10,586 matches
-
-l elimine fizic pe organizatorul spectacolului spre a restabili ordinea realității într-un spațiu invadat de ficțiunea dramatică. El pune la cale un plan de acțiune pentru a-l învinge pe Tespis cu armele lui : complotiștii ar trebui să se strecoare în biroul acestuia pe întuneric, mascați în actori (III, p. 400). Intendentul păzește camera lui Tespis, însă nu protestează când își dă seama de intențiile regelui. El își exprimă, dimpotrivă, opinia că dintotdeauna conspirația a fost în spiritul oricărei tragedii
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
cu adevărat pe rivalul său la conducerea Micenei, administratorul îl îndeamnă să acționeze în fața cortinei (III, p. 404) și să aducă și câteva bocitoare sau corul pentru că ar face bine n tablou (III, p. 405). Complotistul anunță că se va strecura pe furiș către inamic pentru a-i împlânta cuțitul ăsta în spate, apoi îl va strânge de gât și, în cele din urmă, îl va călca în picioare, partenerul de discuție admiră aceste scene de mare efect, însă îl sfătuiește
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
mai atractiv așa!" Ah, pricep, e unul dintre trucurile postmoderne..." Aveți nasul înfundat astăzi. Întoarceți-vă mâine sau peste câteva zile. O să vă pregătesc un sortiment de gamă joasă. Se pare că nu aparțineți clasei de mijloc." Și insolenta îi strecoară în buzunar cartea ei de vizită. Scăpând de mica pacoste, se pregătește să taie mulțimea înot, ca pe un val, pentru a respira în fine mai ușor, dar un magrebian care vinde șaluri se apropie de ea, lăsându-și clienții
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
două suluri portocalii. După aceea, sunteți liberă." "Dar abia mă țin pe picioare! E căzut în cap doctorul Sinus al dumitale!" Șeful de sală își astupă urechile cu mâinile ca să nu mai audă asemenea blasfemii, și se grăbește să-și strecoare coada de coțofană prin ușa întredeschisă. Rămâne împietrită. Se trage asupra ei, prin ușa închisă. Se aude un troznet și pe culoar cad două bucăți de stofă neagră. El se întoarce fără cozile fracului, și se apucă să spintece cu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
de pere. Asociere explozivă. Își petrece vremea spionându-le pe fetele care o îngrijesc, ca să afle cum se lasă în jos barele patului care o împiedică să coboare și să se ducă la toaletă. Pentru că nu reușește, încearcă să se strecoare printre bare și panou. Rămâne înțepenită acolo. Spre libertate, cu stindardul și crucea în frunte?! Dacă ar veni doctorul M., poate că i-ar satisface cererea. Tocmai atunci, medicul, subțire ca o scoabă, apare în capul culoarului, se îndreaptă spre
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
aduce aminte nici măcar dacă a visat sau nu. Peste zi, între injecții, ședințe de kinesiterapie și recoltări de sânge, se odihnește. Citind sau somnolând lungită pe canapea. Atunci, imaginea farului luminând la intervale regulate o mare fără lună i se strecoară pe sub pleoapele pe jumătate închise sau chiar între paginile cărților. Mereu la fel de limpede și la fel de obscură. Fragment nomad, călătorind prin cosmosul lăuntric ca o țandără de stea explodată. Timpul și spațiul s-au micșorat mult. Și cu cât mai tare
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
dar fără prea multe păreri de rău, porni spre Vila orelor de lumină: numai de-ar dăinui misterul, căci timp pentru a-l dezlega va rămâne mereu. E frumos afară, dar nu îndrăznește să iasă. Jacqueline, vecina de la trei, îi strecoară un bilet în cutia de scrisori, pentru a-i împărtăși dorințele ei fierbinți. Doamna F. de la parter întreabă de ea de câte ori se întâlnește cu soțul ei. Celelalte etaje îi transmit mesaje de simpatie. Dar ea nu se simte destul de puternică
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
e gol încă. Prins de obligații, soțul ei își întrerupsese lucrul. Este de altfel un gen de muncă pentru care nu dovedise niciodată mare chef. Dezordinea e mai mare decât înainte, oricum, mai vizibilă. Găsește totuși modul de a se strecura printre boturile larg deschise ale dosarelor până la masa de lucru, invadată de cărți, fotocopii, scrisori, dicționare, ziare, hârtii de tot felul, între care rămâne exact un locșor pentru manuscrisul în curs de redactare. Asta îi ajunge. Iese puțin, totdeauna însoțită
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
