1,209 matches
-
care ia act, pe măsură ce parcurg poemul, de procesul genezei sale"114. " Am degete care tremură/ Și gura uscată de spaimă/ Mereu mi se pare că mă strigă cineva/ Și tresar,/ Nu știu ce să fac cu mâinile. Am febră/ Și respirând numai/ Zvâcnesc de durere/ Numai ochii ochii da, recunosc -/ Sunt asemenea cu ai statuilor,/ Albi,/ Cu pupilele întoarse înăuntru". (Ochii statuilor) Mai presus de orice, somnul și visul devin, la Ana Blandiana, spații interioare, de refugiu, în care ea pare să se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
anulării propriei existențe: "Agripina începu să șovăiască, asemenea vitei lovite între coarne". Halucinațiile auditive anterioare se metamorfozează vizual, în tonuri de roșu profund. Somatic, femeia este proiectată, implacabil, în haosul disperării, ceea ce îi alterează capacitatea de reflecție lucidă: "Copacii dimprejur zvâcneau și începeau să se facă roșii. O sete groaznică îi frigea gâtlejul și măruntaiele. S-ar fi trântit întreagă în omătul ce fierbea la nodurile Iablanicioarei și-ar fi secat șuvoiul dintr-o sorbire, dar mai avea atâta minte să
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
moment dat ne părăsim...” Al treilea volum, Douăsprezece cântece înaintea nașterii înnobilează triada, precum o „cină de taină” a unei proiecții ambițioase, în douăsprezece „cântece” întru triumful seminței de foc ce va să fie în confruntarea cu sinele. Douăsprezece trepte zvâcnind întru luciditate. Odiseea unei evoluții întru slobozenie, întru lumină, precum o „fructificare” „în numele zborului” (Nichita Stănescu). Din prolog reiese accepția eului de-a se confrunta cu viața care nu este altăceva decât o aventură înflorind și înfruntând moartea cea liberatoare
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
dintr-o dată, lungindu-se peste măsură și subțiindu-se, i se lipi de piele încolăcindu-i-se în jurul corpului. În același timp, o durere nemaipomenită, care nu se poate asemăna cu nici o alta, punea stăpînire pe Gilliat făcînd să-i zvîcnească mușchii încordați. El simțea pătrunzîndu-i în carne o sumedenie de corpuri rotunde, îngrozitoare. I se părea că un număr nesfîrșit de buze, lipite de pielea lui, căutau să-i sugă sîngele. [3] O a treia curea undui afară din stînci
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Spaima cînd ajunse la paroxism îți ia graiul. Gilliat nu scotea un țipăt. Era destulă lumină ca să poată vedea formele acelea respingătoare care i se lipiseră de trup. O a patra panglică, mișcîndu-se de data asta cu iuțeala unei săgeți, zvîcni încolăcindu-se în jurul pîntecului. Cu neputință de tăiat sau de smuls curelele acelea vîscoase, care se lipiseră de corpul lui Gilliat prin nenumărate puncte de contact. Fiecare dintre aceste puncte era un focar de durere stranie și îngrozitoare. Era ceea ce
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
-i ceară, își scoase țâța doldora de lapte și-i băgă sfârcul în gură. Zâmbind, copilul începu să sugă cu seriozitate, în timp ce ochișorii lui se topeau în ochii mari și negri ai țigăncii. Ea îl privea concentrat și buzele îi zvâcneau din când în când ca și cum ar fi rostit ceva. Dar nu se auzea nimic decât vorba de afară, nechezatul cailor, țipetele celor de dincolo de poartă, strigăte și vaiete îndepărtate. Simțea Zamfira că micuțul pe care îl ridicase ea, căci se
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și de păr, îl scoaseră în drumul mare. Acolo, cu lovituri de iatagan îl hăcuiră până când din trupul ce se zbătea se scurse tot sângele. Din cerdacul înalt, Stanca, albă ca varul, privea sprijinindu-se de bătrânul Preda. Când trupul zvâcni pentru ultima oară, din gâtul uscat al tatălui străbătu un răcnet prelung. Hoarda dezlănțuită se repezi spre cerdac. Jupâneasa Stanca, mută, se trase cu spatele în casă, trântind ușa de stejar, iar pe cerdac boierul Preda și Tudora, ținând în
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
dacă ne dă două pungi cu galbeni înnumărați... Dacă ne dai pruncul, care-i finul măriei sale vodă, te lăsăm și pe dumneata în pace, he, he, jupânică..., râse un alt zdrahon din mulțime. Pungile vi le dăm, dar coconul, nu! zvâcni Tudora spre ușa casei. Doi seimeni îi tăiară calea și un al treilea îi smulse copilul din brațe și o îmbrânci spre boier Preda. Ticălosul luă băiețelul de picioare și, ținându-l cu capul în jos, îl izbi cu toată
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
