43,150 matches
-
de supunerea sa. Victoria devine înfrângere și înfrângerea devine victorie. În ce o privește pe Emilia, ea n-ar fi putut, în orice legătură, să fie altminteri decât supusă. La amiază, când am făcut o pauză, obosit, și profitând de absența meșterului am luat-o de mână și am dus-o în casă, culcând-o pe un cojoc, fără să mă sinchisesc prea mult de faptul că era îmbrăcată în doliu, nici n-a crâcnit. Apoi și-a înfundat din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
destinului; undeva, în miezul acelei încâlceli de coridoare cu uși aproape identice, trebuia să fie un loc magic unde totul să fie posibil, de la vanitatea cea mai nesăbuită la singurătatea cea mai sfâșietoare, și unde, ca în cazul lui Dumnezeu, absența însăși să devină prezență. Dacă Bătrânul ar fi apărut pe coridoare ar fi fost ca și cum ar fi crescut marea, spălând țărmul și nelăsând decât o realitate prozaică. Așa, absența lui era ca o mare retrasă care îngăduia tuturor ipotezelor, temerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
singurătatea cea mai sfâșietoare, și unde, ca în cazul lui Dumnezeu, absența însăși să devină prezență. Dacă Bătrânul ar fi apărut pe coridoare ar fi fost ca și cum ar fi crescut marea, spălând țărmul și nelăsând decât o realitate prozaică. Așa, absența lui era ca o mare retrasă care îngăduia tuturor ipotezelor, temerilor și explicațiilor să înflorească în discuții. „Am început să bat și eu câmpii”, mi-am zis, întrucât mă încurcam în presupuneri care mai de care mai fanteziste. Dar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și nelăsându-mă nici să respir, Marta mi-a dat o libertate deplină. M-a lăsat totdeauna să fac exact ce doream. Mă primea cu brațele deschise la orice oră, fără să-mi reproșeze decât cel mult printr-un zâmbet absențele. „Bine că ți-ai adus aminte de mine”, spunea. Atât. Era femeia care-i trebuia unuia învățat să-și ducă destinul ca pe un bagaj. Nu trebuia să născocesc scuze sau pretexte, mă duceam când vroiam, plecam când vroiam, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o sală pustie, dar Francisc rămânea afară, să păzească mai departe. Ce păzea? Pe cine? În afară de mine nu era nimeni acolo, iar după plecarea mea rămânea în același loc, cu brațele încrucișate. Intrând în sală, mă miram din ce în ce mai rar de absența Bătrânului. Uneori, în prag, înainte de a mă obișnui cu lumina scânteietoare a candelabrului reverberată în oglinzi, mă așteptam să aud o voce uscată întâmpinându-mă: „Ei, domnule sculptor, ce-ai mai născocit pe seama mea?” Dar asta dura numai o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ci moartea femeii care mă iubise! Simțeam moartea Laurei ca pe o nedreptate care mi se făcuse mie! Mă socoteam pe mine o victimă, condamnând-o pe Laura că mă obligase la singurătatea mutilată de a fi cu ea în absența ei. Aș spune că neputința mea de a fi la înălțimea acestei drame mi-a dat o lovitură mai grea decât moartea Laurei. O mare durere m-ar fi înălțat în ochii mei și aș fi căpătat prin ea dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
solemn și ridicol. Anton părea să nu fi auzit nimic. Mopsul își freca întruna cu palma părul aspru, scurt, și mă cerceta bănuitor. Călugărul trăgea de fularul care-i atârna, ca totdeauna, până aproape de pământ. Până și Victor ieșise din absența lui și se apropiase. Siminel i-a făcut loc între ei. Filip a rupt primul tăcerea. „Glumiți, domnule scluptor”. „Ba nu glumesc deloc”, i-am răspuns. Așteptam să-i aud reproșându-mi: „Bine, domnule sculptor, se poate? Dar ce suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acopere acolo de mucegai, să se adune peste ea praful ca peste o coroniță de premiant... Apoi m-am retras, să nu mă vadă Arhivarul. S-au petrecut și alte evenimente. Dinu observase că i se umbla prin lucruri în absența lui. Se aflase probabil că ținea un jurnal pe care nu-l predase la arhivă. Cei care-l căutau, negăsindu-l, fiindcă jurnalul se afla acum la mine, se enervaseră și lăsaseră cărțile răvășite, aruncate pe jos. Într-o după-amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de la Cité Sainte cu capul Maurului Înfipt În țeapă, Rebisul, Rebisul! Uragan magnetic, se prăbușește Turnul. Rânjește Racikovski peste cadavrul pârjolit al lui Jacques de Molay. Nu te-am avut, dar pot face să explodeze istoria. Dacă problema e această absență de ființă, dacă ființa e ceea ce se spune În multe feluri, cu cât vorbim mai mult, cu atât ființă este. Visul științei e ca ființa să fie puțină, concentrată și dicibilă, E=mc2. Eroare. Pentru a te salva Încă de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de la ea prin lașitate, pentru că fusese pus cu spatele la zid. Teama Îl obliga să fie curajos. Inventând, crease principiul de realitate. 106 Lista nr. 5, șase maiouri, șase indispensabili și șase batiste, i-a intrigat Întotdeauna pe Învățați, esențialmente din cauza totalei absențe a ciorapilor. (Woody Allen, Getting even, New York, Random House, 1966, „The Metterling List“’, p. 8) Chiar În zilele acelea, nu mai mult de acum o lună, Lia a hotărât că mi-ar prinde bine o lună de vacanță. „Arăți obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
