1,439 matches
-
publicul și să-l convingă de frumusețea muzicii finlandeze 432. În data de 22 septembrie 2005, Trio Apollo din Finlanda susținea un recital în Aula Muzeului Național "George Enescu". Membrii trioului au fost Pekka Pohjankoski la vioară, Jussi Makkonen la violoncel și Jere Saarainen la pian. Programul a cuprins lucrări de Jean Sibelius, George Enescu, Oskar Merikanto, Armas Järnefelt, Toivo Kuula, Einar Englund, Matti Rautio și Aulis Sallinen 433. Repere clasice pe scurt Europa muzicală la București s-a reunit cu
Literatura și cultura finlandeză: o perspectivă românească by Paul Nanu () [Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
clasice pe scurt Europa muzicală la București s-a reunit cu ocazia centenarului Henrik Ibsen, eveniment găzduit de Ateneul Român. Pe lista invitaților s-au numărat și finlandezii Kalle Toivio și Jussi Makkonen care au susținut recitaluri la pian, respectiv violoncel. Aceștia au interpretat lucrări de Sibelius, Matti Rautio și Chopin 434. Eugen Todea scrie despre Zilele Muzicii Contemporane, festival organizat în orașul Bacău. La acest festival a completat lista de participanți și compozitorul finlandez Jarmo Sermilä435. 3.3.1.9
Literatura și cultura finlandeză: o perspectivă românească by Paul Nanu () [Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
autorul acestui articol, se referă aici la aceeași trupă. Finlandezii de la Nightwish i-au lăsat impresia autorului că țintesc mereu succesul. Lucru pe care au reușit să-l și obțină, prin prezența scenică, prin virtuozitate la instrumentele folosite (pian, viori, violoncele, alămuri simfonice), prin muzicalitatea pieselor, unde este "totul executat rapid, înregistrat impecabil, finisat la detaliu, cu accente puse exact acolo unde așteptarea incipientă, antrenată în alte sesiuni, a rockerului cu/de firmă atinge punctul culminant"532. Rândurile care urmează am
Literatura și cultura finlandeză: o perspectivă românească by Paul Nanu () [Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
insistăm asupra acestei inițiative de a îngrămădi lucrări și compozitori români în primele zile ale festivalului. Sigur că au fost momente bune de muzică, cu unele lucrări sau cu alte interpretări, dar este păcat că piese excepționale, precum Concertul pentru violoncel de Pascal Bentoiu, Concertul pentru vioară de Dumitru Capoianu sau Simfonia III-a de Tiberiu Olah au fost oferite doar celor din breaslă și câtorva împătimiți ai muzicii. Faptul că la concertele românești intrarea a fost liberă nu a încurajat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
complicate, e... specula! (SDC) Matei Vișniec, la Ateneul Tătărași: cum ne raportăm la ce nu putem înțelege Emilia Chiscop Dialogurile absurde ale unor oameni singuri ale căror vieți par să nu aibă nici un sens, o invitație la un concert de violoncel și o ploaie torențială, care toarnă chiar acolo, pe scenă, timp de o oră și zece minute, pe nailoanele ce constituie decorul minimal al unei piese despre o lege a nesăbuinței umane: acela care nu poate fi înțeles va fi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
care toarnă chiar acolo, pe scenă, timp de o oră și zece minute, pe nailoanele ce constituie decorul minimal al unei piese despre o lege a nesăbuinței umane: acela care nu poate fi înțeles va fi distrus. Spectacolul Dar cu violoncelul ce facem?, de Matei Vișniec, montat în premieră la Ateneul din Iași de regizorul Octavian Jighirgiu, a umplut sala patru seri la rând. Spectatorii sunt conduși la locurile lor pe o ușă care îi aduce mai întâi pe scenă, devenind
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
concluzie a acestei piese de Vișniec e aceea că viața este o sală de așteptare. Se desprinde chiar din decorul piesei: câteva scaune dispuse față în față într-o încăpere. Afară plouă. Pe unul din scaune, un bărbat cântă la violoncel. O femeie, să-i spunem „Doamna cu voal“, îl ascultă transpusă. La scurt timp, apare și „Bătrânul cu baston“: e împachetat în nailoane ca să nu îl ude ploaia. Își dă jos punga de pe pălărie, își scutură imensa folie ce-i
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
treilea personaj, „Bărbatul cu ziarul“, participă și el la această așteptare. Oamenii nu se cunosc între ei. Nu îi unește nimic. Treptat însă, se țese o intrigă care îi va uni. Cei trei identifică un dușman comun în bărbatul cu violoncel. De ce cântă întruna? „Stau și mă întreb dacă nu cumva e plătit.“ „Credeți că e plătit?“ „Altfel nu-mi explic.“ „De cine să fie plătit?“ „De ăștia...“ „Eu nu cred că e plătit.“ „Atunci nu mai înțeleg nimic.“ „Precis că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
