9,602 matches
-
2.6) este cea care conferă noii Învățături, Înrădăcinate În moștenirea indo-iraniană, o evidentă valoare etică, influențând inevitabil și sfera liturgică, prin afirmarea unui ritual conceput ca actualizare a escatologiei individuale și colective (cf., mai jos, subcapitolul 2.8). Apariția inovației reprezentate de G³th³ nu numai că nu poate fi obscurată de comparația indo-iraniană, ci, din contră, este pusă de această Într-o lumină nouă, cu condiția să nu se ia În considerație doar analogiile gathico-vedice (poate Într-o perspectivă care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sau mai mic de moralitate, mai mult sau mai puțin potrivită cu Învățătura lui Zoroastruxe "Zoroastru". Astfel, alături de entități noi, unele chiar importante, cum ar fi Sraoșaxe "Sraoșa" „obediență” (În limba pahlavi, Sr½șxe "Sro>ș"), care par să constituie adevărate inovații ale noii religii - În cazul specific al unui stăpân al rugăciunii, protector Împotriva răului, a impurității și a morții, judecător al inimilor În lumea de „dincolo” (cf. Kreyenbroek, 1985) - ocupă o poziție bine reliefată În panteonul compozit zoroastrian și divinități
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religioasă. Peste o realitate socială, destul de compozită etnic și cultural, cum a fost cea a statului iranian sub Arsacizi, se suprapune, datorită exigențelor politice și unor forțe sociale, o propagandă religioasă care realizează o restaurare a valorilor tradiționale și promovează inovații incisive (Gnoli, 1989a, pp. 164, 174, 183). Dacă imperiul part a fost marcat de tendințe sincretice, eclectice și universaliste, favorizate atât de elenism, cât și de răspândirea diverselor religii și mișcări filozofico-religioase - creștinism, iudaism, budism și diferite tipuri de gnoză
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
persan, J³m³sp Vilayatș, venit În India În 1720, a observat decalajul de o lună Între calendarul pars și cel folosit În Iran. Astfel a apărut secta Qadmi, „Vechi”, care a adoptat calendarul iranian, iar cei care s-au opus acestei inovații au fost numiți Șenșai (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 372, Boyce, 1979, pp. 189 sq.). Disputa dintre reformiști și conservatori s-a concentrat În jurul diferitelor aspecte ale religiei, teologiei, practicilor funerare și cultului morților, precum și ale practicilor și regulilor privind purificarea. Cei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
originea În ea și prin demonstrarea neîntâmplătoarei lor universități. Din punct de vedere tehnic, această procedură comparativă nu diferă substanțial de cea prin care lingvistul istoric reconstruiește elemente ale limbii indo-europene (se va vorbi deci despre Împrumuturi, elemente de substrat, inovații paralele etc.); diferă totuși prin faptul că elementele comparate sunt reprezentate de texte sau de conținuturi intelectuale, independente de forma lingvistică În care s-au conservat. Georges Dumézil are marele merit de a fi individualizat și descris Într-un apreciabil
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a unei tradiții religioase comune sau ca elemente Împrumutate de slavi din alte culturi. O serie de cercetări aprofundate, care pornesc de la Meillet (1926) și merg până la Benveniste (1967) și Jakobson (1970), au pus În evidență o strânsă legătură În privința inovațiilor cu lexicul religios iranian; vom cita situațiile cele mai clare luând, de aici Înainte, rusa ca unic exponent al slavei și omițând celelalte limbi slave: 1) slava și iraniana au eliminat numele indo-european al cerului (ca obiect al cultului: *dy
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
adevăr, trecerea acestui termen de la semnificația de „zeu” la cea de „demon” nu Își are justificarea În cultura slavă, ci În cea iraniană, unde reforma religioasă a lui Zoroastruxe "Zoroastru" a redus vechile divinități indo-iraniene la statutul de demoni. Așadar, inovațiile s-au născut În Iran și, de aici, au trecut În lumea slavă (Georgiev, 1967). O confirmare ulterioară a influenței iraniene asupra culturii slave este dată de termenul rus mogyla, „mormânt, tumul”, despre care se consideră că este foarte probabil
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
că, În ceea ce privește tocmai structurile, religia germanică antică se configurează esențialmente În continuarea religiei indo-europene, despre care am vorbit În capitolul dedicat acesteia În volumul de față1. Din acest punct de vedere Însuși numele de „zeu” este relevant nu numai ca inovație structurală, ci poate ca indiciu al unor evenimente preistorice. Este vorba despre *guda-, atestat În toate limbile germanice și numai În acestea (engleză god, germană Gott etc.). Etimologia sa este considerată cel mai adesea „incertă” (cf. Lehmann, 1986, p. 165
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