câinele acela negru care se Învârte pe ogoare și miriști?... Mi se pare că el Întinde În jurul picioarelor noastre lațuri subțiri, magice... Cercul se tot strânge, el e de-acum lângă noi. (Faust, I, „Dincolo de ușă“) Ceea ce se Întâmplase În timpul absenței mele, și În special În ultimele zile, Înainte de Întoarcerea mea, puteam deduce numai din alte fișiere rămase de la Belbo. Dar, dintre acestea, numai unul era clar, punctat de știri ordonate, și era ultimul, cel pe care Îl scrisese probabil Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
spus, În felul ăsta mă odihnesc.“ Făcându-i pe plac, din respect, Belbo Îi povestise toată tărășenia lui. Și atunci Diotallevi, respirând ca Lucrul Misterios din filmele științifico-fantastice, vorbise. Și tot ca Lucrul acela, avea și el aceleași transparențe, acea absență a limitei Între exterior și interior, Între piele și carne, Între firavul păr blond ce i se mai Întrezărea prin pijamaua descheiată și acel amestec de viscere transformate Într-un mucilagiu, pe care numai razele X, sau o boală În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
că, socotindu-se refuzat creației, felul său de a rumega realitatea sfârșea prin a o proiecta. Sau poate că nu, poate că În felul ăsta voise el să moară pentru a-și dovedi sieși și celorlalți că, fie și În absența geniului, imaginația e oricând creatoare. Într-un anume sens, pierzând, el câștigase. Sau a pierdut totul acela care se Încrede În acest unic mod de a Învinge? A pierdut totul doar cel care nu a Înțeles că alta fusese victoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
la scriitura refuzată) ar putea duce la vindecarea de orice complex. Jacopo Belbo moare fiind convins de impotența sa În ordinea creativități autentice. El e conștient că aceasta este singura vindecare a eului său nerealizat: să se muleze pe acea absență tragică, să umple vidul subiectului cu propria-i ființă. Lipsa creației este suplinită În auto-textualizare. Produs al unui postmodernism ambiguu, romanul lui Eco nu poate fi decriptat decât prin lectura avizată la mai multe nivele. Marin Mincu INDICE 1. KETER
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
a aventurilor sale În Siberia care a fost respinsă de toate publicațiile academice cărora le-o oferise, chiar dacă se străduise foarte tare să reducă la minim referirile la „paranormal“. I s-a refuzat titularizarea pe post la universitate, dată fiind absența ei Îndelungată și eșecul În a-și publica lucrarea. Zelda nu a pus la inimă acest rezultat, nu Întru totul neașteptat și la sfatul iubitului ei fantomatic a eliminat din articol tot jargonul academic și l-a publicat ca ediție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de logică Îmbîrligată. Wakefield este complet rupt de treaba pe care o are de făcut. Despre ce o să vorbească diseară? Despre Artă? Arta care era, cîndva, un fel de cod pentru carne? Arta care deplîngea penuria de carne, protesta față de absența cărnii, construia imaginare turnuri de carne? Poate că ar trebui doar să facă un soi de spectacol și să vorbească din interiorul unei carcase de porc atîrnînd din tavan din care să i se ițească numai capul. Capul, care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
să se simtă anonim și liber. Fumul plutește În jurul lui, scîrțîiturile și muzica Îi trec pe deasupra capului, ca un val. Nimeni din cei de față nu e pe piață În căutarea mîntuirii. Arhitectura locului este un gol intenționat, o imensă absență În mijlocul a ceea ce a fost cîndva lumea originară. Aici nu e nimeni viu; este Înconjurat de strigoi. Mai contează, oare, pentru cineva, faptul că vulturii erau cîndva sacri? Sau că aveau o valoare certificată pe dolarii de aur? Acum sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
