11,393 matches
-
o rezistență puternică, întârziind atacul asupra orașului. După cucerirea orașului Merdenik de către turci, armenii au lansat pogromuri împotriva musulmanilor din Erevan și Kars ca represalii. La începutul lunii octombrie, guvernul armean a cerut ajutorul Regatului Unit, Franței, Italiei și altor aliați, dar fără prea mult succes. Cea mai mare parte a forțelor britanice disponibile în Orientul Mijlociu erau blocate în luptele cu răscoalele tribale din mandatul britanic al Irakului, în vreme ce forțele franceze și italiene trebuiau să facă față unor dificultăți asemănătoare în
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
a reușit efectuarea retragerii în stare bună, iar în bătălia decisivă de la Königgrätz (3 iulie 1866) el a ținut extrema stângă a poziției Austriei. Saxonii și-au menținut pozițiile cu multă tenacitate dar au fost implicați în înfrângerea dezastruoasă a aliaților lor. La izbucnirea Războiului franco-prusac în 1870 el a comandat din nou trupele saxone, care au fost incluse în armata a 2-a sub comnada Prințului Friedrich Karl al Prusiei, vechiul său oponent. În Bătălia de la Gravelotte, ei au format
Albert I al Saxoniei () [Corola-website/Science/321289_a_322618]
-
Maria Clementina de Austria, era încă în viață însă a murit în luna noiembrie a aceluiași an. Ideea a venit de la diplomatul francez Alquier, care fusese ambasador la Madrid și Neapole. Planul său era de a aduce regatul Neapole, un aliat al Angliei și ostil Franței, în recent formata alianță spaniolo-franceză, propunând apropierea relațiilor dintre cele două familii prin două căsătorii. Infanta María Isabel și fratele ei mai mare, Ferdinand, Prinț de Asturia urmau să se căsătorească cu verii lor primari
Maria Isabela a Spaniei () [Corola-website/Science/321277_a_322606]
-
Primului Război Mondial. Uriașul conglomerat de teritorii și popoare care fuseseră conduse până în acel moment dat de sultanul Imperiului Otoman a fost împărțit în mai multe noi state Împărțirea teritoriului otoman fusese plănuită încă din primele zile ale războiului, deși în rândul aliaților au existat neînțelegeri cu privire la acest subiect, care au dus la negocieri repetate. După ocuparea Istanbulului de către trupele franco-britanice în noiembrie 1918, guvernul otoman s-a prăbușit efectiv, semnând aproape fără împotrivire Tratatul de la Sèvres din 1920. Declanșarea de către naționaliștii turci
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
După ocuparea Istanbulului de către trupele franco-britanice în noiembrie 1918, guvernul otoman s-a prăbușit efectiv, semnând aproape fără împotrivire Tratatul de la Sèvres din 1920. Declanșarea de către naționaliștii turci a Războiului de Independentă i-a forțat în cele din urmă pe Aliați să renegocieze condițiile de pace. Aliații și Marea Adunare Națională a Turciei au semnat și ratificat un nou tratat de pace, cel de la Lausanne din 1923, cu prevederi mult mai favorabile turcilor. Problemele nerezolvate au fost mai apoi negociate în cadrul
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
în noiembrie 1918, guvernul otoman s-a prăbușit efectiv, semnând aproape fără împotrivire Tratatul de la Sèvres din 1920. Declanșarea de către naționaliștii turci a Războiului de Independentă i-a forțat în cele din urmă pe Aliați să renegocieze condițiile de pace. Aliații și Marea Adunare Națională a Turciei au semnat și ratificat un nou tratat de pace, cel de la Lausanne din 1923, cu prevederi mult mai favorabile turcilor. Problemele nerezolvate au fost mai apoi negociate în cadrul Ligii Națiunilor, așa cum a fost cazul
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
