10,806 matches
-
de a accepta noua graniță răsăriteană i-a iritat pe aliați, în mod special pe Churchill, care a devenit mult mai puțin dornic să se opună propunerilor lui Stalin cu privire la compozitia noului guvern postbelic al Poloniei. Până în cele din urmă, exilul a pierdut pe ambele fronturi: Stalin a anexat teritoriile răsăritene și, în plus, a controlat total noul guvern de la Varșovia. Deși din rândul comuniștilor polonezi prosovietici a veni propunerea ca Polonia să fie admisă în Uniunea Sovietică ca una dintre
Istoria Poloniei (1939-1945) () [Corola-website/Science/304932_a_306261]
-
apreciat poet din Roma. În toamna anului 8 d.Hr., în timp ce poetul se afla pe insula Elba, în mod neașteptat, fără o hotărâre prealabilă a Senatului, Augustus hotărăște exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe țărmul îndepărtat al Mării Negre. Forma de exil la care a fost supus era relativ mai ușoară ("„relegatio”") și nu cuprindea clauza "aquae et ignis interdictio" (în sensul de „proscris în afara legii”). Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister. Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost
Publius Ovidius Naso () [Corola-website/Science/297061_a_298390]
-
Augustus hotărăște exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe țărmul îndepărtat al Mării Negre. Forma de exil la care a fost supus era relativ mai ușoară ("„relegatio”") și nu cuprindea clauza "aquae et ignis interdictio" (în sensul de „proscris în afara legii”). Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister. Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost "„carmen et error”", o poezie și o greșeală. Poezia încriminată este cu mare probabilitate "Ars amatoria", care ar fi venit în contradicție cu principiile morale stricte
Publius Ovidius Naso () [Corola-website/Science/297061_a_298390]
-
a fost membru al locotenenței domnești (împreună cu Ion Heliade Rădulescu și Nicolae Golescu). A militat pentru înființarea și înzestrarea Gărzii Naționale, fiind înaintat la gradul de general. După înfrângerea revoluției de la 1848, pentru Tell a urmat o perioadă grea a exilului în Franța și apoi în insula Chios și Smirna, o bună bucată de timp fiind despărțit de familie și confruntat, ca de altfel majoritatea românilor aflați în pribegie, cu dificultăți financiare. Împreună cu ceilalți doi membri ai locotenenței domnești, Ion Heliade
Christian Tell () [Corola-website/Science/304968_a_306297]
-
Împreună cu ceilalți doi membri ai locotenenței domnești, Ion Heliade Rădulescu și Nicolae Golescu, a încercat să reorganizeze emigrația românească (aripa moderată), intrând uneori în conflict cu aripa radicală (Brătienii, C. A. Rosetti, Ion Ghica). Christian Tell s-a întors din exil în 1857. A fost participant activ (deputat, coordonator al Comisiei Centrale de la Focșani) în mișcarea unionistă, care a dus la dubla alegere ca domnitor în 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza și la înființarea a statului unitar român. Tell a
Christian Tell () [Corola-website/Science/304968_a_306297]
-
bunica lui Mahler a fost vânzătoare ambulantă. La acea vreme, Boemia făcea parte din Imperiul Austriac; familia Mahler provenea din minoritatea boemă vorbitoare de limbă germană și era evreiască. Din cauza acestor condiții, viitorul compozitor a dezvoltat devreme un sentiment de exil, „întotdeauna un intrus, niciodată binevenit”. Bernhard Mahler, tatăl compozitorului, a urcat în rangurile micii burghezii, devenind vizitiu și apoi hangiu. A cumpărat o casă modestă în satul Kalischt (Kaliště), situat la jumătatea distanței dintre Praga și Brno, în ceea ce astăzi
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
