1,930 matches
-
cu tine pot a nu-mi fi.” O pace, totuși provizorie, o contestație care ascunde deja promisiunea unei alte aventuri. Orgoliul viril al poetului („fălirea”) Îl Împinge spre o nouă cursă a vicleniei feminine: „După atîta cochetărie Și necredință și viclenie, În sfîrșit, Nino, simț că trăiesc. Inima-mi astăzi e izbăvită D-acea robie nesuferită; Mai mult asupra-mi nu m-amăgesc.” Poezia (Nina) din care am citat este o imitație, Însă imitația aduce elemente ce intră perfect În psihologia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cît de complexă este retorica amoroasă a Încercatului amant. Să reținem pentru moment că, În războiul lui pasional, Conachi introduce și arma subtilă a literaturii, sub forma neputinței de a-și scrie pasiunea, de a trece năcazurile În literatură... Slabă viclenie: poetul nu face decît să scrie istoria propriei pasiunii. Am putea zice că tema lui unică este aceea cu care Încep marile epopei: CÎnt amorul și armele lui... Mai este o temă: aceea a lecturii Îndrăgostite. Discursul Îndrăgostit care provoacă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Și ne pierdem din viață, Ca musca ne amăgim Și ne-necăm În dulceață”... Meditație, evident, banală. Un clement atît de derizoriu ca musca, introdus Într-un poem care vorbește despre destinul pieritor al omului trădează, indiscutabil, imaginația unui ironist. Viclenia lui este să spună că nu știe nimic, nu pricepe ce se Întîmplă. Pann (sau cel ce scrie În stil văcărescian poemul Grele chinuri m-a cuprins) recurge la această metaforă șireată: mințile i s-au smintit, vorbește aiurea („tot
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
decizie.Imediat își aduse aminte de scrisoarea necitită de la aceasta din raftul cu carți. Era scrisoarea pe care Cristina i-a dat-o în momentul în care el i-a spus că nu îl mai interesează.Ștefan se găndi cu viclenie la dragostea ce Cristina i-o purta și căt de romantică era aceasta. Avea să își joace ultima carte pe conținutul acelei scrisori. Gavriel, tu nu exiști! Găndurile tale mă acuză că aș fi inuman, pot vedea asta. Dar să
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
prejos nici judecătorii, asistând din fotoliile lor comode, nepăsători la ceea ce se petrecea între o lovită de cravașă și alta, între o întrebare și o amenințare. Mai ales acel Giovanni Sanchez de Luna, ce se uita la el pieziș, cu viclenie și încruntat în răutatea lui fără margini. Se spune că ar fi mâncat carne de om, bucățele din cei osândiți pentru a fi sigur că au murit cu adevărat. Tommaso se uită la el din cap până-n picioare, se opri
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
larg încă din vremurile tinereții, îl purta cu gulerul ridicat, acoperindu-i ce mai rămăsese din urechi. Galoșii, care nu se desprinseseră de pământ decât pentru a păși peste pragul de la intrare, se târșâiau pe mochetă, dând mersului greoi o viclenie de pândar. Iar dacă prin ochelarii groși, legați cu sfoară de melcii urechilor, se vedea dinăuntru spre afară tot atât cât se vedea din afară spre înăuntru, atunci pentru Jenică nu mai era nicio scăpare. — Ieri am primit pensia, anunță
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu întîia ocazie ce se ivește. Cu toată insistența, de altfel indiferentă pentru Ioanide, sau poate chiar din cauza ei, Hagienuș nu inspira nici o încredere. Fizionomia lui obișnuit ilară, pielițele obrajilor căzute prin îngrășări și slăbiri alternative, un mic aer de viclenie și de complicitate în ochi pledau în contra vorbelor lui. Văzând că disculparea specială nu produce efecte vizibile asupra lui Ioanide, Hagienuș trecu la confesiuni de ordin general. G. Călinescu - Îmi văd de treaba mea, domnule Ioanide, nu fac răunimănui. Îmi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
te rog numai să-l fixezi așa având în vedere că sunt un biet intelectual cum mă vezi. Dar plătesc... Hagienuș vorbea ca și cum ar fi fost convins că nimeni nu pune temei în solvabilitatea sa, iar fața-i recăpătase obișnuita viclenie și umilință cinică. - Spune, domnule, odată, se impacientă Ioanide, și vomvedea! Atunci Hagienuș îi mărturisi că cumpărase un loc de veci la cimitirul Bellu și că acolo se simțea dator să reînhumeze osemintele soției sale, făcîndu-i un cavou vrednic de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Direcția decadentă nesănătoasă". "Revoluție" sună encomiastic. Toți marii artiști sunt revoluționari (Ioanide șterse). Spune: "prima încercare de răsturnare a valorilor consacrate". - Toată viața te voi binecuvînta! se scânci Hagienuș. Cu toată binecuvântarea dată de Ioanide, ingeniul lui Hagienuș născoci o viclenie și mai subtilă spre a scăpa de încurcătură. Tipări articolul, scoase revista și o prezentă lui Pomponescu. Acesta citi articolul făcut în colaborare cu Ioanide și rămase foarte satisfăcut. Nu observă mai nici un ecou. Când întrebă pe cineva: "Ai citit