al lui Hussein, Abdullah. Jumătatea occidentală a Palestinei a fost plasată sub administrația britanică directă. Aici a fost permisă creșterea numerică a populației evreiești sub protecția autorităților britanice. Cea mai mare parte a Peninsulei Arabice a trecut sub stăpânirea unui aliat al britanicilor, Ibn Saud, cel care avea să creeze în 1932 Regatul Arabiei Saudite. Regatul Unit și Turcia își disputau controlul asupra fostei provincii otomane Mosul în deceniul al treilea. În conformitate cu prevederile Tratatului de la Lausanne, Mosul trecea sub controlul britanic
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
de la Mudanya, a Tratatului de la Ankara și a celui de la Lausanne. Seria de conflicte dintre forțele franceze și cele turce au fost numite și „Războiul din Cilicia” (în franceză La guerre en Cilicie), sau „Frontul Sudic” (în turcă Güney Cephesi). Aliații occidentali, în particular premierul britanic David Lloyd George, promiseseră Greciei câștiguri teritoriale importante în dauna Imperiului Otoman, dacă elenii ar fi intrat în război de partea Atantei. Grecii ar fi urmat să primească Tracia Răsăriteană, insulele Imbros (Gökçeada) și Tenedos
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
elen Eleuthérios Venizélos s-a reîntors la Atena și a făcut ca Grecia să se alieze cu Antanta. Armata elenă, deși împărțită între sprijinitorii monarhiei și cei ai premierului, a început acțiuni militare ofensive împotriva armatei bulgare. În același an, aliații occidentali au promis italienilor controlul asupra Izmirului, în cadrul Acordului de la St.-Jean-de-Maurienne semnat de Franța, Italia și Regatul Unit. În timpul Conferinței de Pace de la Paris din 1918, bazându-se pe promisiunile din timpul războiului, Venizelor a încercat din greu să
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
timpul războiului, Venizelor a încercat din greu să obțină acceptarea granițelor „Marii Idei”, care ar fi inclus toate comunitățile grecești din nordul Epirului, Traciei, (inclusiv Constantinopolului) și din Asia Mică. În 1919, în ciuda opoziției italienilor, grecii au obținut permisiunea din partea Aliaților occidentali să ocupe Izmirul. Republica Caucaziană Sud-Vestică a fost o entitate apărută pe teritoriul Rusiei în 1918, după retragerea trupelor otomane pe granițele antebelice, ca urmare a Armistițiului de la Mudros. Republica și-a proclamat independența, în fruntea guvernului provizoriu cu
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
de englezi. Cu proviziile pe sfârșite, cu mulți oameni bolnavi sau muribunzi, englezii s-au întors șchiopătând spre casă, acoperiți de rușine. În 1627 Buckingham a condus un alt eșec: în încercarea sa de a-i ajuta pe noii săi aliați hughenoți în asediul de la La Rochelle, după o campanie de patru luni, este învins. A pierdut mai mult de 4000 de oameni, dintr-un total de 7000. La întoarcerea sa, Parlamentul a prezentat Petiția dreptului prin care condamna modul de
George Villiers, Duce de Buckingham () [Corola-website/Science/320544_a_321873]
-
era supărat pe Vykintas pentru înfrângerea din 1236. În 1251, Mindaugas a fost de acord să primească botezul și să cedeze controlul asupra unor teritorii din vestul Lituaniei, în schimbul promisiunii că va primi o coroană. În 1252, Tautvilas și restul aliaților săi l-au atacat pe Mindaugas în Voruta, uneori considerată a fi prima capitală a Lituaniei. Atacul a eșuat iar forțele lui Tautvilas s-au retras să se apere în Castelul Tverai, în actualul municipiu Rietavas. Vykintas a murit în
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
