1,039 matches
-
sobă de teracotă și o ușă de circa 80 cm lățime, un antreu și o bucătărie, totul cu o suprafață de 17,10 m.p. față de 16 m.p. câți prevedea legea pentru două persoane. Antreul și bucătăria se deschideau pe o verandă situată la Înălțimea de cca un metru față de nivelul curții. Locuința era lipsită de curent electric și apă, cișmeaua fiind la circa 100m, la capătul străzii neasfaltate. Condițiile de locuit erau mai modeste decât la Părinții noștri, dar aceasta era
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
străzii și cunoșteau casa. Zis și făcut. Eu am plecat la dispensar, le-am relatat cazul și intervențiile noastre și cum nici ei n-aveau altceva În plus, m-au trimis la domiciliu, cum am venit. Când am urcat pe verandă am auzit veselie mare În dormitor. Ce se Întâmplase. La intrarea În cameră, Mama a luat fetița În brațe și i-a spus: Bine, draga Bunicii, de asta am făcut noi atâta drum, să te găsim bolnavă? Nu bunică, nu
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
medical”. Era cinci după-amiază cînd am părăsit spitalul și am luat un taxi pînă pe Strada Canalului. Am intrat Într-un bar, am băut patru pahare de whisky cu sifon și m-am machit bine. Eram vindecat. CÎnd am traversat veranda casei mele și am deschis ușa, am avut sentimentul că mă Întorc după o lungă absență. Mă Întorceam În acel punct În timp din care plecasem cu un an Înainte, cînd am luat acea primă „doză de distracție” cu Pat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
cu chirie, la doamna Duțulescu, cum am istorisit deja; ce nu am istorisit încă: nu am istorisit că locuința noastră este o căsuță modestă, o coșmelie ar fi tentați s-o numească unii mai boieroși, cu trei încăperi și o verandă, Doamne, pereții sunt atât de firavi, atât de subțiri încât iarna, ca acum, când bate vântul șuierător și rece, noaptea, eu mă trezesc înspăimântat gândindu-mă că dintr-o clipă în alta vântul o să doboare zidurile, o să le spulbere și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
vrei să cunoști adevărul trebuie să știi să detectezi aceste cuvinte strecurate printre altele care nu sunt pentru tine“1. Un asemenea cuvânt consider că este și „Hobelschatten“. Umbrișul de rindea foșnea și mirosea amărui. În timp ce bunicul juca șah în verandă, înăuntru în atelier eu îmi făceam peruci din úmbrele de rindea scurte. Iar din spiralele lungi - cordoane, volănașe și șaluri. Într-o cutie mare se găseau litere de aur al căror miros pătrunzător de lac îți înțepa nasul. Tâmplarul alcătuia
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
sicriu: erau aceiași, atât doar că stăteau nemișcați, dornici să meargă în ultima lor vizită. Doar o dată mai voiau să-și dea importanță, să treacă prin sat cu muzică și alai, legănându-se în trăsura lor cioplită ca într-o verandă călătoare. Dumnezeu le ceruse îndărăt materia primă din care-i alcătuise, ținutul îi devorase și el o dată cu anotimpul. Abia dacă mă gândeam la ei în timp ce mă-mpodobeam cu literele de aur. Îl admiram pe nenea tâmplarul pentru că avea grijă ca
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ale suferințelor lehuzei îl prezintă pe nou-născutul apărut pe lume ca pe o victorie zdrobitoare a vieții asupra morții. Oamenii din moară priveau la omul cu pâinea în mână și la copiii stând în picioare completamente aiuriți, pierduți. Cei de pe verandă se îmbulzeau uitându-se curioși pe geam ca la un spectacol nemaivăzut și răscolitor. Morarul-șef s-a uitat mai atent la noi și a înțeles că treceam printr-un moment cu totul special. Te văd cel mai răsărit dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
fie bine, o să fie bine, măi băieți. Of Doamne, câtă suferință și nedreptate! Și a plecat morarul-șef plângând de mila noastră, clătinându-se ca un om grav bolnav, preluând cu sine necazurile unor copii chinuiți pe nedrept. Cei de pe verandă continuau să se uite cu interes și afecțiune la grupul de copii îmbrățișați într-o profundă și indestructibilă solidaritate frățească... Apoi, Mircea rupea bucăți din pâinea proaspătă și caldă, iar noi o treceam pe sub chicuș ungând-o cu ulei și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Iași interesează mai ales din punct de vedere cultural. În privința aceasta, "Contemporanul" a fost pentru socialism ceea ce "Convorbirile literare" fuseseră pentru junimism. "Contemporanul"! "evanghelia vremii de atunci" cum i-a spus odată Jean Bart. Parcă văd și acum căsuța cu verandă modestă, amicală, veselă, primitoare din Sărărie. Va mai fi existând, oare? Acum câțiva ani, o știam încă în picioare, singuratecă, tristă, îmbătrânită, uitată. "Contemporanul" a apărut la 1881. A trăit până la 1893. Iată câteva fragmente din programul publicat în primul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
