10,354 matches
-
succede fratele său, fostul co-împărat Matei Cantacuzino, care continuă politica acestuia înțeleaptă și apoi, pentru scurt timp în 1483, fiul acestuia Demetrios, care îi cedează apoi tronul lui Theodor Paleologul, al treilea fiu al lui Ioan al V-lea. Destinul tragic al Imperiului Bizantin este împărtășit și de familia Cantacuzino: un membru al acesteia, neidentificat, moare chiar pe 29 mai 1453 (Căderea Constantinopolului) alături de împăratul său Constantin al XI-lea Paleologul, Demetrios, fostul despot al Moreei, este capturat de turci, alături de
Familia Cantacuzino () [Corola-website/Science/299617_a_300946]
-
1990, Ion Iliescu a reușit să devină primul președinte ales democratic al României de după al doilea război mondial. În perioada 17-19 martie 1990 au avut loc ciocniri sângeroase la Târgu-Mureș între populația de etnie română și cea maghiară. Aceste evenimente tragice au fost folosite ca pretext pentru reconstituirea unor servicii secrete independente (SRI) sub conducerea lui Virgil Măgureanu. Majoritatea foștilor angajați ai Securității au fost preluați de acest serviciu. Revoluția i-a conferit României o mare solidaritate din partea lumii exterioare. Inițial
Revoluția Română din 1989 () [Corola-website/Science/299587_a_300916]
-
textul încă o dată. Stilul lui Tolstoi a fost mereu așa. Fiecare nouă idee îi părea mai strălucită decât cea anterioară și trebuia să revină pe text și să-l corecteze. Totuși, când forma finală a acestui roman ce descria istoria tragică a unei familii a ajuns să fie tipărită, aproape jumătate din text a fost tăiat, iar întârzierile de tipărire erau inevitabile. În 1877, romanul a fost publicat în cele din urmă în întregime. "„Toate familiile fericite seamănă între ele, fiecare
Lev Tolstoi () [Corola-website/Science/299589_a_300918]
-
pasiunii pentru un ofițer îndrăzneț, contele Vronski, și își părăsește căminul lipsit de dragoste pentru a se arunca în brațele unei iubiri pasionale, dar sortite eșecului. Ea își sacrifică astfel copilul și se supune condamnării de către înalta societate moscovită. Povestea tragică a Annei este întrețesută și contrastează cu idila și căsătoria dintre Constantin Levin și Kitty Șcerbațkaia, foarte asemănătoare cu cea dintre Tolstoi și soția sa. Căutând adevărul, Levin își exprimă opiniile despre societatea contemporană, politică și religie, care sunt adesea
Lev Tolstoi () [Corola-website/Science/299589_a_300918]
-
Cinema”: "„Sub chipul și în mâna lui Toma Caragiu, nea Costică Caratase are vulgaritatea mulată pe candoare și ironia pe subtilitate și geniul comic pe conștiința genială a propriei valori, a forței lui de armă. Personaj care lasă frâu liber tragicului și comicului din el, loc pentru mușcătura ascuțită a ironiei și pentru nodul ridicat în gât de prezența unei tristeți copleșitoare.”" Analizând acest film, criticul Călin Căliman considera că filmul "„armonizează genuri cinematografice distincte - satira, estrada și comedia cu pamfletul
Actorul și sălbaticii () [Corola-website/Science/299708_a_301037]
-
influențată de demoni. S-a scris în presa germană că R-ul pronunțat de Till Lindemann sună ca și R-ul pronunțat de Adolf Hitler. Ca răspuns, trupa a afirmat: "Membrii trupei își exprimă sincere condoleanțe celor afectați de către evenimentele tragice petrecute recent în Denver. Ei doresc să clarifice faptul că nu au conținuturile versurilor și nici credințe politice care să influențeze astfel de comportamente. În plus, ei au propriii lor copii în care investesc valori sănătoase și non-violente". , implicat în
Rammstein () [Corola-website/Science/299066_a_300395]
-