atât de rar în epocă, îi părea câteodată foarte deosebită de zeița pe care o văzuse ieșind în prima seară din valuri. O strângea cu furie în brațe, închizându-i buzele cu sărutări, nădăjduind că visul lui anadyomene se va strecura în trupul acestei femei reale. Aproape că avea iluzia că așa e. Nu totdeauna. Se scăldau împreună, goi, se îmbrățișau în apă, amețiți de imponderabilitate, ușori și fericiți. Înotau umăr la umăr, dar fără să se aventureze în larg. Nastia
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
-se pe strada neasfaltată, ridica un nor de praf, în timp ce gâgâielile gâștelor alarmau vecinii; pe vreme rea, împroșca noroiul până pe pereții caselor, spre marea pagubă a locuitorilor, care începeau să vocifereze contra târfei. Avocatul sălta copilul pe genunchi și pleca strecurând în mâna tinerei femei o bancnotă pe care ea o primea cu un surâs de recunoștință. Mai târziu, își făcuse obiceiul să dea copilului o monedă ca să se ducă să-și cumpere bomboane în timp ce el discuta, dincolo de ușa închisă, cu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
altceva, aici suntem pe zonă. Cu cât vorbești mai puțin, cu atât o să fie mai bine. Altminteri, nu știu cum faci de cazi mereu peste... În fine, nu ești cumva oleacă pervers?" În noaptea următoare, foarte târziu, locotenentul dormea deja, Nastia se strecură în pat lângă el. I-a mângâiat obrajii subțiați, părul uscat ca frunzișul de toamnă și i-a sărutat mâinile. Făcură dragoste amorțiți și fără bucurie. Ea ieși ca o umbră, fără să-și fi descleștat maxilarele. Soluția fusese găsită
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
decât în cătunul lor pierdut printre vii. Lillișu povestea totul, râzând și zeflemisind cu gentilețe iluziile lui taică-său. Bun, pe scurt, nu-și găsise un soț și de atunci trecuseră două sezoane. "Asta nu a depins, cred, de dumneata", strecură locotenentul, galant. "Poate că n-am căutat prea atent", răspunse fata râzând. Oricum, îl asigura tot timpul pe tatăl ei, care își pierdea răbdarea, că se ocupa de asta și că nici iarna speranța nu-i pierdută. "Nu-i așa
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
lumina. Zăpada aureola ferestrele lăsând în mijloc o gaură neagră, ca un hău. Stinse lumina. Geamurile deveniră transparente. Zăpada cădea deasă, cu fulgi mici. Își aduse aminte de alte ninsori, cernându-se dincolo de ferestrele salonului bine încălzit, atunci când noaptea se strecura prin colțurile odăii și bunica îl învăța să cânte la pian Tartina cu unt, vals pentru un deget. Căci viața lui a început cu Mozart. Ieși din cameră închizând fără zgomot ușa, înainte de a se aprinde lumina în salon. În
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
într-o seară cu trăsura. Era cam răcoare. Stăteam pe genunchii ei și îi simțeam respirația călduță pe ceafă și pe gât..." "Dar fața?" "Vag, fotografiile mi-au alterat probabil amintirea. Dar îmi rămâne ceva din căldura ei." Locotenentul își strecură un deget pe sub gulerul cămășii și scoase un lănțișor de aur: "Era al ei. Puțin înainte de a muri, l-a pus la gâtul bunicii, spunându-i să-l păstreze pentru mine. Lănțișorul era călduț încă. La majorat, bunica, la rândul
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
picat din cer", spuse șeful de gară. Și se ridică, chemat de obligații: "Fii atentă, pune-o undeva... O să discutăm diseară." Rămasă singură, Caterina mai citi o dată scrisoarea, foarte lungă, și, ridicând iar capul, sfâșiată între tristețe și perplexitate, o strecură în dulap, sus de tot, sub lenjerie. Puțin după, Nel auzi zgomot de crătiți și apoi voci. O vecină, cu care Caterina se împrietenise, îi făcea o vizită în bucătărie, să discute despre rețete. Penuria, deja resimțită, obliga la ajustarea
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Nel ieși din ascunzătoare și se duse la fereastră să se uite afară: tatăl ei se îndrepta cu pas iute spre rampa de încărcare, îi trebuia timp să se ducă și să se întoarcă. Se urcă pe un scaun, își strecură mâna sub lenjerie și scoase scrisoarea. Nu-i mai rămăsese decât să găsească un loc unde s-o citească. În apartament risca să fie surprinsă de Caterina. Cu scrisoarea în buzunar, ieși în curte. Caisul sălbatic, care făcea fructe acrișoare
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
a fost mai ușor de dus. Blitzkrieg-ul nu putea să țină prea mult, presupunea Dorina M., sau, atunci, i-ar fi zis altfel. Împleteau conștiincioase ciorapi de lână pentru soldații români, care nu trebuiau să îndure teribilele geruri rusești, și strecurau, în fiecare pereche, un petic de hârtie cu numele lor și urări de viață, sănătate și întoarcere grabnică în țară. Nu era interzis să speri că o pereche de ciorapi îi va reveni locotenentului Filip Aldan, din regimentul 5 roșiori
