2,768 matches
-
că iar mi-am amînat examenul nu vrea să mă părăsească. Lașitatea mea se accentuează odată cu Înaintarea În vîrstă. CÎnd eram tînără mă aruncam cu ochii Închiși de la trambulină, luam asupra mea greșelile altora, Îmi mărturiseam vina, mă expuneam cu voluptate pedepsei În numele adevărului. Orgoliul meu era pe atunci pe măsura fricii-mele. Fără Îndoială, eroismul meu se datora nevoii irezistibile de a fi admirată. Dar poate că la baza tuturor actelor de curaj stă o imensă frică dublată de o imensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
atunci o poftă grozavă să Încerc tot ceea ce mi s-a interzis În copilărie. De pildă umblu cu picioarele goale, Înjur, Îmi șterg mîinile de capot, mă scarpin, ling farfuriile, rod resturile de salam de pe coajă. Am un soi de voluptate să recuperez ce mi-a luat educația. Nu sînt o doamnă Înnăscută, bunele maniere le-am dobîndit. În lume nu mă trădez, dar În singurătate Îmi chem Înapoi deprinderile naturale. Probabil că și atunci cînd scriu simt aceeași irezistibilă tentație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
viseze. Sub pielea aceea degradată ca mantaua cu care se acoperea, doar sîngele Își continua drumul confuz prin artere, drumul acela al cimentului Împotmolindu-se În țevile Înguste spre gura betonierei pînă cînd. Un sfîrșit aidoma Începutului, aceeași nerăbdare, aceeași voluptate. Ai vrea să se scrie totul de la sine fără cuvinte cum s-a scris lumea. Ceea ce strică această lucrare, să-i zicem zidire, Înecînd-o În bălării, sînt cuvintele. Nu rostirea poruncii „Să fie lumină“ a născut lumina, ci Însăși lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
hoț care, întâlnind un vechi tovarăș de hoție, se simte vinovat în fața acestuia că nu și-a prădat încă binefăcătorii. După înjurătura de salut, i-am povestit că desele mele întâlniri cu această femeie (cu Sonia, adică) se explică prin voluptatea pe care ea, chipurile, știe s-o trezească și s-o satisfacă într-un mod buimăcitor. Dualitatea, duplicitatea mea consta nu atât în minciuna pe care o pronunțau buzele, cât în firescul cu care răbufneau la suprafață golanul și nerușinatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
conjugale elementare, la capitolul ajutor reciproc, impunea să se scoale imediat și să se ducă să pregătească cu propriile sale mâini, fără să cheme servitoarea, un ceai reconfortant cu garnitura sa corespunzătoare de fursecuri, cu toate acestea, disprețuită, frustrată, cu voluptatea care se trezea, deja complet vlăguită, se întoarse pe partea cealaltă și închise ochii cu putere, cu ușoara speranță că somnul încă mai era în stare să folosească resturile pentru a-i încropi cu ele o mică fantezie erotică privată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
brațele cu moleșeală. Priorul căzu În genunchi În fața ei. El Îi simți mâinile atingându-i ceafa, iar apoi atrăgându-l domol către buzele deschise. Gura ei avea gust de somn și de miere. Dante se lăsă În voia sărutului cu voluptate, Încercând să stingă surâsul acela care Îi răsărea mereu În fața ochilor. Respirându-i suflarea, Începu să Înlăture vălul subțire care Îi acoperea sânul. Sfârcurile Întărite de excitație se Întinseră către el, slobozite din apăsare. Când Începu să slăbească voalul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
amărâtă. - Mâine, mormăi Popa. * Contesa se trezi într-o cacofonie de lumină. Heruvimul ei, agitat, se plimba prin fața ferestrei cu arcadă într-un ritm neregulat, zăpăcind razele de soare. Genele Contesei strănutară, zguduindu-i trupul transparent. - Calm... - Știu, lux și voluptate, strigă heruvimul cu ochelari de soare. Dar lumea de afară nu-i așa. Individul... omul ăla este ultima... mă rog, este foarte josnic. Și-a făcut nevoile în parc, în văzul lumii, în fața mea și a unei mame! Are o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
să nu iasă deloc, să nu vorbească cu nimeni altcineva, să se rupă cu totul de vechea lui viață. Popa acceptase. Halatul de mătase îi îmbrățișa plăcut burta. O picătură de miere îi alunecă încet pe piept. Calm, lux și voluptate, își repeta în gând domnul Popa prima lecție învățată de la Contesă. Simțurile îi erau mai adormite ca de obicei. Să-i pună ăștia droguri în lapte și miere? Ei, și dacă starea asta de bine e de la drogurile lor, pagubă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
La nivel spiritual, Roxănica era copilul Contesei, de asta e atât de curată. Roxănica va clădi o lume fără mațe și ciuperci. Fără vicii și pârțuri. Fără secreții și răutăți. O lume de poezie. O lume de calm, lux și voluptate. Domnul Popa se apropie cu duioșie de mogâldeața blondă și dolofană. Domnului Popa i se umeziră ochii: așa ceva merită toate suferințele. Așa ceva merită sacriciul Americii și României la un loc. Așa ceva merită totul. Roxănica, înțelegând parcă ce gândește tatăl ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