și un singur actor. Tragedia a atins culmile perfecțiunii prin operele lui Eschil (s-au păstrat însă doar fragmente)sau prin creațiile rafinatului Sofocle ("Antigona", "Orestia", "Oedip" etc.) și ale sensibilului Euripide ("Electra", "Medeea"), apreciat de Aristotel drept „cel mai tragic dintre poeți” și preluat creator de Corneille și Racine. Spre deosebire de tragedie - axată pe temele solide ale eroismului și nedreptului destin uman - comedia funcționa ca un neîndurător „formator” de opinie publică, biciuind, cu Aristofan ("Cavalerii", "Viespile", "Adunarea femeilor"), viciile „demagogilor” și
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]
-
rezultat ‘tragedie’. Filozoful grec Aristotel arată in capodopera sa "Poetica" faptul că tragedia are ca efect catharsis-ul (purificarea) de milă și frică a publicului datorită sentimentelor și suferințelor personajelor din opera dramatică. Nu toate operele care sunt subsumate categoriei tragice au ca rezultat acest tip de final cathartic, chiar unele dintre ele au deznodământ neutru sau care tinde spre fericit. În orice caz, ce anume constituie o "tragedie" este o întrebare destul de frecventă. Unii sunt de părere că orice poveste
Tragedie () [Corola-website/Science/299183_a_300512]
-
că orice poveste cu un final trist este o tragedie, alții cred că povestea trebuie să îndeplinească o serie de cerințe pentru a putea fi considerată drept tragedie (fenomen adesea observat la Aristotel). Literatura greacă ar include trei mari scriitori tragici ale căror opere încă se mai păstrează: Sofocle, Euripide și Eschil. Cel mai mare festival al tragediei grecești era Dionisia, unde cei mai proeminenți dramaturgi își trimiteau de obicei creațiile, câte trei tragedii și o piesă satirică fiecare. Teatrul roman
Tragedie () [Corola-website/Science/299183_a_300512]
-
Drama este o specie a genului dramatic, caracterizată prin ilustrarea vieții reale prin intermediul unui conflict complex și puternic al personajelor, cu întâmplări și situații tragice, în care eroii au un destin nefericit. Dramele acoperă o mare varietate tematică: socială, istorică, mitologică, psihologică etc. Drama are tendința de a reflecta întreaga complexitate a vieții reale, fiind o specie supusă convențiilor, altfel decât tragedia, folosind atât personajele
Dramă () [Corola-website/Science/299182_a_300511]
-
prin care se conturează personalitatea eroilor dramatici. Definiție: Drama este o specie a genului dramatic, în versuri sau în proză, caracterizată prin ilustrarea vieții reale printr-un conflict complex și puternic al personajelor individualizate sau tipice, cu întâmplări și situații tragice, în care eroii au un destin nefericit. Drama are o mare varietate tematică: socială, istorică, mitologică, psihologică. Limbajul solemn alternează cu cel familiar, fiind deseori presărat cu elemente comice. Cuvântul „drama” vine de la grecescul „drama” sau franțuzescul „drame” și înseamnă
Dramă () [Corola-website/Science/299182_a_300511]
-
Cuvântul „drama” vine de la grecescul „drama” sau franțuzescul „drame” și înseamnă „acțiune”. Drama este cea mai răspândită specie a genului, fiind mult mai puțin supusă convențiilor și normelor decât tragedia și alternând personajele bine individualizate cu cele tipice. Îmbinarea elementelor tragice cu cele comice a făcut posibilă o altă specie literară, cunoscută sub numele de tragicomedie, în secolul al XVII-lea. Drama s-a manifestat ca specie modernă în secolul al XVIII-lea, prin scriitorii germani Lessing, Schiller și Goethe. În
Dramă () [Corola-website/Science/299182_a_300511]
-
secolul al XVIII-lea, prin scriitorii germani Lessing, Schiller și Goethe. În secolul romanticilor, specia a evoluat ca manifestare, deoarece oferea scriitorilor o mai mare libertate de acțiune, de construire a personajelor-model din toate mediile sociale, în care amestecul dintre tragic și comic permite reliefarea autentică a caracterului uman. Victor Hugo este cel care a consacrat drama romantică, teoretizând principalele criterii artistice ale acestei specii în „Prefața” la drama „Cromwell” (1827), care este considerată manifestul literar al romantismului. Fascinația dramei romantice
