12,849 matches
-
Hedetkaș, este țiitoarea lui Hnumhotep, capul slujbașilor din Behdet, fiindcă e foarte frumoasă. Auta aștepta răbdător. Iahuben tăcu câteva clipe, căutând să-și aducă aminte ce spunea la început. Auta îl ajută: - Voiai să-mi spui de stea. - Da, se lumină soldatul. L-am întrebat eu. Nu mi-a spus fără să-l întreb. Eu eram îngrijorat, ca și tine, de mărimea stelei. Robul acela Mai-Baka zicea că-i ochiul unui zeu ticălos. Dar uite ce mi-a spus Merib: că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spuse Tefnaht cu voce tărăgănată. Ascultă, tatăl tatălui meu era preotul Zeului de Foc. Înainte de a muri, iată ce mi-a istorisit. Pe când era încă tânăr, a văzut coborârea pe pământul atlant a acelui zeu. Într-o zi când soarele lumina puternic, s-a născut în cer altă lumină, parcă aproape tot așa de puternică. Lumina aceea a străbătut cerul ca un stâlp de văpaie cu iuțeala celei mai repezi lănci. Tatăl tatălui meu se plimba într-un câmp pustiu, după
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și numai o pată roșiatică aducea aminte de izbitură. Dar scurgerea sângelui se oprise; capul nu era spart. Iahuben se uită la sclav, apoi la vâslă, apoi din nou la sclav. Vâslea ca și până acum. Deodată, ochii i se luminară. Privi țărmul apropiat. Se uită la celelalte corăbii, care erau departe. Se ridică puțin și cuprinse puntea în priviri. Pe punte nu era, aici lângă ei, încă nimeni. Slujbașii regești se mai ascundeau sub punte, în pântecul navei. Iahuben se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
braț și să-l aducă încet în odaia de culcare. În noaptea aceea Auta nu-l părăsi. Nu putu să adoarmă nici unul dintre ei, dar noaptea trecu fără ca vreunul să deschidă gura. Numai când fereastra de la răsărit începu să se lumineze, bătrânul ațipi, iar Auta se duse în patul său dintr-o odaie de sus, istovit mai mult de gânduri decât de nesomn. CAPITOLUL XIII Atlantida era apărată din două margini de patru lanțuri de munți. Spre miazănoapte, de unde ar fi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
negru, tânăr și slab, pe care nu-l întîlnise niciodată. O privire grăbită îl lămuri că tânărul rob trebuia să fie din neamurile tibbu. Îl întrebă ce căuta aici. Uitîndu-se lung la omul negru ieșit din palat, tânărul rob se lumină de un zâmbet. Fără să-i mai răspundă, îl întrebă: - Tu ești Auta? - Eu sunt, zise Auta mirat și încă nepricepând nimic. - Credeam că n-am să te pot vedea până sunt viu. Dar nu m-au ucis. - N-ai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui. Auta își trase o palmă peste obraz. Apoi privi iar. Turnul înalt, neted, lucitor, fără nici o urmă de încheieturi sau de legături, avea și un soi de ferestre aproape rotunde, alungite în sus și în jos. Acele ferestre erau luminate. Seara cădea repede. Auta descălecă de pe măgar, lăsîndu-l să pască în lanul de grâu. Făcu doi pași spre turn. Băgă de seamă însă că începe să-l părăsească îndrăzneala. Ce putea fi asta? Sau era una din acele stânci care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îl cotropise ca într-o clipă cumplită. Privea în neștire, smulgea fără să-și dea seama spice de grâu fărîmițîndu-le între degete, deschise gura să spună ceva, dar tăcu, întinse mâna spre străin și o retrase îndărăt. Apoi deodată se lumină. Își aduse aminte că trebuie să facă ceva, să se întoarcă la cortul soldaților și să trimită un crainic la Marele Preot, sau mai întîi să intre în turn, dacă străinii îl vor lăsa să intre. De ce însă ceilalți intraseră