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
postura de geniu bizar, neînțeles. La o examinare riguroasă, fondul originar stabil al caracterului ioanidian ni se revelă în candoarea omului rămas un copil, în ciuda complexității sale cu totul neobișnuite. Într-adevăr, tot ce săvârșește arhitectul, până și malițiile și vicleniile, dezvăluie o detașare, o dezinvoltură aproape neverosimilă la un adult, iar ceea ce pare la el mizantropie este, în realitate, doar nonconformism. Când vorbește despre "esența vieții reale" cu amara repulsie, afirmând incompatibilitatea dintre aceasta și lumea sa ideală, arhitectul - suflet
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
sale, adică violența". Max Weber, 1995, p. 98. În definitiv, politica trebuie înțeleasă ca un aparat de putere care "instrumentalizează" cultura, care "fagocitează" arta pentru propriile-i scopuri, în "interesul intereselor sale", dacă putem spune așa. Universalizarea este aici o viclenie. Cultura este un mijloc al politicii, continuând-o în plan simbolic. Ea este, într-un fel, exercitarea simbolică a forței. În această perspectivă, "morală" este și ordinea care își dictează propria lege pe scena culturală. Altfel spus, dacă mergem pe
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
a Domnului: «De cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu de el înaintea Tatălui Meu, Cel din ceruri?» (Mt. 10, 33). Pentru ce mă sfătuiți să fiu viclean? Ca să obțin ce, prin o viclenie ca aceasta? Ca să câștig câteva zile? Dar voi pierde toată veșnicia! Ca să fug de durerile trupului? Dar nu voi vedea bunătățile drepților! Este curată nebunie să-ți aduci cu măiestrie asupră-ți pierdere și să-ți procuri, cu șiretenie și
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
ca aceasta? Ca să câștig câteva zile? Dar voi pierde toată veșnicia! Ca să fug de durerile trupului? Dar nu voi vedea bunătățile drepților! Este curată nebunie să-ți aduci cu măiestrie asupră-ți pierdere și să-ți procuri, cu șiretenie și viclenie, osânda veșnică»”<footnote Ibidem, omil. a XVIII-a, VII, p. 532. footnote>. Celor care îl sfătuiau pe fericitul Gordie să-și tăgăduiască credința cu limba, le răspundea: „«Limba zidită de Hristos nu poate rosti ceva împotriva Ziditorului. Căci cu inima
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
fără cheltuieli suplimentare în sânul consiliilor municipale, ar fi de-ajuns. Gata cu această fiscalitate tenace, cu această birocrație devorantă, care este spuma și parazitul corpului social; gata cu aceste contribuții indirecte, cu acești bani smulși prin forță și prin viclenie, cu aceste capcane fiscale puse pe toate căile muncii, cu aceste piedici care ne fac încă și mai rău prin libertățile pe care ni le iau decât prin resursele de care ne privează. Este oare nevoie să arăt că ordinea
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
a identității de natură între Libertate și Proprietate. Dacă întorc prin forță toată munca unui om spre profitul meu, acest om devine sclavul meu. El este tot sclav dacă, lăsându-l să muncească liber, găsesc mijlocul, prin forță sau prin viclenie, de a pune mâna pe fructul muncii sale. Primul gen de opresiune este mai odios, al doilea este mai abil. Cum s-a remarcat că munca liberă este mai inteligentă și mai productivă, stăpânii și-au spus: să nu uzurpăm
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
să aducă la valoare și îndeplinire principiile noastre și care să lege una de alta ca într-un lanț condițiunile esistenței noastre pentru mântuirea tuturora. Trebuie să ne simțim și înțelegem cu acurateță unul pre altul, pentru ca să facem de rușine viclenia inamicilor noștri comuni, a căror țintă rămâne totdeuna aceeași și cari nu vor nimica mai puțin decât de a ne dezbina întotdeuna. Nici un popor să nu se mai lase sedus de la flamura comună prin promisiuni cari se inspiră doar conducătorilor
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
MAGARUL ȘI BOUL Un măgar la un prinț mare ajunsese favorit; Dar pentru ce, cum și ce fel nu mă 'ntreba că, nu știu - Calitățile din fire astui neam nepricopsit De comun fiind știute, de prisos să mai descriu. Lăcomia, viclenia, sumeția și mândria Întocmeau tot caracterul și acestui fericit. Dar cu Toate - aceste daruri orice măgării făcea Toate-i erau lăudate, toate lui i se trecea. Era de toți lingușit Și neîncetat curtenit Și onori și căutare Avuție, 'mbelșugar Toate
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