Dramă () [Corola-website/Science/299182_a_300511]
-
târâtă în primul război mondial, în condițiile în care, în interior, imperiul nu era pregătit pentru o asemenea conflagrație. Slăbită în interior de mișcările contestatare și de lipsa unei conduceri eficiente, regimul a eșuat în încercarea de a depăși evenimentele tragice care au dus în cele din urmă la prăbușirea țarismului și a făcut loc unor noi forțe politice pe scena istorie rusești și mondiale. "Vezi de asemenea:" Imperialismul în Asia La sfârșitul secolului al XIX-lea, rămânerea în urmă din
Istoria Rusiei, 1892-1917 () [Corola-website/Science/299170_a_300499]
-
Boethius, devenit deja cunoscut ca învățat, după studii făcute la Roma și Atena. În anul 510 este numit "Consul ordinarius sine collega", apoi, în 522, "Magister officiorum", cea mai înaltă funcție administrativă. Cariera politică a lui Boethius s-a sfârșit tragic, în urma unei acuze de conspirație. La un moment dat unul din senatori, Albinus, este acuzat de întreținerea unei corespondențe conspirative cu împăratul Justinian al Imperiului de Răsărit. Boethius ia apărarea acestui senator dar este acuzat și el de complicitate și
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
ceea ce criticii francezi numesc la Belle Époque literară. Opera ei a fost comparată cu cea a unor Swinburne și d’Annunzio, iar textele ei au fost considerate ca fiind “Dionysiac--ecstatice, senzuale, erotice, jucăușe, cîteodată violente și mereu marcate de un tragic curent subteran”. Se spune că Joseph Reinach i-ar fi spus: "Madam', în Franța sunt numai trei miracole - Jeanne d’Arc, râul Marne și dumneavostră." Nicolae Iorga o considera „cel mai mare poet francez, care era dinspre partea tatălui o
Ana, contesă de Noailles () [Corola-website/Science/299209_a_300538]
-
Lovinescu și cu Principesa Ileana, (Ileana a României), devenită Maica Alexandra. În 1967, Studioul Cinematografic București i-a achiziționat scenariul de film „Geniu sublim”, conceput cu doi ani înainte, care descrie viața zbuciumată a lui Mihai Eminescu, de la naștere până la tragica lui moarte, proiectându-se realizarea unui film după el. În 1968 prezintă o documentată recenzie a cărții savantului fizician Basarab Nicolescu, „Ion Barbu - Cosmologia "Jocului secund“, ", în „Flamura Prahovei”, nr. 5096, 7 iulie 1968. C.P. Bălan a scris prefețele unor
Cristian Petru Bălan () [Corola-website/Science/299220_a_300549]
-
care produce periodic diversiuni în mediul cultural și politic de la Chișinău. Nici istoric, nici filolog, nici scriitor, adică amator și falșificator în toate domeniile pe care le-a slujit/pângărit cu misiune până acum, Stați reprezintă, în opinia mea, imaginea tragică, aș spune emblematica a omului strivit de ideologie. Nu e singurul, din păcate, în peisajul basarabean. Ion Druță, de pildă, ilustrează exemplarul mai potolit, mai echilibrat, măi circumspect și cu mai mult bun-simț... Ceea ce-l singularizează însă pe Vasile Stați
Vasile Stati () [Corola-website/Science/299820_a_301149]
-
de grație pentru ca acesta să poată vânzând avere să acopere deficitul. A fost motivul pentru care Ștefan Neamț l-a ucis pe învățător, la intrarea în sat, când acesta se întorcea într-o căruță din Năsăud. O soartă poate la fel de tragică a avut mai târziu, în anii comunismului familia fiului lui Dumitru Eremeiu, juristul Aurel Eremeiu, care acuzat fiind că a activat ca legionar, a fost condamnat politic la 25 de ani de închisoare și confiscarea averii. Eliberat, în anul 1964
Rebra, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/299277_a_300606]
-
luat și i-au dus la Țarigrad - o vai de dânșii..." Este înmormântat la biserica Sfântul Spiridon din Iași. În literatură este întâlnit ca personaj principal al primei piese de teatru scrise în limba română: "Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragice expressa".
