9,812 matches
-
să ia masa împreună. Mulțimea de sinistrați înconjurase pe noul prefect și-l asalta cu tot felul de plângeri. Baloleanu asculta pe unii, compătimea pe alții, dar văzând că astfel nu se va putea urni din gară, strigă cu glas tremurat de emoția obligatorie: ― Domnilor, înțeleg durerea dumneavoastră și apreciez revolta firească ce fierbe în sufletul tuturor din cauza nelegiuirilor, ale căror victime sunteți! Am venit să iau măsurile de îndreptare și de represiune pe care le reclamă situația. Dați-mi deci
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
erau deloc îmbucurătoare, mai ales că prevedeau o rezistență dârză din partea țăranilor. Știrile veneau negreșit de la oamenii care au fugit sau au fost fugăriți din sate, răspândind spaimă și groază de puterea, îndărătnicia și sălbăticia răzvrătiților. Totuși Baloleanu, oricât îi tremura sufletul, își păstra aparența de liniște și hotărîre: ― În orice caz, noi vom proceda fără pripire și fără ură! Noi aducem pacea pentru cei pașnici. Față de ceilalți avem constrângerea. Nu dorim vărsare de sânge, dar nu vom șovăi a întrebuința
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe drum. Isbășescu, pe capră, avea inima cât un purice. Vrând să-și facă puțin curaj și observând că Grigore nu e dispus să-i mai audă glasul, începu o conversație pe șoptite, despre ororile țăranilor răsculați, cu birjarul care tremura de frică să nu-și găsească moartea în călătoria asta și regreta că s-a lăsat ispitit de prețul mare ce i s-a făgăduit, ca să plece. În Vlăduța, în dreptul conacului ars, ulița era închisă de o mulțime de țărani
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
hoții ăștia!... Apoi nu merită oare să fie împușcați toți, fără cruțare, dacă nici ei n-au avut milă de bătrî-nețele mele?... Credeam că nu-mi vor fi devastat tot-tot, de aceea am alergat și iacă ce-am găsit! îi tremura glasul de durere și de mânie. ― Dați-vă la o parte să treacă trăsura! strigă sublocotenentul după ce bătrânul Ștefănescu își vărsă amarul față de tânărul Iuga. Țăranii încercară să se ridice, ca să facă loc. Ofițerul răcni speriat: ― Jos! Jos!... Soldat, pocnește
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
este atât de mare, că poate merge noaptea și singur prin satele care au fost răsculate. Și pe urmă voia să ia personal conducerea anchetei preliminare în Amara, cuibul întregii mișcări de răzvrătire. Dis-de-dimineață, Ion Pravilă aștepta în curtea primăriei, tremurând și sfătuind cu straja despre secretarul Chiriță Dumitrescu care de două zile stătea ascuns cine știe unde, de frica oamenilor, și de care poate să fie nevoie acuma. ― Tu ești primarul tîlharilor? întrebă maiorul dând cu ochii de el. Primarul nu apucă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Lupu Chirițoiu îl privi drept în ochi și rosti rar: ― Apoi, domnule maior, Dumnezeu să-ți plătească rușinea asta pe bătrânețile mele! ― Ce?... Ce?... Ești obraznic cu mine, tâlhar bătrân ce ești? sări Tănăsescu. Caporal, numără-i cincizeci! Titu Herdelea tremura lângă prefectul Baloleanu tot timpul cât bătrânul suferea loviturile fără a scoate un glas de durere, parc-ar fi fost de piatră. După ce mai fură bătuți câțiva bătrâni, între care mai rău Luca Talabă, pentru că atitudinea lui a părut cutezătoare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Până când l-au luat și l-au dus la Canal, la tăiat stuf. Să se uite spre mare, de unde nu veneau decât rușii. Cum să apuci să-l cunoști, când s-a întors fără un dinte gură și cu mâinile tremurând, îl lătra și câinele, nu-l mai cunoștea. Și, dintr-odată, spre fiu-său : Însoară-te, ce stai ? Mai întindem o palmă de acoperiș, că loc în curte mai e. Uite, Aurica. Fată muncitoare. N-o fi ea frumusețea pământului
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în alta. Aurica se strânse mai tare între bărbat și ursulețul de pluș. Petrache simți din nou căldura care-i făcuse inima să se mute, zvâcnind, când înspre creștet, când înspre pântec. — Veneam aici când eram puști, spuse, cu vocea tremurând și respirația tot mai grăbită. Arătă spre cabina macaralei : De acolo se vede tot orașul, până la castel. E odaia mea secretă, acolo, sus. Hai, să-ți arăt... — Mi-e frică, șopti Aurica, privind spre păianjenul negru al cabinei, înălțat la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