de geți și că geții, la rândul lor, râd prostește la auzul poemelor recitate de Ovidiu. Poetul, însă, afirmă ulterior că a învățat limba geților și că a și scris un volum în limba acestora, în al șaselea an de exil. Textul lui Iordanes, "Getica", arată că unele din legile naturii ale lui Deceneu au fost chiar transcrise. Citând o lucrare a lui Androtion, Claudius Aelianus ("Felurite istorioare", VIII, 6) scrie că "se spune că dintre vechii traci nimeni nu cunoștea
Cultura și civilizația dacică () [Corola-website/Science/305004_a_306333]
-
(n. 10 februarie 1900, Crăguești, Mehedinți - d. 1 mai 1967, Freising, Germania) a fost un ziarist, legionar și teolog ortodox în România și în exil (Germania). Din 1941 a fost internat în lagărul de la Buchenwald, până în 1944, datorită faptului că a fost legionar. a colaborat ca gazetar la revista Cuvîntul, editată de Nae Ionescu. În seara zilei de 15 martie 1943, George Racoveanu a ținut
George Racoveanu () [Corola-website/Science/305053_a_306382]
-
audiență pe feldmareșalul August von Mackensen. Ostilitatea naționaliștilor români a crescut în intensitate odată cu ofensiva anticatolică din teritoriile austro-ungare intrate în componența Regatului Român. Exproprierea Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara în anul 1921, devenită sufragană a Arhiepiscopiei de București, urmată de exilul episcopului Julius Glattfelder, care a acuzat politica de românizare instituită în Banat, a dus la escaladarea conflictului. Între cei care au orchestrat demiterea arhiepiscopului Netzhammer s-a numărat primul nunțiu apostolic la București, viitorul cardinal Francesco Marmaggi. Acesta preconiza întărirea
Raymund Netzhammer () [Corola-website/Science/305070_a_306399]
-
cucerire și silnicie strigătoare la cer. În legătură cu această declarație, îmi permit a vă reaminti și următoarele cuvinte ale aceluiași Lenin, adresate ca răspuns către socialiștii-democrați ai Elveției, în ziua de 17 martie 1917, când acesta se îndrepta, din lungul său exil, spre Rusia revoluționară. La întrebarea pusă de coreligionarii săi politici din Elveția: „Ce ar face partidul nostru dacă ar ajunge chiar acum la putere?”, Lenin a răspuns: „Am începe imediat și am duce la capăt eliberarea popoarelor asuprite de Velicoruși
Onisifor Ghibu () [Corola-website/Science/305079_a_306408]
-
(n. 10 septembrie 1912, Stăneștii de Jos, districtul Siret, Austro-Ungaria - d. 21 noiembrie 1972, Chicago, SUA) a fost un legionar și poet român, care a activat mai mult în exil (1941-1972). Orfan de război după tata (1914) și fiu de plugari sărăciți în timpul războiului, a avut o copilărie dificilă. Și-a făcut studiile secundare că bursier la liceul din Siret (1924-1931), iar cele de litere la Universitatea din Cernăuți (1931-1936
Vasile Posteucă () [Corola-website/Science/305223_a_306552]
-
Convorbiri literare" de sub conducerea lui I.I. Torouțiu (1888-1953), "Gazeta Gospodarilor" (editori George Drumur și C. Topa, Cernăuți), "Cuvântul" (1940-41, Dir. P.P. Panaitescu). După lovitura lui Antonescu împotriva Mișcării Legionare din 21-23 ianuarie 1941, devenit indezirabil în țară, se refugiază în exil, unde a cunoscut mai multe stațiuni de popas: Polonia, Germania, Austria, Franța, Canada, Statele Unite. În Germania a fost internat mai întâi în lagărul Rostock împreună cu ceilalți legionari refugiați, apoi în lagărul de la Buchenwald. În „perioadă Rostock”, colaborează masiv la revista
Vasile Posteucă () [Corola-website/Science/305223_a_306552]
-
