1,976 matches
-
autem descendentem ab oriente sole”. Să fie oare vorba de o modificare tacită a textului Apocalipsei din partea exegetului său? Fără îndoială. Pentru Victorin este semnificativă tocmai ideea de coborâre a îngerului pe pământ în scopul îndeplinirii misiunii kerigmatice. Iată interpretarea versetului: „Textul vorbește despre profetul Ilie, care trebuie să vină înainte de vremea lui Anticrist, pentru a reface Bisericile și a le întări împotriva persecuției de nesuportat” (7). Activitatea profetului Ilie are loc într‑o perioadă de haos social și de persecuție
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
răpirea la cer a lui Enoh, menționată în Gen. 5,24 (LXX)”. Considerăm însă că Victorin ne oferă el însuși explicația acestei alegeri. Dacă figura lui Enoh ar fi reprezentat interes pentru el, l‑ar fi numit, fără îndoială, de vreme ce versetul referitor la „mutarea” patriarhului se află în Biblia canonică, și nu în apocrife. După cum am văzut, Victorin insistă însă asupra calităților taumaturgice ale celor doi martori. Aceștia convertesc prin epifanii violente, prin adevărate „cratofanii”: „Ei lovesc lumea cu nenumărate plăgi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fiind că cei doi martori eshatologici din capitolul 11 al Apocalipsei au avut aceeași soartă. Exegetul descoperă, se pare, în Paral. Ier., un scenariu analog celui de la sfârșitul veacurilor (aceasta rămâne, desigur, o supoziție). Ca ultim argument, el citează un verset din Ieremia (1,5): „Mai înainte de a fi în pântecele maicii tale te‑am cunoscut, mai înainte de a veni pe lume te‑am sfințit și te‑am rânduit profet între neamuri” (11,3). Acest verset îl înfățișează pe Ieremia profet
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ultim argument, el citează un verset din Ieremia (1,5): „Mai înainte de a fi în pântecele maicii tale te‑am cunoscut, mai înainte de a veni pe lume te‑am sfințit și te‑am rânduit profet între neamuri” (11,3). Acest verset îl înfățișează pe Ieremia profet al neamurilor, fapt care are neîndoielnic legătură cu figura Anticristului‑Nero, cel care va fi stăpânul neamurilor. Martorii eshatologici apar pentru a treia oară în capitolul 14, simbolizați prin doi îngeri; primul vestește „credința cea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să reunească într‑o singură secțiune simbolurile care apar dispersate în corpusul ioanic, dar care prezintă un minimum de trăsături comune. Prin contrast cu coborârea martorilor din rai, Anticrist „se ridică din adânc” (ascendisse bestiam de abysso). În sprijinul acestui verset, exegetul alcătuiește un mic dosar de mărturii din Iezechiel și Pavel (Iez. 31,3.4; 2Tes. 2,7‑9; 2,10‑11). De abysso este o aluzie la mitul lui Nero și deci, indirect, la stăpânirea romană. Anticristul‑cezar „nu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
13, 2). Până aici se face identificarea celor „șapte capete” ale fiarei, care simbolizează Imperiul Roman: Titus, Vespasian, Othon, Vitellius, Galba, Domițian, Nerva. Urmează identificarea Anticristului însuși cu cel de‑al optulea împărat: Et bestia quam uidisti de septem est, verset pe care M. Dulaey îl traduce: „Iar fiara pe care ai văzut‑o este în afara numărului șapte”, „deoarece, explică Victorin, Nero a domnit înaintea celor șapte regi”. Astfel, Anticristul este identificat cu Nero rediuiuus, împărat roman care va lansa ofensiva
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și la versiunile lui Aquila și Symmachos, atât pentru a completa lacunele, cât și pentru a clarifica locurile obscure. În privința metodei sale de lucru, Ieronim declară că va proceda ca și în cazul celor doisprezece profeți: nu va cita toate versetele, ci se va opri asupra punctelor problematice, „pentru ca întinderea și numărul cărților să nu pricinuiască plictiseală cititorului”. Dat fiind demersul său de a comenta un text care, mai ales în ultimele sale capitole, ridică destule probleme de ordin istoric, el
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Vespasian și cea a lui Hadrian, fondatorul cetății Aelia Capitolina. „Atunci nu vor mai fi nici jertfe, nici jertfitori, iar urâciunea nu va înceta până la sfârșitul lumii.” Tratatul despre Anticrist - cartea a patra a Comentariului la Daniel - debutează cu versetul următor: Et stabit in loco eius despectus, et non tribuetur ei honor regius; et ueniet clam, et obtinebit regnum in fraudulentia (11, 21). „Până aici, scrie Ieronim, profeția urmează istoria pas cu pas și nu există divergențe între Porfiriu și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trebuie văzut în acest Antiochos - cel mai rău dintre regi, care a persecutat sfinții și a profanat templul -, o prefigurare a Anticristului” (11, 21). Metoda sa este simplă și clară: el comentează