11,393 matches
-
ei [Palestinei] drept căminul lui național...” Comitetul Palestinei organizat de Foreign Office a recomandat să se omită termenul „pretenție”. Aliații subliniaseră deja legătura istorică a evreilor cu Palestina în cadrul Tratatului de la Sèvres, dar nu recunoșteau acestora niciun drept legal. Opinia Aliaților era aceea că orice urma să se facă pentru poporul evreu, avea să fie bazat pe motive sentimentale. Mai mult chiar, exista părerea că era necesar doar să li se permită evreilor să emigreze în Palestina, nu și transformarea întregii
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
vechiului sistem al milleturilor otomane. Recunoașterea oficială a fost extinsă la 11 comunități religioase, care nu includea însă comunitățile creștin-protestante și iudaiste-neortodoxe. Conferința de la San Remo a atribuit mandatul Palestinei Regatului Unit prin articolul 22 al Convenției Societății Națiunilor Unite. Aliații au decis de asemenea ca Regatul Unit să fie responsabil pentru punerea în practică a Declarației Balfour din 1917. În iunie 1922, Liga Națiunilor a aprobat termenii mandatului, stipulând că acesta nu va intra în vigoare decât după rezolvarea disputei
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
serie de atacuri armate împotriva autorităților britanice din Palestina. În schimb, Agenția Evreiască, care reprezenta principalul curent al sionismului, mai spera încă să convingă Regatul Unit să permită reluarea emigrației evreiești în condițiile de dinainte de 1939 și a cooperat cu Aliații în timpul celui celui de-al Doilea Război Mondial. Britanicii și americanii au încercat prin înființarea în 1946 a Comitetului anglo-american de anchetă să găsească o soluție problemei emigrației evreiești în Palestina. Comitetul a raportat în aprilie că membrii ei au
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
o superputere, iar Turcia nu avea deloc capacitatea să lupte cu vecinul ei. La sfârșitul toamnei anului 1945, sovieticii concentraseră trupe în Caucaz în vederea unui potențiale invazii în Turcia. Cererile sovietice, care țineau cont de doleanțele armenilor, au fost prezentate Aliaților. Premierul britanic Winston Churchill s-a opus unor asemenea pretenții teritoriale, în vreme ce președintele american Harry S. Truman a considerat că această problemă trebuie rezolvată fără implicarea altor părți. În timpul crizei, URSS a cerut de asemenea Turciei să permită amplasarea unei
Tratatul de la Kars () [Corola-website/Science/321227_a_322556]
-
Copilăria timpurie a prințesei a fost profund marcată de Primul Război Mondial și de atitudinea amenințătoare a guvernelor Antantei față de părinții ei. Regina Sofia era sora kaiserului Wilhelm al II-lea al Germaniei iar regele Greciei a fost acuzat de aliații săi că politica lui era germanofilă. La 14 iulie 1916 un incediu a izbucnit la Palatul regal Tatoi în timp ce Ecaterina și familia sa se aflau acolo. Câteva luni mai târziu, la 1 decembrie 1916, după o încăierare între rezerviștii greci
Prințesa Ecaterina a Greciei și Danemarcei () [Corola-website/Science/321213_a_322542]
-
care să aducă 7.000 de infanteriști și echipamentul necesar acestora la Guadalcanal pentru a încerca încă o dată să ocupe aerodromul. Câtorva nave japoneze de război li s-a ordonat să bombardeze aerodromul Henderson cu scopul de a distruge avioanele aliaților care reprezentau o amenințare pentru convoi. Aflând despre efortul japonezilor de a-și întări poziția, armata Statelor Unite a lansat atacuri aeriene și de pe mare pentru a apăra aeroportul și pentru a împiedica infanteria japoneză să debarce la Guadalcanal. În bătălia
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
și au împiedicat astfel infanteria japoneză să debarce, împreună cu echipamentul, la Guadalcanal. Așadar, bătălia a zădărnicit încercarea Japoniei de a scoate forțele aliate din poziția deținută la Guadalcanal și Tulagi, ceea ce a însemnat o victorie strategică a Statelor Unite și a aliaților acestora, care a dus la întoarcerea rezultatului Campaniei din Guadalcanal în favoarea acestora. Campania din Guadalcanal, care a durat șase luni, a început pe 7 august 1942, când aliații, în primul rând armata americană, au debarcat pe Insula Guadalcanal, Insula Tulagi
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
și Tulagi, ceea ce a însemnat o victorie strategică a Statelor Unite și a aliaților acestora, care a dus la întoarcerea rezultatului Campaniei din Guadalcanal în favoarea acestora. Campania din Guadalcanal, care a durat șase luni, a început pe 7 august 1942, când aliații, în primul rând armata americană, au debarcat pe Insula Guadalcanal, Insula Tulagi, în Insulele Florida și în Insulele Solomon. La acel moment zona era colonie britanică. Debarcările au avut ca scop împiedicarea japonezilor în folosirea insulelor ca baze din care să
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