din urmă, întâlnirea cu fratele lui nu se consumă în hohote și lacrimi. Acesta îl întreabă doar „Ai venit cu chestia aia, din Iowa, să mă vezi pe mine?“, el spune că da și șed amândoi liniștiți pe scaune, pe veranda casei. „Binebine - se va găsi cineva sămi spună - ce faci aici? Compari un spectacol popular, de divertisment, cu un film de artă?“ O fi vorba de un film, dar David Lynch povestește în el chiar un caz real, al lui
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
razant, prin cap să renunț la toată nunta aia uriașă și extrem de costisitoare? La simplul gând de a face asta, mi se strânge stomacul. — Becky? Vocea lui mami îmi împrăștie gândurile și ridic privirea tulburată. Stă în ușile glisante dinspre verandă, cu o față de masă în mână. Becky, te caută cineva la telefon! — A. OK. Cine e? — Robin, sau cam așa, spune mami. Bună, Tom, dragule! — Robin? Mă încrunt nedumerită și pornesc spre casă. Robin și mai cum? Nu cred că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nu pot spune că l-am cunoscut prea bine... — Din păcate, nu am înțeles numele de familie, zice mami. Dar pare foarte drăguță. Zice că sună de la New York... Robyn? Brusc, nu mă mai pot mișca. Împietresc de groază, pe treptele verandei. Robyn e la telefon... aici? Nu se poate. Robyn nu aparține acestei lumi, ea aparține lumii New Yorkului. E ca atunci când oamenii se întorc în timp și schimbă cursul celui de-al doilea război mondial. — E o prietenă de-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
treceau prin cap. Admit că de fapt nu m-am simțit complet singură în colibă (?!) și chiar că m-au trecut ceva fiori din când în când. După dezbateri îndelungi referitor la cine doarme unde, Sandra cu Alfonso concluzionează că veranda de la coliba pentru musafiri ar putea fi împrejmuită de pereți, astfel încât să rezulte o altă cameră în care să pot dormi eu. Zis și făcut. Mergem cu toții la târg în căutarea materialului de construcție, îngrămădiți în camioneta antică a lui
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
întro armonie de-a dreptul impresionantă. Ajungem și în casă la un moment dat, construită complet diferit față de casa lui Guillermo: holul de intrare, apoi o cameră dormitor, cu cinci-șase hamacuri suspendate claie peste grămadă și o bucătărie improvizată pe veranda din spatele casei, alcătuită dintr-un aragaz antic și o grămadă de oale aruncate pe jos. Toaleta este inexistentă și, spre deosebire de casa lui Guillermo, nu există nici măcar afară când o întreb pe Maria îmi face un semn degajat spre câmpul din jurul
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
secoya spaniola este folosită doar în conversațiile cu mine. Trecem pe lângă școală și ne îndreptăm spre casa lui Carlos, către capătul poieniței. Ajungem lângă căsuța de lemn, construită după același tipic ca și a Mariei doar ceva mai mică: o verandă care servește drept sufragerie-bucătărie și o singură cameră cu un hamac atârnat: dormitorul, care pare să îndeplinească și rolul de magazie. Toate casele pe care le-am văzut până acum în El Oriente sunt suspendate la o înălțime de vreun
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
mama lui făcând cu mâna de la o fereastră de la etaj și acel gest nefamiliar l-a tulburat ca un misterios rămas-bun. Dar ceea ce l-a Înspăimântat În mod deosebit a fost vederea unui cărucior de copil, nou-nouț, stând acolo pe veranda de la intrare, cu aerul infatuat, de uzurpator, al unui sicriu; chiar și acesta era gol, de parcă, În sensul invers al evenimentelor, până și oasele lui s-ar fi dezintegrat. Asemenea fantezii nu sunt străine celor care au pășit de curând
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Își dădea repede la o parte șervetul de pe genunchi și o ruga pe mama să-l scuze. Una din ferestrele dinspre apus ale sufrageriei dădea spre o porțiune a aleii de lângă intrarea principală. Se vedeau vârfurile tufelor de caprifoi din fața verandei. Din direcția aceea ajungea la urechile noastre zumzetul glasurilor de țărani, invizibili pentru noi, dându-i politicoși binețe tatei, și el invizibil pentru noi. Parlamentările ulterioare, duse pe un ton obișnuit, nu se auzeau, Întrucât ferestrele sub care aveau loc