puteau concentra acum asupra Lituaniei. În 1274 Marea Revoltă Prusacă a luat sfârșit iar Ordinul Cavalerilor Teutoni a continuat să cuceri alte triburi baltice: nadruvienii și scalvienii în 1274-1277, și sudovienii în 1283; Ordinul Livonian a terminat cucerirea Semigaliei, ultimul aliat baltic al Lituaniei, în 1291. Ordinele își puteau concentra atenția asupra Lituaniei. Zona de tampon formată din alte triburi baltice dispăruse, și Lituania a rămas să lupte singură împotriva Ordinelor. Există incertitudini considerabile în ce privește identitatea Marilor Duci ai Lituaniei în
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
Butvydas (cunoscut și sub numele de Pukuveras) a moștenit coroana. Butvydas a fost tatăl lui Vytenis și, probabil și al lui Gediminas. În timpul scurtei sale domniei, Butvydas a încercat să apere ducatul împotriva Cavalerilor Teutoni; a atacat și Mazovia, un aliat al cavalerilor. Fiul său, Vytenis, a ajuns la putere în 1295 și s-a încheiat perioada de relativă instabilitate. Domnia sa a marcat tranziția de la înființarea statului la punctul în care el a fost pregătit pentru extindere. Statul unit și condus
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
Cele mai multe cereri nu puteau fi onorate de suedezi, având în vedere că Finlanda lupta alături de Germania Nazistă (implicit sub titulatura Puterilor Axei) pe parcursul Războiului de continuare. Drept consecință, porturile Suediei (teritoriu ce și-a păstrat neutralitatea) au fost ocupate de către Aliați, iar exporturile țării erau atent verificate. În general ajutoarele bănești, trimiterea de voluntari în Finlanda sau acceptarea finlandezilor răniți (printre care și copii) erau strict interzise. De asemenea, până în toamna anului 1944 Suediei nu i-a fost permisă trimiterea de
Evacuarea copiilor finlandezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/320547_a_321876]
-
Încă din perioada sa cretană, Venizelos era un politician influent nu doar în insulă, dar și în Grecia continentală. El a fost inițiatorul unor reforme sociale, militare și administrative, care au avut ca rezultat obținerea succeselor din Războaiele Balcanice. Victoria Aliaților a părut că va asigura realizarea idealurilor Marii Idei. Grecia a ocupat Smirna, Imbros, Tenedos, Tracia Apuseană și Tracia Răsăriteană. Grecia a suferit o înfrângere de proporții în 1922, când naționaliștii turci au ieșit învingători în conflictul cu grecii și
Megali Idea () [Corola-website/Science/320575_a_321904]
-
echipate special penru atac cu ranițe de grenade, gaze lacrimogene și aruncătoare de flăcări. Deși principalele sisteme defensive ale taberei au fost cucerite în doar 13 minute, luptele au durat câteva ore, timp în care cei de la Forțele Speciale împreună cu aliații lor bru au reușit să distrugă cel puțin cinci tancuri. Pușcașii marini de la Khe Sanh aveau un plan pergătit pentru trimiterea de întăriri în asemenea cazuri, dar colonelul Lowndes, de teama unei ambuscade nord-vietnameze, a refuzat să-l pună în
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
izbucnit al Doilea Război Mondial. Autoritățile americane știau că Luciano avea legături strânse cu mafia din Italia și mai ales cu cea din Sicilia. Iar americanii aveau, în Europa, interese importante, căci urmau să participe la operațiunile de debarcare ale aliaților. Deși multe detalii sunt inca neclare, istoricii afirmă că a existat o înțelegere între Luciano și guvernul american, vizând implicarea mafiei pentru a facilita operațiunile armate ale aliaților în Italia continentală și în Sicilia. În 1946, după încheierea războiului, Luciano
Lucky Luciano () [Corola-website/Science/320634_a_321963]
-
Europa, interese importante, căci urmau să participe la operațiunile de debarcare ale aliaților. Deși multe detalii sunt inca neclare, istoricii afirmă că a existat o înțelegere între Luciano și guvernul american, vizând implicarea mafiei pentru a facilita operațiunile armate ale aliaților în Italia continentală și în Sicilia. În 1946, după încheierea războiului, Luciano și-a primit recompensă pentru ajutorul dat forțelor aliate: a fost eliberat, cu condiția de a părăsi SUA și a se întoarce pentru totdeauna în Sicilia. S-a
