13,186 matches
-
cu un an de zile Înainte de Începerea războiului, cu nenorocirile care s-au abătut asupra noastră, a venit Înapoi, singur, În Siret, unde mai locuia fiul lui, adică tata și Încă doi frați de-ai lui, adică doi copii ai bunicului. Și când a fost Întrebat: „Băi, da’ de ce ai venit Înapoi? N-ai avut toate condițiile În America la fiică-ta, acolo?”... Erau mai bine situați decât noi aici. Zice: „Da, am avut toate condițiile, dar să știți că viața
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
putem duce În mână: „Dacă aveți bani, puteți să vă Închiriați o căruță; dacă nu - pe jos. Lăsați totul În casă, Încuiați totul, lăsați cheile la primărie, iar când se va termina războiul veți găsi totul cum ați lăsat”. Acum, bunicii mei din partea mamei aveau peste 75 de ani, erau bolnavi, iar noi, din punct de vedere material, nu stam bine. Ei au zis: „Dom’le, noi nu putem să mergem. Starea sănătății nu ne permite, noi nu putem să mergem
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ce-o să ne facă nouă, la niște moșnegi de 75 de ani?”. Ei, nu - nu rămâneți aici. Cum să te duci cu copii mici? Eu eram născut În ’32, aveam 8-9 ani, sora mea e cu 3 ani mai mică... Bunicii au rămas deci În Siret. Bunicii și Încă 8 oameni, tot bătrâni, dintre care vreo 4 sau 5 erau orbi. Cum să-i duci, cum să-i cari? După ce pe noi ne-au dus În Transnistria, legionarii de acolo i-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
niște moșnegi de 75 de ani?”. Ei, nu - nu rămâneți aici. Cum să te duci cu copii mici? Eu eram născut În ’32, aveam 8-9 ani, sora mea e cu 3 ani mai mică... Bunicii au rămas deci În Siret. Bunicii și Încă 8 oameni, tot bătrâni, dintre care vreo 4 sau 5 erau orbi. Cum să-i duci, cum să-i cari? După ce pe noi ne-au dus În Transnistria, legionarii de acolo i-au strâns pe toți evreii ăștia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
care vreo 4 sau 5 erau orbi. Cum să-i duci, cum să-i cari? După ce pe noi ne-au dus În Transnistria, legionarii de acolo i-au strâns pe toți evreii ăștia care nu s-au evacuat, aceștia 10, bunicii mei, orbii, i-au dus În lunca Siretului și le-au tăiat capul. După care i-au Îngropat În nisip, În lunca aceea. Când ne-am Întors, acei care am supraviețuit și ne-am Întors la Siret, am aflat de la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
cimitirul evreiesc din Siret. Chiar la intrarea În cimitir este un monument mare pe care scrie și În limba germană, și În limba română despre acești martiri care au fost duși de acolo, din lunca Siretului, și Înhumați În cimitir. Bunicul pe linie paternă, tot un om la 80 de ani, era un om mai vânjos și a plecat cu noi În Transnistria. Un timp am mers cu căruța - apoi căruța a plecat, că n-am mai avut cu ce s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
căruța - apoi căruța a plecat, că n-am mai avut cu ce s-o plătim, și am mers pe jos. Oamenii dormeau unde apucau, pe jos, pe ploaie, pe vânt, pe ninsoare, iar de mâncat - nimic. La un moment dat bunicul din partea tatei, cum era coloana, așa, a intrat Într-un șanț, s-a culcat și nimeni n-a putut măcar să-l ridice, că era mai greoi, mai gras, și l-am lăsat viu În șanț. A murit acolo, În șanț
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
timpul premiul I - era ceva normal: trebuia s-o urmez pe soră-mea, care Întotdeauna a fost prima, și nu puteam să fiu mai prejos. Deci cele patru clase primare au trecut destul de liniștit. De obicei Îmi petreceam vacanțele la bunicii din Botoșani, la părinții mamei mele. Ceilalți bunici erau la Câmpulung. Câmpulungul nu avea decât un gimnaziu de fete. Patru clase. Liceul de băieți era complet, opt clase. Dar noi aveam un gimnaziu, o școală - mai mult am putea spune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
era Începutul lui octombrie -, ne pregăteam de niște sărbători, sărbători care anunță sfârșitul recoltei, vine tata acasă și zice: „Să știți că se aude că ne vor trimite de acasă”. Vă dați seama ce situație era. Noi eram patru și bunicii mei de 80 de ani, nu stăteau Împreună cu noi, stăteau În casa lor, bunica - oarbă, bunicul - foarte bolnav, trebuia să ne pregătim de plecare. Și, Într-adevăr, asta a fost joi, sâmbătă dimineața mergea un om al primăriei cu toba