echipamentele și proviziile infanteriei, care constau în artilerie grea, vehicule, muniție și alimente, nu a putut fi cărată la Guadalcanal împreună cu soldații. Navele de război rapide au făcut drumul până la Guadalcanal și înapoi la bazele japoneze în tot cursul campaniei. Aliații au denumit „Expresul de Tokyo” (Tokyo Express) această activitate de transport. Japonezii au numit-o „Transportul de șobolani”. Prima încercare a japonezilor de a recuceri Henderson Field a eșuat pe 21 august când o unitate compusă din 917 de soldați
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
a fost readusă la nivelul de dinainte de bombardament. Următoarea încercare a japonezilor de a ocupa insula cu noile trupe a avut loc în perioada 20-26 octombrie. În Bătălia pentru Handerson Field japonezii au fost înfrânți, dar cu pierderi mari din partea aliaților. În același timp, amiralul Isoroku Yamamoto, comandantul Flotei Combinate japoneze, a învins forțele navale ale SUA în Bătălia din Insulele Santa Cruz, îndepărtându-le din zonă. Totuși, portavioanele japoneze au fost nevoite să se retragă, din cauza pierderii avioanelor și a
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
mai dimensiuni și lente să ajungă la Guadalcanal și să își descarce încărcăturile în cursul zilei următoare. Recent promovatul vice-amiral Hiroaki Abe comanda flota de nave de pe cuirasatul "Hiei". Din cauza permanentei amenințări reprezentate de avioanele și navele de război japoneze, aliaților le-a fost greu să își aprovizioneze forțele din Insula Guadalcanal, care se aflau adesea sub atacurile conduse de japonezi de pe uscat și de pe mare. La începutul lunii noiembrie 1942, serviciile de informații ale aliaților au aflat că japonezii se
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
și navele de război japoneze, aliaților le-a fost greu să își aprovizioneze forțele din Insula Guadalcanal, care se aflau adesea sub atacurile conduse de japonezi de pe uscat și de pe mare. La începutul lunii noiembrie 1942, serviciile de informații ale aliaților au aflat că japonezii se pregăteau din nou să atace Henderson Field. Astfel, pe 11 noiembrie, Statele Unite au trimis la Guadalcanal "Task Force 67", un convoi de mari dimensiuni cu întăriri și provizii, împărțit în două grupe, comandat de contraamiralul
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
Savo, situată la nord de Guadalcanal. Această zonă va fi denumită "Ironbottom Sound" ("fund de mare din fier") din cauza numărului de bătălii și de confruntări. Avioanele de recunoaștere americane au observat că navele japoneze se apropie și au alertat comandamentul aliaților. Astfel avertizat, Turner a desprins toate navele de război care puteau fi folosite pentru a proteja trupele de pe insulă de atacul japonez așteptat atât de pe mare, cât și de pe uscat. Turner a ordonat navelor de aprovizionare care se aflau la
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
de înlocuire a soldaților nu erau suficiente penru a susține armata de pe insulă, care, până pe 7 decembrie, a pierdut zilnic câte 50 de soldați din cauza malnutriției, a bolilor și a rănilor cauzate de atacurile aeriene și de pe uscat executate de aliați. Pe 12 decembrie 1942, Marina Imperială Japoneză a propus abandonarea Insulei Guadalcanal. În ciuda opoziției inițiale manifestate de șefii Armatei Imperiale Japoneze, care încă sperau că mai pot recuceri insula, Statul Major General, cu aprobarea Împăratului Japoniei, a fost de acord
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
insula. Marina Statelor Unite ale Americii a fost capabilă să aprovizioneze armata din Guadalcanal, inclusiv cu două divizii cu forțe proaspete, până la sfârșitul lunii decembrie 1942. Eșecul în neutralizarea aerodromului Henderson Field a afectat efortul Japoniei de a se opune cuceririi insulei de către aliați. Ultima rezistență a Japoniei în Campania din Guadalcanal a luat sfârșit pe 9 februarie 1943 când soldații care au supraviețuit pe insulă au fost evacuați în cadrul Operațiunii KE. Pe baza succeselor împotriva Japoniei, inclusiv cel din Guadalcanal, aliații au putut
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
insulei de către aliați. Ultima rezistență a Japoniei în Campania din Guadalcanal a luat sfârșit pe 9 februarie 1943 când soldații care au supraviețuit pe insulă au fost evacuați în cadrul Operațiunii KE. Pe baza succeselor împotriva Japoniei, inclusiv cel din Guadalcanal, aliații au putut continua lupta care a dus la în cele din urmă la înfrângerea Japoniei și la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Președintele Franklin Roosevelt a comentat astfel rezultatul bătăliei: „S-ar părea că a fost atins în
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
a fost un conflict între forțele Partidului Comunist din Kampuchia (denumit și Khmerii Roșii) și aliații lor din Republica Democrată Vietnam (Vietnamul de Nord) și Viet Cong împotriva forțelor guvernamentale din Cambodgia (după octombrie 1970, Republica Khmerilor), susținută de Statele Unite și de Republica Vietnam (Vietnamul de Sud). Luptele au fost exacerbate de influența și acțiunile aliaților