1948, colaborează la revistele: "Luceafărul" (Dir. Mircea Eliade), Paris; "Dacia" (editori Dumitru Paulescu, Ion Țolescu, I.G. Dimitriu, Mihăilescu), Brazilia; "Înșir’te Mărgărite" (Directori: I.G. Dimitriu și Faust Brădescu), Brazilia; "Cetatea Luminii" (Dir. Dumitru Paulescu), Brazilia; "Arc" (Montreal, Canada); "Cuvântul în exil" (Dir. George Racoveanu), Freising, Germania; "Vers" (Dir. Nicolae Novac), UȘA; "Revista Scriitorilor Români" (Dir. Octavian Bârlea, apoi Constantin Sporea), München, Germania; "Libertatea", Madrid, Spania; "Calendarul ziarului America" și "America" (Dir. P. Lucaci) ș.a. A înființat și condus, împreună cu Nicolae Petra
Vasile Posteucă () [Corola-website/Science/305223_a_306552]
-
Brașov. Acolo a luat parte la întocmirea declarației de principii din mai 1848 și a proclamației de demitere a domnitorului Mihail Sturdza. După aceea a trecut în Bucovina, unde a coordonat munca și propaganda comitetului revoluționar din Moldova, aflat în exil, Alexandru Ioan Cuza sprijinindu-l în eforturile sale. Înfrângerea revoluției în Țara Românească a spulberat iluziile moldovenilor în posibilitatea de face schimbări politice majore și în Moldova. Datorită unei epidemii de holeră, și a opoziției în creștere din partea autorităților habsburgice
Costache Negri () [Corola-website/Science/305984_a_307313]
-
1814, Bourbonii au revenit la tron prin Ludovic al XVIII-lea al Franței, fratele lui Ludovic al XVI-lea care a fost executat în 1793. Regele a oferit Franței o constituție-Charta Constituțională, o soluție de compromis între tendințele celor din exil și tendințele de a conserva situația existentă. Charta Constituțională se baza pe separarea puterilor în stat-un principiu modern ce stă la baza construcției statale moderne. Nu era însă o separare strictă. Puterea executivă era deținută de șeful statului și
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
mai multe rânduri, Contele și-a exprimat dezaprobarea privind numirea unor miniștri liberali de către fratele său și a amenințat că va părăsi țara. Regele se temea că tendințele ultra-regaliste ale fratelui său îi vor trimite din nou pe Bourboni în exil. În 1820, asasinarea fiului Contelui d’Artois, Ducele de Berry, la opera din Paris de către un asasin solitar motivate politic , a lansat o polemică a politicii moderate în spațiul public. Regimul nu luase măsuri destule împotriva inamicilor. Asasinatul politic avea
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
regală s-a retras și a părăsit Parisul pentru a nu antrena țara într-un război civil. Carol a abdicat la 30 iulie 1830 la Rambouillet în favoarea nepotului său, ducele de Bordeaux, și a părăsit Franța și va pleca în exil în Austria unde va muri în 1836 . Totuși, Camera Deputaților controlată de de liberali a refuzat să-l confirme pe ducele de Bordeaux drept Henric al V-lea votându-l pe ducele de Orléans, Ludovic-Filip drept rege al Franței. Monarhia
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
sprijinea revoluția din Polonia. Rusia înfrânge revoluția în 1831 și desființează autonomia Poloniei, fiind constituit un stat polonez cu mai puține drepturi pentru autohtoni. Mulți patrioți, lideri politici și militari polonezi s-au refugiat în Franța, formând un guvern din exil. Din cauza apariției proletariatului și situației materiale precare, au loc incidente grave. În 1831 a fost create Legiunea Străină care va avea un rol în continuarea cuceririi Algerului și reprimarea rezistenței. În 1832 are loc o tentativă de insurecție regalistă care
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
început Revoluția din 1848 în Franța. În cursul manifestațiilor se deschide focul. Țara părea că alunecă spre un război civil. Ludovic Filip a renunțat la tron și s-a proclamat Republica a II-a în februarie. Ludovic-Filip a murit în exil în Anglia, în anul 1850. Guvernul era dominat de republicani moderați care au încercat să constituie cât mai repede un guvern pentru a nu-i lasă pe republicanii radicali să devină majoritari. Guvernul provizoriu a impus o serie de măsuri