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a însoțit, îi văzu din nou ochii, i se părură curați și neascunși, așa că în cele din urmă intră. În spate se auzi un șuierat ușor ca de șarpe și o țăcănitură scurtă; se întoarse: ușa era închisă. Odăița era luminată, nu se știe de unde cădeau valuri de lumină albăstruie. I se strânse inima. Se uită în jur, apoi în sus: văzu un tavan ca dintr-un fel de fildeș albăstrui din care se răspândea lumina. Auzi un susur ușor și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mici, luminoase și umbrite. Străinul puse degetul lângă o stea verzuie, înconjurată de un nimb ușor, albăstrui, destrămat. Zise apoi, zâmbind, în limba atlantă: - Pământul. Preoții tresăriră. Privind întîi năuc la semnele pe care le făcea străinul, Marele Preot se lumină deodată, arătând că a înțeles, și îi spuse lui Tefnaht: - Pesemne că așa se vede de la ei... Tu îți dai seama, Tefnaht, cât sunt toate acestea de uluitoare? Cine ar fi crezut... cine ar fi crezut că stelele sunt mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sub globurile viorii, ochii acoperiți cu sticle rotunde și negre. - De ce își ascund ochii? întrebă Tefnaht. Ca să nu ghicim ce gândesc despre noi? - Nu, stăpâne, răspunse Auta. Soarele nostru e prea tare pentru ei. Acolo, în planeta lor, soarele acesta luminează mai slab. Ce doi preoți se așezară în jilțurile lor care fură ridicate de robi pe umeri. - Auta nu vine cu noi? întrebă Tefnaht. - Nu! zise bătrânul. Să mai stea, să mai afle. Auta se lăsă cu sfială în genunchi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la hainele argintii ale celor trei, la chipurile lor care nu aduceau cu ale nici unuia din multele neamuri ale lumii văzute în lungile călătorii. Își aduse aminte de felul în care a fost ucis câinele. Și fulgerător mintea i se lumină: oare nu erau aceștia zeii despre care se tot vorbea în mulțime că ar fi coborât din cer într-un turn de foc? Iar când Auta îi prinse curelele pe piept și pe șolduri, Iahuben îl privi neputincios și trist
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a cunoaște firea voastră de pământeni, cred că dorința ei de a-i vedea pe zeii din turnul de argint este dorința de a te vedea pe tine. De ce se plimbă la lumina lunii, fără pază? Auta simți că se luminează ceva în el. Strigă: - Am s-o răpesc! - Vrei să te ucidă soldații lui Tefnaht?! îl opri Hor, dar îndată se răzgîndi: Sau zboară până acolo când se plimbă nepăzită. Prietenul nostru va așeza luntrea cât mai aproape... Dar iată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
găsească răspunsul. Dar acum mintea lui lucra greu. Zise nehotărît: - Iahuben... Dar Iahuben e mort. - Preotul vostru care a vrut să te ucidă acolo în oraș. El îmi cerea întruna lămuriri, strigă cârmaciul. Auta se opri înțepenit. Mintea lui se lumină. Strigă mînios: - Tefnaht a fost... numai el! Vorbeau în limba atlantă, anume. Auzind strigătul mânios al lui Auta și neînțelegînd nimic, Nefert începu să tremure îngrozită. Auta se uită la ea. În ochii lui scăpără ură. Zise răstit: - N-ai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se oprească, pentru a se odihni puțin. Alte dăți Auta îi lua în spate pe rând și-i trecea peste albia vreunui pârâu sau pe buza unei prăpăstii. Drumul părea că nu se mai sfârșește. Totuși, se sfârși. Când soarele luminase munții, intrară cu toții pe ușa luntrei mari. Nefert era atât de istovită încît nici nu mai putu să se mire. Hor și cârmaciul căzură în jilțuri, storși de puteri. Pe toți îi înconjurară ceilalți trei străini, roși tustrei de îngrijorare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
asta... nu m-am gândit. Auta simțea marea primejdie, fără s-o cunoască. Întrebă cu glas stins: - Și ce va fi acum? Hor nu-i răspunse. Umblă la o altă oglindă, pe care Auta n-o cunoștea, până când oglinda se lumină de o lumină ușor tremurătoare, și se iviră pe ea, ca în depărtare, niște munți fumegând slab și pe un fel de cer cenușiu se zări plutind o musculiță. Hor le arătă musculița și spuse: - Deocamdată n-a ajuns. Zboară
