1,491 matches
-
intră în contact cu solul. Vinciurile hidraulice absorbiră zguduitura. ― Am ajuns. Ceva clacă. Un circuit minor, probabil. Sau poate o sarcină insuficient compensată. Apoi un șoc teribil scutură nava. Plăcile de titan de pe cocă vibrară, lansând prin Nostromo un enorm vuiet metalic. ― Pierdut, pierdut! urlă Kane în momentul în care lumina pasarelei dispăru brusc. Indicatoarele de presiune țipară un avertisment când șocul se repercută până-n terminațiile nervoase, electronice și interdependente ale lui Nostromo. În sala mașinilor, unda de șoc îi atinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
indieni, ne-am cățărat de-a lungul coloanei vertebrale până pe țeasta lui și ne-am așezat acolo, pe osul tare și neted, privind cu dispreț mortăciunile împăiate din jur. Dinspre ele mi s-a părut o clipă că venea un vuiet de revoltă, ca și când toate blănurile sutelor de specii s-ar fi zbârlit deodată. Aici nu mai era nimic de făcut. Trecând pe lângă diorama din perete, cu elefantul de mare și o focă, în peisaj arctic, am suit la etaj pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
opresor prăbușindu-se în marasma agonică a dorinței de nimicire a celuilalt, de triumf obținut prin aruncarea suferinței asupra aproapelui. Dar în iureșul trepidant spre mirajul victoriilor sinistre el uită deplin de liniștea luminoasă a sinelui și nu sesizează, în vuietul de culori autoportertului idolatru, primejdia ontică ce-și cască disoluția sub aroganța mersului său prin lume. Există însă, și opțiunea asumării unei atitudini pozitive, stare și modalitate de a fi care se poziționează într-o extremitate opusă negativității agresorului distructiv
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
în plasă (respecta acum intervalul la care îl potrivea cu fierul), mângâindu-și cu un gest devenit familiar mustățile lăsate să crească, se va afunda în fotel, ca de atâtea ori, pradă amintirii. Un abur lasciv are să îi încețoșeze mintea, vuietul dezlănțuit în urechi, valul de sânge care va face oasele să-i devină tot mai ușoare, tot mai spongioase, iar în pântec, același piron înroșit în foc al dorinței... Acum trec pe curat ciorna scrisorii, gheboșat deasupra gheridonului. Iarăși mă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
studii de drept și economie în Anglia ne-a făcut să avem în fața ochilor noaptea de coșmar de acum o săptămână când, istoviți după zile de lupte, neprimeniți și cu picioarele împleticindu-se, au mărșăluit în beznă având drept acompaniament vuietul apelor Oltului, veșnic întrerupt de răcnete sălbatice și strigăte de agonie, de zgomotul carelor prăvălindu-se cu un înspăimântător uruit în valuri, de mugetul bietelor animale (și tunurile, și chesoanele erau trase de perechi de boi, ajungând până la opt perechi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
la capătul unui șir de oameni care Înaintau Încet spre... ceva, spre nimic, spre un ghișeu prin care o mînă anonimă le bifa cartela pentru hrana raționalizată, pentru supraviețuire. Epoca de Aur la apogeul ei - vocea ei nu era un vuiet polifonic de idei iluministe, așa cum Îți sugerează, poate, numele, ci pițigăielile agramate, litaniile absurde ale unei arătări pe care folclorul o numea, șoptind, Piticul, Ceașcă, Pingelică (din cauza profesiei lui de bază). În momentul În care a fost făcută fotografia (și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nu am nici un motiv. Apoi se aude iar tele fonul, În timp ce Macovei urcă pe potecă, printre mesteceni - se Întoarce, e viu. Nu apuc să-l văd bine, Îl aud pe caporal că-mi strigă numele. Îl aud ca pe un vuiet, ceea ce i-a ieșit pe gură n-a fost numele meu, ci ecoul unei avalanșe. Hai, fugi, știi tu, la comandament. CÎnd mă ridic, sînt elastic, cărarea nu-mi stă sub picioare, ci are tendința să mi se așeze pe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
maidan unde ne adunam să fumăm uneori. Îmi privesc talpa, dar nu am o talpă, e un fel de capăt al unei țevi, țeava de la centrala termică În spatele căreia ne jucam cu puțele cînd eram copii, vine prin ea un vuiet Îngrozitor și uneori iese un abur ruginit. Mă agăț de țeavă, care e mai mult o bară fixă, Îmi iau avînt și, cu picioarele În unghi drept față de trup, execut foarte corect o răsucire. Aterizez iar pe scenă, nu am
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
