KorAP: Find »[drukola/base=votcă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...44 >

1,091 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

în hohote de râs. Dom’ Caraman îi pune mâna pe gură și zâmbește absent spre mine: „Câte șuturi de-astea n-o să mai iei...“. Aveam să mai iau, într-adevăr. Nu dureau. Mă îndepărtau doar de bere, împingându-mă spre votcă. Acum, în ușa berăriei, nu știu încă toate acestea. Privesc, din ce în ce mai nehotărât, când spre lumea din crâșmă, când în spatele meu. Îmi dă ghes gândul să renunț la bere. Oricum, ieșisem învingător în lupta cu stomacul. Poate ar trebui să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
înălța în toată splendoarea păcătoșeniilor sale spre cer, mulțumindu-i Domnului că încă îl mai ține pe Lume și-l lasă slobod să-și soarbă prima dușcă întăritoare a zilei. Scoteam apoi, de sub o grămadă de buruieni jilave, sticla de votcă și beam, aproape mistic, ca într-un ritual cosmic și primordial, primele înghițituri. Nu aveam senzația că-mi fac rău. Dimpotrivă, arsura lichidului, răspândindu-se în trup, îmi întărea senzația că mă contopesc cu ceva misterios, necuprins și îngăduitor, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
stau în ușa berăriei, nu mă grăbesc să trimit ospătarul să-i ridice, să-i trimită la altă masă. „Eu le-am stins cu alcool“, îi spun Nelei, înainte de a-i povesti despre cartea la care lucrez. „Am băut atâta votcă, încât am exterminat tot surplusul de globule roșii. Nu doar de la mine. Cred că, în generozitatea mea, am făcut curățenie de globule roșii în tot cartierul. M-am procopsit, în schimb, cu alte belele.“ „Tot aia-i“, oftează ea. „Eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
pereți vâscoși, gelatinoși, un fel de spongii ale nimicniciei. Sunt clipe din acestea, când un declic al Lumii din jur te azvârle în zădărnicii de gânduri și temerități de dorințe, gratuite precum însuși balansul jucăriei atârnate de un gumilastic. „O votcă m-ar aduce iar aici“, am gândit, semețindu-mă cu puterea de a nu-mi duce gândul până la capăt, transformându-l în bine știutul răsfăț al buzelor abia atingând licoarea arzătoare, jucându-se parcă pe marginea primei înghițituri, urmărind în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mine Matvei. A bodogănit ceva despre situația relațiilor internaționale care se tot dezacordau, despre vietnamezii care ieșiseră și în acea dimineață la păscut (culegeau buruieni de supă de pe imașul din spatele căminelor studențești), sfârșind cu obișnuitul „Dom’ ambasador, analizăm marfaloghia unei votci?“. Cumpărasem, de câteva săptămâni, de la Consignația un costum albastru-metalizat, lucios și Matvei când m-a văzut m-a asigurat că am alură de ambasador incaș la nu știu ce Comisie ONU care dădea pâine și samahon înfometaților din Anzi. La a treia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Cumpărasem, de câteva săptămâni, de la Consignația un costum albastru-metalizat, lucios și Matvei când m-a văzut m-a asigurat că am alură de ambasador incaș la nu știu ce Comisie ONU care dădea pâine și samahon înfometaților din Anzi. La a treia votcă, Matvei mi-a spus că intrase, de fapt, întâmplător în cafenea. Aștepta să treacă vremea, să se deschidă ambasada lor, mai spre prânz, și să se ducă să-și ia cutia cu stocul de „Stalicinaia“. Luase ieri bursa și, așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
se deschidă ambasada lor, mai spre prânz, și să se ducă să-și ia cutia cu stocul de „Stalicinaia“. Luase ieri bursa și, așa era obiceiul lor, când primeau banii de la Moscova, cumpăra fiecare câte o cutie cu sticle de votcă. Pentru studenți era mult mai ieftin la ambasadă. Am fost ieri acolo, la bani, ne-am luat cu una, cu alta și la plecare am uitat fiolele. Mă duc la prânz să le recuperez. Până la deschiderea ambasadei mai erau câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
și tu...“ Nu știam dacă glumea sau chiar credea că intenționat adusesem Chișinăul în discuție. De obicei, în nopțile noastre petrecute împreună, în blocul lor, al studenților străini, între ei, discutam despre orice și oricum, puțin păsându-ne de politică. Votca era mai convingătoare decât toate argumentele atunci când se discuta și vreo chestiune politică. Nu prea ne interesa politica, decât așa, ca prilej de bancuri sau contrarietăți. Eram plini de tinerețe, eram mustoși de viață, dornici de toate bucuriile pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