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de obicei cu o parte a corpului său flexibil neclară și Întotdeauna cu acei ochi stranii, paranoici, pe care-i au câinii dachshund În instantanee. O pereche de veterani obezi, Box I și Loulou, mai zăceau Încă la soare pe verandă, când eu eram copil. Cândva, prin 1904, tata mi-a cumpărat de la o expoziție din München un cățel care a devenit irascibilul dar superbul Trainy (cum l-am botezat eu, fiindcă era lung și maro ca un vagon de dormit
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și (În timp ce doi valeți tineri strângeau masa În sufrageria acum goală) mă mângâia, scoțând tot felul de sunete prin care-și exprima dragostea și eu mă rușinam pentru unchiul meu față de servitori și răsuflam ușurat când Îl chema tata pe verandă: „Basil, on vous attend“. Odată, când m-am dus să-l Întâmpin la gară (trebuie să fi avut pe atunci unsprezece sau doisprezece ani) și-l urmăream cum coboară din lungul vagon de dormit internațional, s-a uitat la mine
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
crăpătură sau o umbră furniza ochiului un point de repère. Fac apel la părinți, nu spuneți absolut niciodată unui copil „grăbește-te“. Etapa finală a vagului meu curs navigabil se petrecea când ajungeam la insula patului meu. Mama urca dinspre verandă sau dinspre salon, unde viața continua fără mine, ca să-mi șoptească noapte bună cu glasul ei cald și să mă sărute. Închis Între jaluzele, cu o candelă aprinsă, Înger, Îngerașul meu, dormi În pace, copilaș, copilașul Îngenuncheat pe perna care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și am dat buzna Înăuntru, lăsându-i impresia că aveam de gând să ne ascundem Într-o Încăpere Îndepărtată. De fapt, am alergat până ce am ajuns În cealaltă parte a casei și apoi am ieșit din nou În grădină prin verandă. Marele danez mai sus menționat tocmai se lupta cu un nămete, dar nehotărându-se care dintre picioarele din spate să-l ridice din zăpadă, ne-a zărit Între timp și imediat ni s-a alăturat Într-un galop vesel. Toți
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
verste, luna răspândea o lumină fantastică și fratele meu, complet amuțit, Începuse să cadă tot mereu de pe câinele pe care era cocoțat, când Dmitri a apărut cu un felinar și ne-a dus acasă. Zăpăciților, zăpăciților“, zbiera turbată Mademoiselle de pe verandă. Ne-am strecurat pe lângă ea fără să scoatem o vorbă. Fratele meu a izbucnit În plâns și s-a predat. Marele danez, al cărui nume era Turka, s-a Întors la treaba din care fusese deranjat, având ca obiect Îndatoritoarele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
zăpadă cu gaura lui gălbuie fuseseră curățate de un servitor tăcut. După-amiaza de vară este Însuflețită de nori repezi care Înfruntă albastrul cerului. Pe cărările grădinii se mișcă umbre cu ochi. Brusc, lecția ia sfârșit și Mademoiselle ne citește pe veranda unde rogojinile și scaunele Împletite degajă un miros tare, de paie, În zăpușeala din aer. Pe policioarele albe de la ferestre și pe băncile lungi de sub ele, acoperite cu stambă imprimată decolorată, razele de soare se frâng În giuvaere geometrice, după ce
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lungi de sub ele, acoperite cu stambă imprimată decolorată, razele de soare se frâng În giuvaere geometrice, după ce trec prin romburile și pătratele vitraliilor. E ora când Mademoiselle este În forma cea mai bună. Câte volume ne-a citit ea pe veranda aceea! Glasul ei firav continua să murmure, fără a-și domoli ritmul, fără cea mai vagă ezitare, o splendidă mașinărie de citit total independentă de tuburile ei bronhice bolnave. Pe toate le-am ascultat: Les Malheurs de Sophie, Le Tour
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
creta pe partea interioară neagră și la fel de brusc Își lua din nou zborul. Dar cea mai constantă sursă de Încântare din timpul acelor lecturi era modelul de arlechin al geamurilor colorate inserate Într-un cadru văruit de ambele părți ale verandei. Privită prin aceste sticle magice, grădina părea ciudat de Încremenită și izolată. Dacă priveai prin sticla albastră, nisipul devenea cenușă, iar pe cerul tropical Înotau copaci ca de cerneală. Galbenul crea o lume de chihlimbar În infuzia de ceai foarte
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]