1,179 matches
-
dat, podeaua de sub picioarele tale dispare, devine translucidă, smulgându-ți un strigăt de uimire, pentru că urmează o cădere iminentă în apa mării, printre alge, pietroaie și pești multicolori, dar nu se întâmplă nimic din toate astea, „levitezi” comod peste abisul verzui. În sala de Internet de la parterul pavilionului italian am recepționat un mesaj de la Anișoara, colega noastră din redacție: ne scrie că totul e în ordine, lumea literară se pregătește pentru un nou simpozion „româno-român”, la care se vor auzi aceleași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și de mâne..." V Spre poemul în proză Dumbrava minunată (scris în 1922, tipărit în 1926) orientau niște însemnări din 1921: "Prichindeii. Lizuca vede cum pe cer s-aprind lumânărele. S-aprind făclioare și jos lângă scorbura sălciei; lumină sfioasă, verzuie, care se mișcă încet... Duduia Lizuca e copila lui conu Panaite. Mama ei a murit. C.c.P. s-a însurat a doua oară. Năcazul maștihăi pentru partea de avere a fetei cuvenită după mamă..." Semne despre geneza unei capodopere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
întoarce sufletului înecatului; i-i dor de lume; i-a fost dragă viața. Mormântul uriaș al lui Decebal. Muntele Decebal. Prichindeii. Lizuca vede cum pe cer s-aprind lumânărele. S-aprind făclioare și jos lângă scorbura sălciei; o lumină sfioasă verzuie, care se mișcă încet... "Toți funcționari cel mai scurt vreme prezenteze cu registratura pentru carnetele de indentitate." Feld. Războeni Uioara 6 Sept. Cântă muzica în fața băilor un potpuriu. Lumea se plimbă. Privind lumea aceasta necunoscută, la care nu văd decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
băusem tequila opt ore la rînd. Niște prieteni m-au dus acasă. În dimineața următoare am avut cea mai rea mahmureală din viața mea. Am Început să vomit la intervale de zece minute pînă cînd am scos din mine fiere verzuie. Apoi a apărut Ike Bătrînu’. - Tre’ să te lași de băut, Bill. Te smintești. Nu-mi mai fusese niciodată atît de rău. Greața Îmi zguduia tot corpul În spasme. Ike Bătrînu’ m-a ținut În timp ce-am vomat cîteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
tocmai fusesem admis, despre care știam unele lucruri nu numai din auzite, dar și din citite. Păstrez și azi un volum al său parcurs încă din liceu, Masca timpului, o cărțulie care acum abia se mai ține în coperțile ei verzui, editată în 1926 de Librăria Diecezană din Arad, perfect asemănătoare, ca format, cărților apărute în „Biblioteca pentru toți“ antebelică, numai că acelea aveau coperțile de culoare portocalie. Intrând în aula bibliotecii, cum fuseserăm îndrumați, am observat că alți „boboci“ se
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
eminescologilor de ocazie:" Se cheamă eminescolog un publicist care, fără să se fi ilustrat în nici un domeniu al culturii (ba, uneori, fiind cu totul refractar ei) se așează ca mușița pe suprafața problemei eminesciene și o umple de o cangrenă verzuie și fetidă [...]. Eminescologul este ori cu desăvârșire incult, ori de o incomprehensibilitate fioroasă, de un fanatism și de un moralism superlativ, care mârâie la orice presupusă atingere a operei eminesciene. Dacă Eminescu ar trăi și ar citi ce scriu eminescologii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
după Unire, Sighișoara cea atât de primitoare pentru noi amândoi - la crâșma văduvei, sub umbrarul de viță bătrână de sub poalele Cetății, unde eram ospătați cu „zona“ picantă În străchioară de pământ fierbinte, de la cuptor, udată cu vinul uscat, subțirel și verzui de pe Târnave, servit cu zâmbetul confident și complice al pa troanei preazeloase cu clientul, pe care l-ați ghicit, În plină faimă a lui libertină, la 32 de ani, atent nevoie mare cu juna și trupeșa fecioară adusă până aci
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
care le aveam la mine nu au adus nici o schimbare, Îmi simțeam capul de parcă ar fi fost o tobă În care răsunau ritmuri ciudate, pe pereți alergau culori bizare și, cu un spasm disperat, am scos din mine o vomă verzuie. Mi-am petrecut Întreaga zi În felul acesta, neputînd să mănînc, pînă cînd, seara, m-am Înzdrăvenit cît să Încalec pe motocicletă și, dormind cu capul pe umărul lui Alberto, să ajungem la Choele Choel. Acolo am trecut pe la doctorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
