10,800 matches
-
O mănăstire (din limba greacă "μοναστήριον", "monastērion" - ""locuință izolată"") este un așezământ religios în care trăiesc, după anumite reguli ascetice, călugări sau călugărițe, sau un ansamblu de clădiri care alcătuiesc un astfel de așezământ. Mănăstirile de cult catolic au biserica pe una dintre laturile curții interioare, în jurul căreia se află: Primele mănăstiri creștine au fost construite în secolul al IV-lea
Mănăstire () [Corola-website/Science/305374_a_306703]
-
îngropa acolo. Mai sunt altele care de fapt sunt metoace, adică vechi fundații boierești care au fost ulterior închinate Tismanei: Gura Motrului, Cerneți, Topolnița, Valea cu Apă. Un alt grup, mai ales pentru vremurile mai apropiate nouă, provenea din roirea călugărilor care, în căutare de locuri pustii, prielnice sihăstriei, părăseau incinta mănăstirii și-și formau chilii izolate (cele două Cioclovine, Ploștina Drăgoeștilor în hotar cu Hobița, schitul Aninoasa). În sfârșit, urmează marele grup al bisericilor și mănăstirilor aflate pe traseul urmat
Mănăstire () [Corola-website/Science/305374_a_306703]
-
foarte mulți indieni autoritatea religioasă supremă, chiar dacă aceștia nu au ajuns din punct de vedere juridic să obțină această autoritate. Din cauza influenței islamice din India de nord, cele mai mari mănăstiri și temple hinduse se găsesc asțăzi în sudul Indiei. Călugării în jainism se numesc Digambara ( în Sanscrită, m., दिगम्बर, digambara, traducere: „in haină de aer“, „în haina cerului“ sau „îmbrăcat cu lumea“). Mănăstirile taoiste au fost înființate după modelul budist începând cu secolul al XII-lea
Mănăstire () [Corola-website/Science/305374_a_306703]
-
și biserici. Lupta pentru independența Bulgariei, publicarea de cărți, iar mai târziu de reviste și ziare, înființarea de școli și oficializarea limbii și culturii au constituit primii pași spre revitalizarea națiunii. De asemenea, au fost luate măsuri pentru eliberarea politică. Călugărul Paisie a venit în 1762 de la mănăstirea Hilandar de pe muntele Athos cu cartea lui despre «Istoria Bulgariei /Istoria slavo-bulgară», pe care a răspândit-o în toată țara, ea având un impact imens asupra mentalității bulgarilor. Deși era o persoană bolnăvicioasă
Biserica Ortodoxă Bulgară () [Corola-website/Science/305376_a_306705]
-
loc, vreme de doi ani, să adun de pretutindeni pe unde am putut tot ce se știe despre neamul și limba noastră. Citiți și cunoașteți, iubiți cititori, pentru ca să nu mai fiți batjocoriți și huliți de alte neamuri și limbi.”" Istoria călugărului bulgar Paisie de la Hilandar a declanșat începutul unui proces cultural și politic, reușind să lumineze generații întregi în calea spre progres, care a durat până la sfârșitul secolului al XIX-lea, concretizată prin unirea bulgarilor și obținerea independenței la începutul secolului
Biserica Ortodoxă Bulgară () [Corola-website/Science/305376_a_306705]
-
recunoașterea naționalității bulgare din Turcia, și de aceea la ea a participat întreaga națiune bulgară. Conflicte bisericești între bulgari și greci au avut loc în 1836 la Stara Zagora și în 1838 la Târnovo, lupta bulgarilor fiind condusă de învățatul călugăr al mânăstirii Rilo, Neofit Bosveli din Kotel, figură marcantă a emancipării bisericești bulgare, el fiind denunțat și exilat la Athos, pe motivul că a pornit poporul bulgar la luptă. Împreună cu un alt călugăr, Ilarion Mihailovski, cei doi au alcătuit primul
Biserica Ortodoxă Bulgară () [Corola-website/Science/305376_a_306705]
-
Târnovo, lupta bulgarilor fiind condusă de învățatul călugăr al mânăstirii Rilo, Neofit Bosveli din Kotel, figură marcantă a emancipării bisericești bulgare, el fiind denunțat și exilat la Athos, pe motivul că a pornit poporul bulgar la luptă. Împreună cu un alt călugăr, Ilarion Mihailovski, cei doi au alcătuit primul program de emancipare religioasă a bulgarilor. Acest proces de emancipare a fost sprijinit mai ales de bulgarii stabiliți în Țara Românească, încă de la începutul secolului al XIX-lea. În anii 1860-1861 au mai