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
liderilor politici, pe 1-2 decembrie a organizat o lovitură de stat. A înfruntat o rezistență și lupte pe stradă din care au rezultat 200 de morți în Paris. Victor Hugo l-a criticat pe Napoleon și acesta a plecat în exil unde va scrie o serie de lucrări la adresa lui “Napoleon cel Mic”. După procese și condamnări, constituția a fost modificată, iar schimbările au fost supuse unui plebiscit așa cum procedase unchiul său, Napoleon. În decembrie 1851, o largă majoritate a populației a
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
libere. Administrația imperial nu mai intervenise. Opoziția putea să se manifeste. În corpul legislative s-a creat un mic grup de republicani și un grup de liberali în poziția de opoziție. Adolphe Thiers, adept al liberalismului, s-a întors din exil. Procesul de liberalizare a continuat și au fost impuse măsuri sociale în 1864 prin care se putea permite constituirea sindicatelor și de acordă drept de grevă. Napoleon încerca să se asocieze cu proletariatul. În Internațională I s-au înscris 250
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
1881 era adoptată o lege împotriva cenzurării presei. Drepturile muncitorilor le sunt recunoscute și sunt create sindicate. Învățământul primar a fost laicizat în timp ce Biserica Catolică susținea restaurația monarhei. Mulți clerici, episcopi și lideri catolici susținători ai Bourbonilor au plecat în exil. Republica devenise clar un inamic al Bisericii. Din 1869, Gambetta vorbea despre separarea Bisericii de Stat. Fetele erau educate în biserica de către învățătoare și învățători din Ordine și Congregații. În anii 1880-1882 au fost adoptate o serie de legi sub
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
Egiptul sprijinea mișcarea de eliberare algeriană. Franța și Marea Britanie au ocupat Canalul Suez, dar SUA, URSS și ONU le-au determinat să se retragă. În ciuda opoziției puternice a generalilor, Charles de Gaulle a început negocierile politice cu guvernul algerian în exil.Pe 8 aprilie 1962 a fost încheiat Tratatul de la Elvian care oferea independența Algeriei. În 1958 are loc plebiscitul prin care era introdusă constituția celei de-a cincea republici și în colonii. Se prevedea înființarea unei Comunități Franceze. Guineea a
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
Ștefan Cantacuzino. Un moment crucial în politica Imperiului Otoman fața de [Principatele Dunărene] a fost războiul ruso-turc din 1710-1713, în timpul căruia Dimitrie Cantemir s-a aliat cu Rusia. După înfrângerea suferită de ruși, Cantemir a fost silit să plece în exil, iar turcii au hotărât să nu mai permită alegerea domnilor, ci au trecut la numirea lor, la început în Moldova și la scurtă vreme și în Muntenia. Hotărârea de a numi și în Muntenia un domnitor nepământean a fost luată
Epoca fanariotă () [Corola-website/Science/306019_a_307348]
-
prof.Bentzion Netanyahu, istoric,(născut Bentzion "Milikowski" la Varșovia în iunie 1910) este un cunoscut cercetător al istoriei evreilor și a fost secretar personal al lui Zeev Jabotinski, fondatorul curentului sionist revizionist, în ultimii ani de viață ai acestuia în exil la New York. Bentzion Netanyahu a fost unul din redactorii Enciclopediei Ebraice, publicată în Israel, și este profesor emeritus la Universitatea Cornell din S.U.A. Mama, Tzila, s-a născut Tzila (sau Cela) Segal în 1912, în așezarea evreiască Petah Tikva, în
Beniamin Netaniahu () [Corola-website/Science/306043_a_307372]