fi supărat pe Matvei, mai ales când încă mai aveam de băut împreună și, în special, nici prin gând nu-mi trecuse că aș putea face intenționat vreo aluzie la Basarabia. Mă durea prea tare pentru a vorbi la o votcă despre Basarabia. Chiar dacă plătea Matvei. „Așa a fost, dom’le“, am continuat, hotărându-mă să nu-i iau în seamă bănuielile. „Profesoara aia avea o nepoată în Chișinău, Ania o chema, i-a dat adresa mea și ea mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
spovedesc de toate care le fac și nu am cui să le spun. Îl dojenesc, de ce m-ai trimis, tată al meu, sufletul meu de tată, milostivule, cum de m-ai trimis la București? Ce, n-aveam și la Moscova votcă?“ L-am urcat în taxi. Aproape adormise. I-am spus șoferului unde să-l ducă. Matvei începuse să cânte ceva. Avea o voce groasă, răgușită, venind parcă din plămâni cavernoși. O voce ciudată, învăluitoare, ca un geamăt de om bolnav

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
coperte maronii. Am petrecut câteva ceasuri bune cu Bumbu, până la închiderea localului. Până ne-au dat afară, de fapt, căci profesorul nu mai voia să plece acasă. Uitase ce căuta în cârciuma aceea, uitase de mine, uitase de sticla de votcă pe care o goliserăm. Ospătarul, ca să scape de desele drumuri la masa noastră, ne lăsase sticla la dispoziție, spre încântarea profesorului. — Asta-i civilizația autentică, perora el. Încredere în oameni, deschidere totală, stimă și respect. Bufet suedez. Începu să râdă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
meu, constatai scârbit că, de fapt, salba ta nu era decât un șir de tinichele și cioburi colorate, nici măcar mărgelele intens colorate care ar fi putut ademeni pe băștinașii multilateralei noastre dezvoltate. Eram într-un impas grozav. Golisem sticla de votcă. Gândurile posomorâte mă copleșeau cu întrebări pe care nu aveam cui să le împărtășesc. Bumbu terminase monologul și acum fredona un fel de schelălăituri, încurajându-se de unul singur, „așa, taică, așa, oșenește“. Chelnerul venise pentru a nu știu câta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
poli de la tac-su“. Nu l-am înjurat. Am bâiguit ceva și am plecat. După aproape 30 de ani, am intrat iarăși în acel bloc, împins de nu știu ce demon al amintirii. Stătusem pe o bancă, îmi băusem obișnuita sticluță de votcă și mă lovise dintr-odată curiozitatea: unde stătea Eftimiu? Nu-mi mai aminteam unde era apartamentul în care fusesem. Am rătăcit mult prin încrengătura de culoare, cu treceri dintr-o aripă în alta a clădirii. În cele din urmă am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
vă despărțiți sau să mai rămâneți o vreme (cât?) împreună. Că pe aceeași bancă ai scris începutul unui roman cu care sperai să-ți faci intrarea zgomotoasă în literatură. Te-ai bucurat în dimineți de iarnă privind veverițele. Îți beai votca „de la ora 11“. Constați de mulți ani că pașii te duc instinctiv spre acea bancă în grăbitele tale treceri prin parc, așa cum te pomenești câteodată ducându-te spre mesteacănul „tău“, aflat în alt colț al parcului. Revezi, în acea străfulgerare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
desenele acelea pentru a mai scăpa de o parte din datorii. Eram înglodat până peste cap după moartea tatei și nu găseam nici o posibilitate de a face rost de bani. Din salariul meu mizer abia îmi târam zilele, de la o votcă la alta, nepăsător la tot ce mă înconjura sau mi se întâmpla. Gândul că sunt întruna dator mă chinuia, cu sâcâitoare statornicie, precum mult hulitele picături chinezești. Și măcar de-ar fi fost niște sume nemaipomenite. Datoriile mele, adunate, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
reveneam ca o picătură de ploaie revenind pe pământ după ce fusese abur și hălăduise cine știe pe unde. Și am mai dormit astfel, adânc și uitat în mine, când am băut o jumătate de alcool dublu rafinat. Crezusem că-i votcă „Scandic“. Venisem deja beat acasă și, cum îmi era obiceiul, am intrat în prăvălia de la parterul blocului să mai cumpăr o votcă, să am de rezervă. Vânzătoarea, din greșeală (?) mi-a dat o butelie (din aceea de plastic) cu alcool

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