tras niște sfori și a ajuns tot În bucătărie, unde mînca mai bine și mai mult, ne prea ținînd cont de ce bagă În el. Noaptea, după epuizantele jocuri de canastă, priveam marea imensă, plină de reflecții cu pete albe sau verzui, sprijiniți unul de altul pe balustradă, dar fiecare În lumea lui, zburînd cu propriul lui avion spre stratosfera propriilor visuri. Acolo am Înțeles că vocația noastră, adevărata noastră vocație, era să ne deplasăm etern pe drumurile și mările lumii. Mereu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
a dorinței de a schimba fie chiar și binele, numai de a schimba cu orice preț, undeva, în străfundul inimii, un piculeț de tristețe și de sfârșeală pentru cerurile albastre, pentru lumina soarelui, pentru adierea caldă a vânturilor, pentru apele verzui ale lacurilor, ce te așteptau oricând primitoare la marginea Bucureștilor... Plicticoasă făptură omenească, veșnic nemulțumită, veșnic tânjind după alte celea! 24 septembrie 1954 Mi-e dor de Florino! Îmi lipsește, o, cât îmi lipsește când, spo vedindu-mă lui, aș putea
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
aterizarea forțată a unui carusel zburător. Globii oculari, parcă un pic ieșiți în afara frunții și răciți de curentul de aer, erau prea mari pentru găvanele lor. Respirația mi-era lâncedă, pielea de pe brațe și picioare jegoasă, plină de julituri, unghiile verzui și maronii. Cerul văii era un gunoi mare albastru, izlazul un gunoi mare verde, iar eu însămi, la mijloc, un mic gunoi fără însemnătate. În dialectul satului nu exista cuvântul „einsam“ șsinguratic, însinguratț, ci numai cuvântul „allein“ șsingurț. Acesta se
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
și un bărbat. Obiectul provoacă pe dinăuntru un pic de teatru pentru că el însuși nu se cunoaște exact. Ce devine crinul în două limbi aflate în desfășurare concomitentă? Un nas de femeie pe-o față de bărbat, un cerul-gurii lunguieț și verzui sau o mănușă albă sau un guler de cămașă. A ce miroase crinul acesta - a sosire și plecare, ori a zăbovire? Crinul încheiat al ambelor limbi s-a transformat prin întâlnirea a două priviri asupra lui într-un eveniment misterios
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
elvețiană Simmental, având uniformele de camuflaj colorate în roșu și alb, înaintau în rânduri compacte asemenea unei oștiri victorioase, smulgând cu limbile lor musculoase, aspre și puternice tufele de vegetație suculente, transformându-le cu ajutorul maxilarelor formidabile într-o emulsie vegetală verzuie cu proprietăți nutritive excepționale. Pe măsură ce înaintau cu picioarele lor solide pe miriștea înierbată, glandele mamare, având conformația și dimensiunea unor rădăcini de copac prezentate în basorelief, lucrau de zor la fabricarea și transportul lichidului alb spre rezervorul impozant și primitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
început să se agite în jurul sacoșelor, al chiuvetei și al reșoului, iar eu m-am cufundat într-un studiu amănunțit al pereților. Cel de la capul patului conținea trei icoane-reproduceri, cu Maica Domnului, Sfântul Dumitru și Sfânta Paraschiva, acoperite de sticlă verzuie, în rame ieftine de lemn. În colțul din stânga-jos al Sfintei Paraschiva am recunoscut portretul alb-negru al lui Paul Inginerul. Peretele principal, de-a lungul patului, era acoperit cu o impresionantă galerie de trupuri feminine goale și în general blonde
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
tânără și și-au închiriat o cămăruță în cartierul CFR, la Moșica, doamna pe care n-aveam să o mai văd niciodată apoi, însă și azi mai aud ceasul cu cuc din camera cu naftalină, picurând secundele și hrănind mucegaiul verzui de pe pereți. Primul pătuț l-am avut în valiza de promoție a tatei, neștiind că astfel va marca destinul micuței lui, care va călători până la capătul lumii și înapoi, la alt capăt al lumii, și iar înapoi... Din nou la
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
odihnea acum, cu masca de oxigen pe față și cu penisul la locul lui. O minune a chirurgiei moderne. Aparatele piuiau încurajator : „Piu ! Piu ! Piu !“. Punctul luminos de pe ecran plutea zglobiu, executa mici piruete și lăsa în urmă o dîră verzuie. Rezerva de spital în care stătea era bine luminată și aerisită. Oricum, dimineața aceea frumoasă de martie făcea ca toate lucrurile să capete un aer de prospețime. Peste numai un an, John Wayne Bobbitt, după ce va cîștiga unul dintre cele
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
pe o mare agitată. Peste tot, locuințe sărace, oameni zdrențăroși și murdari, femei desculțe, copii anemici și palizi... Tiens, tiens! exclamă, la un moment dat, soția unui deputat francez, care zărise pe aproape un porc bălăcindu-se într-o băltoacă verzuie... Uite, uite... exclamă ea, adresându-se pe cât de uimită pe atât și de amuzată soțului său. N-ai crede că ne găsim la...? Și rosti numele, pe care nu mi-l mai amintesc, al unei localități neînsemnate din Nordul Africei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