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]
-
aliații lor din Republica Democrată Vietnam (Vietnamul de Nord) și Viet Cong împotriva forțelor guvernamentale din Cambodgia (după octombrie 1970, Republica Khmerilor), susținută de Statele Unite și de Republica Vietnam (Vietnamul de Sud). Luptele au fost exacerbate de influența și acțiunile aliaților din cele două părți în conflict. Armata Populară a Vietnamului (Armata Nord-Vietnameză) s-a implicat pentru a-și apăra zonele de bază și sanctuarele din estul Cambodgiei, fără de care ar fi fost în dificultate în războiul său împotriva Vietnamului de
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]
-
de bază și sanctuarele din estul Cambodgiei, fără de care ar fi fost în dificultate în războiul său împotriva Vietnamului de Sud. SUA avea motifvația necesității de a câștiga timp pentru a se retrage din Asia de Sud-Est și de a-și proteja aliatul, regimul sud-vietnamez. Forțele americane și cele sud- și nord-vietnameze au participat direct la lupte în diferite momente de timp. Guvernul central a fost ajutat în principal de bombardamentele americane masive și prin ajutoare financiare. După cinci ani de lupte dure
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]
-
locuite de Khmer Loeu, un popor primitiv ostil atât khmerilor din zonele joase cât și guvernului central. Pentru Khmerii Roșii, care nu erau susținuți nici de nord-vietnamezi, a fost o perioadă de regrupare, organizare și pregătire. Hanoiul și-a ignorat aliații susținuți de chinezi, iar indiferența „tovarășilor frățești” față de insurgența dintre 1967 și 1969 aveau să lase urme de neșters asupra conducerii khmerilor roșii. La 17 ianuarie 1968, Khmerii Roșii au lansat prima ofensivă. Ea era îndreptată mai mult spre scopul
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]
-
Pentru Khmerii Roșii, a fost un mijloc de a-și mări atracția față de mișcarea lor. Țăranii, motivați de loialitatea față de monarhie, s-au raliat treptat cauzei FUNK. Farmecul personal al lui Sihanouk, comportamentul mai onest al trupelor comuniste și bombardamentele aliaților au facilitat recrutarea. Misiunea a fost și mai ușoară pentru comuniști după 9 octombrie 1970, când Lon Nol a abolit monarhia ușor federalistă și a proclamat un stat centralizat denumit Republica Khmerilor. Lon Nol nu a aruncat Cambodgia în război
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]
-
cantități și mai mari de materiale fuseseră mutate mai în profunzimea zonelor rurale ale țării. Conform generalului republican Sak Sutsakhan, retragerea forțelor americane, după o campanie de doar 30 de zile, a creat „un vid atât de mare de partea aliaților încât nici armata cambodgiană și nici cea sud-vietnameză nu au reușit să-l umple.” În ziua lansării incursiunii, nord-vietnamezii au reacționat lansând o ofensivă (campania "X") împotriva forțelor FANK pentru a proteja și extinde zonele de bază și sistemul logistic
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]
-
Pot și Son Sen, care erau de părere că „Cambodgia trebuie să treacă printr-o revoluție socială totală și că tot ce fusese înainte era anatemă și trebuie distrus.” Ascuns de ochii lumii era antagonismul crescând între Khmerii Roșii și aliații lor nord-vietnamezi. Conducerea radicală a partidului nu a scăpat niciodată de suspiciunea că Hanoiul s-ar pregăti să formeze o federație indochineză cu Vietnamul de Nord în centrul ei. Khmerii Roșii erau legați ideologic de chinezi, în timp ce principalul susținător al
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]
-
era determinat să susțină pretențiile ereditare ale nepoatei sale, fiica lui Cristian al II-lea, la regatele scandinave. Războiul a fost declarat împotriva lui Carol al V-lea în 1542 și cu toate că prinții protestanți germani s-au dovedit a fi aliați necredincioși, închiderea transportului olandez s-a dovedit a fi o armă eficace în mâna regelui Cristian, astfel încât Olanda l-a determinat pe Carol să facă pace cu Danemarca în Speyer, pe 23 mai 1544. Politica externă de mai târziu a
Christian al III-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/321257_a_322586]
-
regiuni din districtele Erevan și districtele Akhaltsikhe și Akhalkalaki ale provinciei Tiflis. Practic însă, guvernul de la Kars a putut să controleze doar regiunile Kars și Ardahan. Acest guvern a existat în paralel cu guvernul impus de Regatul Unit în timpul intervenției Aliaților în Transcaucazia. Regimul lui Pirioghlu a fost aboliti de Înaltul comisar britanic, amiralul Somerset Arthur Gough-Calthorpe. Ca urmare, Armenia a putut cere să incorporeze acest teritoriu. Ardahanul a fost ocupat de trupele georgiene. Luptele au început în iunie 1920, în
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]