9,529 matches
-
trebui ca un același personaj să fi fost descris de mai multe ori, ceea ce ar stârni o confuzie de neimaginat în tablou, și nu s-ar putea discerne care ar fi ordinea tuturor acestor acțiuni diverse, ceea ce ar face întâmplarea nesfârșit de obscură și de necunoscută; dar din toate acțiunile ce ar compune această întâmplare, pictorul ar alege-o pe cea mai importantă, cea care să convină cel mai mult excelenței artei sale, și care le-ar conține oarecum pe toate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de prunc, Ne va urma probabil până și în mormânt. S-ar zice că și cerul, printr-o funestă hotărâre, Pentru incestul părinților noștri a voit pedepsire, Iar prin sângele nostru a vrut să scoată la lumină Tot ceea ce ură nesfârșită și dragoste dezbină." (n.tr.) 58 Agnition în orig. (lat. agnitio), termen folosit de Corneille, ca și de unii comentatori ai lui Aristotel, pentru a denumi "recunoașterea" ca moment al tragediei clasice. (n.tr.) 59 Călugăr din ordinul fondat de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
așa cum îi era obiceiul. Se afla într-o astfel de zi de pândă, cuibărit la soare, cu fața către miazăzi, pe o piatră lată și călduță, deasupra capătului văii Apei care Curge. Avea, din stânga, zbuciumul apelor acesteia, și, în dreapta, luciul nesfârșit al Apei care Dă Nori. Se simțea bine, ghiftuit, cu burta plină de zmeură din zmeurișul întins la soare care îmbrăca cumpăna dintre cele două Ape, în care poți da oricând nas în nas cu vreun urs din neamul pașnic
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
o usturime a brațului meu unde își avea locul un semn de naștere ciudat. Am grăbit pasul. Șoapte nearticulate se auzeau peste tot în jurul meu, mam răsucit încercând să zăresc pe cineva însă nimic. Doar copaci ce se întindeau la nesfârșit. Am înghițit în sec strângându-mi brațul cu putere pentru a opri usturimea. Un alt crănțănit ca de oase și am rupt-o la fugă, picioarele mi se încurcau și împleticeau, vântul tăios îmi îngheța nasul și urechile făcându-mă
Sfera by Roşca Ştefania () [Corola-publishinghouse/Science/91764_a_93588]
-
sens: pe de-o parte, am primit hotare din afara mea; pe de alta, am primit hotare din interior, mi-am dat hotare, m-am hotărât și sunt hotărât. Faptul că noi nu suntem „o dată pentru totdeauna“, faptul că suntem în nesfârșite feluri, imprevizibile, uimitoare, contradictorii, provine din varietatea felurilor în care ne putem și putem hotărî, în care ne putem și putem da singuri hotare. Dacă hotarul este cel care dă identitate unui lucru, atunci noi ne definim neîncetat prin felul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
diversitatea infinită în spatele identității aparente. Fiecare destin este o explozie de noutate care, ea singură, echivalează cu survenirea unei specii în istoria generală a vieții. Ca modalitate de creatio continua, spațiul hotărârii devine unul al surprizei și prilej al uimirii nesfârșite. Ființă a hotărârii, omul se definește printr-un hotar care nu poate fi înseriat și care nu se mai distribuie în exemplarele speciei. Pentru că acum hotarul nu mai poate fi redus la tipar, omul rămâne o ființă a unicității. După cum
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
cazuri, hotărârea implică crearea permanentă a hotarului, modularea lui la nivelul libertății, se poate vorbi, acum pentru prima oară, de o plasticitate a hotarului. Ne modelăm pe noi și ceea ce este diferit de noi, luăm și dăm forme prin lumea nesfârșită de proiecte din care se alcătuiește viața noastră. Cu fiecare proiect și cu fiecare act, împrăștiem în jurul nostru hotare. Ne hotărâm, hotărâm și ne lăsăm hotărâți. Dar acest fel al nostru de a fi presupune faptul de a ne afla
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
corespunde traseului vertiginos al fricii celuilalt. Teroarea se instalează în exterior cu aceeași forță cu care frica a prins rădăcini în ființa „celuilalt“. Caracteristica „fricii celuilalt“ constă în faptul că ea nu poate fi niciodată învinsă. Ea se alimentează la nesfârșit din sângele celui care o provoacă. În teroare nu se mai păstrează decât aparența puterii. Sângele pe care ea îl varsă este deja simptomul dispariției puterii. Pentru că puterea „celuilalt“ nu se putea înălța decât pe frica mea, din clipa în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ne-definirilor sale. Nehotărârea este o ținere în suspensie care suprimă posibilitatea oricărei autodefiniri. Pentru că este incapabilă să trimită la act, ea nu instituie decât negativitatea, absența. Întors către fondul de incertitudine al ființei mele, nu cunosc decât supliciul ruminației nesfârșite: „ce e de făcut?“ „Ce e de făcut?“ Această întrebare este o siglă a deliberării? Sau una a nehotărârii? Care este distanța care le desparte, acel spațiu imperceptibil al insidiei, în care deliberarea se relaxează, pierde promptitudinea soluției și devine
