114,044 matches
-
mai sînt și alții, într-o încăpere. Oameni care nu salută la plecare. Oameni care nu răspund la salut. Oameni care se îmbrîncesc și nu spun pardon sau mă scuzați, care au uitat să spună mulțumesc. Fețe rele, mohorîte, agresive, vorbe oribile pregătite pe corzile vocale, gata să explodeze la cea mai mică gîdilătură. Sărăcia mulțumită de ea însăși, leneșă, statică, idiotizată și bogăția dinamică, lipsită de gust, suficientă, agresivă. Certuri. Politicieni incapabili, alegători manipulați. Tineri care visează doar să plece
Utopie neagră by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14089_a_15414]
-
când artistul moare de foame sub privirile indiferente ale contemporanilor. Cu câteva, minime, excepții, artiștii români n-au fost și nu sunt oameni bogați. Pe vremea comunismului, doar o mână de aleși puteau trăi din scris - și nu era neapărat vorba de scriitorii cei mai populari. Câștigurile enorme mergeau la autorii aflați în slujba regimului. În cazul lor, tirajele de zeci de mii de exemplare nu reprezentau cota succesului la cititor, ci buna funcționare a sistemului de achiziții prin biblioteci publice
Dușmanii luminii vin de la Răsărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14078_a_15403]
-
în vremuri în care intelectuali serioși nu-și recuperau din cărți nici prețul hârtiei de scris. Dacă uriașele sume ar fi provenit dintr-un succes comercial real, n-ar fi fost nici o problemă. Dar în majoritatea covârșitoare a cazurilor era vorba fie de maculatură propagandistică, fie de bani scoși pe scenariile unor filme idioate (gen haiducii idilici ai lui Eugen Barbu). I-aș fi lăsat în plata Domnului, dacă acele gloabe ideologice n-ar continua să ridice și astăzi spre izvoarele
Dușmanii luminii vin de la Răsărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14078_a_15403]
-
relativ tânăr jurnalist, aveam scuza că programul timișorean al lui Iosif Sava, a cărui administrare (la cererea Magdalenei Mărculescu, irezistibila noastră prietenă) mi-o asumasem, era extrem de încărcat. Dar administratorii țării nu au astfel de scuze. Aici nu mai e vorba de cinci minute de retrăire a gloriei într-o sală de cenaclu. Aici e vorba de tot restul zilelor întunecate ale unor oameni care atât timp cât au fost valizi au răspândit în jur lumină.
Dușmanii luminii vin de la Răsărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14078_a_15403]
-
la cererea Magdalenei Mărculescu, irezistibila noastră prietenă) mi-o asumasem, era extrem de încărcat. Dar administratorii țării nu au astfel de scuze. Aici nu mai e vorba de cinci minute de retrăire a gloriei într-o sală de cenaclu. Aici e vorba de tot restul zilelor întunecate ale unor oameni care atât timp cât au fost valizi au răspândit în jur lumină.
Dușmanii luminii vin de la Răsărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14078_a_15403]
-
psihice și structuri psihice. Personalități cu particularități diferite, unele avînd capacități adaptative mai pronunțate, spre deosebire de altele, pentru care valorile native, mai ales de la o anumită vîrstă, se schimbă anevoie sau aproape deloc". Indiscutabil. Dar despre ce fel de adaptare e vorba? Care sînt termenii ei de-o parte și de alta? Nu o dată, americanii habar n-au unde se găsește România, din pricina a ceea ce autorul numește "ignoranța lor proverbială". Reprezentînd o națiune cu o orientare pragmatică, aproape integral absorbită de prezentul
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
încât sfârșește prin a contamina cumva și atitudinea cititorului făță de propria lui carte. Există în cartea lui Bloom idiosincrazii pe care el și le recunoaște deschis, și idiosincrazii peste care trece cu grijă și despre care nu suflă o vorbă (cele din urmă fiind mult mai stupefiante). El recunoaște, de exemplu, că însăși selecția celor o sută de autori este "în întregime" idiosincratică: "La un moment dat plănuiam să scriu despre mult mai mulți, dar o sută a ajuns să
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
puțintel comic. Bietul băiat!, îți venea să exclami, uitîndu-te la Petrișor cum dă din umeri și nu prea știe ce să răspundă la întrebările venite din studio. Îndefinitiv, ce să ne fi spus? Cît de groaznic e un bombardament modern (vorba lui Rumsfeld: nu-l comparați cu cele din al doilea război mondial, e cu totul altceva)? Cum te ia cu frig cînd auzi infernul sonor ori vezi flăcările și fumul? Pentru asta, nu era nevoie să-și riște pielea la