rochie de hârtie creponată. Hârtia lui era vernil, iar fâșiile arătau altfel: în loc să i le taie în franjuri cu foarfecele, răsuciseră puțin marginea hârtiei și marginea se ondulase într-un chip încântător. Dar încântarea trebuia amânată. Nu se mai auzea vuietul îndepărtat de glasuri ce venise până atunci dinspre sală, surd și cumva ostil. Lucian răsuflă ușurat, însă deodată își dădu seama că n-avea niciun motiv să-i fie teamă de acea rumoare. Îl trecu totuși un fior rece la
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Scăpăram un chibrit și îi dădeam foc. Se însuflețea o flăcăruie albăstrui-transparentă, cu efluvii galben-portocalii. Arzătorul trebuia să fie încins bine înainte de a băga presiune în rezervor. Și abia atunci petrolul lampant urca spre duză, pulverizându-se și ardea cu vuiet prin numeroasele orificii ale arzătorului. Minuscule piramide înflăcărate țâșneau cu putere prin acele mici orificii și rămâneau constante atâta vreme cât presiunea din rezervor era de-ajuns de mare, împlinindu-și menirea, aceea de a face să dea în clocot apa din
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mulți ca tine acolo la Tecuci de unde zici că vii? E plin de jidani ca tine! Da' las' că-i punem noi la treabă! Mult n-o să mai huzuriți voi! Rumoarea vocilor creștea din ce în ce. Era ca un vuiet continuu, insuportabil. Doamna întârzia la oră. Asta se întâmpla destul de rar. Dar și când se întâmpla! Puteau să sară chiar și peste o oră întreagă, pe care de obicei o petreceau într-o hărmălaie de balamuc. La fereastră, Cătălin își
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Din cele prinse din zbor de prin jur devenise clar ce se întâmplase: pe o poză din ziar studenta exmatriculată îi făcuse lui Gheorghiu-Dej, cu creionul, urechi de măgar. Dragoș își astupă urechile cu palmele și nu mai auzi decât vuietul lăuntric al sângelui. Pentru o clipă, zări înaintea lui, în mulțimea forfotitoare și ireală, șuvița curbată din părul șaten al Elenei ascunzându-i obrazul pe jumătate. Acum ar fi putut s-o strige, însă se temu că, după toate cele
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
au pornit de-a lungul liniei ferate. Urecheatu, simțindu-se vinovat, s-a întors câțiva pași. I s-a părut că o umbră vine pe urmele lor. În clipa următoare, a armat scurt automatul și a tras lung secerat. Când vuietul rafalei a dispărut, a auzit o bufnitură... „L-am 52 nimerit. Grijania mamei lui de rus!” - a gândit Urecheatu pornind repede spre spărtura din gard. Când s-au văzut în siguranță, un pitpalac a început să se audă în noapte
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
dionisiace, a căror expresie alegorică sunt hergheliile înaripate care fac dragoste alungându se, în timp ce aerul e purpuriu de patimi ademenind / pe neștiutorii de moarte, toate comunicând o vitalitatea debordantă. Hipersenzitiv el însuși, eul creator percepe aici întrepătrunderea cerului cu pământul: Vuietul apelor mari se amestecă-n / vuietul stelelor, în timp ce păsări sendreaptă spre nord intuind / timpul de dragoste... Primul poem, Rugă, amintind prin multe aspecte de marea cultură a lumii, e o invocație către Parce, zeițele destinului, poetul însuși asemănând gestul acesta
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
hergheliile înaripate care fac dragoste alungându se, în timp ce aerul e purpuriu de patimi ademenind / pe neștiutorii de moarte, toate comunicând o vitalitatea debordantă. Hipersenzitiv el însuși, eul creator percepe aici întrepătrunderea cerului cu pământul: Vuietul apelor mari se amestecă-n / vuietul stelelor, în timp ce păsări sendreaptă spre nord intuind / timpul de dragoste... Primul poem, Rugă, amintind prin multe aspecte de marea cultură a lumii, e o invocație către Parce, zeițele destinului, poetul însuși asemănând gestul acesta al său cu al lui Hölderlin
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
toate mă caută! Poate-am ajuns când trebuia să plec și neîncăpând în timp răsăritul acela târziu s-a contopit în apus. Cioburi de cristal Pâlpâirea focului de maci și unduirea lanului de grâu; soarele veghind rotirea unui șoim și vuietul pădurii, ca un râu. Peste toate numai un cuvânt ce nu putu fi oprit să cadă. Am plecat, soarele, încă urcând, aduna niște cioburi grămadă. Prunul alb Ieri am ajuns la prunul bătrân, Prunul cel alb din vâlcioară-n aval
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