explicație pentru faptul că acest nume, de obicei masculin, este neutru În gotică și În limba nordică veche, atunci când este folosit cu referire la o divinitate păgână. Această situație ne dă dreptul să ne gândim că genul masculin reprezintă o inovație determinată de legarea sa de Dumnezeul creștin, care nu poate fi conceput altfel decât ca „om adevărat”; Însă, la origine, termenul nu desemna probabil o persoană, ci mai curând un obiect. Astfel, Își găsește legitimitate o altă etimologie, acceptată, printre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
iar mai apoi se amestecă cu ei. Această teză (care, de altfel, nu a avut argumente puternice În favoarea ei) trebuie Înlocuită astăzi cu propunerea făcută de Dumézil (1959) În ceea ce privește problema religiei germanice. Aceasta continuă structurile religiei indo-europene, chiar dacă aduce unele inovații importante, datorate vieții sociale și experienței istorice a germanilor. În privința războiului dintre Aesir și Vanir, trebuie să menționăm că prezintă analogii clare cu un episod din istoria mitică romană, războiul Între romani și sabini (Dumézil, 1983). În ambele situații, cauza
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
265 3. De la minoici la micenieni 266 1. Civilizația miceniană 266 2. Caracterul sectorial al zeilor micenieni 268 3. Secolele Întunecate și moștenirea transmisă 271 Bibliografie 272 Religia greacă (Paolo Scarpi) 275 1. Vârsta arhaică 275 1. Persistențe miceniene și inovații 275 2. Hesiod și influențele orientale 280 3. Forme divine și ordine cosmică 281 4. Formele mitului și „vremea dinainte” 288 2. Epoca Polisului 290 1. Critica mitului și nașterea logosului 290 2. Autonomia și unitatea religioasă a cetăților 292
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
3. Cultul imaginilor 371 4. Sacrificiul 374 4. Istoria intelectuală a religiei romane 379 1. Mit („fabula”), literatură, artă 379 2. Teologia filozofilor 383 Abrevieri 390 Bibliografie 390 Religiile lumii eleniste (Giulia Sfameni Gasparro) 395 1. Coordonatele problemei: tradiție și inovații 395 1. Cadrul istoric 395 2. Elenismul: caractere generale și linii de orientare 396 3. Cosmopolitism și individualism 398 4. Religii etnico-naționale și cosmopolite: o tipologie istorico-religioasă 400 2. Grecii Între Orient și Occident: continuitate și noi experiențe religioase 403
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Zoroastru (Gherardo Gnoli) 441 1. Iranul antic 441 1. Probleme de interpretare 441 2. Comparația indo-iraniană 447 2. Zoroastru și mesajul său 455 1. Zoroastru și G³th³ 455 2. Perioada și patria lui Zoroastru 457 3. Omul Zoroastru 459 4. Inovația 461 5. Cele două existențe 463 6. Dualismul 464 7. Concepția despre divin 467 8. De la dualism la escatologie: aspecte etice și sociale 471 Bibliografie 476 Religia zoroastriană (Gherardo Gnoli) 483 1. Izvoarele 483 1. Avesta 483 2. Literatura pahlavi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a discredita ceea ce este perimat. Demolarea, dinamitarea nu sunt scop în sine, ci acțiuni menite să deblocheze drumul creației. Doar astfel se asigură un climat propice creativității și implicit se menține „tradiția”. Tradiția reală (opusă tradiției șablon) e o „continuă inovație”; inovația reală este însăși tradiția (genuină). Spre radicală deosebire de operele „născute”, cele „făcute” exprimă nu eul originar, nu pe sum, pe a fi, ci un sunt expirat, depus în urma celui actual, activ, devenit avut. În alți termeni, operele „făcute
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
discredita ceea ce este perimat. Demolarea, dinamitarea nu sunt scop în sine, ci acțiuni menite să deblocheze drumul creației. Doar astfel se asigură un climat propice creativității și implicit se menține „tradiția”. Tradiția reală (opusă tradiției șablon) e o „continuă inovație”; inovația reală este însăși tradiția (genuină). Spre radicală deosebire de operele „născute”, cele „făcute” exprimă nu eul originar, nu pe sum, pe a fi, ci un sunt expirat, depus în urma celui actual, activ, devenit avut. În alți termeni, operele „făcute” sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
constituia o tovărășie chiar atît de firească pe cît i-ar fi plăcut lui să fie. Înainte de a-și porni "lupta" politică, Iorga era mai deschis la minte în privința literaturii 73. După 1900, Iorga nu a mai fost receptiv la inovațiile din literatură. Călinescu nota: "Nimic din ceea ce era modern în literatură nu mai avea ecou în mintea sa"74. Iorga s-a ocupat totuși de toate operele din istoria literară și cultura română. Dacă ar fi fost un simplu istoric
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nivelului cultural al țărănimii, încurajarea excursiilor în mediul rural, promovarea folclorului etc. Liga avea să devină utilă în domeniul colaborării culturale cu minoritățile, al organizării de congrese și expoziții și al editării calendarelor folclorice anuale, Calendarele Patriotismului Românesc". Cele două inovații aduse de Iorga în cadrul Ligii Culturale după război au fost Teatrul Popular și școala Misionară 148. Este regretabil că nu a organizat niciodată o campanie generală de alfabetizare. În perioada aceasta, s-a înregistrat pentru prima dată un număr mare