Prea mici pentru un război atît de mare by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14096_a_15421]
-
la pag. 15 de două ori și la pag. 21 o dată). Aici nu mai încape îndoială în privința felului cum s-a ajuns la forma greșită: autoarele textelor sau corectoarele (judecând după semnături și după caseta tehnică, în ambele cazuri este vorba de două persoane diferite) nu știu sau știu foarte prost latinește! Amintindu-și, probabil, că în anumite cazuri substantivele latinești de declinarea întâi se sfârșesc în -ae (la genitiv, dativ singular și la nominativ plural), autoarele au presupus că și
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
sînt - pentru cuvintele culte - în cea mai mare măsură latinizante (pauper). Foarte discutabilă e decizia normativă a pronunțării în hiat în cazul cuvintelor care provin în mod clar din franceză sau din italiană - fără posibilă sursă sau model latin. E vorba mai ales de situația - despre care de altfel lingviștii români au mai scris - în care impunerea prin normă a hiatului este etimologic abuzivă, pentru că se aplică unor cuvinte de origine cert romanică, fără model lexical latin și fără posibilitatea de
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
transformarea pronunției din limba de origine ar fi justificată, dacă într-adevăr ar reprezenta fazele unui proces de adaptare: dacă s-ar conforma astfel unei tendințe a limbii române, și nu unei "ficțiuni ideale", academice. Nu cred însă că e vorba de o tendință reală: ceea ce este diftong la origine și diftong în uz rămîne hiat doar în dicționare. Pian apare în dicționarele noastre cu hiat (pi-an); în franceză cuvîntul conține un diftong (pia-no), ca și în italiană: pia-no(-for-te). Și
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
a tendințelor proprii (și deși avea modelul fonetic al silabei inițiale pia-, din piatră, piață, piază) - pronunțarea pi-an, pi-a-nist. Un exemplu extrem e cuvîntul milieu (DEX, DOOM), pentru care se recomandă pretențioasa (și falsa) pronunțare în trei silabe: mi-li-eu; e vorba de umilul, banalul mileu - în forma simplificată de adevăratele tendințe populare ale limbii - , căruia i se acordă astfel dreptul la o existență cultă, înnobilată prin hiat. Stilul nostru cult pare marcat de o tendință spre sacadarea pedantă: e vorba de
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
e vorba de umilul, banalul mileu - în forma simplificată de adevăratele tendințe populare ale limbii - , căruia i se acordă astfel dreptul la o existență cultă, înnobilată prin hiat. Stilul nostru cult pare marcat de o tendință spre sacadarea pedantă: e vorba de o normă coerentă în sine, dar depărtată de realitate. Într-o serie de cazuri (examene-grilă, legi de protecție a limbii), o asemenea normă devine totuși periculoasă. Cred că soluția mai generală ar fi toleranța în punctele de inevitabilă variație
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
dus lipsă de poeți foarte buni. Se pot însă număra pe degetele de la o mînă poeții care au jucat în istoria literaturii noastre un rol comparabil cu al său. Nu atît de valoarea în sine (totuși neîndoielnică) a poeziei este vorba în astfel de cazuri, ci de o anumită capacitate a ei de a fi reprezentativă la un moment dat pentru o întreagă literatură: fie ca act de pionerat, fie ca o culminare a unui ciclu istoric. Grație unor asemenea poeți
Nichita Stănescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14100_a_15425]
-
praf de var. Seamănă cu drumul dintre sat și biserică dar nu e un drum iar pe-aici nu există nici sat, nici biserică. Tot ce știu e că această rătăcire mă duce tot mai departe. Doar cuvintele tale, doar vorbele care mă știu, care-mi știu gândurile și teama, doar ele mai pot să apuce de mână sufletul meu rătăcitor și să-l smulgă din locul în care sunt. Nu văd ce forță mă împinge. Dar ea pare mai puternică
Kjell Espmark by Dan Shafran () [Corola-journal/Journalistic/14094_a_15419]
-
În epocă, circula o epigramă pe seama obiceiurilor generalizate de a se da bacșiș, ca la noi, și pe care încerc să o redau într-o tălmăcire personală. Alerg la director care, sever, cum este, Devine blând, văzând ducatul, Și fără vorbă multă obțin certificatul.