faci ce ți-am zis... Râse și-l urmă pe flăcău pe străzile pustii. Întunericul îi făcu bine lui Petrache, se vede că lumina îi juca feste, nu mai era albă, așa cum o știa, se desfăcea în forme și culori, tremura de parcă ar fi fost alcătuită din grăunțe de nisip. Întunericul, în schimb, era gros și moale, ca un aluat răcoros. Se opriră în scuar și se așezară pe o bancă, cu mâinile vârâte în buzunare. — A cui o fi asta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ieșit din închisoare, mi-am dat seama câtă dreptate avusesem. Îmi atingeam obrajii, pielea foșnea ca o foaie de ziar, nasul mi se ascuțise și buzele se subțiaseră. Nu mai recunoșteam nimic din mine, dar puneam asta pe seama degetelor care tremurau, nu pe seama pomeților care se ascuțiseră ori a pielii care se căznea să mă acopere, de parcă oasele crescuseră pe dedesubt. Când m-am zărit în vitrina lucioasă a unui magazin, mi-a venit să-mi dau binețe ca unui străin
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
statului muncitoresc și nu ne- au declarat tot ce știu... Și tu... Tresăreai : Eu ? Care eu ? Scriau cu meticulozitate toate astea. Trebuia să semnezi. Nu mai știai cum, îți puneau în față o declarație mai veche și copiai, cu degetele tremurând, niște șiruri din care nu înțelegeai nimic. Îți așezau sub încheietură o coală pentru ca rănile de sub cătușe să nu păteze, rănile ar fi putut dovedi că totul e o aiureală, sângele are o identitate care nu se poate șterge, glasul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Întrebă, aproape pe mutește : — Piciorul meu... celălalt... poți să-l vezi ? — Când stai nemișcat și nu țopăi, da. — Piciorul meu ? bâigui Costică Ologu, cu glasul gâtuit de emoție. Vezi piciorul meu ? Unde e, arată-mi-l ! Aici ? indică cu degetul, tremurând, pe scaun. Aici ? mută degetul puțin mai încolo. Arată-mi- l, te rog... Știi că nu pot să ți-l arăt... spuse Coltuc. Pe Costică, îmbujorat după o sticlă de bere, îl podidi plânsul. — Piciorul meu, hohoti, piciorușul meu drag... Hai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să se destăinuie. Își rezemă capul de brațul agățat în cătușe, de parcă nu mai era al lui. Rada privi pentru o clipă și, din nou, detalii vechi îi vin în minte. Brațul i se golește de sânge și începe să tremure. Trage de el, în speranța că lanțul se va rupe și brațul i se va întoarce pe lângă trup. Dar nu se întâmplă așa, doar cel mai tare om din lume își poate smulge cătușele, dar, și pe acelea, numai dacă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
curat, doar că hainele se molipsiseră de oboseala trupului pe care trebuiau să-l acopere. Pantofii, vechi și crăpați, fuseseră dați cu cremă de ghete din gros, dar căldura subțiase vopseaua și o spărsese urmând crăpăturile căputei. Mâna, care îi tremura ușor, și-o ridică spre bărbie ca să-i astâmpere tremurul. Buza de sus era suptă, subțiată după gingia lipsită de dinți, iar buza de jos, umedă, ca a unuia care își caută cuvintele. Și asta fu tot ce găsi să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bine. Și tocmai de aceea Calu, după ce mușcă zdravăn din cârnat, se hotărî să taie, mărunt, câte o bucată pentru fiecare, întinzându-le-o din vârful cuțitului. Se întoarse și aruncă două bucăți și spre Magdalena și Lucică, ce stăteau, tremurând, într-o margine. Puțică, așa cum le arăta și numele, nu primiră decât o bucată, ceea ce îi făcu să se încaiere pe mutește. Trecură, apoi, sticla de la unul la altul, Lucică întinse și el mâna, dar nu fu primit să bea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de bucuria lui și să nu-l dușmănești la câștig. Și, de parcă nu ar fi de ajuns, are coatele subțiate, gulerul tocit și un aer de căpătuială, trăsnind a naftalină, își agață pe nas niște ochelari groși, ca două sifoane, tremură de parcă ar dârdâi lângă o plită stinsă și-și târșâie galoșii ca Moș Coprol. Și să-l vezi, pe urmă, când răscolește prin farfuria cu lozuri ori prin castronul cu numerele de loto. Degetele nu-i mai tremură, părul i
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