acu’ să-l ierte caii, că a întrecut măsura. — Dumneata, spătare, ne-ai scris că maica are gânduri bune de dragoste față de noi toți, spuse vodă malițios. O liniște apăsătoare domină încăperea. Fiecare din cei de față își auzea sângele zvâcnind. Mihai îl privea tăcut pe Șerban. Nici un cuvânt. Doar privirea rece ca gheața. Vodă lăsă privirea în jos când glasul obosit, tremurat și slab al doamnei Ilinca începu să le pătrundă în suflete. Așa e, măria ta, m-am întors
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Doamnă, măria ta, beizadelele și doftorul, urmați-mă. O să cinați mai târziu. Ajuns în odaia lui, vodă ceru apă rece de băut și începu să se vaite: Nu știu ce am, doftore, simt cum îmi ard ochii în cap și cum îmi zvâcnesc tâmplele. În același timp mi se întâmplă ceva nemaiauzit: e ca și cum pielea feții ar fi rămas prea mică și mă strânge. Doamna îl privi grijulie și se apropie cu gând să pună mâna pe fața soțului. Pylarino, prudent, o reținu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
trei alături, domnul, imbrohorul și prințul Ștefan. Au pornit în galop, încălcând recomandările țipate ale lui Pylarino. Soarele ardea neobișnuit de tare. Voievodul, domolind galopul, le-a strigat însoțitorilor: — O să plouă! Și-a înfipt pintenii în burta armăsarului care a zvâcnit în galop. Se aplecase și se lipise de cal, sfidându-și vârsta și boala prin care trecuse. Au galopat doar câteva minute. În fața lor, peste verdele crud al luncii apăru o cruce mare din piatră albă. În dreptul ei, vodă opri
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pentru doi cai. Într-un ceas sunt aci gata de plecare, să fie totul pregătit, mai adăugă banul Știrbei ieșind pe ușă. Rămași singuri Cantacuzinii între ei, o stânjeneală grea îi făcea pe fiecare dintre cei patru să-și audă zvâcnind sângele. Spătarul fu primul care nu mai suportă și rupse tăcerea: — Ar fi bine ca ospățul din sala mare să se sfârșească, cred că măria ta ar trebui să te duci acolo; cât despre mine, înțeleg că astăzi nu mai
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
astralul superior infinit până au ajuns la sferele divine translucide. Ființe se perindau în încântătoare unde diafane, dar dintr-o dată a fost cuprins de întunecimi înspăimântătoare. A fost cufundat în haos, cu muget lugubru de sinistre arătări. Dar cu putere zvâcni din adâncimi, spre sferele divine translucide, unde văzu lumina vie creiatoare. Din sfera lui Osiris îi apăru în toată splendoarea lui, în orbitoarea lui lumină. Osiris îi vorbi și fiecare cuvânt apărea înscris în spațiu cu litere de foc, pe
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
ale locului. Călăreți ilari se avântă în calvacadă, spărgând liniștea stihiei cu sgomote tunătoare. Ogarii latră, fug și sar sprințari, iar gonacii în ițari albi fac ziduri strângătoare în jurul vânatului. Prințesa Margareta Mușat întemeietoarea dinastiei mușatine, plecată-n șaua grea, zvâcnește înainte ca o nălucă albă. În ceasul bun lipsit de piază rea, urmată de curtenii în alai, apucă și întinde săgeata cu ascuțiș de andrea în arc, și în zbor sbârnâitor o lasă să se ducă. Se umple de zvon
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
ești? Ucebe, a silabisit el cu dispreț, apucîndu-l cu o smucitură pe Diaconescu de braț, care avea într-adevăr pe mânecă o banderolă U.C.B., ieși imediat afară din hol, nu primim aici pe toți măturătorii de stradă. Diaconescu a zvâcnit din umeri cu același dispreț pentru individul din fața lui: - Sunt absolvent al Școlii normale, și nu vă permit... Dar cel care nu putea permite era celălalt, instalat într-o clădire în care era stăpân și a chemat portarul să ne
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Trask emitea aceleași fascicule luminoase. Îl cuprinse panica. Ceea ce tortura nu reușise să-l afecteze mintal fu realizat de fâșia de lumină care se zbătea în salturi spasmodice. Sub privirea lui, plină de groază și fascinație, se ondula convulsiv și zvâcnea înainte, apropiindu-se de el din ce în ce mai mult. Distanța inițială fusese de opt metri, dar parcurse jumătate din distanță în mai puțin de două minute. După ce își reveni din primul șoc, Marin strigă după ajutor. Chemarea lui se transformă în țipăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
