10,579 matches
-
tabăra de curând. * Mihăiță, neștiind unde e plecat tatăl său, îl aștepta cu coatele sprijinite de gard, uitându se în toate părțile. Voia să-i spună el întâi că mama îi pregătise mâncarea lui preferată, ciuperci cu smântână când, deodată, zări mai multe căruțe cu țigani venind în goana mare, una dintre acestea oprind în fața casei lui. Din ea, coborî pe rând, mai întâi Vișinel, apoi Rafira care îl înlănțui pe băiat cu ambele brațe și, slobozindu-l, îl îndemnă cu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
din nou în drumul lor, ca un covor din care timpul îi luase toate culorile de bine și le răspândise în cele patru vânturi. Soarele lumina cu putere strada. Însă, pe trotuarul ce-l parcurgeau ei, abia dacă se puteau zări câteva pete de lumină strecurate printre crengile copacilor; cei doi soți aveau strania impresie că pașii lor calcă numai pe umbre. La orizont se profila o zi în care aveau să-și regândească anii, zilele și nopțile privind recuperarea acestui
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
de-ale gurii. Vișinel urmări din întâmplare cum dintr-o cisternă erau descărcați într-un bazin cu gheață pești proaspeți, ca niște lingouri de argint. Cu cât se apropia mai mult de coloana pofticioșilor de pește, i se păru că zărește o fată din șatră, pe Diamanta, fata lui Argint. Aceasta se învârtea în jurul unui șir de oameni, dorind, după toate aparențele, să dobândească un loc în rândul ce se îngroșa văzând cu ochii. El se apropie de mulțimea pestriță și
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
decenii, pentru care am suferit și m-am bucurat, copilului care am fost, care este și care va fi cel mai bun prieten al meu. MOTTO: „Ci tu pe-aici de ce te-mbii-n pierzare? De ce nu urci pe piscu-n zări durat, Ce-i pururi vechi izvor de desfătare? Acolo jos vei auzi cum crește Suspinul gloatei ce-n tumult pestriț A doua moarte hohotind cerșește. Și-ai să mai vezi pe cei ce-s mulțumiți Să ardă-n foc, căci
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
de duhuri care pururi plâng. Pornii atunci și eu pe urma lui. Mă pregăteam cărare lungă-a face Și-a-nfrânge mila, și-a răzbi durerea Pe care-acum din minte le-oi desface. Urcarăm sus și printr-un ochi rotund Zării la capul căii lungi și grele Podoaba bolții-n cer, și din străfund Ieșirăm iar către lumini și stele.” Dante - Infernul îcânturile I, II și XXXI) traducere de ETA BOERIU. PREAMBULUL UNUI RENEGAT Astăzi îmi revăd secvențial trecutul încătușat în
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
bârnețul lung de câțiva metri. O întâmplare hazlie mi-a rămas fixată în minte, când mergând pe ulița pustie împreună într-o seară, îmi zise să merg mai înainte că mă ajunge ea din urmă. Trăgând cu coada ochiului, am zărit cum bunica s-a apropiat de gard în poziție puțin aplecată și cu picioarele depărtate a efectuat o micțiune extrem de precisă la sol. Curând aveam să constat că nu era singura în parohie care uda colbul gros al ulițelor, nelipsit
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
la realitate, luând-o la fugă spre capătul opus al scărilor, căci eram buni de picior. Escamotați cu grijă, nu am fost descoperiți o bună bucată de vreme, dar am fost dați de gol de fesul purtat atunci de Doru, zărit de ochii profesorului de matematică, și acesta stătea foarte bine cu memoria vizuală. Această „abatere” se va adăuga la multe altele, care nu fuseseră uitate, precum părăsirea bruscă și neanunțată a „cantonamentului” de la munci agricole din Mitoc-Rădăuți, unde fusesem printre
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
accesul Înăuntru. După ce Îl mai privi insistent câteva clipe, doamna dădu mustrător din cap și dispăru. Se simțea aiurea. Hotărî să mai facă o ultimă Încercare și se Îndreptă spre o ușa mai Îndepărtată, dinspre capătul holului, pe care o zări Întredeschisă. Intră fără să mai bată. Vocea tunătoare a unui bărbat corpolent, lipsit de păr pe cap, care vorbea la telefon, Îl sperie pentru câteva clipe. Se pregătea să iasă, așteptând să fie dat din nou afară, când observă că
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