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Călinescu a devenit prea egocentric și scrupulos față de puterea sa. Trebuia să se înfrunte cu un individ dualist de talia lui Iorga. Acesta scria că "aceia care au creat România Mare sînt legați prin anumite amintiri și idei, în ciuda anumitor inovații" (Iorga făcuse un calambur la adresa sistemului partidului unic al Frontului Renașterii Naționale). După care Călinescu a ordonat interzicerea apariției "Neamului românesc", ca și cum ar fi fost vorba despre "un pamflet bolșevic", cum spunea furios Iorga. Ceea ce nu l-a oprit pe
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ieșit din comun sau rar Întâlnit. CECO nu era o „internațională neagră”. Nu era nici măcar o forță economică reală, fiindcă Înalta Autoritate nu a exercitat niciodată drepturile pe care Monnet voia să i le confere. Mai degrabă, ca multe alte inovații instituționale din acei ani, ea a oferit spațiul psihologic În care Europa a avansat, regăsindu-și Încrederea În sine. Cum Îi explica Adenauer lui Macmillan zece ani mai târziu, CECO nu era nici măcar o organizație economică propriu-zisă (și, prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Teroarea anilor ’30 a consolidat și a ilustrat puterea discreționară a lui Stalin, iar epurările din anii postbelici serveau unui scop similar În Europa de Est. Procesele din anii ’30 de la Moscova, mai ales cel al lui Nikolai Buharin din 1938, fuseseră inovații teatrale sui generis, șocante prin spectacolul lugubru al unei revoluții care Își devora nu doar copiii, ci și părinții. În schimb, procesele și epurările din deceniile următoare erau cópii nerușinate ale trecutului sovietic (de parcă regimurile-satelit nu meritau nici măcar o aparență
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alinieri monetare și căzuseră de acord să promoveze libertatea de mișcare a mărfurilor, monedei și forței de muncă. Cea mai mare parte a textului forma un cadru pentru instituirea de proceduri menite să stabilească și să aplice reglementări viitoare. Singura inovație cu adevărat semnificativă - Înființarea, conform Articolului 177, a unei Curți Europene de Justiție căreia curțile naționale urmau să-i remită dosare pentru decizia finală - avea să se dovedească de o importanță majoră În deceniile următoare, dar a trecut neobservată la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
investițiilor, dezvoltării și siguranței locului de muncă, este greu de crezut că managerii ar fi mușcat momeala. În anii ’30, viitorul prim-ministru laburist Clement Attlee identificase cu precizie maladia economică a Marii Britanii drept o problemă de subinvestiții, lipsă de inovație, imobilitate a muncii și mediocritate managerială. Dar, odată ajuns În funcție, el și succesorii lui au părut incapabili să facă ceva pentru a opri declinul. În timp ce industria germană moștenise toate avantajele schimbărilor aduse de nazism și de război, industriile tradiționale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult succes În alegeri, ei nu au făcut schimbări radicale În politica socială sau economică. Wilson Însuși, ca și celebrii săi predecesori Attlee și Beveridge, era fabian În teorie și keynesian În practică și nu se dădea În vânt după inovații economice (sau politice). Ca mai toți politicienii britanici, indiferent de culoarea politică, el era extrem de convențional și pragmatic, mândru de propria miopie În problemele de interes public: „o săptămână e un veac În politică”. Cu toate acestea, statul social-democrat britanic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și suficiența anilor „Închipuiți” de după război - și, fără Îndoială, pojghița de conformism social care s-a păstrat până la sfârșitul deceniului Îi scotea pe mulți din sărite, Îndeosebi pe cei tineri 10. Dar anii ’50 au fost și o epocă a inovației - cea din teatru, literatură și cinema fiind mult mai durabilă decât ce avea să urmeze. Europa de Vest compensa În domeniul artistic puterea și prestigiul politic pierdute. Anii ’50 au fost chiar apogeul nesperat al artei „elitiste” În Europa. Circumstanțele erau neobișnuit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a țării lor Între Est și Vest se datora mai mult șansei istorice decât opțiunii ideologice. Dar, În cursul anilor ’50 și ’60, Tito a descentralizat Întrucâtva procesul de decizie, permițând cu titlu de experiment autonomia fabricilor și a muncitorilor. Inovațiile s-au născut din diviziuni etnice și geografice, dar și din necesitate economică. Într-un stat federal, În care locuitorii și republicile constituente nu aveau multe În comun În afară de amintiri nefericite și reciproc antagoniste, instrucțiunile uniforme impuse de la Belgrad aminteau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]