oricât ar îndrăgi Soarele nu se va despărți de Pământ, iar de se va trezi cândva pornind către Soare vor fi doar împreună. (Luceafărul de seară apare ca să vestească ziua cea următoare pentru turma ciobanului). Dar sigur n-ai înțeles vuietul pădurii de fagi care cheamă, ne cheamă, în limba sa preromână, ca o apă lesne curgând, ca o adiere caldă de vânt care ne ține legați de cei foarte dragi ce sunt astăzi plecați. Iar, strămutare E ultima miercuri, Dacă
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
încetează abia spre dimineață. Se văd mai întîi trâmbe de praf, un praf înecăcios și roșu, stârnit din iarba uscată și mai ales de pe porțiunile de pământ gol dinspre pădure. Ceva mai târziu, răzbate dinspre mlaștini un sunet surd, probabil vuietul stufărișului. Fără cele două becuri, nopțile ar fi cu siguranță mult mai greu de suportat în pustietatea asta, unde nu pricep cum am ajuns și nici măcar unde mă aflu. Până și numele gării e o șaradă. El se reduce la
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să înghit ceva din proviziile găsite în magazie. Simțeam o durere surdă, leșioasă, în genunchi care mă împiedica să mă ridic de pe bancă. Noaptea dormeam cu întreruperi. Câte un ceas, două, mă afundam în somn, apoi mă trezeam legănat de vuietul vântului și stăteam ascultând până adormeam din nou. Parcă în felul ăsta călătoream tot timpul cu scurte opriri prin diverse gări pierdute în imensitatea unei pustietăți fără început și fără sfârșit în care o întîmplare ciudată mă aruncase cum arunci
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
M-am sculat și m-am apropiat de mare. Era acum rece ca gheața, ceea ce mi s-a părut cu totul de neînțeles. Chiar vântul suna altfel. Aspru și dușmănos. Ridica valuri mari care se prăbușeau la țărm cu un vuiet din ce în ce mai mare. Atunci s-a petrecut un fapt încă și mai ciudat. Valurile aruncaseră pe nisip tot felul de lucruri: ancore ruginite, meduze moarte, alge, sfărâmăturile unei bărci. Printre ele, am găsit o monedă de bronz. Era coclită, veche și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de unde ne întorsesem rândul trecut. Alunecam și acum din pricina pământului nisipos, dar eram hotărâți să nu ne dăm bătuți și să ajungem dincolo de pădure. La un moment dat m-am oprit. Mi se păruse că auzisem ceva care semăna cu vuietul unei mări. Dar nu era decât vântul. Am pornit mai departe. Iarba se împuțina, iar fâșiile de nisip se lățeau din ce în ce mai mult. Și din când în când auzeam același vuiet stins pe care vântul îl destrăma ca pe o perdea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
oprit. Mi se păruse că auzisem ceva care semăna cu vuietul unei mări. Dar nu era decât vântul. Am pornit mai departe. Iarba se împuțina, iar fâșiile de nisip se lățeau din ce în ce mai mult. Și din când în când auzeam același vuiet stins pe care vântul îl destrăma ca pe o perdea veche. Pădurea a izbucnit pe neașteptate în fața noastră când am ajuns în vârful pantei. Era o pădure de arțari bătrâni, planturoși și pe jumătate scheletici. Semănau toți cu arțarul pe
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ajuns în vârful pantei. Era o pădure de arțari bătrâni, planturoși și pe jumătate scheletici. Semănau toți cu arțarul pe care-l tăiasem. Când bătea vântul, făceau aceleași plecăciuni țepene și caraghioase și scoteau aceleași scâncete care, amestecate, formau un vuiet stins. Ceea ce auzisem noi, așadar... Ne-am apropiat. Chiar la marginea pădurii, am dat de o altă colibă. Intrarea era ferecată de o ușă de fier ruginită. Am bătut în ea, am strigat, dar nu ne-a răspuns nimeni. Pânzele
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
bucurie; se clătina pămîntul desfată strigătele lor. 41. Zvonul acesta a ajuns pînă la Adonia și la toți cei poftiți care erau cu el, tocmai în clipa cînd sfîrșeau de mîncat. Ioab, auzind sunetul trîmbiței a zis: "Ce este cu vuietul acesta de care răsună cetatea?" 42. Pe cînd vorbea el încă, a venit Ionatan, fiul preotului Abiatar. Și Adonia a zis: "Apropie-te, că ești un om viteaz, și aduci vești bune." 43. "Da", a răspuns Ionatan lui Adonia, "domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85038_a_85825]
-
pe Cheretiți și Peletiți și l-au pus călare pe catîrul împăratului. 45. Preotul Țadoc și proorocul Natan l-au uns împărat la Ghihon. De acolo s-au suit veselindu-se, și cetatea a fost pusă în mișcare: acesta este vuietul pe care l-ați auzit. 46. Solomon s-a și așezat pe scaunul de domnie al împăratului. 47. Și slujitorii împăratului au venit să binecuvinteze pe domnul nostru împăratul David, zicînd: "Dumnezeul tău să facă numele lui Solomon mai vestit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85038_a_85825]