mă iertați, eu nu găsesc asta normal. Ar cam trebui să facă o pauză.“ Am redat aceste dialoguri pentru că ele definesc mesajul și de aici pleacă totul mai departe. Singura rațiune a personajelor este să îl facă pe omul cu violoncel să tacă. De fapt, să îl aducă la nivelul lor de înțelegere. Neputincioși în a-l înțelege și accepta, oamenii îl vor anihila în cele din urmă. („Bărbatul cu violoncelul continuă să cânte tremurând. Brusc îi apar lacrimi în ochi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
rațiune a personajelor este să îl facă pe omul cu violoncel să tacă. De fapt, să îl aducă la nivelul lor de înțelegere. Neputincioși în a-l înțelege și accepta, oamenii îl vor anihila în cele din urmă. („Bărbatul cu violoncelul continuă să cânte tremurând. Brusc îi apar lacrimi în ochi și continuă să cânte cu lacrimile șiroindu-i pe față.“) „|sta nu e om“, spune Bătrânul cu baston. „Trebuie omorât“, continuă Bărbatul cu ziarul. „Cum să omori un om care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
voal. În cele din urmă, violoncelistul este împins afară din sala de așteptare, doar cu arcușul în mână, în timp ce eroii au acum o nouă problemă de rezolvat, de natură să dea un nou sens acestei așteptări fără rost: „Dar cu violoncelul ce facem?“. Dar cu violoncelul ce facem?, de Matei Vișniec Scenografie: Gelu Râșca Actori: Irina Scutaru, Ionuț Dumitru, Alexandru Spătărelu, Vlad Volf, Adrian Marele. Regizor: Octavian Jighirgiu » „M-au atras încă de la prima lectură abstractul, misterul ce învăluie acest text
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
violoncelistul este împins afară din sala de așteptare, doar cu arcușul în mână, în timp ce eroii au acum o nouă problemă de rezolvat, de natură să dea un nou sens acestei așteptări fără rost: „Dar cu violoncelul ce facem?“. Dar cu violoncelul ce facem?, de Matei Vișniec Scenografie: Gelu Râșca Actori: Irina Scutaru, Ionuț Dumitru, Alexandru Spătărelu, Vlad Volf, Adrian Marele. Regizor: Octavian Jighirgiu » „M-au atras încă de la prima lectură abstractul, misterul ce învăluie acest text bolnav de un răscolitor patetism
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
absurdă, expunându-se unor situații caricaturale ce conțin în subteranele lor autentice șuvoaie lirice. De fapt, cei trei reprezintă umanitatea - cu tot ce are ea mai pregnant - aflată într-un permanent balans între două entități diametral opuse: Fastul și Nefastul. Violoncelul e rost și sens, e semn și soluție, e răspuns și ajutor. Violoncelul poate fi arca; violoncelistul poate fi Noe. Din păcate, mesajul depășește senzorialitatea personajelor, puterea lor cognitivă, iar de aici? Eșecul.“ - Octavian Jighirgiu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
lirice. De fapt, cei trei reprezintă umanitatea - cu tot ce are ea mai pregnant - aflată într-un permanent balans între două entități diametral opuse: Fastul și Nefastul. Violoncelul e rost și sens, e semn și soluție, e răspuns și ajutor. Violoncelul poate fi arca; violoncelistul poate fi Noe. Din păcate, mesajul depășește senzorialitatea personajelor, puterea lor cognitivă, iar de aici? Eșecul.“ - Octavian Jighirgiu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
în grup în 1927, respectiv 1932, erau atașați școlii de vioară imperiale ruse și celei germane. Schneider, de exemplu, și-a început studiile la Vilnius și le-a continuat la Frankfurt și Berlin. Fratele său, Mischa Schneider, a preluat pupitrul violoncelului în 1930, iar altistul Boris Kroyt a încheiat tranziția în 1936, înlocuindu-l pe Istvan Ipolyi. Toți au fost mari maeștri ai instrumentului lor și plecarea unora, definitivă sau temporară, a fost în relație cu poziții de prestigiu. Poganyi devenea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
germană Sintagmele și mai ales compusele germane realizate cu mare ușurință prin simpla juxtapunere a cuvintelor, fiind preferate exprimării sintagmatice se condensează la fel de ușor, elementul omis putând ocupa oricare dintre pozițiile posibile, inclusiv poziția mediană dintr-un compus trimembru: Cello "violoncel" < [Violon]cello "idem" (fals analizat drept compus; < it. violoncello , de fapt derivat); Halbe "halbă (de bere)" < halbe [Mass] "idem" (halbe "jumătate", Mass "litru"); Kirschblüte "floare de cireș" (propriu: "floare de cireașă") < Kirsch[baum]blüte "idem" (Kirsche "cireașă", Baum "arbore, copac
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu () [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
32 sonate scrise în diferite etape ale vieții. Însemnătatea pe care Beethoven a acordat-o pianului, rezultă nu numai din numărul mare de lucrări destinate acestuia (32 sonate pentru pian solist față de 10 pentru vioară și pian și 5 pentru violoncel și pian), ci mai ales din concepția sa revoluționară asupra posibilităților de expresie ale instrumentului cu claviatură, capabil să redea amploarea armonico-polifonică a masei simfonice, precum și cantilena instrumentelor melodice. Pianist genial, Beethoven a contribuit la perfecționarea tehnică a pianului, colaborând