să cedeze, fiindcă vor să rămână virgine. Că tot veni vorba: Rainer, tu chiar n‑ai fost niciodată cu o fată? Măcar în chestiuni atât de intime nu‑i mai spun „domnule profesor“, ca de obicei. Rainer declară prompt că voluptatea e un fel de extaz (????). Vedeți voi, conștiința nu mai este în toiul acestui extaz decât o conștiință a trupului și, prin urmare, conștiință reflexivă a corporalității. Ca și în cazul durerii fizice, și în plăcere există un soi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
n‑are prieteni, ci doar camarazi. Cu toate astea, și camarazii pot afla despre Caraibe. Alături zbiară Anna, e dezgustător, spiritual ești pe aceeași lungime de undă cu ea, dar fizic lucrurile nu stau la fel, strigătul ei nearticulat de voluptate se lipește de tine ca o rășină, strigă: daaa! Acum! Pesemne că tocmai își dă drumul în ea, pachetul ăla de mușchi. Iar ea mai și primește rahatul ăsta pe care i‑l toarnă el înăuntru și‑l prelucrează organic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
producțiile elevului - ce‑i drept, destul de stângace - iar alți profesori l‑au luat după aceea multă vreme peste picior pe tânărul creator, citând versuri rupte din context. Alături, Anna se tânguie de parcă ar durea‑o ceva. Însă cu siguranță e voluptatea, care - atunci când devine insuportabilă - ajunge să semene adeseori cu durerea. Ca să‑i țină isonul, Hans se tânguie și el. De parcă ar urla doi lupi. E ceva animalic și nu‑l înnobilează cu nimic pe om. Cred că acum au terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
fi plătiți pentru asta, vorbesc despre lucruri, fapte și întâmplări la fel de nevinovate. Hans nu‑i nici fiu, nici fiică, pentru că e fiul unui neica nimeni. Prater‑ul pătat de lumina soarelui la prima oră a dimineții, iarba udă, frunzele ude, voluptatea de‑a te scula și tu o dată foarte devreme, calul care‑și scutură coama, zăpada proaspătă, pufoasă, zbârnâitul cârligelor de oțel înfipte în piscul acoperit cu zăpezi veșnice, chiote vesele când careva trântit la pământ, apoi o seară pe cinste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ședințelor În trei, Împreună cu Kyōko, ar fi trebuit să ne dăm seama de o altă chestie, și anume că fericirea În viață nu constă numai În sex. Acum aș putea să accept așa ceva, dar pe atunci, când trăiam jucând rolul voluptății și al viciului, amețită de cocaină, ecstasy și șampanie Încât nu mai aveam nici măcar putere să mă țin pe picioare, când, dacă aveam migrene, Îmi Înfundam tâmplele cu heroină, eram pe deplin convinsă că nimic nu putea sta În calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
o politică anarhistă și jubilatorie care, în contrapartidă, face posibil acest individualism hedonist. Niciodată niște fragmente de filosofie antice n-au conținut atâtea potențialități pentru secolele următoare... MOMENTUL AL TREILEA INVENTAREA PLĂCERII: JUBILAREA LUI ARISTIP DIN CIRENE VI ARISTIP și „voluptatea care gâdilă” -1Filosoful cu fustă. Aristip din Cirene trece drept filosoful emblematic al hedonismului; grea misiune și supărătoare reputație într-o lume care consideră că a filosofa este incompatibil cu a fi adept al plăcerii, că filosofia exclude voluptatea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și „voluptatea care gâdilă” -1Filosoful cu fustă. Aristip din Cirene trece drept filosoful emblematic al hedonismului; grea misiune și supărătoare reputație într-o lume care consideră că a filosofa este incompatibil cu a fi adept al plăcerii, că filosofia exclude voluptatea ca obiect sau că jubilarea face imposibilă orice formă de gândire, și cu atât mai mult de înțelepciune. Filosof hedonist: iată, de mai mult de douăzeci de veacuri, un oximoron pentru ansamblul profesiei, care presupune că disciplina obligă la ascetism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
dorințelor nu constituie un mod de a crea plăcere - altfel, Platon și creștinii ar aparține și ei hedonismului! în schimb, a fi disponibil pentru prezent și a-i cere tot atâtea ocazii active de a cunoaște semnele caracteristice ale plăcerii - voluptatea care-ți gâdilă într-un mod agreabil simțurile, ca să vorbim precum Cicero -, iată o posibilă definiție a hedonismului. Pura prezență disponibilă în lume, capacitatea de a resimți voluptăți și bucurii, adeziunea la real sunt tot atâtea moduri de a te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cere tot atâtea ocazii active de a cunoaște semnele caracteristice ale plăcerii - voluptatea care-ți gâdilă într-un mod agreabil simțurile, ca să vorbim precum Cicero -, iată o posibilă definiție a hedonismului. Pura prezență disponibilă în lume, capacitatea de a resimți voluptăți și bucurii, adeziunea la real sunt tot atâtea moduri de a te vindeca de suferințele psihice, misiuni pe care Aristip le atribuie filosofiei. în talmeș-balmeșul de fragmente cirenaice, câteva permit distingerea fericirii de plăcere: cea de-a doua este punctuală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