Milton, 1644 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14109_a_15434]
-
În anii din urmă am scris mult, dar am publicat foarte puțin. Aproape deloc". Noi așteptăm cu răbdare publicarea operelor extraordinarului scriitor care este George Bălăiță. v O splendidă publicație, despre care Cronicarul scrie pentru prima oară, este IGLOO. E vorba de o revistă de habitat și arhitectură, al cărei titlu inițial era chiar Habitat cu Igloo în subtitlu, iar din 2003, invers. Nu e doar o publicație instructivă, dar și una plăcută ochiului, lucru mai rar la noi, unde "forma
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14099_a_15424]
-
Irak e justificată. Directorul onorific al aceluiași ziar, Octavian Paler, crede că nu, punîndu-și chiar întrebarea dacă mai poate fi socotită America un veritabil profesor de democrație, dînd de înțeles că n-ar prea mai fi. Păreri și păreri, dar vorba unui cititor al ziarului citat - cine reprezintă linia Cotidianului, directorul onorific sau redactorul-șef?
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14099_a_15424]
-
cărțile de școală ușor modificat, xeroxat din revistă (v. chenar alăturat). Nu e singurul exemplu de necunoaștere a unor scrieri ale lui Coșbuc. Se irosiră destule; mai sunt încă risipite lipsind până și din cea mai largă ediție, amintită. Este vorba și de unele traduceri realizate de poet, cum e poezia Prometeu, de Carmen Sylva, tălmăcită de Coșbuc și publicată în revista literară bistrițeană "Minerva", an I, 1891, nr. 3, p.1. Concluzia e amară: nici scriitorii clasici nu sunt onorați
Și poeziile au soarta lor... by Teodor Tanco () [Corola-journal/Journalistic/14115_a_15440]
-
irefutabile privind fapte reprobabile comise de el, Andrei Pleșu trebuie să se bucure de premisa de bună credință. În pofida reputației pe care i-au făcut-o unii dintre cei deranjați de incomodele sale pagini, Gheorghe Grigurcu nu se joacă cu vorbele. El încearcă, de fiecare dată, să își argumenteze afirmațiile și solicită, la rîndul, său, contraargumente raționale, în fața cărora este gata să se încline. Ne place sau nu, trebuie să recunoaștem că Gheorghe Grigurcu este posesorul unei mari conștiințe artistice, dublate
Gheorghe Grigurcu par lui même by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14105_a_15430]
-
primă a articolelor, istoria literaturii (mobilată și de minori, cu pitorescul lor, adesea numai biografic) se colorează cu această galerie de "figurine", mai proeminente sau mai palide, dar evocate într-un stil scânteietor, cu o plăcere deloc îngăduitoare când e vorba de cotarea valorii. Dacă subiecții nu sunt scriitori, decât cu insule de valoare, atunci ei devin veritabile personaje literare picante, ieșite de sub pana criticului conștient de talentul său portretistic. Ce ar face cu acest talent Florin Faifer în ipostaza de
Un fidel al Mnemosynei by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14104_a_15429]
-
și alți artiști importanți din generațiile mai tinere, cum sînt Ioana Bătrânu, Mihai Sârbulescu, Dinu Săvescu, Mircea Tohătan etc. Dar între acești captivi și apologeți ai Grădinii, unul se detașează net prin evoluția lui singuratică și prin pasiunea devoratoare. Este vorba de Florin Niculiu. Deși cunoscut mai ales în latura lui suprarealist-metafizică, prin acele viziuni cosmogonice amintind vremurile Genezei, cînd apa se îngîna cu pămîntul și amîndouă cu aerul și cerul, ultimii săi ani l-au adus în vecinătatea marilor ceremonii
Amneziile posterității (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14119_a_15444]
-
păcate, nu e cazul. Acest pachet de legi e un soi de varză legislativă care dovedește că guvernul nu prea știe ce vrea în lupta lui împotriva corupției sau, mai rău, că se face că nu pricepe despre ce este vorba.
Agitație reformatoare by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14127_a_15452]
-
poți să intri, piciule! În timp ce înaintam în grădina părăginită unde tufele de leandri lîncezeau la umbra salciei iar irișii putrezeau prin colțuri jilave în lipsa soarelui, mă întrebam cum de izbutiseră înfometații charnegos să capete strania autoritate de a sta de vorbă cu ofticoasa. Și m-am gîndit iar că, deși trecuseră doar patru luni de cînd se scurgea gazul și ne întîlneam cu toții în barul Comulada și-n sălile de biliard din locaul Juventud, parcă trecuseră ani de atunci. Doamna Anita
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
vindecată deja și ar trebui să ies pe stradă, cu culori în obraji și pantofi și o rochie verde pe care nu pot să mi-o pun încă, dar pe care o să ți-o arăt într-o bună zi. Nici vorbă de cămașă de noapte și de șal de lînă, nici pomeneală din tot ceea ce vezi. Ar trebui să țin ceva în mînă... o oglindă, sau o geantă foarte frumoasă pe care mi-a dăruit-o tata. Ce zici? O să desenezi
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]