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
acasă și zice: „Să știți că se aude că ne vor trimite de acasă”. Vă dați seama ce situație era. Noi eram patru și bunicii mei de 80 de ani, nu stăteau Împreună cu noi, stăteau În casa lor, bunica - oarbă, bunicul - foarte bolnav, trebuia să ne pregătim de plecare. Și, Într-adevăr, asta a fost joi, sâmbătă dimineața mergea un om al primăriei cu toba - așa era pe atunci - și chema toată lumea În centru, lângă primărie, și au spus că toți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
a plecat. Direcția - nicăieri. Nu știa nimeni unde se pleacă. Oameni tineri, oameni bătrâni În același vagon. Sunt și necesități fiziologice. Ei, e foarte greu să povestești prin ce trece fiecare: eu aveam 13 ani, sora mea avea 17 ani, bunicii mei - 80 de ani. Am trecut a doua zi prin Cernăuți, l-am văzut din fuga trenului, s-a oprit, dar n-au dat drumul nimănui. Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, a fost și ploaie, zăpadă, cu toate că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
de ani, oameni pe care nu-i mai puteam căra mai departe. Ei, la Moghilău se organizase ceva, adică oamenii de peste 70 de ani Își lăsaseră avutul și au făcut o casă de bătrâni. Însă condițiile erau foarte proaste, așa că bunicii mei În două luni au murit - farte repede, În condiții de Înfometare și de frig, nu mai știm. Chiar astăzi am pomenire după bunicii mei. Ați venit chiar când am trimis pomenire la sinagogă pentru bunicii mei. La evrei nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Își lăsaseră avutul și au făcut o casă de bătrâni. Însă condițiile erau foarte proaste, așa că bunicii mei În două luni au murit - farte repede, În condiții de Înfometare și de frig, nu mai știm. Chiar astăzi am pomenire după bunicii mei. Ați venit chiar când am trimis pomenire la sinagogă pentru bunicii mei. La evrei nu se face pomenire prea mare:se dă ceva dulce, ceva de băut și se spune o rugăciune. Acum s-au Împlinit 60 de ani
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
erau foarte proaste, așa că bunicii mei În două luni au murit - farte repede, În condiții de Înfometare și de frig, nu mai știm. Chiar astăzi am pomenire după bunicii mei. Ați venit chiar când am trimis pomenire la sinagogă pentru bunicii mei. La evrei nu se face pomenire prea mare:se dă ceva dulce, ceva de băut și se spune o rugăciune. Acum s-au Împlinit 60 de ani de când au murit bunicii mei. Noi n-aveam voie să stăm prea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
chiar când am trimis pomenire la sinagogă pentru bunicii mei. La evrei nu se face pomenire prea mare:se dă ceva dulce, ceva de băut și se spune o rugăciune. Acum s-au Împlinit 60 de ani de când au murit bunicii mei. Noi n-aveam voie să stăm prea mult În Moghilău, nu ne lăsau să stăm acolo:erau și soldați români, soldați germani și ne trimiteau În lagăre și-n ghetouri. Tot prin cunoștințe și cu bani, Împreună cu alte câteva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
că exista o fabrică de zahăr. Mama e născută În 1900, tata - În 1902, deci aveau 40 și 38 de ani. Și am reușit să ajungem Într-o localitate la 40 de kilometri de Moghilău. Când ați plecat din Moghilău bunicii erau Încă vii? I-am lăsat vii, sigur, dar după 2-3 luni au murit. Cum ați aflat despre asta? A venit, tot așa, o mătușă din Cernăuți și ne-a lăsat vorbă, ne-a scris, prin cineva... A aflat că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
