness trimite la ideea de mărturie în favoarea adevărului, de atestare a veridicității. Dramul acesta de adevăr reprezintă tot ceea ce este „ciudat” și „uimitor” - alte două cuvinte folosite de Hipolita -, în forma atât de bine închegată și atât de convingătoare a „vedeniilor” nopții de vară, adică a piesei însăși. Hipolita acceptă însă și referința la miracol, la „minune”. În Visul..., teatrul se definește prin tensiunea dintre imaterialitatea imaginarului și consistența reală, între amăgitoarea închipuire și dovada, fie ea cât de firavă, a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mințile, a-l face să înnebunească. Gonzalo îl întreabă pe Alonso de ce a rămas încremenit, cu privirile ațintite în gol. Oare nu sunt acestea semne că Alonso a văzut o fantomă, că a zărit-o pe Gorgo? Încercând să descrie vedenia care l-a făcut să înlemnească, regele va repeta de câteva ori cuvântul monstrous, singurul pe care-l socotește capabil să-i califice halucinațiile din clipele când i se păruse - methought, din nou același cuvânt-cheie- că aude valurile și vântul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Imogena în Cymbeline, iar cuvintele ei ar putea cristaliza uimitoarea echivalență a fantomelor „din afară” cu cele „dinăuntru”. Imogena vrea astfel să exprime ambiguitatea unui vis care îi apare ca o închipuire născută din propria imaginație, dar și ca o vedenie existând în afara ființei sale. Or, noi știm că visul Imogenei nu era vis, ci realitate! În visele (de această dată adevărate) ale lui Posthumus, aparițiile efective ale fantomelor părinților sau fraților morți au aceeași ambivalență. Când se trezește, Posthumus evocă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
curând vorbindu-se de fantome”. Într-adevăr, de-a lungul întregului act secund, Beate își va face simțită tot mai puternic prezența, până-ntr-atât încât Rosmer va ajunge să recunoască: „Mi se pare înfricoșător de vie”, torturat fiind de vedenii de care se teme că nu va mai putea scăpa, de năluciri bruște, aidoma celei a calului alb: „da, exact așa. Apărută din întuneric și tăcere”. În cele din urmă, toți vor trebui să admită că „legenda” cailor albi e
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fantomă, puntea care leagă insula vieții de insula morții, pragul dincolo de care omul nu a pășit încă pentru a intra pe tărâmul adevăratei morți, al morții ca veșnic repaus scăldat în lumină, ca somn adânc, nebântuit de coșmaruri și de vedenii. Teatrul este un fel de pribegie, de călătorie între cele două insule gemene, care, ca în tabloul lui Böcklin, par fiecare dublul celeilalte. În acest sens, Sonata spectrelor ne propune o metaforă perfectă a teatrului. Pe scenă circulă fantome adevărate
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
croială sobră și acea rigiditate care să confere personajelor „ceva asemănător cu consistența masivă a statuii”. Cum am putea să nu recunoaștem aici ecourile îndepărtate ale acelei „consistențe masive, ca de statuie” pe care o dobândeau în teatrul no toate vedeniile nopții, toate aparițiile din vis? Și cum ar putea să nu ne răsune încă de pe acum în urechi vocea lui Genet, cel ce îi va cere actorului să poarte „veșminte bizare”, cu totul ieșite din comun și fără nici o legătură
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și aliniate ca niște mumii dispar cu ajutorul unui ascensor în înaltul scenei, unde vor rămâne până la următoarea reprezentație”. Intuiția lui Artaud se dovedește încă o dată exactă: punând spectatorul să asiste la dispariția personajelor, la acel moment final când, aidoma unor vedenii, ele par a se evapora în văzduh, Pirandello îl apropie de adevăratul secret al teatrului. În privința jocului actorilor, viziunea lui Pitoëff i se pare singura corectă, deoarece regizorul „acoperă chipul personajului central cu o mască și face astfel încât gesturile acestuia
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pare rău; păsări; pe stradă; pedeapsă; perete; pierdere; pierdut; pisică; povești; privire; profu; pui; rău; refuz; de rîs; sănătate; săraci; sensibil; simțuri; slut; de somn; Jack Sparrow; strașnic; sughiț; supărat; talentat; televizor; unul; vag; nu văd; vede; a nu vedea; vedenie; nu vezi; voință; vopsit (1); 800/170/50/120/3 chip: față (263); frumos (100); înfățișare (34); fată (32); frumusețe (26); angelic (15); om (15); luminos (12); cioplit (11); mama (9); înger (8); dulce (7); blînd (6); imagine (6); lumină