fost pescuit de pe fundul unui lac și nimeni nu are idee cum a ajuns acolo. Chestia Îl făcea fericit pe lui Wakefield, pentru că avea un soi de absurditate copilărească, dar acum bagă de seamă că obiectul a dispărut, Înlăturat În timpul absenței lui. O figurină din fibră de sticlă mai mare decît modelul natural, reprezentînd-o pe Marilyn Monroe peste grilajul galeriei de metrou, ținîndu-și fustele cu mîinile, a fost așezată În locul ei. Absența sumbarinului este o adevărată lovitură pentru Wakefield. Ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
bagă de seamă că obiectul a dispărut, Înlăturat În timpul absenței lui. O figurină din fibră de sticlă mai mare decît modelul natural, reprezentînd-o pe Marilyn Monroe peste grilajul galeriei de metrou, ținîndu-și fustele cu mîinile, a fost așezată În locul ei. Absența sumbarinului este o adevărată lovitură pentru Wakefield. Ce să Însemne asta? Și unde e Zelda? O Îngeriță, purtînd o rochiță albă și scurtă, sandale aurii și mari aripi albe traversează strada și se sprijină neglijent de Marilyn. Wakefield nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
anunțat în Bulletin, apoi în Dada 3 (decembrie 1918) și în Dada 4-5 (mai 1919). Într-o scrisoare trimisă de Vinea lui Tzara pe 4 iunie 1921, citim: „Te-am văzut în subtitlul unei cărți de Aragon, citatul e bun («Absența unui sistem e ea însăși un sistem, cel mai simpatic» — extras din Manifeste Dada 1918, n.n.), conținutul volumului e «frêle». Am scris și eu vreo trei cărți, pe cari însă nu le tipăresc încă”. Iar într-un interviu acordat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Maniu“). Iar comentariul redacțional din nr. 81 despre grupajul special dedicat de revista Der Sturm mișcării moderne slovene indică în mod explicit frustrarea „contimporanilor” față de ignorarea avangardei autohtone. Revista expresionistă germană prezenta în mod consecvent mișcările avangardiste din Europa, iar absența României - țară mult mai mare și cu o cultură mult mai puternică decît a Sloveniei - avea de ce să deconcerteze. Pe de altă parte, nu se poate vorbi de inexistența unor „ambasadoare” pariziene relativ eficiente ale literaturii române: în 1931, activa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În deschiderea rubricii de „Notițe“ din numărul 5 al revistei, redacția Integral publică un credo în limba franceză, în care își afirmă internaționalismul artistic integral. Dincolo de exclusivismul comun, diferențele în raport cu mai vechea declarație de intenții a Contimporanului sînt semnificative prin absența accentelor de orgoliu național: Il est vrai qu’il faudra encore du temps jusqu’a l’unanime compréhension des courant activistes modernes; pour cela, il faudrait supprimer le prejugé seculaire d’une art enfermé exclusivement entre les frontiéres d’une
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Arghezi... În privința ignorării prozei lui Bacovia de către E. Lovinescu, Perpessicius are dreptate să o pună pe seama unei lipse mai generale de comprehensiune și de atenție față de poezia bacoviană, redusă abuziv la experiența din „Plumb”: „Dar mai ales, spuneam, e dureroasă absența dlui G. Bacovia. (...) «Bucăți de noapte» continuă în dimensiuni de concentrată avariție, nota de ironie prețioasă din «Scîntei galbene». Continuă și adîncește. (...) Ironie, simbol, ecouri enigmatice, un amestec bizar de atitudini de melodramă și pantomimă și, mai presus de toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al volumului Figuri și forme literare (Editura Casa Școalelor, București, 1946, pp. 177-182, cap. „Locuri comune, sinonime și echivocuri”). Printre trăsăturile stilistice identificate de autor se numără persiflarea clișeului, satira locului comun (acesta adăpostind cel mai adesea generalitatea ideii și absența emoției). Importanța scrierilor lui Urmuz rămîne documentară („un document lingvistic de mare însemnătate, un prilej de a demasca unele din procedeele limbii”), limbajul urmuzian conținînd „vocabule, nonsensuri de genul celor pe care le folosea Lewis Caroll” („nonsensurile prin echivoc ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Complexul pe care îl am în vedere (și care explică obsesia definirii identitare a culturii române moderne) include întreaga suită de complexe culturale identificate de către Mircea Martin: „complexul” originii umile, „complexul” existenței periferice, „complexul” întîrzierii, „complexul” discontinuității istorice și al absenței tradiției clasice, „complexul” ruralității, „complexul” începutului continuu, „complexul” condamnării la imitația modelelor străine, „complexul” absenței capilor de serie, „complexul” lipsei de audiență (internă și externă), „complexul” izolării provinciale, „complexul” lipsei de durabilitate și monumentalitate, „complexul” în fața criticii, recognoscibile în aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]