totul costa din ce În ce mai scump. Și iarna. Iarna a fost foarte grea și tifosul exantematic făcea ravagii - fiindcă, neavând apă, n-aveai cu ce să te speli, păduchii ne-au invadat ș.a.m.d. După ce a trecut această iarnă foarte-foarte grea, bunicii mei din Botoșani, care n-au fost evacuați, ne-au trimis o sumă de bani printr-un ofițer român. Chiar dacă erau plătite, aceste servicii erau foarte utile - sunt oameni care și-au pus viața În pericol; au fost plătiți, dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ceva mai gros. Când am ajuns pe lângă gară, ne-am dat jos, că și ăștia se temeau să ne lase chiar În gară, am luat o birjă și soldații ruși ziceau: „Uite, ăștia și-au luat metresele”. Am ajuns la bunicii mei, i-am găsit și pe tata, și pe soră-mea. Tata ajunsese prin aprilie, soră-mea prin mai, și noi am ajuns abia În iunie la Botoșani. V-am mai spus, uneori faci niște lucruri pe care În mod
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Holocaust - Deportiert 1941-1944 e cartea surorii dumneavoastră? Da, este și În limba română, să știți, la Kriterion - mai bine aduc volumul. Deschide cartea, comentează fotografiile - n.n.) O fotografie din 1917, unde puteți vedea o familie de evrei. Uitați-vă: bunica, bunicul... Bunicul meu a plecat În 1891 la New York și a muncit trei ani ca să-și poată cumpăra apoi o casă În Câmpulung. A muncit din greu la New York. A venit Înapoi și atunci s-a născut și taică-meu și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Deportiert 1941-1944 e cartea surorii dumneavoastră? Da, este și În limba română, să știți, la Kriterion - mai bine aduc volumul. Deschide cartea, comentează fotografiile - n.n.) O fotografie din 1917, unde puteți vedea o familie de evrei. Uitați-vă: bunica, bunicul... Bunicul meu a plecat În 1891 la New York și a muncit trei ani ca să-și poată cumpăra apoi o casă În Câmpulung. A muncit din greu la New York. A venit Înapoi și atunci s-a născut și taică-meu și celelalte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
rămas din ei? O poveste de familie din România, 1855-1995. Deci o sută și ceva de ani. Câteva generații. Aceea a fost o fotografie din 1917 și vedeți una făcută În 1936. La o nuntă. Și uitați-vă cine sunt: bunicii mei, asta este verișoara mea care a fost omorâtă În 1942. Ăsta-i soțul ei, care a fost trimis În Siberia. Acesta e fratele lui, trimis tot În Siberia, o dată cu el. Ăsta-i tatăl meu, asta-i mama mea, asta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
a murit. Și ăsta cu care am luat legătura acum doi ani. Deci am rămas trei dintr-o familie enormă. V-ați Întors vreodată să vedeți casa din Câmpulung? Da, dar foarte demult. Și e demult dată jos. Nici măcar pentru bunicul meu care, v-am spus, a muncit foarte mult ca să facă această casă. Casa e dărmată, Însă eu n-am făcut nici un fel de cerere de a reprimi ceva - nu mă interesează. Este un bloc În locul unde a fost casa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
meu mi-a pregătit la Botoșani o rochiță, că n-aveam nici o rochiță, și o pereche de pantofi, că v-am spus că am venit cu sandale cu talpă de lemn. Așa că ne-am Întors ca niște oameni foarte săraci. Bunicii mei nu erau oameni bogați, dar, totuși... Trist era că venea lumea și-ți dădea câte ceva. Și-mi zice o verișoară foarte-foarte bogată: „E bună cămașa asta - Îi Întorci oleacă gulerul și e foarte bună”. Adică „ajutați-i pe sărmanii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ceva de mâncare... Dumneavoastră cu cine ați plecat? Toată familia: mama, tata, eu, sora mea, plus sora mamei cu soțul ei și fetița lor, cu socrii lor - ei erau o familie mare... Deci am plecat cu toată familia... Socrii erau bunicii dumneavoastră? Da, dar cumva prin alianță. Deci, ajunși la Câmpulung... Mama avea și acolo un bunic de-al ei, adică un străbunic de-al meu - era foarte bătrân, a fost evacuat la 92 de ani, adică Împreună cu noi, bineînțeles, și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
sora mamei cu soțul ei și fetița lor, cu socrii lor - ei erau o familie mare... Deci am plecat cu toată familia... Socrii erau bunicii dumneavoastră? Da, dar cumva prin alianță. Deci, ajunși la Câmpulung... Mama avea și acolo un bunic de-al ei, adică un străbunic de-al meu - era foarte bătrân, a fost evacuat la 92 de ani, adică Împreună cu noi, bineînțeles, și a fost dus În cărucior, fiindcă nu se mai putea ține pe picioare... De la Dornești până la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]