și până astăzi s-au arătat incapabil de-a constitui un stat ca oamenii. În lumea antică caractere nobile {EminescuOpIX 228} și mari erau răsplătite de acest demos disculț și palavragiu cu ostracismul; Imperiul bizantin, venit în urmă, e cuibul vicleniei, deșertăciunei și corupției în toate; noul regat grecesc e o jertfă a celei mai obraznice și mai ignorante demagogii. Mai mult încă: dacă turcii de astăzi duc frânele guvernului în acest fel este pentru că totdeuna au găsit în greci unelte
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
mediu au corupt arhitectura, muzica, pictura, această nație care au înveninat viața popoarelor învecinate, care le-au trădat la turci numai pentru ca să poată păstra ea ierarhia, care furase a cincea parte din pământul României, această nație cu înnăscut instinct de viclenie și tîlhărășug, aceasta să fie conducătoarea Orientului? Dar vom uita oare identitatea și atavismul caracterului? Oare neapolitanii, de mii de ani colonie grecească în Italia, și-a pierdut caracterul? Nu sunt tot lași, mincinoși, înșelători, hoți precum au fost înainte
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
într-un imperiu mare, într-o {EminescuOpIX 349} putere europeană, dincolo omul viclean, prepuielnic și gelos. În unele momente Petru uită persoana lui proprie, rațiunile de stat dictează reci, crude și neîmpăcate faptele lui. Dar alăturea se ivesc deodată neîncrederea, viclenia, rumegarea continuă a preocupațiilor mici de curte cari răsar nemijlocit după planuri de cuceriri și afaceri de stat. Aceste contraste îl fac tragic, fac din el o natură problematică, dar impuitoare prin mărimea patimelor ei. Astfel e rece și neîndurat
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
ale gestului, a mînilor chiar, totul era studiat în amănunțime. Am admirat într-adevăr acele tonuri cu care d-sa colora tranziția dintr-un afect la altul. Acuma mușchii feței se dispuneau într-un gest de o rece și neîndurată viclenie, ochii pândeau și musculatura gurii arăta un ușor tremur de nerăbdare; acum aceeași fizionomie arăta hotărârea, cruzimea, furia. Tot astfel a fost și vorba. De la vehemență până la tonul cam răgușit al patimei ascunse, scara întreagă de tonuri a fost observată
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
polcovnicului Sandu Avram, ridicat din rândurile lor, ori al orândarului Mihalache Alexeevici, precursor parcă al Fischerilor din preajma anului 1907, căruia locuitorii umbrăreșteni i-au aplicat o corecție binemeritată în anul 1851, tot pentru abuzuri prin care urmărea să spolieze cu viclenie pe țăranii de aici de drepturile și libertățile lor seculare. Dar ceea ce trebuia să se întâmple în mod inexorabil s-a produs. Căci sporul populației din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, implicit micșorarea continuă a părților de
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
și calm" (Sen, 1990). Avem aici două efecte complementare ale dominației: violența dominaților sau supunerea lor sunt două fețe ale aceleiași acceptări a "legii celui mai puternic". Pe scurt, "calmul școlar" din aceste școli sărace nu este oare una dintre vicleniile rațiunii imperialiste, prin inculcarea precoce a supunerii? Această inculcare poate fi uneori brutală, violențele profesorilor, de care vom mai vorbi, fiind unul dintre marile simboluri ale acestei "învățări pe propria piele" care n-are nimic de-a face cu un
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
abilitate practică și nu ca model abstract. Prin urmare, în timpul celei de-a doua dezbateri s-au ciocnit nu doar două versiuni ale întreprinderii științifice, ci și două versiuni ale realismului (vezi Walker 1987). Pentru adepții "subtilității continentale" și ai vicleniei lui Niccolò Machiavelli, realismul derivă din cunoașterea practică și din rațiunea utilitaristă. Pentru ceilalți, inspirați mai mult din așa-zisa viziune mecanică asupra lumii a lui Thomas Hobbes (vezi Vincent 1981; Bartelson 1996; dar și Navari 1982), realismul trebuia să
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
pentru a demonstra imposibilitatea supraviețuirii fără ființa iubită (IV, 8). Rămânând rece, femeia își dezvăluie un întreg potențial practic, pragmatic, de puternică ancorare în real. În calitate de inițiator al unei legături amoroase, personajul masculin se poate dovedi și prefăcut, de o viclenie remarcabilă (IV, 2), însușiri ce sunt mai mult apanajul femeilor, dar pe care, iată, naratorii boccaccești sau chaucerieni le atribuie virilității, tot din dorința de a o umaniza, de a-i evidenția și defectele și, astfel, de a o apropia
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]