13,667 matches
-
mai au ce mânca, deci nici șerpii. Astăzi, anizanta domină preriile din Canada până în Nevada, acoperind un areal de două ori cât Nebraska și răspândindu-se într-un ritm de mii de hectare pe an. Culmea ironiei e că nici vitelor nu le place anizanta, zice Stridie. Așa că și vacile mănâncă tot rarele smocuri de ierburi indigene. Ce-a mai rămas din ele. Cartea Monei se numește Artizanatul tribal pentru amatori. Când o deschid, din ea își iau zborul alte pene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
orașul a trecut la hinduism. După cum scrie în Buletinul miracolelor paranormale de săptămâna asta, totul s-a întâmplat din cauza vacii-fariseu vorbitoare. Atunci când duci animalele la abator, toată treaba e cum să păcălești vacile ca să urce rampa spre locul de tăiere. Vitele sunt aduse cu camionul de la ferme; sunt năuce și speriate. După ore întregi sau chiar zile în care au stat înghesuite în camioane, deshidratate și treze tot timpul, vacile sunt aruncate la grămadă în grajdurile de lângă abator. Ca să le faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ore întregi sau chiar zile în care au stat înghesuite în camioane, deshidratate și treze tot timpul, vacile sunt aruncate la grămadă în grajdurile de lângă abator. Ca să le faci să urce rampa, trimiți vaca-fariseu. Așa i se zice. E o vită crescută la abator. Se amestecă printre vacile condamnate, apoi le conduce pe rampa spre locul de tăiere. Vacile speriate, îngrozite, nu ar merge în veci dacă nu le-ar deschide drumul această vacă-fariseu. În ultimul moment, înainte să cadă cuțitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
serile acelea lungi, de iarnă, cînd focul troznea în sobă, împrăștiind căldura, încăleca pe pieptul tatălui și sălta exclamînd di-di-di!, pînă ostenea. Afară se auzea viscolul ca acum, tatăl lui ieșea cu felinarul în mînă, să meargă în grajd, la vite, iar el, trezit din somn, fugea pînă în ușă, desculț, să facă pipi, dar cînd ajungea acolo, unde, pe o bundiță veche, dormea cîinele făcut covrig, termina. A doua zi cînd se trezea, maică-sa îl certa: Iar ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
acolo, că au stat degeaba la primul, să aibă ce da de mîncare copiilor. La ora asta dorm, că mîine la cinci se scoală să meargă la fabrică. La țară, ziua, pe viscolul ăsta, nu stă nimeni în casă, că vitele trebuie hrănite, adăpate facem noi lînă sintetică la Săvinești, dar carnea o luăm tot de sub pielea vacii, ori a porcului; laptele de asemenea. Moș Ion, bunicul tău, era un simplu țăran, într-o perioadă de răstriște, cînd se dădea grîul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu ură ferestrele mari, zgîlțîindu-le, parcă ar dori să pătrundă înăuntru, să-i împresoare. Ce făceai iarna, acasă, pe-o vreme ca asta? întreabă Săteanu. Dormeam la spatele tatii. Dumneavoastră? Dormeam în grajd, să am grijă să nu se sperie vitele, să nu rupă lanțul... Evident, eram mărișor, aproape de armată. Apoi, într-un an cam secetos, am plecat la uzină, pentru un timp, dar nu m-am mai întors... M-am întîlnit cu popa nostru, părintele Mihai, prin Iași, o dată, venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Podișului Qinghai-Tibet. Pășunile artificiale se găsesc în marea lor majoritate în sud-estul țării, între terenuri arabile și păduri. Principalele zone păstorești sunt: Mongolia Interioară, care este cea mai mare zonă păstorească din China și unde cresc rasele de cai și vite Sanhe și altele; Xinjiang, cu rasele specifice de oi cu lână fină Xinjiang, oile Altai cu coadă mare și caii Yili; Qinghai unde cresc, în principal, iacii, dar și caii Hequ, renumiți în lume; Tibet, principala zonă crescătoare de iaci
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
această pană se aprinde focul în vatră. Întreaga familie aprinde torțele gata pregătite de la pana aprinsă. Pentru minoritatea Yi, focul simbolizează căutarea luminii. Cu torțele în mâini, întreaga familie face un tur în jurul cocinei de porci și a grajdului de vite, pentru a atrage norocul și a avea prosperitate. Acesta este, de fapt, adevăratul moment al începerii sărbătorii. A doua zi este Ziua îndrăgostiților, în care băieții fac cadouri fetelor. Acestea, în schimb, cumpără vin pentru băiatul pe care îl plac
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
