9,796 matches
-
protagoniști să fie legați prin relații de alianță și ca eroul să fie oarecum pătat de o oarecare posibilitate de a face greșeli. 7.3. Un personaj îndepărtat de umanitatea medie Distanța necesară între personaj și spectator este instaurată, în tragedia clasică la fel ca în Antichitate, prin rangul personajelor și prin îndepărtarea în timp. Corneille și Racine situează totdeauna acțiunea pieselor lor la curtea unor regi sau printre cei de rang înalt, într-un trecut îndepărtat. Pentru Bajazet (Baiazid), singura
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la fel ca în Antichitate, prin rangul personajelor și prin îndepărtarea în timp. Corneille și Racine situează totdeauna acțiunea pieselor lor la curtea unor regi sau printre cei de rang înalt, într-un trecut îndepărtat. Pentru Bajazet (Baiazid), singura dintre tragediile sale în care pune în scenă evenimente cvasi contemporane, Racine explică, în A doua prefață, că a reintrodus o distanță între spectatori și personaje prin îndepărtarea în spațiu. Drama se petrece în Turcia, regiune misterioasă prin exotismul său, pentru spectatorii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
distanță între spectatori și personaje prin îndepărtarea în spațiu. Drama se petrece în Turcia, regiune misterioasă prin exotismul său, pentru spectatorii secolului al XVII-lea. "De fapt, nu l-aș sfătui pe vreun autor să ia ca subiect al unei tragedii o acțiune atât de modernă ca aceasta, dacă ea s-ar fi petrecut în țara în care vrea să-și reprezinte tragedia, nici să pună eroi pe scenă care ar fi fost cunoscuți de majoritatea spectatorilor. Personajele tragice trebuie să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
al XVII-lea. "De fapt, nu l-aș sfătui pe vreun autor să ia ca subiect al unei tragedii o acțiune atât de modernă ca aceasta, dacă ea s-ar fi petrecut în țara în care vrea să-și reprezinte tragedia, nici să pună eroi pe scenă care ar fi fost cunoscuți de majoritatea spectatorilor. Personajele tragice trebuie să fie privite cu un alt ochi decât privim de obicei personajele pe care le-am văzut de atât de aproape. Putem spune
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
omului obișnuit ne-ar impresiona mai mult decât acelea care li se întâmplă regilor sau zeilor. Scédase, sărman țăran lovit de nefericiri înfiorătoare în piesa lui Alexandre Hardy din 1624, este demn, după părerea lui, de a fi erou de tragedie 55. Dacă îl exclude de pe scena tragică, asta se întâmplă numai în numele bunei cuviințe, pentru că nu poate admite reprezentarea scenelor de viol ale celor două fiice ale lui Scédase. "În afară de faptul că nu este o necesitate să nu fie puse
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dacă puritatea scenei noastre ar putea suporta să se vorbească de violarea efectivă a celor două fiice ale sale, după ce ideea de prostituție nu a putut fi suportată aici în persoana unei sfinte care i-a fost victimă." (Discurs despre Tragedie) Ceea ce creează de fapt pentru Corneille distanța necesară dintre personajul tragic și public, este caracterul excepțional al destinului său. Dacă Corneille s-a opus unui număr mare de teoreticieni ai clasicismului în privința problemei verosimilului și dacă a predicat "verosimilul extraordinar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu ușurință să-l deplângă pe un nefericit oprimat sau urmărit de o persoană care ar trebui să se intereseze de integritatea lui, și care uneori nu-i urmărește distrugerea decât cu neplăcere, sau cel puțin cu dezgust." (Discurs despre Tragedie) Eroul său își trăiește într-un mod dureros obligația de a comite un act de violență împotriva unei ființe dragi. Rodrigo, în cursul strofei pe care o înșiruie în cuprinsul stanțelor, se miră singur de natura excepțională a nefericirii sale
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în cuprinsul stanțelor, se miră singur de natura excepțională a nefericirii sale. "O Dieu, l'étrange peine! En cet affront mon père est l'offensé, Et l'offenseur le père de Chimène !"56 (Le Cid, I.7) Corneille citează trei tragedii care are motive să fie deosebit de mândru, Cidul, Horațiu și Antiochus. El atribuie intensității conflictului dintre relațiile de alianță de sânge și prin căsătorie entuziasmul pe care aceste trei piese l-au suscitat publicului. "Horațiu și Curiațiu nu ar fi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de iubita lui. Reprezintă deci un mare avantaj, pentru producerea milei, legătura de sânge și cea a relațiilor de dragoste sau de prietenie între cel ce persecută, urmăritor și urmărit, cel ce