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
acela al fetelor de la bucătărie, aceasta ordonă în franceză: "Intră!" Și o tânără fată, împletind grația timidă cu buna cuviință, a deschis ușa ca să ceară, cu drăgălășenie și tot scuzându-se că o deranjează, un ac de cusut. Supraveghetoarea șefă strecură un semn de carte în volumul pe care tocmai îl citea și o invită să ia loc. Lipsită de prieteni și de rude în țara celui de al doilea exil al ei, unde obscure încercări ale soartei o siliseră să
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
boierule, vestitoarele primăverii te-au înveselit, da' buchetul nu mi l-ai plătit!" Începe iar să se caute prin buzunare, cu furie, dar, tot negăsind mărunțiș, îi dă o bancnotă. "Râzi de mine, boierule? N-am vândut azi nimic!" Fata strecoară o monedă în mâna țigăncușei, care eliberează pe loc trecerea, cu un zâmbet zeflemitor: "Mulțumesc, frumoaso! Gagicul tău o să ți-i dea înapoi însutiți." El nu aude ce spune mica nerușinată, sau se face că nu aude. Ia de braț
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
pacea și siguranța unei vieți trăite la adăpost. Ostrovul așadar este înlocuit cu poiana din vale, pădurile întinse și pline de zăpezi, cu munții străbătuți de drumeaguri, râurile învolburate și pline de pericole, cu pârâurile de munte, cu apă limpede, strecurându-se pe sub copaci umbroși. Pe malul unui astfel de pârâu, Platon și locuiește de altfel, la schitul Trăisteni, după cum ne spune textul, într-o „chilie nu foarte departe de schit”. Pomii roditori sunt prezenți pretutindeni, chiar și în jurul bisericii. La
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
într-o Carte Sfântă, fie la timpul vreunui mare post, căutând liman de limpezire a gândurilor, intrăm în librărie sau ne oprim la pangarul bisericii de parohie, cumpărăm o carte despre viața unui mare ostenitor întru Hristos, pe care o strecurăm cu nădejde în geantă și plecăm acasă convinși ca umblăm impreună cu un prieten. Se întâmplă însă, ca uneori titlul care ne-a cucerit să cuprindă între paginile sale vreun tratat de teologie, a cărui înțelegere presupune cunoașterea în prealabil
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
ajungem la imagini sugestive, poate și la analogiile posibile cu care să înțelegem resorturile subtile ale vieții în ceea ce are ea mai frumos. Este celebru exemplul acela în care un copil, aflat într-o încăpere, aleargă după raza de soare strecurată printre jaluzelele lăsate. El încerca să prindă în pumn dâra luminoasă care plutea prin aer. Spre mirarea lui nevinovată, raza aurie nu se lăsa prinsă. De ce frumosul și binele, mult timp considerate realități metafizice, s-au reîntors în lăuntrul nostru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
Octav Mayer, Ion Ionescu de la Brad, Coandă, Mangeron, Bârsănescu și Petre Andrei, recită în șoaptă Topîrceanu, M. Codreanu și Otilia Cazimir, pe lângă ei narează și apostrofează frații Teodoreanu, pictează pe undele de aer Tonitza, Băncilă, Craiu, Hotnog și Boușcă. Se strecoară umbrele așa ca într-un amurg așternut peste mireasma timpului liric de altădată. Ce oameni, ce creatori! Prin Copoul cel mare sau pe Aleea Principesa Maria (azi Aleea Copou), arhitecți ai caselor de aici italienii Trolli și Scolari, toți se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
interioare? Sentimentul deplin al vieții nu exclude ideea de ceea ce este necesar unei plenitudini existențiale. Și parcă iar aud niște șoapte dinspre Teiul însoțit de Obeliscul cu lei: Eminescianul cerc de aer al teiului cu flori de verbe/ Ascultă vântul strecurat printre frunze copleșite de adverbe/ Extaziat privește puzderia de stele de pe cerul nopții/ Amintindu-ne de timpul ce sporește calea tragică a sorții... Abia ieșisem din zgomotul orașului. Din zig-zagul drumului care urcă spre Bucium și Poeni, apoi prin codrii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
ALTĂ LUME Târziu, mult mai târziu, imaginea lui mi-a apărut ca o pagină de revistă înflorată cu semne din memoria orașului care a fost. Imaginea vie însă era îmbrăcată, fie vară, fie iarnă, cu mereu aceleași veșminte și se strecura pe străzile întortocheate ca o fantomă continuu răcită și rătăcită, desprinsă parcă dintre filele de roman semnate de Hardy sau Thackeray. Poate de asta buzunarele-i erau pline de batiste albe, gata pregătite să-i absoarbă din veșnicul guturai și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]