astfel, adânc și uitat în mine, când am băut o jumătate de alcool dublu rafinat. Crezusem că-i votcă „Scandic“. Venisem deja beat acasă și, cum îmi era obiceiul, am intrat în prăvălia de la parterul blocului să mai cumpăr o votcă, să am de rezervă. Vânzătoarea, din greșeală (?) mi-a dat o butelie (din aceea de plastic) cu alcool dublu rafinat. Sau poate eu, în abureala beției, i-am arătat sticla, atras, ca papuașii dezalcoolizați, de eticheta frumos colorată? Am băut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
rezervă. Vânzătoarea, din greșeală (?) mi-a dat o butelie (din aceea de plastic) cu alcool dublu rafinat. Sau poate eu, în abureala beției, i-am arătat sticla, atras, ca papuașii dezalcoolizați, de eticheta frumos colorată? Am băut acasă, după tipic, votcă (alcool) cu suc de roșii. Era luni seara. M-am trezit joi dimineața, învelit cu covorul de lângă pat. Eram în pijama. Năuc, greoi, războlit, ca după un chin pustiitor. Nu mă simțeam prea rău. Picioarele se umflaseră și m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
veniți în țară, i-am văzut răspândiți pe la diferite publicații, analiști și moderatori. Cred că specialistul acela era din aripa proamericană. L-am mai văzut o singură dată, prin primăvara lui 1990. Din întâmplare, în aceeași bodegă unde îmi beam votca „academică“. Am dat să-l ignor. A venit el la mine. A mai făcut cinste cu o votcă mare și m-a întrebat ce mai fac. Nu făceam nimic. L-am întrebat și eu ce face. „Am intrat într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
din aripa proamericană. L-am mai văzut o singură dată, prin primăvara lui 1990. Din întâmplare, în aceeași bodegă unde îmi beam votca „academică“. Am dat să-l ignor. A venit el la mine. A mai făcut cinste cu o votcă mare și m-a întrebat ce mai fac. Nu făceam nimic. L-am întrebat și eu ce face. „Am intrat într-o afacere cu chimicale.“ Apoi iar, dacă plouă sau nu, că ne pândește seceta. „Rapița va fi mult mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
carte pe tema asta și musai să vină la lansare. I-am cerut un telefon unde să-l anunț, când va fi momentul. „Nu e cazul“, m-a asigurat el. „Vă găsim noi, dacă se-ntâmplă.“ A mai comandat o votcă pentru mine și lui o cafea. „Studiați temeinic“, a zâmbit, arătând cu respect spre pahar. Nu i-am răspuns. Ce să-i spun? Îmi plăcea fără rețineri votca. Îmi plăcea bodega aceea. În ultimul an de studenție o frecventasem asiduu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
asigurat el. „Vă găsim noi, dacă se-ntâmplă.“ A mai comandat o votcă pentru mine și lui o cafea. „Studiați temeinic“, a zâmbit, arătând cu respect spre pahar. Nu i-am răspuns. Ce să-i spun? Îmi plăcea fără rețineri votca. Îmi plăcea bodega aceea. În ultimul an de studenție o frecventasem asiduu. Mi-o recomandase un fost coleg de liceu, Goran, student la Arte Plastice. Mă întâlneam cu el acolo și cu alți de-ai lui plănuind revoluționarea modului de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
de vârste, devenind, an de an, anotimp de anotimp, femei împlinite, cu păr alb, cu riduri, cu suferințe și toate celelalte. Intram adeseori în prăvălie nu atât pentru a cumpăra o chiflă, o pâine, o merdenea sau o sticlă de votcă. Intram mai mult spre a-mi adeveri, ca într-o oglindă animată, că anii trec și peste mine, că mă împovărez, că mă aplec sub poveri de clipe și frunze, că nu sunt nemuritor, cum gândeam în anii tineri, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
volumele cerute. Știu și eu prea bine ce înseamnă beția în zi de salariu. De câte ori nu m-am lăsat năpădit de bucuria că sunt în bani și, cel puțin pentru câteva ceasuri, mă simțeam liber și nu-mi mai drămuiam votcile sau sticlele de vin. Puteam să comand și câte-o friptură cu garnitură. Până într-o zi când, la o grădină de pe lângă Tribunalul Mare, am auzit doi bețivi căinându-l pe un altul, absent. „A decăzut grav la moral, săracul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mai întâlnit apoi cu Pr. prin ’91 la „Tic-Tac“. Descoperisem intimitatea localului, după ce mulți ani îl ocolisem. În înserat, când veneam eu, după ieșirea de la serviciu, era aproape pustiu. Îmi alesesem o masă lângă geam, unde îmi beam în liniște votca și apa minerală. Câteodată, la masa vecină, veneau niște indivizi care se cunoșteau între ei. Vrând-nevrând, prindeam frânturi din discuțiile lor. Fuseseră, din câte mi-am dat seama, în decembrie acela de pomină în clădirea C.C.-ului. Au stat câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]