mod fraudulos granița. Unuia însă îi era frică până și să rostească cuvintele „am scăpat cu bine”, iar gustul amar al fierii era atât de puternic în gura lui încât scuipă repede de vreo câteva ori în urma lui, în apa verzuie și înghețată parțial a râului pe care-l lăsă în urmă. Ajunseseră ca niște animale hăituite lângă niște dealuri împădurite. Aici se frecară cu zăpadă unul pe altul cu ultimile lor puteri pentru a-și reveni în simțiri și a
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ea acolo. Oare de ce fusese atât de bădăran cu ea?! Nu mai era deloc politicos! Se purtase urât cu ea, caraghios... Toate amintirile cu el îi bâzâiau prin creier aidoma unei insecte. Fața ei albă ca o floare acum arăta verzuie. Pe măsură ce noaptea se afunda tot mai mult, lacrimile ei sclipeau pe obraji. Se gândi din nou la el. „De ce tocmai astă seară?“ Nu venise să mă întrebe de Victoria, să discutăm, să spunem lucrurilor pe nume, să vorbim despre un
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Caye Caulker, o insuliță de mai puțin de zece kilometri, locuită în majoritate de populație Rasta. Pe insulă nu există mașini, mâncarea proaspătă caraibiană te ademenește la fiecare pas, muzica lui Bob Marley se prelinge printre palmieri și apa limpede, verzuie, scălda plajele imaculate. Îmi petrec timpul făcând scufundări, stând la taclale cu localnicii sau studiind firele de nisip cu restul grupului de scufundători. Sunt câțiva străini care au ajuns pe insulă pentru o vizită scurtă, au căzut în mrejele tipului
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
multe haine într-un sat pierdut în mijlocul junglei! Autobuzul străbate lanțul sinuos al munților Anzi, pe de-o parte pare lipit de stânca maronie iar de cealaltă parte drumul se termină brusc într-o vale enormă, pictată cu câteva pete verzui, conturate vag în ceața dimineții. Drumul îngust șerpuiește periculos printre stâncile amenințătoare și în ciuda hăului plin cu ceață, care pare să pornească chiar de sub fereastră; șoferul accelerează impasibil, învăluit în bâzâitul insistent al unui radio învechit. Santo Domingo este aproape
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
Vira, ca un produs masiv al unei convulsii geologice de dinaintea Începutului istoriei. Istoria Începe (cu promisiunea frumoasei Grecii) nu departe de unul din capetele acestui divan, unde un ghiveci mare cu o tufă de hortensii, cu flori bleu și câteva verzui, ascundea pe jumătate, Într-un colț al camerei, piedestalul unui bust de marmură al Dianei. Pe peretele de care era lipit divanul, o altă etapă a istoriei era marcată de o gravură cenușie cu ramă de ebonită - unul din acele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Împlinească zece ani În noiembrie, eu Împlinisem zece În aprilie. Privirile noastre erau Îndreptate spre o bucată zimțată de scoică de midie pe care ea călcase cu talpa piciorului ei Îngust cu degete lungi. Nu, nu eram englez. Ochii ei verzui păreau pistruiați, de parcă numeroșii ei pistrui ar fi debordat de pe fața cu trăsături ascuțite. Purta ceea ce azi s-ar putea numi un costum pentru joacă, compus dintr-un jerseu cu mânecile scurte și un șorț albastru croșetat. La Început am
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
umedă, puțin folosită, care fusese biroul bunicului. Pe canapeaua aceea stăteam Întins pe burtă, Într-un fel de Încremenire de reptilă, cu un braț atârnând, astfel Încât dosul palmei atingea molatic motivele florale ale covorului. Când am ieșit din transă, flora verzuie era la locul ei, brațul Îmi atârna Încă, dar acum stăteam culcat pe marginea unui ponton șubred și nuferii pe care-i atingeam erau reali, iar umbrele dolofane, unduitoare, ale frunzișului de arin pe apă - pete de cerneală apoteozate, ameobe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tuburi de sticlă umplute cu alcool roz sau cu nuanțe liliachii, imitându-i pe americanii adevărați (deși epitetul avea noțiunea de „străin“) din cuștile de ascensor ale zgârie-norilor transparenți surprinși În momentul când luminile din birouri se topesc În cerul verzui. Agitația de pe străzi te Îmbăta de dorul pădurilor și al câmpiilor. Tamara și cu mine eram nerăbdători să ne Întoarcem În vechile noastre refugii, dar toată luna aprilie mama ei a oscilat Între alternativa de a Închiria aceeași vilă și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]