Biserica Ortodoxă Bulgară () [Corola-website/Science/305376_a_306705]
-
fi înmormântat în Mănăstirea Noul Neamț din Chițcani, loc unde și-a dus ascultarea de monah și stareț. În partea stângă a Catedralei i s-a săpat o groapă, dar la adâncimea de doi metri au fost găsite moaștele unui călugăr, având sub cap o cărămidă cu numele și data morții (ieroschimonahul Isachie, mort la 1880, "tipograf și legător de cărți") . Craniul părintelui Isachie era intact și avea culoarea cerii, iar moaștele sale au fost depuse temporar în cripta mănăstirii. Groapa
Dorimedont Cecan () [Corola-website/Science/305385_a_306714]
-
sau Albert cel Mare s-a născut în 1195, în Lauingen, Șvabia. A murit la Köln în 1280. Este unul din cei mai reprezentativi filosofi creștini ai Evului Mediu, călugăr dominican realist, profesor al lui Toma din Aquino și al lui Pedro Hispano, viitor papă Ioan al XXI-lea. Este primul născut al Contelui de Bollstädt. Nu se știe nimic sigur despre educația sa primară, primită fie în casa părintească
Albertus Magnus () [Corola-website/Science/305391_a_306720]
-
și o autonomie administrativă locală. Mânăstirile și bisericile au devenit adăposturi ale răsculaților sîrbi. Mânăstirile Valjavic și Bogovadji au fost transformate în centre ale rezistenței sîrbilor. Călugări precum Paisie, Ioanichie, Gavriil, Samuil, Gherasim, preoții Meletie Niksic, Luka Lazarevic, Djoko Djuric, călugărul Hagi Iosif și arhimandritul Hagi Meletie de la Rasă au devenit simpatizanți ai mișcării revoluționare. O serie de mănăstiri și locașuri de cult au fost distruse. În 1815 s-a constituit o delegație sîrbă, avându-l în frunte pe Meletie Niksic
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
bani de drum. Ajuns la Constantinopol a fost primit cu onoruri ca și predecesorii săi, însă nu a reușit să-l convingă pe Iustinian să renunțe la campania sa în Italia. A reușit totuși să pună în locul lui "Menas" un călugăr de a cărui credință era sigur. Agapet s-a îmbolnavit și a murit la Constantinopol la 22 aprilie 536, iar corpul său a fost transportat la Roma și înmormântat în Bazilica Sf. Petru.
Papa Agapet I () [Corola-website/Science/305405_a_306734]
-
de Ravenna a intrat din nou în sânul bisericii romane. Se mai știe de Vitalian că a reușit să întindă influența papală în Anglia și pe insula Creta. În Anglia, conflictele religioase între britanici și anglo-saxoni au fost înlăturate după ce călugărul Teodor de Tarsus a ajuns noul arhiepiscop de Canterbury. Și în Creta - care se afla bineînțeles în zona de influență a Bizanțului - Vitalian a avut cea mai mare pondere privind diferite chestiuni legate de situația juridică a bisericii. Vitalian murit
Papa Vitalian () [Corola-website/Science/305410_a_306739]
-
apoi târăt de picioare afară din biserică și pus într-un mormânt comun. Un nou val de ură a făcut ca trupul lui Formosus să fie dezgropat și aruncat în Tibru. Însă după câteva zile a fost găsit de niște călugări și îngropat. Papa Teodor al II-lea a ordonat ca rămășițele lui Formosus să fie mutate la Roma și înmormântate cu ceremonie solemnă în bazilica Sfântul Petru. În 898, în timpul papei Ioan al IX-lea, „conciliul cadavrului” a fost anulat
Papa Formosus () [Corola-website/Science/305416_a_306745]
-
a murit la 16 septembrie 1087 . A fost înmormântat la mănăstirea să , beatificat de către Biserică , prăznuirea să a fost confirmată în 1887. Desideriu nu avea caracterul și temperamentul unui pontif de care era nevoie în acele vremuri , pentru că se născuse călugăr și voia să rămână la fel.
