14,944 matches
-
în Prometeu înlănțuit al lui Eschile și Antigona lui Sofocle. Viziunea cosmică axiologică a lui Omar Khayyam se reflectă în constatarea amară a nimicniciei universale: Miresme, cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării ! Gând, faptă, renunțare, virtuți, căinți și rugi: Cenuși pe care vântul le spulberă, cenuși.... antidotul fiind detașarea, viețuirea în sublimitatea poeziei: Surâs și puritate ! o, răsărit divin ! În cupe scânteiază câte-un imens rubin ! Fă dintr-un ram de santal o harpă să vibreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
prezenturi eterne poetice, pentru că există o "vecie a vremii". Sensul cuvintelor în poezie este de a rosti adevărul uman, de a însămânța strălucire, și astfel "bucuria și slava dau în flăcări". Sensul suprem al omului: Crește asemenea pomului tânăr, liberă, virtutea,/ În curăția picăturilor de rouă, prin dreapta/ Înțelepciune și se ridică / Spre umedul Eter"; " În preajma încercării trudnice se dovedesc cele înalte". Scopul oricărui înțeles trebuie "să dea în floare pe înălțimile înțelepciunii". Și acest extraordinar adevăr ce se impune poetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
decât cu lacrimi, iar timpul ruinează totul și îl aruncă în uitare", ajunge la concluzia că omul este azvârlit într-un cerc destinal de intercondiționări care se neagă una pe alta și din care nu poate ieși: "Dragostea învinge omul, virtutea învinge dragostea, moartea învinge virtutea, gloria învinge moartea, timpul învinge gloria". Michelangelo, marele neliniștit al Renașterii, care a zugrăvit pe plafonul Capelei Sixtine Creația ca pe o învingere de către divinitate a neliniștii sale de a fi singur, iar pe Adam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ruinează totul și îl aruncă în uitare", ajunge la concluzia că omul este azvârlit într-un cerc destinal de intercondiționări care se neagă una pe alta și din care nu poate ieși: "Dragostea învinge omul, virtutea învinge dragostea, moartea învinge virtutea, gloria învinge moartea, timpul învinge gloria". Michelangelo, marele neliniștit al Renașterii, care a zugrăvit pe plafonul Capelei Sixtine Creația ca pe o învingere de către divinitate a neliniștii sale de a fi singur, iar pe Adam neliniștit că s-a născut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
neant: "Avalanche, où veux-tu m'emporter dans ta chute?"; neliniștea indusă de orologiu, acest zeu sinistru, impasibil, care șoptește neîncetat: "Amintește-ți, abisului îi este mereu sete, clepsidra se golește/ În curând va suna ora când divinul Hazard/ Sau augusta Virtute, soața ta încă virgină / Și până și Remușcarea toți îți vor spune: "Mori, laș bătrân ! E prea târziu!" Poetul se simte asemenea cu "O Idee, o Formă, o Ființă, plecată din azur și căzută/ Într-un Styx mlăștinos / În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
zbor arzător Vom sui fără hotare Și în veșnica Iubire Ne vom pierde, vom dispare. Omar Khayyam, după ce deplânge în robaiyate măiestre nimicniciile destinului omenesc: Miresme, cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării! Gând, faptă, renunțare, virtuți, căinți și rugi: Cenuși pe care Timpul le spulberă, cenuși... își încheie periplul vizionar cu o deschidere care ne rămâne inaccesibilă: "Eu văd un loc mirific, dar nimănui nu-ncredu-l,/ O taină am pe care n-o pot dezvălui. " Gazeluri perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și scrie cu nespus." Petrarca, cel care a instituit una din formele prozodice cele mai prestigioase ale liricii, sonetul, cu strictele sale rigori, ajunge și el la acea culminativă "deschidere" intercauzală către nimicnicie, definitorie pentru destinul uman: "dragostea învinge omul, virtutea învinge dragostea, moartea învinge virtutea, gloria învinge moartea, timpul învinge gloria; iar timpul aruncă totul în uitare". Și iată deschiderea, ieșirea nu numai din cvadratura cercului a unei poezii cu construcție fixă, dar mai mult încă, dintr-o construcție ermetică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cel care a instituit una din formele prozodice cele mai prestigioase ale liricii, sonetul, cu strictele sale rigori, ajunge și el la acea culminativă "deschidere" intercauzală către nimicnicie, definitorie pentru destinul uman: "dragostea învinge omul, virtutea învinge dragostea, moartea învinge virtutea, gloria învinge moartea, timpul învinge gloria; iar timpul aruncă totul în uitare". Și iată deschiderea, ieșirea nu numai din cvadratura cercului a unei poezii cu construcție fixă, dar mai mult încă, dintr-o construcție ermetică: este vorba de sonetul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