provoacă suferința și cel ce suferă." (Discurs despre Tragedie) Apariția bruscă a unui act de violență în sânul relațiilor de alianță nu este totuși o condiție sine qua non, pentru ca să apară pateticul. Corneille constată că Anticii nu s-au supus totdeauna acestui fapt, în special Sofocle în Ajax și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Ajax și Filoctet (Philoctète), piese care sunt totuși pline de patetic. Cine va vrea să parcurgă ceea ce rămâne din Eschil și Euripide va putea întâlni acolo câteva exemple de alăturat acestora. Când spun că aceste două condiții sunt numai pentru tragediile perfecte, nu înțeleg prin asta că celelalte în care ele nu se întâlnesc ar fi imperfecte: asta ar însemna să le transform într-o necesitate absolută și să mă contrazic pe mine însumi. Însă prin termenul de tragedii perfecte, le
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
numai pentru tragediile perfecte, nu înțeleg prin asta că celelalte în care ele nu se întâlnesc ar fi imperfecte: asta ar însemna să le transform într-o necesitate absolută și să mă contrazic pe mine însumi. Însă prin termenul de tragedii perfecte, le înțeleg pe acelea de genul cel mai sublim și cel mai impresionant, astfel încât cele cărora le lipsește una din aceste două condiții sau amândouă, numai să respecte în rest regulile, sunt și ele perfecte în genul lor, deși
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de un rang mai puțin elevat și nu se apropie de frumusețea și strălucirea celorlalte, dacă nu împrumută din pompa versurilor sau din măreția spectacolului sau din orice alt agrement care vine din altă parte decât de la subiect." (Discurs despre Tragedie) Rareori situează Corneille drama numai la nivelul transgresiunii alianței de sânge. El tratează desigur de două ori, în 1635 în Medeea și în 1661, în Lâna de aur (La Toison d'or) povestea Medeei care-și omoară copiii avuți cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
loc întotdeauna la nivelul transgresării incestului, într-o relație de ură primitivă, în timp ce la Corneille, conflictul se naște între două relații de dragoste, una având legături de rudenie, cealaltă fiind în legătură cu dragostea sau cu prietenia. 7.5. Greșeala tragică Personajul tragediei clasice, după exemplul eroului antic, nu ar putea fi nici cel drept, nici cel rău, ci un om de mijloc, supus greșelii. Corneille și Racine sunt de aceeași părere cu Aristotel asupra acestei noțiuni de greșeală tragică, chiar dacă Corneille, vom
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu sensul de abominabil; la asta eu adaug că un astfel de succes provoacă mai mult indignarea și ura împotriva celui ce face să sufere decât mila pentru cel care suferă, și că astfel acest sentiment care nu este specific tragediei, numai în cazul în care este bine apărat, îl poate înăbuși pe acela pe care ea trebuie să-l producă și să lase auditoriul nemulțumit din cauza furiei pe care o ia cu sine și care se amestecă cu compasiunea, pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de mijloc între aceste două extreme, prin alegerea unui om care să nu fie nici complet bun, nici complet rău și care, dintr-o greșeală sau slăbiciune omenească, să ajungă într-o nenorocire pe care nu o merită." (Discurs despre Tragedie) Dacă Corneille consideră Cidul drept una din cele mai frumoase tragedii, asta se datorează faptului că piesa este ireproșabilă atât cu privire la greșelile eroului, cât și la relațiile sale de alianță. Rodrigo care, omorându-l pe Conte, comite o greșeală fără
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să nu fie nici complet bun, nici complet rău și care, dintr-o greșeală sau slăbiciune omenească, să ajungă într-o nenorocire pe care nu o merită." (Discurs despre Tragedie) Dacă Corneille consideră Cidul drept una din cele mai frumoase tragedii, asta se datorează faptului că piesa este ireproșabilă atât cu privire la greșelile eroului, cât și la relațiile sale de alianță. Rodrigo care, omorându-l pe Conte, comite o greșeală fără voie, este urmărit de răzbunarea celei pe care o iubește. După cum