-l cunoscuseră vreodată. 42 Alte trei zile (file de jurnal) Auzi glasul celui drag! Iată-l vine, săltând peste coline, trecând din munte-n munte. Cântarea Cântărilor Prolog Pe Annabel am descoperit-o Între paginile unei cărți. Apoi, fugar, am zărit-o odată, Într-o mulțime de oameni, pe o stradă Îngustă, lăturalnică. Ultima oară, răzleț, Într-un film cu proletari. Făcea figurație la o revoltă În masă. Ziua Întâi Martombrie irepetabil. Mă pregătesc să plec În căutarea lui Annabel. Nu știu unde
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
un parfum greu. Arunc o privire afară. E un bătrân sub fereastra mea cu o flașnetă atârnată de gât. De când n-am mai văzut o flașneta!... Unde Dumnezeu mi-am rătăcit chibriturile? Sorb. O cafea nu tocmai reușită. Chiar amară. Zăresc printre vrafurile de cărți un mic album de familie, cu poze. E un album foarte vechi, cu copertele groase, maronii. Două fotografii se desprind din interior și-mi cad pe genunchi. Într-una dintre ele, Îngălbenită, pe care o prind
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
parchetului. Căldura sângelui Îmi șiroiește pe gât. Aud soneria. Chestia asta cu piciorul mă exasperează. O senzație de sete Îmi traversează ființa. Soneria sună ca turbată. Ar trebui să deschid. Privesc spre oglindă. Pentru o clipă mi se pare că zăresc clipirea unui ochi Întunecat. Impresia dispare. Tremur. Mi se face frig. Un frig cosmic, care-mi Îngheață totul pe dinăuntru. Dinții Îmi toacă metalic. Îmi vine să zbier, dar țipătul nu se poate Închega. Sunt Încordat ca un arc. Închid
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
se desprindeau) creștea cu repeziciune spre degete, Întunecându-le. Ar fi vrut să-și studieze fața, să și analizeze pielea de pe obraji, dar singura oglindă existentă fusese spartă mai demult, Într un acces de teamă amestecată cu furie, când Își zări În apele ei chipul osos și se Înspăimântă. Nu-l durea nimic, atâta doar că așteptarea ei i se păru fără sfârșit. Când nu citea, compunea muzică. Muzica Îl ridica și-l cobora lin, pe valuri armonioase, deschizându-i lumi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
iar mâinile, rășchirate, se bâțâiau zgomotos. Căutam avid un punct de sprijin. Creierii Îmi fierbeau, aveam palmele ude și Îmi simțeam sângele zvâcnind În globii ochilor. M-am ridicat cu greu, sprijinindu mă de rotunjimea chiuvetei. O secundă, mi-am zărit În oglindă, ca printr-o pânză fumurie, chipul. Mi s-a părut că, de fapt, era imaginea unui craniu găunos, cu orbitele adâncite. Aș fi vrut să ies imediat, dar ușa se blocase Într-o Înțepenire curioasă, nerăspunzând efortului meu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
treptele spre garsoniera mea. Deși nu am stat mult cu domnul Cantemir, piciorul Îmi amorțise și mă săgeta dureros, iar nările purtau În ele miros intens de lumânări și de mort. În semiobscuritatea holului de la parter, În dreptul ușii mele, am zărit o umbră, cineva care stătea ghemuit, cu mâinile Împreunate În jurul gleznelor și cu capul pe genunchi. Era Melanie. Când am ajuns În dreptul ei, am atins-o pe umăr. A tresărit speriată, ca și cum nu m-ar fi auzit coborând. Am intrat
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu statura un pic aplecată spre Înainte și cu mersul său ticăit, de om cuminte. Domnul Stratulat era și el un om singur (fusese inginer În construcții, dar se pensionase de câțiva ani, iar de când rămăsese fără soție, Îl puteai zări doar rareori, și-atunci fugar, cerându-și parcă scuze că există) Când am revenit În cameră, Melanie adormise deja, cu trupul dezgolit aproape În Întregime (așa cum Îi era obiceiul). Avea pe ea doar o pereche de chiloței roz, peste care
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
infinit, unic și desăvârșit. 119 Într-un târziu, cu sufletul apăsat, m-am Îndreptat șontâcăind spre bucătărie și, după ce mi-am desprins proteza, m-am Întins În patul meu improvizat. Inima Îmi zvâcnea cu putere. Pe fereastra Îngustă, dreptunghiulară, se zărea un colț de cer Îndepărtat, cu câteva stele clipind acolo tainic, ca niște ochi cercetători În noapte. Melanie s-a trezit mai devreme decât Îi era obiceiul, acuzând o migrenă În partea stângă a capului. I-am făcut o compresă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
să nu tergiverseze promisiunile până la calendele grecești. Erau aproape două luni de când Alex se întâlnea cu Olga în fiecare duminică, fie dimineață, fie după-amiază. Într-una din zile, aflându-se la sucursala CEC, când tocmai voia să iasă pe ușă, zări o domnișoară ce i se păru a fi cunoscută. Se apropie mai mult de ghișeu și recunoscu în persoana acesteia pe asistenta care nu-l învrednicise cu zâmbetul solicitat atunci când el se afla pe un pat de spital. Era chiar