vlagă cu fierbințeala ce-i cuprinsese trupul. Se târî apoi până la pat, urmată curând de Marcel, și stinse lumina fără să-l mai întrebe. Camera era înghețată. Janine simțea cum o năpădește frigul, pe măsură ce febra urca. Respira'greu, sângele îi zvâcnea în vine, dar nu izbutea să se încălzească; o teamă neștiută creștea în ea. Se răsucea pe toate părțile în patul vechi de fier care trosnea sub greutatea ei. Nu, nu voia să se îmbolnăvească. Bărbatul ei dormea și trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de lumină. Nimic, nimic, cât vezi cu ochii în zare, în fața mea, acolo unde podișul se pierde într-un cerc de culori suave. Îndărătul meu drumul urcă până la duna după care se ascunde orașul Taghasa, al cărui nume de fier zvâcnește sub țeastă de atâția ani. Cel dintâi mi-a vorbit despre el bătrânul preot pe jumătate orb, venit să petreacă ultimele zile la mănăstire, dar de ce spun cel dintâi, singurul, ar trebui să spun, iar pe mine, în timp ce-l ascultam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
atunci când vrăjitorul a deschis ușa ce dădea către încăperea din fund. Apoi vrăjitorul a ieșit fără să se uite la mine, zăpușeala creștea, iar eu rămâneam nemișcat sub ochii zeului care mă privea pe deasupra acelui trup încremenit, dar cu mușchii zvâcnind ușor, și când m-am apropiat de ea, fața de idol a femeii a rămas neclintită. Numai ochii i s-au mărit privindu-mă țintă, picioarele mele le atingeau pe ale ei, căldura s-a pornit dintr-o dată să urle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
înalțe un abur cald. Și în această ceață ușoară, Daru, cu inima strânsă, îl descoperi pe arab, care înainta încet pe drumul închisorii. Puțin mai târziu, stând în fața ferestrei din sala de clasă, învățătorul privea, fără să vadă, lumina proaspătă zvâcnind din înaltul cerului pe toată întinderea podișului. În spatele lui, pe tablă, între meandrele fluviilor Franței, se așterneau, scrise cu creta de o mână stângace, cuvintele pe care le citise puțin mai înainte: - L-ai predat pe fratele nostru. Vei plăti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lor. Frunza de viță, o pun într-un ierbar și licuricii i-așez în calea astrelor. Ciocârlia a părăsit câmpia. Doar greierii vioi mai cântă sub fereastră imnul verii. Se cheamă: „aleluia” și-n spatele decorului, rămân sihastră. Deși-mi zvâcnesc clipele cu doruri, iubitule, mă dăruiesc ofrandă, toamnei. Pe ea să o rogi de câteva zboruri în doi. Frunzărind speranțele de pe alei. Retrospecțiune Ruinele îmi dau senzația de rece; miroase a carne moartă ca după un război. liniștea sinistră coboară
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
Îi văd părul smolit răsfirându-se, lucios, peste umerii fragili. Tenul alb, extrem de alb. În jurul ochilor se adâncesc cearcăne : solzi albaștri, vineții. Mâinile prea lungi și subțiri, mijlocul strâns într-un cordon lat de piele albă. Picioarele prelungi și nervoase, zvâcnind mărunt... O privesc, mă privește. Nu ne vorbim. Nici cu doamna cu ochelari fumurii nu vorbise. O sărutase doar, se sărutaseră, atât. Fără vreun cuvânt. Un fel de cod, parcă... a nu se risipi între străini, în spectacolul conversației curente
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Hariga n-ar găsi printre ei nici unul care să-i semene, ar trebui imaginat. Un bărbat, să zicem, brun, cu chipul alb delicat și cu brațe puternice. Mai curând scund, cu o privire vie și mioapă și umerii drepți, ciolănoși. Zvâcnind ca un arc sau încremenind multă vreme, pustiit, cu ochii goi. Neglijent, zdrențăros. Vocabular pitoresc și maniere probabil distinse. Și surpriza unui glas de copil răgușit... S-ar afla, probabil, prin cărți, dacă nu chiar și printre cele vechi pe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
personalul închisorii. Întrebări : despre familie, anii de liceu, de institut, colegi, prieteni, frați, mătuși, bunică. Nota într-un carnețel mic, cu coperți din piele albă, așezat pe genunchi. Stiloul subțire și scurt, ca o bijuterie, alerga deasupra genunchiului alb, care zvâcnea. Apoi, apăru medicul. Femeia dirija operațiile care trebuiau făcute : cântărire, măsurare, reflexe, teste psihice. Medicul părea mai curând un psihiatru, interesat de starea nervoasă a pacientei, capacitatea ei de a se controla și a decide, uzura care se produsese în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
acestea două. Tresărise, uluită. Voce deloc comună. Nu era vocea omului văzut până atunci. Mototolul ăsta obosit, transpirat de pachetele prea multe și grele pentru dânsul, îmbrăcat ca un magazioner ? N-avea putere să se miște din loc. Tâmplele îi zvâcneau sub o sudoare rece. Își simți palmele jilave, spatele înghețat și umed. Părea o glumă idioată ceea ce încerca, tocmai acum, cu câteva minute înainte de apariția dihaniei, acest servitor cu familie numeroasă, funcționar mărunt, ajutor de contabil, negustoraș de pânzeturi sau
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]