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ființa lui că nu poate acționa. El regretă de astă dată ratarea șansei de a-și dobândi un destin. Prins între regretul proiectiv, acela care ar însoți actul, și cel actual, al neacționării, nehotărâtul cunoaște sfâșierea tăcută a unui chin nesfârșit. El este singur, dar altfel decât cel hotărât, care e singur doar în clipa hotărârii sale. Căci hotărârea este în vederea a ceva și, sfârșind ca acțiune și gest, ea este ieșire în întâmpinare, deschidere către lume și către ceilalți. Convertindu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și, sfârșind ca acțiune și gest, ea este ieșire în întâmpinare, deschidere către lume și către ceilalți. Convertindu-se în biografie și destin, hotărârea poate genera saga unui erou sau martir. Orice hotărâre deschide un spațiu epic. În schimb, dezbaterea nesfârșită în preliminariile unui gest care nu va avea loc niciodată rupe legătura cu altul. Cel nehotărât trăiește de la bun început - și sfârșește - în singurătatea neacționării sale. Pentru că nu se obiectivează, pentru că este sfâșiere fără rezultat, nehotărârea nu poate fi povestită
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
echivalează cu survenirea unei specii în istoria generală a vieții. O știință a omului în prelungirea și pe calapodul științelor naturii nu e cu putință tocmai pentru că destinul, ca modalitate de creatio continua, devine spațiul surprizei și prilej al uimirii nesfârșite. * Unica măsură comună a destinelor și a maladiilor de destin este libertatea. Dar tocmai pentru că libertatea e nemăsurabilă și este, în chiar esența ei, ne-măsură, o „știință“ a umanului nu poate fi mai mult (și nici mai puțin) decât
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
el este propria lui limită și instalare definitivă la adăpostul ei. El renunță la atingerea oricărui scop din chiar clipa în care și l-a propus. Dar pentru că lenea este jubilația permanentă resimțită în fața imobilismului propriu și, de aceea, perpetuare nesfârșită a lui, leneșul nici nu ajunge să-și propună vreun scop în afara acestui imobilism. Și tocmai pentru că din economia lenei orice „dincolo“ este absent, leneșul nu ratează niciodată. Fiind separat de orice scop care ar anula menținerea în repaosul infinit
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
capacitatea de permanentă adaptare a proiectului și, eventual, în puterea de a renunța la el, prostia, ca îngheț spiritual, este proiectul sclerozat și forma rea a consecvenței. Ea este valul care bate același țărm, limită atinsă și de atins la nesfârșit. Intrat în circularitatea propriului său proiect, pe care nu-l poate părăsi și nici realiza, eul meu este incapabil să se distanțeze și să se debaraseze de el și rămâne prins în insistența proprie prostiei. Prin natura ei, prostia este
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Iar „depășirea“ limitei-reper echivala cu ratarea țelului vizat, cu căderea în „dincolo“-ul prost al rătăcirii. Ciclul întoarcerilor acasă ale eroilor greci după războiul troian, din care episodul odiseic este cel mai faimos, reprezintă în mare măsură povestea unor peregrinări nesfârșite datorate pierderilor repetate ale limitei-reper. Pentru greci, așadar, nu imposibilul depășirii unei limite era un stimulent, ci imposibilul atingerii ei. „Încercarea“ limitei ca limită care trebuie atinsă este elementul dinamic al scenariului peratologic în momentul nașterii lui. Această marcă a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ca un demagog, dar este mult mai periculos dacă un demagog devine ministru". Dr. Lupu era destul de inconsecvent, schimbîndu-și radical poziția în momentele decisive. Profesorul Cuza, apelînd la unul din aforismele lui îl numea "un socialist sui generis"26. În mijlocul nesfîrșitelor greve, răzvrătiri și tulburări, doctorului Lupu îi plăcea să prezideze negocierile cu greviștii. Regele era tot mai îngrijorat și i-a cerut lui Iorga "să-l oprească pe Lupu". Siguranța a intrat firește în dispută cu acuzații lipsite de fond
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
afla în fruntea naționalismului românesc de 50 de ani, ba, mai de mult, de cînd îl crease", acesta trebuie să rămînă un naționalism românesc și nu să imite modele străine. Nu putem îngenunchea în fața Berlinului". Iorga le amintea tinerilor de nesfîrșita bunătate a poporului român și le cerea să se abțină de la violență. "Poporul român a absorbit creștinismul, nu l-a maimuțărit". "Zvastica nu este Crucea lui Hristos". Cu toate acestea, isteria, trăsătura marcantă a anului 1937, creștea lună după lună