două sifoane, tremură de parcă ar dârdâi lângă o plită stinsă și-și târșâie galoșii ca Moș Coprol. Și să-l vezi, pe urmă, când răscolește prin farfuria cu lozuri ori prin castronul cu numerele de loto. Degetele nu-i mai tremură, părul i se adună smocuri și se încrețește, ochii nu-i mai fug într-o parte. Iar eu zac, aruncat la întâmplare, ca o moluscă, pe scaun, cu umerii căzuți, cu genunchii tremurând, cu palmele umede și limba ținută a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
numerele de loto. Degetele nu-i mai tremură, părul i se adună smocuri și se încrețește, ochii nu-i mai fug într-o parte. Iar eu zac, aruncat la întâmplare, ca o moluscă, pe scaun, cu umerii căzuți, cu genunchii tremurând, cu palmele umede și limba ținută a zbârcă între dinți. Cel mai rău nu e când câștigă, asta e, nu mai ai ce să-i faci. Cel mai rău și mai rău e la loz în plic, când iese „mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
peste tot ! M-am săturat de toți moșnegii cu care mă întâlnesc și de toate mozolelile lor... De toate opintelile lor bolmojite... Nu mai vreau să fiu linsă de sus până jos și umplută de bale ! Mângâiată de mâini care tremură, de parcă ar fi pentru ultima oară... Rupe-mă, scoate-mă din minți, destul mă scot boșorogii ăia din răbdări ! — De ce nu te duci cu unii mai tineri... Poate că la banii lor s-o găsi careva să-ți tragă și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care, nedezlipindu-se de tigăi, se ajutau de ele ca de niște aripi. În urmă veneau bărbații, mai degrabă dibuind scările, cu ochii împăienjeniți de băutură. Maca își făcu loc și împinse ușa. Bătrânul zăcea pe spate, cu ochii larg deschiși, tremurând tot. Dinții îi clănțăneau ca niște castaniete, iar capul îi dârdâia, în același ritm. Bâiguia, speriat de ceva ce vedea doar el, sunetul venea din gât, de parcă scotea tot din el, fără să mai tragă aer în piept. Saliva făcea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
decât acum. Cu alte cuvinte, deși ochii lor îl priveau în față și capul li se înclina cât să-i mulțumească, erau deja morți. Iar paloarea obrajilor nu era decât dorul după sângele care îi îmbujorase odată. Pictorul se ridică, tremurând, și abia reuși să-și adune desenele sub braț. Ar fi vrut să le arunce de pe podeț în râu, ca să nu le mai vadă vreodată. Dar asta nu-l mai ajuta cu nimic. Înțelese că mâna lui avea o putere
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în norocul dumitale, cine să aibă ? Jenică își pierduse aplombul de adineaori, se mărgini doar să ridice din umeri. — Cum spui, hotărî străinul și întinse mâna. Aunci rămâi unde ești și mai dă-mi o dată lozurile alea. Lui Jenică îi tremurau mâinile. Luă mapa cu lozuri, dar unul ieșise din lăcașul lui. Îl îndesă și aplecă mapa către străin. — O să-l luăm atunci chiar pe ăsta pe care l-ai ales dumneata, spuse străinul cu o voce care devenise tăioasă. — Eu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-ți-ar dinții ca grindina, boșorogule !“, îi trecu lui Maca prin minte. Umbra i se lărgi, mușcând din tot ce atingea. — Mai târziu, gânguri fata. Acum nu te opri... Îmi place să mă atingi așa, încet... îmi place că-ți tremură mâna... Parcă ai avea mai multe degete... Parcă ai avea mai multe mâini... Parcă ar fi în tine mai mulți bărbați deodată... Maca se strâmbă de dezgust. Își strânse pumnii în buzunare și o porni pe scări în sus. Umbra
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca să nu-mi pierd controlul, precum cealaltă fată. Membrele-mi sunt rigide și nu știu ce să fac cu mâinile. Cu cât mă gândesc mai mult la a mă calma, cu atât mi se înrăutățește starea de spirit. Trupul începe să-mi tremure. Ca să-mi abat atenția în altă parte, mă holbez la operele de artă care înconjoară cadrul ușii. O caligrafie în aur pe plăci negre de lemn redă patru ideograme gigantice: nor, absorbție, stea și glorie. Fata care a leșinat se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
rosti ultimul cuvânt. În cele din urmă vine un „Da“. Simt bucuria Majestății Sale Împăratul și dezamăgirea Majestății Sale Împărăteasa. — Vă... vă doresc Majestăților Voastre zece mii de ani de viață, spun luptându-mă să mențin controlul asupra genunchilor mei care tremură. Să vă fie norocul la fel de plin precum Marea Chinei de Est și sănătatea la fel de verde precum Munții... — Minunat! Longevitatea mea tocmai a fost scurtată, mă întrerupe Marea Împărăteasă. Genunchii îmi cedează și fruntea mea atinge pământul. — Mă tem că tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]