muzical și fior metafizic. Este magie, este transmutare în negrăit. Precum știm, la anticii elini recitarea poeziilor, care se bucurau de o neîntrecută știință privind diversitatea metrică, era acompaniată de liră. Prin urmare, poezia trebuie sine qua non să dezvolte virtuțile transfiguratoare ale melosului. Dincolo de aceste criterii încep "culbecii care înoată în mlaștină" de care vorbea Eminescu. Începe proza antipoetică fragmentată pe verticală, se dezlănțuie delirul cuvintelor prețioase care sună a gol, iese în piața mare o puzderie de împărați ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este cel care rămâne în starea de har a copilului. Arta este primul copil al frumuseții omenești, al frumuseții divine. Al doilea copil este religia, sunt zeii, afirma Hölderlin. Armonia Constituită din triada melodicitatea, metrica și logica internă armonia dezvoltă virtuți sine qua non pentru ființa unui poem. (Baudelaire considera obligatorie și rima "Cel care nu știe să rimeze, nu est un bun poet"; dar există mari poezii, fără rimă, dezvoltând în schimb o metrică deosebit de rafinată, precum cea a vechilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
neîncetată a intelectului de orice condiționare și determinare, un zbor fără încetare. În lirica universală, "Deschisul" a fost pentru marii poeți suprema aspirație. Pentru Pindar, deschiderea este înălțare către Eter și anume, prin sophia: Crește precum pomul cel tânăr, liberă, virtutea, în curăția picăturilor de rouă, prin dreapta înțelepciune a bărbaților, și se înalță spre Eter care hrănește focul veșnic al astrelor. (Neemeana VIII-a) Privitor la deschiderea metafizică, în poemul Pâine și vin, Hölderlin are o viziune fundamentală: Göttlicher Feuer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ochii mei, a scofâlcit-o brusc și i-a făcut rădăcinile nevopsite să crească vizibil, cărunt, dezolant. Mi-a gătit morun cu sparanghel și afine. Delicios. Spumă de vișine la desert. Mama nu credea în mâncarea de bolnavi și-n virtuțile ceaiului de mușețel. Slavă Domnului. — O să am o rugăminte la tine, Alex. Coc sever. Încruntătura dintr-odată lipsită de eleganță. Ochii afundați în orbite, în sfârșit neorbiți de atâta visare. Căldura din spatele lor. Eu din nou mic, Alex cel din
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
vieții sociale. “Educația este un tip particular de acțiune umană, o intervenție sau direcționare, o categorie fundamentală a pedagogiei. Platon(428-348 î. H.) definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele și preconizează educația copiilor de vârstă preșcolară(3-6ani) în instituții publice, sub îndrumarea unor femei pregătite în acest scop. Poveștile, legendele, cântul și jocul ocupau locul central în formele de activitate pentru aceasta categorie
Modalități de dezvoltare a abilităților de întreprinzători la copiii preșcolari by Crivoi Mihaela () [Corola-publishinghouse/Administrative/91884_a_92364]
-
judecata, care nu poate fi înlocuită de nimic atunci când ea nu există. În problemele cele mai diverse judecata sesizează tocmai esența, raporturile și proporțiile lor. La bunul-simț pe care îl poseda într-un grad înalt, Jules Cambon asocia și alte virtuți profesionale: patriotismul, adică sentimentul atențiilor pe care le datora unei doamne atât de importante ca Franța, dar și orice altceva putea făce o figură amabilă: curtoazie, tact, à propos-uri, farmec. "Rezervat cu aparențele abandonului", conform dictonului lui Talleyrand, Jules Cambon
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
vântul spulberă razele de soare, florile se umplu de lacrimi amare. Viața își începe mersul pe genunchi și coate. Speranțele și disperările vin mai târziu. Rătăcirile prin hățișurile vieții încarcă sufletul, înarmează spiritul, pune temelii solide ființei, întruneființă. Speranța-i virtute, dragostea servitute. Știința adevărată duce la progres. Mânuită cu nepricepere și rele credințe ucide omenirea. Neștiința, necunoscutul naște vise. Când visele se împlinesc și toate cele devin limpezi, vine rândul tainelor.. Nu dispera când te-a părăsit o iluzie. Vine
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
curiozitatea de felul acesta e o boală! Există și un alt fel de curiozitate, dorința creatoare de a-ți îmbogăți mintea cu lucruri noi, de a-ți lărgi orizontul cunoașterii; în cazul acesta, curiozitatea nu mai este boală, doar o virtute a speciei umane! Lumina și culoarea către care zboară atât de fericit fluturele, este pentru om necunoscutul, taina de dincolo... Legendele dăinuie peste timp numai dacă ascund în lăuntrul „istoriei” lor, un sâmbure de adevăr. Când greșim, am vrea să
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