Papa Victor al III-lea () [Corola-website/Science/305425_a_306754]
-
lat.). Era conte de Tusculum și un nepot al lui Benedict al VIII-lea ca și al lui Ioan al XIX-lea. După decesul lui Ioan a ajuns în 1032 noul papă la vârsta de numai 18 ani. După scrierile călugărului Rodulfus Glaber ar fi avut chiar numai unsprezece ani. Desideriu de Montecassino relatează că anumite lucruri din viața acestui papă ar fi imposibil de rostit pentru cronicari. A fost numit "„un mizerabil ce se înfruptă cu imoralitate”" și "„un demon
Papa Benedict al IX-lea () [Corola-website/Science/305423_a_306752]
-
timp își tolerau cu libertate poftele trupești; totuși există motiv de suspiciune asupra acurateții acestor zvonuri. Dovezile din textele sursă indică un comportament moral gnostic ca fiind la bază în general ascetic, exprimat fluent în practicile sexuale și dietare. Mulți călugări aveau să se desărcineze de mâncare, apă sau nevoile necesare de trai. Aceasta a prezentat o problemă pentru ereziologii mișcărilor gnostice; acest mod de comportament era unul pe care ei înșiși îl preferau și suportau, astfel că părinții Bisericii, probabil
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
cu precădere spre clasele nobiliare și militare, cu toate că succesele jainismului au fost reduse și aproape inobservabil, fiind eclipsat de ascensiunea budismului și a unor sisteme filozofice hinduse ca Ajivika, Carvaka sau Samkhya. Tradiția consemnează un număr de 14.000 de călugări și 36.000 de călugărițe, deși unii cercetători consideră aceste date exagerate și surprinzătoare având în vedere că în jainismul timpuriu femeile nu puteau cultiva nuditatea monahală și nu puteau obține deci eliberarea. Datorită eforturilor depuse de comunitate, jainismul a
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
sec. al IV-lea î.Hr. când s-a instaurat dinastia Maurya. Se spune că primul lor rege, faimosul și legendarul Chandragupta Maurya, fondatorul Imperiului Mauryan, a lăsat în urmă tronul la bătrânețe și a devenit un ascet jainist sub îndrumarea călugărului Bhadrabahu. După epoca mauryană, jainismul s-a răspândit în sudul Indiei unde a migrat o mare parte din comunitatea religioasă. Mulți regi indieni sudici s-au convertit la această credință și au susținut-o. De asemenea, jainismul a înflorit și
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
a răspândit în perioada medievală în statul Gujarat sub egida conducătorului Kumarpal. Invazia islamică din secolul al XIII-lea a retezat răspândirea jainismului, dar nu a dus la dispariția acestei religii din cauza înaltului grad de disciplină monastică și a angajamentului călugărilor față de modul de viață autoimpus. În timpul stăpânirii britanice din India (1757-1947) jainismul a suferit un proces de hinduizare crescândă. Jainismul a fost o forță culturală, filozofică, politică și socială majoră încă de la germinarea civilizațiilor în Asia, iar sfera sa a
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
i-au imitat practica nudității ascetice, în timp ce alții, deja familiari cu învățăturile lui Parshva și a altor tirthankarași din trecut au pătruns în noua sectă fără să abandoneze veșmintele și alte deprinderi mai vechi. Diferențele s-au accentuat când conducătorul călugărilor jainiști a prevăzut foametea ce avea să răvășească nord-estul Indiei Acharya Bhadrabahu și a migrat în sud cu aproximativ 12.000 de asceți. Peste 12 ani, când s-au întors au găsit o nouă sectă care se formase în lipsa lor
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
târziu, acceptă doar primele 5 versuri ca fiind veridice și autoritare. În secolul al XVIII-lea, a avut loc o nouă schismă, de data aceasta în sânul sectei Svetambar, datorită intruziunii unor forme de venerare a templelor și de ritualism. Călugărul jainist Viraji inițiază o nouă mișcare care denunță adorarea imaginilor tirthankarașilor și construcția templelor care să le adăpostească. Noua sectă se va numi Sthanakavasis, numele ei provenind de la "sthanakas", niște lăcașuri de cult neornamentate aflate în opoziție cu somptuasele și
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
om, indiferent de motiv sau de împrejurare, este o faptă abominabilă. Respectul pentru viață este însă puțin hiperbolizat, regulile monahale fiind deosebit de stricte în scopul protejării fiecărui animal, până și a celei mai mici insecte, iar vegetarianismul este impus atât călugărilor cât și laicilor. După cum s-a mai precizat, jainismul nu are un fondator unic, ci 24, adevărul revelându-se în etape succesive de câte un Tirthankara ("făcător de vaduri"). Un "Tirthankara" nu este o ființă divină, ci un om la
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
fundamentale ("tattvas") care reproduc teoria despre karma și despre eliberare. Fără cunoașterea acestor principii și a celor trei bijuterii jainiste (cunoaștere corectă, credință corectă, practică corectă) încercarea unui om de a progresa spiritual este vană. Cele nouă tattvas sunt următoarele: Călugării jainiști practică un ascetism foarte strict și se străduiesc să transforme existențele proprii curente în încarnări ultime. Laicatul, în schimb, urmează niște norme mai puțin riguroase, scopul lor fiind de a obține o credință rațională, și de a săvârși fapte
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
de idei jainiste ca nonviolența și existența protectoare, pacifistă și sinceră, integrându-le în propriul sistem filozofic. Iluminarea sufletului este accesibilă doar monahilor, care, după inițiere, trebuie să adere la cinci "mari jurăminte" ("mahavratas"). Aceste legăminte sfinte îl obligă pe călugăr să nu recurgă la violență (jurământul "ahimsa"), să nu mintă ("satya"), să nu fure ("asteya"), să fie neprihăniți ("brahmacarya") și să nu se simtă atrași de un obiect efemer ("aparigraha"). Aceste norme morale se aplică și în sfera mirenilor, dar
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
apropie de lumină. O altă măsură impusă este cea de a nu mânca după ce se înnoptează și astfel, de a micșora posibilitatea de ucidere a insectelor care mișună după hrană. Deși condițiile sunt anevoioase pentru amândouă ramurile principale ale jainismului, călugării Svetambara se pot bucura de mai multe concesii față de digambarași. Svetambarașii au dreptul să folosească o serie de obiecte necesare unei vieți ascetice, cum ar fi veșmântul alb, bolul pentru pomeni, un pămătuf utilizat ca mătură și o bucata de
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]