stil miao, numite "diaojiaolou", sunt de lemn și au două-trei etaje, fiind construite pe pantele muntelui. Ultimul etaj are o înălțime joasă și joacă rolul de grânar, iar spațiul din spatele casei, care are o parte în pământ, este amenajat pentru vite sau ca depozit. În nordul Chinei, în regiunile situate în bazinul superior și mijlociu al Fluviului Galben și în Podișul de Loess, populația a săpat în munți grote și a zidit pereți. Aceste case sunt rezistente la foc, atenuează zgomotele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
Hao, aproape de Xi'an în provincia Shaanxi, nord-vestul Chinei. Aceasta a domnit asupra jumătății de nord a Chinei și pe valea Fluviului Galben. Societatea perioadei Zhou era predominant agricolă, axată pe cultivarea orezului, sorgului, fasolei, fructelor etc. și pe creșterea vitelor. Terenurile erau repartizate în parcele pătrate divizate în nouă părți egale. Cele opt parcelări exterioare erau lucrate de tot atâtea familii de țărani care își uneau forțele pentru a o lucra pe a noua, cea centrală, a cărei producție era
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
prepară în ziua de Revelion mâncăruri pentru Anul Nou, ceea ce simbolizează de asemenea noroc și prosperitate în Noul An. Etnia qiang (majoritatea în pronvincia Sichuan din sud-vestul Chinei): în cursul perioadei sărbătorilor, fiecare familie gătește carne de oaie și de vită ca jertfă în memoria strămoșilor. Un alt obicei interesant al acestora este adunarea în jurul unui butoi de vin și folosirea unor paie lungi de un metru pentru băutul licorii. Etnia shui (majoritatea în provincia Guizhou): copiii shui merg de la o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
pentru a ajuta la rezolvarea problemelor și a ‚,inspecta'' ce a făcut fiecare familie timp de un an, până pe data de 23 a ultimei luni a anului tradițional. Interesant este că sacrificiul pentru Zeul Bucătăriei, în loc să fie din carne de vită, porc și oaie conform obiceiurilor de jertă, constă în prăjituri cleioase, asemănătoare cu rădăcina florii de lotus și are în compoziție dulceață tradițională chinezească. Prăjitura cleioasă are rolul de a-l împiedica pe Zeul Bucătăriei să vorbească în cer, de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
cetățean nu-mi dați voie să fiu? Tot ce aflăm de la dvs., de la dl Năstase și alți politicieni, noi, gazetarii, redăm publicului românesc care vrea să știe pe ce lume trăiește. Sau v-ar conveni mai degrabă o țară de vite de povară, care muncesc, rumegă, dorm și nu se amestecă în politică? Răcnetul dlui Iliescu vine de demult. Confiscarea politicii a fost unul dintre procedeele aflate la baza edificiului totalitar comunist. Masele, simplii cetățeni, ei n-are nivel politic, informațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
și apoi vinul, Însă nu consumam niciodată vin dimineața, și de obicei nici după amiaza, decît În zilele ploioase. CÎnd se apropia ora cinei, Jerry ne pregătea de regulă ceva din conserve. Felul nostru preferat de mîncare era tocănița de vită Dinty Moore. Uneori, fierbea niște orez pe post de garnitură și, alteori, cînd nu stăteam prea bine cu banii, ne mulțumeam doar cu orez și sos de soia. Mustața lui Jerry era destul de stufoasă și, cînd mînca, atrăgea boabele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
noroc era aproape de necrezut și se întreba dacă nu se va trezi brusc din acest vis delicios în care se legăna. Totuși, era adevărat. În dimineața următoare, când a deschis radioul de lângă pat să audă sunetul familiar al tălăngilor de vite cu care își începe emisia Radio Botswana în fiecare dimineață, și-a dat seama că totul s-a întâmplat aievea și că, dacă ea nu s-a răzgândit peste noapte, e un bărbat pe cale să se căsătorească. Se uită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
erau tencuiți și văruiți, iar podelele erau din mozaic roșiatic șlefuit, dispus în pătrate mari. Astfel de podele păreau răcoroase pentru picioare în lunile caniculare, deși, ca să te simți cu adevărat confortabil, erau de preferat podelele tradiționale din balegă de vite sau nămol bătătorit. Mma Ramotswe se uită în jur. Erau în camera de zi, în care se intra direct de afară. Mobila era masivă - costase mult la vremea ei -, dar acum arăta evident neîngrijită. Fotoliile, cu brațe largi, de lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mâncare gustoasă și i-am lustruit podelele. L-am îngrijit bine. Nu sunt de aceeași părere, Mma, replică Mma Ramotswe calmă. Dacă l-ai hrănit bine, de ce-i atât de slab? Un bărbat îngrijit se îngrașă. Bărbații sunt exact ca vitele. Asta o știe toată lumea. Menajera se uita când la Mma Ramotswe, când la stăpânul ei. — Cine-i femeia asta? se răsti ea la el. Ce caută-n bucătăria mea, să-mi spună mie chestii de-astea? Vă rog, spuneți-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