cele două capitole din Dan. (11 și 12) verset cu verset, prezentând mai întâi „părerea adversarilor” (Porfiriu și iudeii), apoi pe cea a creștinilor („ai noștri”: Eusebiu, Apolinarie, Metodiu, Hipolit). În cea mai mare parte a cazurilor, el se mulțumește cu această enumerare puțin mecanică, fără a adăuga o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în acest Antiochos - cel mai rău dintre regi, care a persecutat sfinții și a profanat templul -, o prefigurare a Anticristului” (11, 21). Metoda sa este simplă și clară: el comentează cele două capitole din Dan. (11 și 12) verset cu verset, prezentând mai întâi „părerea adversarilor” (Porfiriu și iudeii), apoi pe cea a creștinilor („ai noștri”: Eusebiu, Apolinarie, Metodiu, Hipolit). În cea mai mare parte a cazurilor, el se mulțumește cu această enumerare puțin mecanică, fără a adăuga o judecată de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Algasia Celălalt loc în care Ieronim abordează tema Anticristului este finalul unei epistole scrise, către 406‑407, uneia dintre corespondentele sale, Algasia. Aceasta îi adresase o serie de întrebări legate de credința creștină, din care ultima se referea la un verset din 2Tes.: „Ce înseamnă cele spuse de apostol tesalonicenilor: «Până ce nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării etc.»?”. Răspunsul lui Ieronim este scurt și vizează etapele principale ale eshatologiei creștine
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din Noul Testament (FA 1,7 și Mt. 24,36), că data exactă nu poate fi nici cunoscută, nici calculată: Nemo potest cognoscere tempora, quae Pater posuit in sua potestate. Cu toate acestea, continuă el, există exegeți care, pornind de la acest verset din Matei, De die autem illa et hora nemo scit, fac distincție între data și „vremurile” parusiei. Dacă data rămâne necunoscută, susțin ei, tempora pot fi identificate și descrise cu oarecare exactitate. Augustin consideră teza acestora nefondată. Latina traduce prin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Isus întrebări de natură eshatologică, ei nu se gândesc să afle nici „ceasul”, nici „ziua” sfârșitului, ci pur și simplu „împrejurările” acestuia. Răspunsul lui Isus, vizează deopotrivă și deliberat „momentul” (6∀4ΔΗ) și „circumstanțele” (ΠΔ<≅4). Potrivit unui alt verset, de data aceasta din „mica Apocalipsă” de la Matei 24,14, „împrejurările” nu vor fi descoperite decât ulterior propovăduirii universale a Evangheliei. Prin urmare, ecuația se reduce la acești doi termeni - extrem de greu de evaluat: tempora, descoperite de încheierea propovăduirii Evangheliei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
inueniri potest. Augustin acordă credit lui Ieronim și combate opinia unui alt exeget, rămas în anonimat (cuiusdam opinio), care „îndrăznise” să aplice profeția săptămânilor din Cartea lui Daniel celei de‑a doua veniri a lui Cristos. Episcopul Hipponei vede în versetul celor „șaptezeci de săptămâni” profețirea Întrupării. La scurt timp după această scrisoare, Augustin îi trimite lui Hesychius o a doua (199), reprezentând, singură, un veritabil tratat. Amploarea scrisorii se datorează, pe de o parte, complexității temei abordate, pe de alta
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o atribuie: 1) Întrupării; 2) celei de‑a doua veniri; 3) întrupării și celei de‑a doua veniri deopotrivă. Ca ultim argument, dar de data aceasta nu împotriva teoriei lui Hesychius, ci în sprijinul propriei teorii, episcopul Hipponei citează două versete din Cartea lui Daniel 9,24 și 26, care se referă expressis verbis la ungerea și la răstignirea lui Isus: „Iar Sfântul Sfinților va primi ungerea; și Cristos va fi dat morții și nu va mai fi nimic pentru poporul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fie identificate, în blocul aproape monolitic al răspunsului, trei subblocuri tematice, și anume: - căderea Ierusalimului și distrugerea templului (de excidio Ierusalem); - venirea lui Isus prin Biserică (de aduentu suo per Ecclesiam); - sfârșitul lumii (de ipso fine). Augustin observă că anumite versete pot fi încadrate cu ușurință într‑una dintre cele trei rubrici. De exemplu, este evident că versetul de la Luca: Cum autem uideritis circumdari ab exercitu Ierusalem, tunc scitote quia appropinquauit desolatio eius (21,20) nu se poate referi decât la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
templului (de excidio Ierusalem); - venirea lui Isus prin Biserică (de aduentu suo per Ecclesiam); - sfârșitul lumii (de ipso fine). Augustin observă că anumite versete pot fi încadrate cu ușurință într‑una dintre cele trei rubrici. De exemplu, este evident că versetul de la Luca: Cum autem uideritis circumdari ab exercitu Ierusalem, tunc scitote quia appropinquauit desolatio eius (21,20) nu se poate referi decât la evenimentul concret al distrugerii templului din Ierusalim de către Titus. De asemenea, versetul Cum uideritis haec fieri, scitote