cititorul o va descoperi cu siguranță, dar vom mai spune câteva cuvinte despre tristețea și chiar drama trăite în permanență de acela care s-a amuzat, în dese rânduri, de "prostia omenească" și de ignoranța celor care își fac o virtute din ea. De exemplu, spunea Unamuno că "... această lucrare este demnă de atenție pentru că se află în ea elemente și părți care o fac recomandabilă. Și nu prin ceea ce autorul a dorit să pună în ea, ci, în ciuda sa, prin
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
conectivele evidente între tragedie și mitologie 1, observând că tragedia nu poate supraviețui morții acestui sistem de credințe, convenții și mentalități care este mitologia. În lucrarea sa, Tragicul, o fenomenologie a limitei și depășirii, Gabriel Liiceanu afirmă că „mitologia cu virtuți tragice, de tipul celei care a făcut posibilă tragedia greacă, este singura formă atestată istoric de organizare a opiniei despre tragic, iar tragedia nu a reprezentat decât prilejul artistic al acestei organizări”1. Tragicul este un fenomen tulburător, ce scapă
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
repede sentimentul vidului. N-avem voca?ia a?tept?rii. Tr?im Într-o ve?nic? stare de interogă?ie, ??dejdile noastre sunt scurte, civiliza?ia noastr? este gr?bit? Remarc În c??? ile În?elep?ilor Zen ?? cea dintâi virtute a omului e r?bdarea. S? prive?ți o zi Întreag? un pom, s? tragi la nesfâr?it cu un b?? un cerc În nisip pan? cercul devine perfect ?i peste spiritul ț?u coboar? lini?tea, s? te concentrezi
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
f??? sfâr?it", cum Îl nume?te Rilke În „Cartea orelor". Acest spa?iu magic str?luce?te prin reflexele „ de argint" pe care luna le revărs? asupr?-i, ca ?i cum l-ar Înnobila cu Însemnele sacre ale mitului: „ Virtutea vizual? Închipuie la poetul nostru un imens telescop imaginativ Îndreptat c?tre lumea interspa?iilor ?i a originelor ". (E. Papu) Ins? poetul nu-?i proiecteaz? numai ochiul În acest spa?iu magic, Întrucat elementele vizuale ce-1 populeaz? relev? „o
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Asta vrea s? spun? abstragerea geniului, triumful spiritului care I?i Învinge, prin chiar faptul de a-lgândi ?i de a-l cuprinde, tragicul existen?ei". „Imagine-cheie a viziunii fantastice a lui Eminescu", lumina lunii coexist? În poezia să „că o virtute În acela?i timp evocatoare ?i transfiguratoare" , impresionând nu numai prin for?a sugestiv? a spa?iului poetic c?ruia Îi d? via??, dar ?i prin pluralitatea simbolurilor pe care le comunic?. Privit? din perspectiv? cosmic?, ea reprezint?, prin Ins
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
l-am făcut cu mine Însumi și Îmi recunosc venalitatea. Însă deja mi se spune Dumnezeu În județ, așa că Îi voi manipula pe toți, iar mașina propagandistică pe care o voi pune În mișcare va ridica minciuna la rang de virtute. Nu-mi pasă de ce se va alege de mine, dar un lucru e sigur: toți sunt atât de proști acolo sus, Încât adoră să fie mințiți. Fie ce-o fi, oricum, totul se va duce dracului În câțiva ani. Dar
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
perioadă de criză economică. Se susține, totodată, că aceasta este cauza fărădelegilor ce se petrec în societatea românească. NU ESTE ADEVĂRAT! Ce suport au în sprijinul lor cei care afirmă cele de mai sus? Sărăcia în sine nu este o virtute, după cum nici bogăția nu este un păcat. Cum se poate vorbi de “criză economică” în condițiile în care șoselele sunt pline de mașini scumpe? Adevărata criză pe care o traversăm este criza moralității. Din această criză se naște cea a
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]
-
ce părere are Dumnezeu despre cei cu bani, uită-te la ei și la ce fac ei cu banii”. Tot atât de adevărat este și faptul că bogăția în sine nu este un păcat, după cum nici sărăcia în sine nu este o virtute. Esențial, într-o eventuală apreciere, este nu de câți bani dispui, ci folosința pe care le-o dai. Persoanele în discuție, autonumite “descurcărețe” se situează în realitatea obiectivă, la polul diametral opus față de respectiva apreciere personală și fără fond, fiind
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]
-
că omul este creat de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa. Iubirea de sine provine din stima de sine și reprezintă prețuirea pe care fiecare și-o acordă, în funcție de diverse criterii personale. Iubirea de sine poate fi privită ca o virtute, în anumite condiții, dar și ca un viciu, atunci când devine adorare de sine. În foarte multe cazuri și, în mod eronat, iubirea de sine, ca virtute teologică, este confundată cu egoismul sau egocentrismul. Cel care se iubește pe sine, se
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]