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
ei, este cântată la început în imitații de către oboi și flaut, fiind acompaniată de coarde. După un joc de accente ce alternează între suflători și coarde, urmează un moment culminant, în care orchestra își concentrează întreaga capacitate sonoră. Contrabașii, împreună cu violoncelele, cântă apoi în pianissimo, în tonalitate minoră, o frază melodică, cu contur la început coborâtor; peste această melodie se suprapune glasul oboiului întărit de fagot. Prima secțiune a formei de sonată se încheie. Tr. 2 Începutul dezvoltării este marcat de
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
valori expresive nemaiântâlnite până la el, se face încheierea expoziției. Scurta dezvoltare ce urmează este întemeiată pe începutul temei I și pe ritmul timpanului. După două acorduri ample, se revine la tema I, cântată de viorile secunde și împodobită contrapunctic de către violoncele. Acest moment marchează începutul reprizei. Sonoritățile se amplifică, reauzim ritmul timpanului și curând mișcarea se încheie. Partea a III-a este intitulată, ca în simfoniile lui Haydn și Mozart, Menuetto, deși are caracterul vioi al unui schezo. Viorile cântă o
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
un semnal, urmat de o melodie cântată de oboi și armonizată plin, ca un coral. Asistăm pe urmă la un dialog între coarde și suflătorii de lemn, construit pe un șir firav de sunete. Concomitent, auzim o pedală susținută de violoncele și contrabași. Firul melodic crește, căpătând o linie ascendentă și deodată întreaga orchestră izbucnește în fortissimo. Această izbucnire este parcă, anticiparea îndepărtată a unui moment al Simfoniei IX. Tema I a primei părți a simfoniei (allegro con brio) care începe
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
și deodată întreaga orchestră izbucnește în fortissimo. Această izbucnire este parcă, anticiparea îndepărtată a unui moment al Simfoniei IX. Tema I a primei părți a simfoniei (allegro con brio) care începe în curând, este anunțată în piano de către viole și violoncele; ea este viguroasă, expresie a unui elan ce crește mereu. Intervenția rapidă a viorilor prime ne poartă cu gândul la trio-ul din menuetul Simfoniei I. Trecerea către tema II este făcută printr-un motiv nou, cântat în fortissimo foarte
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
în care se dezvăluie întreaga personalitate muzicală a lui Beethoven. Conținutul ei tumultuos este redat prin mijloace expresive care au transformat cu desăvârșire profilul geniului. Partea I-a ( allegro con brio ) începe fără obișnuita introducere lentă. După două acorduri puternice, violoncelele expun tema I, simplă dar plină de bărbăție, de o încordată forță lăuntrică. Viorile prime intervin după scurt timp cu o zvâcnire ce pulsează o clipă, topindu-se apoi în căldura învăluitoare și totuși eroică a liniei melodice cu care
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
al celorlalte părți. Plinătatea sufletească, latura poetică a vieții și a naturii, este zugrăvită parcă pe toate fețele în această parte, scrisă în formă de variațiuni și din care nu lipsesc ecourile unor lupte memorabile. Melodia expusă la început de către violoncelele și viori apare în diferite versiuni orchestrale. Un alt element constitutiv este melodia pe care o cântă ,,dolce” clarinetul și fagotul și care se va repeta de câteva ori în decursul mișcării. După ce apare prima variantă a melodiei inițiale, și
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
din când în când de accente mărețe. Către sfârșit, într-o mișcare ceva mai animată, pe acompaniamentul coardelor, fagotul aduce ecouri nostalgice ale temei de la început, după care urmează încheierea. Partea III (allegro) este un scherzo. Prima temă, expusă de violoncele și contrabași, este expresia unui elan lăuntric. A doua secțiune a ei, care o completează, este ca o ezitare, ca o îndoială. Deodată motivul neînduplecat al destinului ( din partea I ) își face apariția la corn, trâmbițând. Caută să supună întreaga orchestră
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
expresia unui elan lăuntric. A doua secțiune a ei, care o completează, este ca o ezitare, ca o îndoială. Deodată motivul neînduplecat al destinului ( din partea I ) își face apariția la corn, trâmbițând. Caută să supună întreaga orchestră, dar viorile, cărora violoncelele le întrețin verva, își leagănă pașii fără să ia în seamă amenințarea ce e atât de aproape. Sonoritatea crește mereu. După ce răsună încă o dată motivul ritmic obsedant, urmează trio-ul. Scris în stil fugato, acest trio e plin de impulsuri
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]