țin de a fi. Compararea anumitor texte permite o mai bună înțelegere a funcționării interioare a gândirii cinice. Sigur, Antistene asimilează plăcerea cu răul suveran, el ne îndeamnă să ne ferim de toate plăcerile, oricare ar fi ele, și stigmatizează voluptatea identificată cu slăbiciunea. Numai că, în același timp, frecventează bordelul și se justifică spunând că, atunci când simte nevoia de plăcere sexuală, rezolvă problema cu prima femeie pe care o întâlnește acolo - spre marea mulțumire a celor urâte și dizgrațioase, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
reflecției sale, și este vorba de... plăcere. Pe care el o împarte în sensuri multiple, cărora le face apoi să corespundă termeni cu adevărat potriviți: bucuria, deliciul sau starea de bine - pe care traducerile le exprimă și prin termenii de voluptate, delectare, tot atâtea navigări posibile în apele hedoniste. -3- Neînțelegerea iscată de pe urma unei bune reputații. De fapt, Prodicos se sustrage clasamentelor dezonorante datorită unei neînțelegeri; este vorba despre buna reputație de care se bucură grație unui text antologic realizat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
numai către plăceri; fericirea ți-o afli lesne, cu mijloace foarte la îndemână; problemele nu au nicio importanță; nimic nu contează în afara satisfacției imediate. Și urmează niște rețete simpliste: caută felurile de mâncare cele mai elaborate, vinurile cele mai fine, voluptățile cele mai senzuale, spectacolele și concertele cele mai încântătoare, parfumurile cele mai îmbătătoare, senzațiile cele mai tari, băieții cei mai excitanți, paturile cele mai potrivite pentru exercțiile presupuse a se desfășura acolo... Fericirea propune să se ocupe dânsa de toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
îndemna la un fel de secesiune față de lume. El propunea despărțirea de cetate, nu violent, brutal, ostentativ, ci lăsând pur și simplu în urmă viața trivială și agitată pentru a intra în filosofia Grădinii, unde totul e numai calm și voluptate... Departe, la adăpost de neplăcerile lumii așa cum e, evitând tulburările, se putea imagina o practică existențială eficace și incandescentă. Epicur inventează mănăstirea și tradiția cenobită. Mai târziu, Philodemos pune la punct formele particulare ale unui cler secular epicurian și gândește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
recurge niciodată la arme. Inspirat de filosoful ce-l are ca model pe înțeleptul Epicur, el însuși avizat în ceea ce privește modelul superior oferit de zei, Philodemos demonstrează că transcendența nu pare niciodată mai dezirabilă ca atunci când provoacă imanența... XIII LUCREȚIU și „voluptatea divină” -1- Huiduieli creștine la adresa filosofului! Titus Lucretius Carus, zis Lucrețiu î~90 - ~50 î. Hr.), târăște după el o proastă reputație - cu atât mai nefondată cu cât nu ne-a rămas nimic despre existența lui... Nimeni nu pare să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
vital al descompunerii declanșat încă din ceasul morții, nimic nu tranșează clar, totul oscilează, toate se duc și vin, împărțindu-și realul într-o logică oarbă și implacabilă. Lucrețiu vorbește despre amanți, desigur, despre dorință și plăcere, evident, abordează chestiunea voluptății, a bucuriei, da, poemul său povestește genealogiile, facerea lumii, progresul omenirii, bineînțeles, citim în el condițiile epifaniei norilor sau a fulgerelor, a vorbirii sau a muzicii, clinamenul dovedește vitalitatea, libertatea chiar în sânul necesității, incontestabil; dar el vorbește și despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cât și beatitudinea spirituală... Ea ne guvernează permanent, pentru că e numele acelei forțe oarbe acționând asupra epicentrului materiei. Plăcerea ne ghidează, ne conduce, ea se află la cârma vasului. Voința liberă vizibilă în clinamen se îndreaptă într-o singură direcție: voluptatea. Gândirea lui Lucrețiu, rareori prezentată ca atare, presupune un hedonism tragic: nu te sustragi puterii motrice a căutării voluptății, ea atrage totul în direcția sa, dar Marte nu doarme nici el și împiedică plăcerea să dispună de puteri depline. Filosofia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]