nu fi lucrat acolo, dar părea nelalocul lui. Magazinele de bijuterii aparțineau, de regulă, indienilor sau kenyenilor, cărora le plăcea o astfel de muncă; boșimanii erau mai fericiți dacă se ocupau de animale - puteau fi ajutoare de nădejde la creșterea vitelor sau a struților. Bijutierul le zâmbi. — V-am văzut de-afară, spuse el. Ați parcat mașina sub copacul acela. Domnul J.L.B. Matekoni știa că avea dreptate. Bărbatul vorbea o setswana corectă, dar accentul lui îi confirma semnele vizibile de la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
genul de femeie care să poarte un inel mare. Mă gândeam la un inel fin. Bijutierul îi aruncă o privire. Părea aproape enervat de prezența ei, de parcă ar fi fost vorba de o tranzacție între bărbați, ca o vânzare de vite, iar ea își băga nasul unde nu-i fierbea oala. O să vă arăt câteva inele, spuse el, aplecându-se să deschidă un sertar de sub tejghea. Iată niște inele cu diamant foarte potrivite. Puse sertarul pe tejghea și arătă spre un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
un sătuc tipic botswanez, cu case răsfirate, cu o cameră, maximum două, fiecare cu propria curte, fiecare înconjurată de propriul pâlc de arbuști țepoși. Casele erau legate între ele prin cărările șerpuitoare, care înconjurau fâșiile de lanuri și terenuri cultivate. Vite obosite se plimbau de colo-colo, păscând din rarele petice de iarbă maronie, veștejită, în timp ce un văcar burtos, prăfuit, cu un șorț la brâu, le supraveghea de sub un copac. Vitele nu erau marcate cu fierul roșu, dar toată lumea știa care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
prin cărările șerpuitoare, care înconjurau fâșiile de lanuri și terenuri cultivate. Vite obosite se plimbau de colo-colo, păscând din rarele petice de iarbă maronie, veștejită, în timp ce un văcar burtos, prăfuit, cu un șorț la brâu, le supraveghea de sub un copac. Vitele nu erau marcate cu fierul roșu, dar toată lumea știa care a cui este și de unde se trag. Acestea erau semne de bunăstare, materializarea muncii cuiva în minele de diamante de la Jwaneng sau la fabrica de conserve de carne din Lobatse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
înțelegi, începu Mma Potokwane, că deși ne este foarte ușor să-i criticăm pe cei din tribul basarwa, ar trebui să chibzuim profund înainte să facem asta. Când te gândești la viața pe care o duc, acolo în Kalahari, fără vite, fără case; când te gândești la asta și te întrebi cât am rezista noi sau alți batswana în astfel de condiții, de-abia atunci îți dai seama că boșimanii ăștia sunt niște oameni remarcabili. Câțiva dintre ei își făceau veacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
-i tratezi rău, așa cum făceau unii din oamenii aceștia. Erau încă mulți bărbați de bine - bărbați ca domnul J.L.B. Matekoni, Sir Sereste Khama (primul președinte al Botswanei, om de stat, șeful Bangwato) și răposatul Obed Ramotswe, miner pensionar, expert în vite și mult-iubitul ei tată. Îi era dor de tăticul ei și nu trecea o zi, nici măcar una, fără să se gândească la el. Adesea, când se trezea în toiul nopții și stătea întinsă, singură în întuneric, își scotocea memoria ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
ea, stăruia asupra ei cu dragoste, îi dădea o semnificație sacră. Obed Ramotswe, care-și iubise fiica și care economisise fiecare rand, fiecare cent pe care-l câștigase în mina aceea inumană și sporise, de dragul ei, turma aceea minunată de vite, nu ceruse nimic pentru sine. Nu băuse, nu fumase, se gândise numai la ea și la viitorul ei. De-ar putea să șteargă cu buretele cei doi ani îngrozitori petrecuți cu Note Mokoti, când știa că tăticul ei suferise atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
o declarație detaliată la mine la birou. Vă trag scaunul de sub fund într-o clipită. Ce v-ați face în Gaborone ca lector universitar șomer, Rra? O să vă întoarceți în satul natal să dați o mână de ajutor la creșterea vitelor? Cuvintele ei, observă, căzură ca niște lovituri de topor. Escrocherie, gândi ea. Șantaj. Așa se simte șantajistul când are victima la picioare. Simte o putere supremă. Nu puteți face asta... O să neg totul... N-aveți nici o dovadă... — Am toate dovezile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]