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de alianță. Rodrigo care, omorându-l pe Conte, comite o greșeală fără voie, este urmărit de răzbunarea celei pe care o iubește. După cum observă Corneille în Avertisment, "vedem aici cele două condiții principale pe care le cere marele maestru (Aristotel) tragediilor excelente, și care se regăsesc atât de rar reunite într-o aceeași lucrare. (...) Prima este ca cel ce suferă și este persecutat să nu fie nici complet rău, nici complet virtuos, ci un om mai mult virtuos decât rău, care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a devenit fratricid! Și Racine reia definiția aristotelică a eroului tragic. El scrie, în Prefața la Andromaca, în 1667: "Aristotel, departe de a ne cere eroi perfecți, vrea dimpotrivă ca personajele tragice, adică cele a căror nefericire constituie catastrofa din tragedie, să nu fie nici complet bune, nici complet rele. El nu vrea ca ele să fie foarte bune, pentru că pedepsirea unui om de bine ar stârni mai mult indignarea decât mila spectatorului; nici ca ele să fie rele în exces
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Racine aducând pe scenă personajul lui Nero, unul din cei mai mari perverși pe care i-a produs omenirea. Obligat să rămână fidel istoriei, din cauza tristei celebrități a personajului, trebuia să-i atenueze cruzimea, pentru ca, demn de un erou de tragedie, acesta să nu fie în întregime odios. Marja sa de manevră era îngustă. Creând Fedra în 1677, Racine are sentimentul de a fi atins perfecțiunea în registrul pateticului. El își subliniază datoria față de Euripide, care în Hipolit încoronat i-a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Fedra în 1677, Racine are sentimentul de a fi atins perfecțiunea în registrul pateticului. El își subliniază datoria față de Euripide, care în Hipolit încoronat i-a inspirat personajul eroinei sale. Ea are "toate calitățile cerute de Aristotel unui erou de tragedie și care sunt capabile să provoace compasiunea și teroarea. Fedra, într-adevăr, nu este nici de tot vinovată, nici de tot nevinovată", scrie el în Prefață. El adaugă că a avut grijă "să o fac mai puțin odioasă decât este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care sunt capabile să provoace compasiunea și teroarea. Fedra, într-adevăr, nu este nici de tot vinovată, nici de tot nevinovată", scrie el în Prefață. El adaugă că a avut grijă "să o fac mai puțin odioasă decât este în tragediile Anticilor". De aceea doica, și nu Fedra, ca la Euripide, este vinovată la el de calomniere. A transformat personajul lui Hipolit, făcându-l să fie îndrăgostit de Aricia, pentru ca toate personajele piesei să stârnească mila spectatorului. Anticii, într-adevăr, îi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ai tatălui său." 7.6. Refuzul recunoașterii 58 Dacă teoreticienii clasici îi sunt fideli lui Aristotel asupra chestiunii greșelii tragice, ei înlătură totuși, vom vedea, un număr oarecare de configurații pe care acesta le consideră susceptibile să creeze pateticul. Spre deosebire de tragedia greacă în care cel care acționează poate ignora identitatea victimei sale, un act criminal, înfăptuit în necunoștință de cauză, nu este admisibil în epoca clasică. Corneille contestă vinovăția pe care Aristotel i-o atribuie lui Oedip. Acesta nu este vinovat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vedere că Aristotel consideră că scena recunoașterii este o formă de deznodământ deosebit de propice să genereze pateticul, Corneille își justifică propriul punct de vedere argumentând că gustul publicului s-a schimbat din Antichitate încoace. "Știu, scrie el în Discurs despre Tragedie, că agnitio este un ornament însemnat în tragedii, după cum spune Aristotel: dar este sigur că ea are niște aspecte care deranjează. Italienii o îndrăgesc în majoritatea poemelor lor și pierd uneori, prin atașamentul pe care îl au față de ea, multe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o formă de deznodământ deosebit de propice să genereze pateticul, Corneille își justifică propriul punct de vedere argumentând că gustul publicului s-a schimbat din Antichitate încoace. "Știu, scrie el în Discurs despre Tragedie, că agnitio este un ornament însemnat în tragedii, după cum spune Aristotel: dar este sigur că ea are niște aspecte care deranjează. Italienii o îndrăgesc în majoritatea poemelor lor și pierd uneori, prin atașamentul pe care îl au față de ea, multe ocazii de exprimare a sentimentelor patetice care ar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vedere că pedepsirea unei mari crime poate corecta în noi vreo imperfecțiune având legătură cu ea, cred că nu trebuie să ne opunem la expunerea pe scenă a unor oameni foarte virtuoși sau foarte răi aflați în nenorocire." (Discurs despre Tragedie) Dacă un om "foarte virtuos", persecutat de unul "foarte rău" , scapă dintr-un pericol în care acesta continuă să rămână, apare mila, fără să fie înăbușită de ura față de personajul care persecută. Configurația este atunci acceptabilă. Pentru a-și ilustra
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]