Lucky Luciano () [Corola-website/Science/320634_a_321963]
-
Armata Germană a lansat Ofensiva de Primăvară (21 martie - 18 iulie 1918) într-un ultim efort de debarasare și de a câștiga războiul, eliberând capacitatea militară a 63 de divizii pe o arie a frontului de 70 de km. Cum Aliaților li s-au alăturat Diviziile a 3-a și a 4-a, acestea au fost trimise urgent la sud de Amiens pe Somme. Ofensiva a durat următoarele cinci luni și toate cele cinci divizii australiene din Franța au fost angajate
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
combinate incluzând aviația, artileria și blindatele. Ofensiva terestră germană a luat un scurt răgaz la jumătatea lunii iulie, perioadă de acalmie în care australienii au preluat inițiativa unei serii de raiduri cunoscute sub denumirea de "Peaceful Penetration" (Străpungere Pașnică). Curând, Aliații au lansat propria ofensivă - "Ofensiva de 100 de zile" - care, în final, avea să pună capăt războiului. Începută la 8 august 1918, ofensiva includea patru divizii australiene la bătălia de la Amiens. Utilizând tehnica armelor combinate dezvoltată anterior la Hamel, s-
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
de învazia germană din timpul bătăliei Greciei. La finalul acestei campanii, Divizia a 6-a a fost evacuată în Egipt și Creta. Trupele din Grecia au luptat ulterior în bătălia din Creta în luna mai, încheiată de asemenea cu înfrângerea Aliaților. Peste 5.000 de australieni au fost capturați în aceste campanii iar Divizia a 6-a a avut nevoie de o lungă perioadă pentru reconstrucție înainte de a fi din nou capabilă de combat. Germanii și italienii au pornit o ofensivă
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
luați prizonieri la începutul anului 1942 și au indurat condiții grele în captivitate. Prizonierii au fost subiectul malnutriției, al lipsei de tratament medical și al brutalității gardienilor. Drept rezultat, 8.296 prizonieri australieni au murit în captivitate. Înfrângerea rapidă a Aliaților în Pacific a cauzat panica și teama că japonezii vor invada continentul australian. Elemente ale Marinei Imperiale Japoneze au propus acest plan la începutul lui 1942 dar s-a considerat de către Comandamentul Central Imperial ca fiind imposibilă reușita lor și
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
Imperial ca fiind imposibilă reușita lor și a adoptat, în schimb, o strategie prin care Australia să fie izolată de Statele Unite prin capturarea Noii Guinee, a Insulelor Solomon, Fiji, Samoa, și a Noii Caledonii. Aceste lucruri nu erau cunoscute de Aliați la acel moment iar Australia se găsea într-un proces puternic de extindere a capabilităților militare în preîntâmpinarea virtualei invazii nipone. Un mare număr de trupe ale Armatei Terestre a Statelor Unite și unități ale Forțelor Aeriene au sosit în Australia
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
în acțiune iar opt soldați au fost răniți. Australia, ca și Statele Unite, a susținut Vietnamul de Sud încă de la începutul anilor 1960. În 1961 și 1962, liderul guvernului din Vietnamul de Sud Ngo Dinh Diem a cerut sprijin Statelor Unite și aliaților săi pentru îmbunătățirea securității. Australia și-a oferit 30 de consilieri militari sub forma "Armatei Australiene de Instrucție din Vietnam" cunoscută adesea sub denumirea colocvială "The Team" ("Echipa"). Aceștia au sosit în iulie 1962 marcând implicarea australiană în război. În
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]