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
4); umbră (4); urît (4); venea (4); ceață (3); coincidență (3); a crede (3); deștept (3); falsitate (3); gînd (3); incertitudine (3); mare (3); mic (3); nesiguranță (3); supărat (3); suspect (3); vag (3); a vedea (3); se vedea (3); vedenie (3); vedere (3); zare (3); zări (3); aievea (2); alb (2); amintire (2); asemenea (2); bună (2); circumstanță (2); eroare (2); frumoasă (2); frumusețe (2); greu (2); intui (2); înșela (2); înșelător (2); liniștit (2); minciună (2); nălucă (2); năzare
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
asemenea (2); bună (2); circumstanță (2); eroare (2); frumoasă (2); frumusețe (2); greu (2); intui (2); înșela (2); înșelător (2); liniștit (2); minciună (2); nălucă (2); năzare (2); nimic (2); om (2); poate (2); presupune (2); straniu (2); ușor (2); vedenii (2); vesel (2); zăcea (2); a zări (2); 1 aprilie; acolo; aluzie; amăgeală; amuzant; apare; aparente; aparența; apariție; a apărea; arăta cumva; a arăta; a se arăta; asemăna; aspect; atent; avea; avion; bolnav/ă; a fi bună; calm; calvar; caracterizare
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
silă; sincer; singur; slab; soartă; sobru; speranță; sperios; spiritual; spîn; spînu; spus; stigmatizat; straniu; străină; stricat; strîmb; subiectivitate; la suflet; sufletist; supărare; șarpe; școală; șerpi; șoarece; șoarecele; șobolan; tare; tată; teamă; tiran; tocilar; trăsături; tricou; țigan; țipătură; umilit; unic; ură; vedenie; verde; vesel; viață; vînt; vopsea; vorbe; vorbește; vorbitor; vreme friguroasă; vulnerabil; zace; zălud; zîmbet (1); 782/335/79/256/0 ușă: intrare (100); casă (62); deschisă (48); ieșire (47); poartă (40); clanță (34); lemn (34); geam (27); cheie (16); închisă
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
a realiza; recunoaște; remarcă; în roz; rudele; sat; a savura; sănătos; sfîrșitul; simte; simțea; soarele; a spera; spirit de observație; spune; stele; stimul; supraveghea; a supraviețui; surprindere; suspina; știa; taină; televizor; a trăi; trecînd; TV; uimire; uimitor; uite; urmărire; văzut; vedenii; veghea; viitor; viziona; viziune; vultur; se uita; se uită; zarea; zărea, uita; zărește; ziua; a zori; 3D (1); 783/279/77/202/3 veni: sosi (90); pleca (57); ajunge (56); acasă (49); merge (17); aici (15); așteptare (15); pleacă (14
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
zilele se închid și în care poetul ajuns la marginea lucrurilor, cere "dreptatea cuvântului". M. Ciobanu posedă iscusința plasării insolite și a valorificării posibilităților semantice nebănuite ale cuvintelor: văile sunt neumblate, adică respinse cum ar spune Ion Barbu ceața crește vedenii, umbrele nu au umbre, timpul este asuprit de sunet. M. Ciobanu face poezie cu distincție și rafinament. "Niște Epistole" (1969) "Armura lui Thomas și alte epistole" (1971) amplifică tonul grav al poeziei sale, al tainelor negrăite, dar se simte în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
flori vii și o faraoancă". Satul, pământul sunt așezate undeva între fantastic și real, în mitopee, într-o atmosferă cultică cu datini și credințe, anunțându-l pe Ion Gheorghe din volumele publicate mai târziu. Exemplele sunt numeroase: "Apa zării", "Serile vedeniilor", "Legenda". Pământul este surprins și în ritmica anotimpurilor, astfel că poemele devin stenograme ale vieții zilnice din perspectiva mișcărilor naturii într-un joc de linii și de culori care trădează impetuozitatea sentimentului. Peisajul este tandru, întunecat și dramatic. Picturalul îl
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
joc de linii și de culori care trădează impetuozitatea sentimentului. Peisajul este tandru, întunecat și dramatic. Picturalul îl surprindem încă și în acest volum, lumina favorizând atât expresia cât și sentimentul comunicat: "Și-o mâhnire dulce peste pacea serii, cu vedenii amețite în frunzare" sau "o ciudată primăvară s-a lăsat, ceața trece galbenă pe fața lunii/ dincolo de sat/ și-n fiecare sat/ în frunziș de lună îmbrăcând salcâmii". Iubita aduce "gânguritul spicelor, cântarea norocoasă a ploilor, mângâie fruntea". Universul este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]