Grigore al III-lea Ghica () [Corola-website/Science/299321_a_300650]
-
bântuit toată viața este cea în care o fată de nouă ani este violată brutal de un bețiv, iar doctorul Mihail Dostoievski, chemat de propriul fiu să îngrijească victima, ajunge prea târziu pentru a o salva din ghearele morții. Impactul tragicului eveniment este evident: în romanul "Demonii", Stavroghin se sinucide, chinuit fiind de povara morală a unui abuz asemănător (violul unei fete de paisprezece ani, Matrioșa), iar alte romane precum "Frații Karamazov" sau "Crimă și pedeapsă" ne lasă să întrezărim vag
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
se sustrag timpului, sunt atemporale. George Steiner evidențiază, din acest punct de vedere, contrastul dintre Dostoievski și Tolstoi. În timp ce Tolstoi este un creator de epopei homerice, care se desfășoară minuțios pe spații largi și perioade temporale îndelungate, Dostoievski este poetul tragic prin excelență. Făcând aluzie la lucrarea "Nașterea tragediei" de Nietzsche, Nikolai Berdiaev declară: « Creația lui Tolstoi este apolinică. Cea a lui Dostoievski dionisiacă.. Ritmul febril al prozei dostoievskiene, accentul pus pe individualitate, abundența dialogului și a monologului - toate acestea sunt
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Dostoievski este adesea asociată cu orașul Sankt Petersburg, un simbol al peisajelor urbane schimbătoare, despiritualizate de fenomenul modernizator, în care ființe marginalizate, inadaptabile se confruntă cu « maladii apocaliptice » precum nihilismul și materialismul. Berdiaev consideră că, pentru Dostoievski, « orașul este destinul tragic al omului [...] Totul este concentrat, înnodat în jurul omului, care a fost rupt de temeiul divin. » . La fel ca Tolstoi, Dostoievski se va raporta la idealurile Rusiei rurale, dar nu pe baza principiilor etice, ca autorul "Annei Karenina", ci din pură
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
cu Ganea. Rogojin încearcă să o câștige de partea lui cu o sumă de 100 000 de ruble, însă Filippovna se arată din nou neimpresionată, aruncându-i banii în flăcări. Tentația ei inexorabilă de a se avânta cu o voluptate tragică spre abisul autodistrugerii îl fascinează pe Mîșkin. Prințul privește cu milă și înțelegere conflictele interne ale eroinei și chiar se oferă să îi devină soț. Pusă pentru prima oară în situația de a alege să i se sustragă destinului catastrofal
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Șatov, un fost membru al grupului care s-a reconvertit la ortodoxism și slavofilism, abandonând cauzele socialismului. În ultimele capitole, evenimentele se precipită tot mai haotic, aruncând întreaga comunitate într-o confuzie și panică generală, și sfârșesc cu un deznodământ tragic pentru aproape toate personajele. Titlul (dar și laitmotivul romanului) este explicat chiar de Stepan Verhovenski spre sfârșitul cărții, când filozoful reușește să descifreze starea disperată în care a ajuns Rusia. "Demonii" sunt acele idei politice subversive, violente, opuse creștinismului, care
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]