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
în palatul lui Ali Pașa 15 Op. cit., p. 61 16 Op. cit., p. 79 17 Șeicaru, op. cit., pp. 92-93. Șeicaru a fost studentul lui Iorga, menținînd relații strînse cu el în timpul Războiului cel Mare și după aceea. "Îmi amintesc", scrie Șeicaru, "nesfîrșita tristețe din ochii lui Nicolae Iorga. Poate că îneca în truda sa neobosită întrebări privind existența și teama de moarte, refuzînd orice răgaz. Aceasta era motivația faptului că, aidoma oricărui romantic, Iorga prefera artele plasitice muzicii. Muzica era abstractă prin
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
URSS a suferit pagube economice permanente. Pierderile umane și materiale erau imense și se vor face simțite decenii la rând. Zdenìk Mlynáø, un comunist ceh care studia la Moscova În 1950, evoca orașul cufundat În „sărăcie și Înapoiere... un sat nesfârșit de colibe din lemn”. La țară, situația era și mai rea. În mai toată Bielorusia, Ucraina și În partea de vest a Rusiei, străzile, podurile și căile ferate fuseseră distruse intenționat. La Începutul anilor ’50, recolta de grâne era mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de agenții de spionaj distincte, iar unele dintre cele mai răsunătoare succese ale agenților sovietici au fost repurtate la Berlin. Însă cum liderii sovietici acceptaseră diviziunea Germaniei și transformaseră zona estică Într-un stat suveran, ei nu puteau ignora la nesfârșit hemoragia de resurse umane. Dar nu sensibilitatea rănită a conducătorilor RDG e motivul pentru care Moscova a atras din nou atenția internațională asupra Berlinului, generând o criză de trei ani În legătură cu statutul orașului. În 1958, URSS era din nou Îngrijorată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
partidului. El era sigur de susținerea armatei, iar conducerea sovietică sprijinea un gest ferm pentru a opri deriva Poloniei - prin urmare, a acționat rapid pentru a pune capăt unei situații despre care ambele părți știau că nu poate dura la nesfârșit. Pe 13 decembrie 1981 - chiar În timp ce la Geneva Începeau discuțiile sovieto-americane privind dezarmarea nucleară -, Jaruzelski a decretat legea marțială În Polonia, chipurile pentru a preîntâmpina o intervenție sovietică. Liderii și consilierii Solidarității au fost aruncați În Închisoare (deși sindicatul nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Afganistan, nici costul cursei accelerate a Înarmării de la Începutul anilor ’80 nu ar fi dus separat la colapsul sistemului. Susținută de frică, inerție și de interesele vechii gărzi care o gestiona, „epoca de stagnare” a lui Brejnev putea dura la nesfârșit. Cert este că nu exista nici o autoritate care să o contracareze, nici o mișcare disidentă - În Uniunea Sovietică sau În statele-satelit - capabilă să-i pună capăt. Numai un comunist putea să o facă - și un comunist a fost cel care a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sosească În ritm susținut (opoziția internă est-germană nu a primit nici un fel de sprijin). Înviorat de sponsorizarea vest-germană, Încrezător În sprijinul Moscovei și liber să expulzeze În Vest disidenții care Îi făceau probleme, regimul est-german ar fi putut supraviețui la nesfârșit. Cert este că părea imun la schimbare: În iunie 1987, demonstranții din Berlinul de Est care manifestau Împotriva Zidului și Îl aclamau pe Îndepărtatul Gorbaciov au fost Împrăștiați rapid. În ianuarie 1988, guvernul nu a ezitat să Închidă și să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
guverna numai cu consimțământul guvernelor membre. De la Început, el li se prezentase acestora ca o Întreprindere evident benefică: Comunitatea/Uniunea Europeană contribuia la bunăstarea membrilor săi fără a le leza În mod semnificativ independența. Dar această situație nu putea continua la nesfârșit. Deznodământul a fost precipitat nu de natura inerent complicată și scalară a organizării UE, ci de imposibilitatea menținerii sale dacă ar fi avut 25 de membri. Până atunci, președintele Consiliului de Miniștri se schimba prin rotație o dată la șase luni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În dezbaterile publice din Germania (În anii ’90 au existat numeroase manifestări oficiale ale remușcării pentru erorile din trecut, iar germanii s-au abandonat, cum spunea scriitorul Peter Schneider, „unui soi de ură de sine moralizatoare”) nu putea dura la nesfârșit. A cere fiecărei noi generații de germani să trăiască mereu În umbra lui Hitler, a le cere să-și asume răspunderea pentru amintirea vinovăției singulare a Germaniei și să o transforme În Însăși măsura identității lor naționale - aceasta era o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]