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
în șantier, un tânăr spilcuit, cu mustăcioară, purtând o pălărioară de comis voiajor, cu o geantă diplomat cam jerpelită Într-o mână și cu o țigară În alta, se plimba agitat de colo până colo, negăsindu-și locul. Cum îl zări pe inginer, se apropie de acesta, salută și, pentru a se încredința că e cel pe care îl căuta, întrebă: - Dumneavoastră sunteți domnul inginer Georgescu? - În persoană! - Îmi puteți acorda câteva minute? - De ce nu, poftim în birou. Abia păși în
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
de plopii de la intrare și de lianele crescute după ușă. Când treceai toate se dădeau la o parte, tu le răspundeai cu un zâmbet, dar zâmbetul îți îngheța pe față la o bătaie de dincolo de ușă. Prin deschizătura îngustă se zărea silueta vecinei. Tu i-ai spus că nu ai timp, ea ți-a spus că urmează să moară. Crăpătura s-a mărit și ai putut vedea că vecina slăbise mult, albise și avea cearcăne maro în jurul ochilor. I-ai deschis
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
când în când se apleca să se ferească de păsările ce treceau printre frunze. Era deja întuneric și brațul său obosise. Mergea poticnindu se. Picioarele lui se afundau tot mai mult în noroiul de sub frunze. Prin rafalele de ploaie se zărea în depărtare o pată cenușie. Pentru câteva clipe își aținti privirea într-acolo, apoi începu să alerge. Îl dureau genunchii și gambele de la izbiturile cu arbuștii din calea sa. În timp ce alerga, pata murdară se mărea vizibil. Emoția îi bătea în
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
le puseră tot felul de întrebări. Treptat spațiul dintre ei se umplu de colegi bucuroși de revedere, povestind repede ce s a întâmplat în lipsa lor, zâmbindu-le cu afecțiune și înțelegere, mărind depărtarea dintre ei până când nu se mai putură zări. Se treziră apoi în rutina lor de dinainte, de parcă nimic nu se întâmplase. Degeaba s-au căutat mai târziu, a fost imposibil ca el să-i atingă obrazul sau încheietura mâinii sau ca ea să-i simtă respirația de undeva
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
de soare. Cei mai mulți dintre turiști au venit pe punte cu noaptea-n cap. Unii pretextau că s-au trezit mai devreme ca să vadă răsăritul soarelui, dar toți cunoșteau adevăratul motiv. Așteptau cuminți ca niște școlari, cu sufletul la gură, să zărească digurile. Pe măsură ce se apropiau, vedeau cum punctul de ieri-seară ajunsese atât de mare, încât putea fi orice. Acea pată imensă se oglindea acum în ochii lor, însă nu era un port, așa cum se așteptaseră, nici urmă de diguri sau de
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
face înainte și înapoi, apoi dintr-odată se oprește, ca și când ar vrea să accentueze o idee. Dacă vrei poți să-i privești chipul ca să vezi ce expresie îi stăpânește fața și să înțelegi ce gânduri îi trec prin minte. Îi zărești țigara în mâna cu care gesticulează, tăind aerul și umplând camera de norișori albaștri. Încă nu-ți dai seama despre ce ar putea vorbi, nimeni nu a scris nici un cuvânt, așa că nu ai cum să i auzi vocea. Până ai
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Și vom fi mamă, ai!? Ina păru a nu da importanța cuvenită la ceea ce Olga considera a fi o glumă. - Mi-e așa de teamă Olga, mor, nu mai pot... au și început durerile. Aruncând ochii peste câteva paturi, Olga zări chipul frumos al unei țigănci care se zvârcolea ca un șarpe pe un nisip fierbinte din deșert. - Dacă duduia n-o să moară, eu mor sigur, domnișoară asistentă. - N-ai să mori! Ai să aduci pe lume un copil frumos cu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Victor nu mai merge alături de ea, că între ei distanța se mărește cu fiece zi care trece. Avea strania percepție că soțul ei se depărtase atât de mult de familie, de tot ce însemna casa lor, încât abia îl mai zărea învăluit într-o ceață nebuloasă prin care nici gândurile și nici chipurile nu pot fi deslușite. Nu mai era Victor, omul acela pentru care ea investise credință, dragoste, fidelitate. Vrând, nevrând, Olgăi îi veni în minte o înțelepciune populară, ce
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]