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
De exemplu, este evident că versetul de la Luca: Cum autem uideritis circumdari ab exercitu Ierusalem, tunc scitote quia appropinquauit desolatio eius (21,20) nu se poate referi decât la evenimentul concret al distrugerii templului din Ierusalim de către Titus. De asemenea, versetul Cum uideritis haec fieri, scitote quoniam prope est regnum Dei se referă neîndoielnic la a doua parusie (și implicit la sfârșitul lumii). Dar acestea sunt mai degrabă excepții, dat fiind că cea mai mare parte a versetelor nu posedă nici un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Titus. De asemenea, versetul Cum uideritis haec fieri, scitote quoniam prope est regnum Dei se referă neîndoielnic la a doua parusie (și implicit la sfârșitul lumii). Dar acestea sunt mai degrabă excepții, dat fiind că cea mai mare parte a versetelor nu posedă nici un indiciu intrinsec clar. În cazul acestora, se impune găsit un „indiciu de fidelitate”. Recitind atent fragmentele sinoptice, Augustin ajunge la concluzia că versiunea cea mai clară, cea mai exactă și mai coerentă ar fi cea relatată de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lumii; 2) în vremea distrugerii templului existau în Ierusalim suficient de mulți „iudei circumciși”, adică „sfinți”/„creștini”; pentru aceștia a scurtat Dumnezeu timpul persecuțiilor. Pe parcursul a 51 de capitole, exegetul se ocupă de sistematizarea, cât mai exactă cu putință, a versetelor din „apocalipsele sinoptice” în rubricile rămase libere: venirea lui Isus per Ecclesiam și sfârșitul lumii. Nu este cazul să ne oprim asupra legitimității și fiabilității acestei sistematizări. Oricum, episcopul Hipponei și‑a atins pe deplin scopul, risipind iluzia corespondentului său
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
episcopul Hipponei își expune concepția anticristologică într‑un tratat consacrat iubirii. Este vorba despre In Epistolam Ioannis ad Parthos tractatus decem. Cuvântul tractatus trebuie înțeles aici cu sensul de „omilie”. Într‑adevăr este vorba de un comentariu închegat al tuturor versetelor epistolei, realizat în perioada cuprinsă între Duminica Paștelui și sărbătoarea Cincizecimii din anul 415. Al III‑lea tractatus a fost rostit, probabil, în ziua de marți din Săptămâna Mare. Comentariul reia trei dintre temele epistolei ioanice: 1) opoziția întuneric‑lumină
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pierdut din vedere sau, mai exact, devine un nume infamant, abstract și atemporal care‑i înglobează pe toți cei ce‑l „neagă pe Isus”, actuali sau potențiali, din interiorul sau din afara Bisericii. Ultima problemă dezbătută de Augustin se referă la versetul 2,27 din 1In. în care se spune că toți cei „unși” recunosc adevărul în virtutea tainei mirungerii (botezul). Este nevoie doar ca cineva să le deschidă ochii, să‑i trezească. În acest caz, se întreabă cu surprindere predicatorul, dacă noi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
au fost propuse și consider adevărat ceea ce a fost spus de alții: Dumnezeul universului a hotărât ca el să se arate la sfârșitul vremurilor. Așadar, termenul rânduit de Dumnezeu îl împiedică să se arate încă de pe acum. Dar cred că versetul are și un alt sens. Într‑adevăr, dumnezeiescul apostol cunoaște cuvintele Domnului, care învață că trebuie să se vestească Evanghelia la toate neamurile și atunci va veni sfârșitul. Dar, văzând puterea pe care încă o avea cultul idolilor, el a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
au fost propuse și consider adevărat ceea ce a fost spus de alții: Dumnezeul universului a hotărât ca el să se arate la sfârșitul vremurilor. Așadar, termenul rânduit de Dumnezeu îl împiedică să se arate încă de pe acum. Dar cred că versetul are și un alt sens. Într‑adevăr, dumnezeiescul apostol cunoaște cuvintele Domnului, care învață că trebuie să se vestească Evanghelia la toate neamurile și atunci va veni sfârșitul. Dar, văzând puterea pe care încă o avea cultul idolilor, el a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o misiune și a îndeplinit ceea ce era plăcut lui Dumnezeu Tatăl. Dimpotrivă, [Anticristul], la rândul său, se va numi pe sine Dumnezeul universului. În ciuda tuturor acestor lucruri, iudeii continuă să îl aștepte și vor crede în el atunci când va veni. Versetul: „De aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire” (2Tes. 2,11) înseamnă de fapt: „El va îngădui ca amăgirea să se manifeste”, ca să iasă la iveală toți prietenii răului. Căci nu El îl va trimite, ci El îl va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]