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o făcuse altcândva chiar el. Părăsită, venise singură să-și scape stăpânul. Valurile îl băteau, era istovit și flămând. Apă nu băuse. Dar se ținu de plută și nu muri. Și într-o zi marea se liniști și cerul se lumină. Descoperi între bârne o vâslă. Făcu din ea undiță, și după ce izbuti să prindă întîiul pește cu mâna și îl prefăcu în momeală, trăi din pescuit. În sfârșit, pluta lui îl aduse aici. - Și acuma ce vrei să faci? îl
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
coboare în fața porților orășelului Țoar. Zburând încă spre Țoar, Auta văzu în partea unde știa că au fost cele două cetăți o ciupercă uriașă de fum negru și cerul brăzdat de dungi încrucișate de lumină albă, ca un grătar. Se lumina de ziuă. Luntrea coborî lângă poarta orășelului. Lumea era adunată și privea cu ochi înmărmuriți zarea. Și când soarele a răsărit deasupra pământului, a intrat și Lot în Țoar. Auta îl strigă, și Lot se apropie cu toți ai săi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
oriunde, un alt loc de muncă în apropiere de casă, pentru a rămâne lângă părinții lui, dacă va fi nevoie. De la un moment dat simți că se sufocă, ieși în curte, era o noapte cu cerul spuzit de stele care luminau tulburător. Cartierul lor era unul periferic. Se auzi trecând o căruță în lungul peisaj tomnatic al nopții. Ea îi sugeră gândul că suferința vieții sale este fără de sfârșit, că toată suferința lui nu este decât o repetare a ceva ce
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
fac ceva, am stat în ploaie. -Doamne, Doamne, zise Radu, apoi o privi zâmbind, nu vezi roata pe geantă? -N-am observat, eu nu sunt inginer, vocea Ramonei devenind plângăcioasă. Ploaia se mai potoli într-o oarecare măsură, cerul se mai luminase la orizont, picurii de ploaie veneau din ce în ce mai rar. Radu îi propuse Ramonei să meargă la el acasă să se schimbe cu haine uscate, promițându-i că o va duce acasă cu bicicleta, iar mâine dimineață va rezolva problema trabantului. -N-aș
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
cap! Inima-i bătea puternic. Sentimente confuze îl năpădiră. Datoria de ostaș și de comandant primă, și-l determină să revină rapid în mijlocul subordonaților. În stare de război zvonurile circulând rapid, găsi printre ei neliniște, îngrijorare și teamă. Când se lumina de zi, de la postul de comandă observă schimbarea: din locul arătat de colonel peste Nistru, movilița de lângă tufă dispăruse, în locul ei apărând o țeavă lungă de tun. Trebuia, obligatoriu, să se retragă de pe poziții. Precipitat, merse iar la postul de
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
împlinise patru ani. Spre dimineață, gazda-i spori îngrijorarea, fiindcă-l informă că, mai toată noaptea, trecuseră tancuri rusești prin sat. Înainte de răsăritul soarelui, plecă împreună cu soldatul, pe un drum cunoscut doar de localnici, spre podul de peste Prut. Deja se luminase, când un avion care zbura la mică înălțime împrăștia niște foi de hârtie. Putu citi: “Soldați români, indiferent de situație, aveți grijă de armamentul din dotare. La Prut vă așteaptă un ceai cald.” - Înseamnă că n-or să fie probleme
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
cumpere niște păsări. Veniți diseară, i-a invitat unul dintre ei. După necazurile nemeritate dar inerente în acele vremuri, își scoaseră pârleala cu vârf și-ndesat! Petrecură toată noaptea, așa cum se petrecea între ofițeri, cu de toate... Dimineața, când se lumina de ziuă, merseră fiecare să se odihnească la hotel, nu înainte de a stabili să se reîntâlnească iar la ora șapte, în aceeași casă. Ioan se plimba pe Strada Mare, printre oamenii urbei. Dintr-un restaurant, auzi de la difuzorul unui aparat
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
un luminiș de pădure să ne închinăm, să medităm sau să iubim trupește întru înălțarea erosului dincolo de ozonul infectat și muribund" Nici relația Om-Planete (Zodiile) nu scapă autorului, care prezintă un model de ,,citire" (Cei care au de două ori lumina aceleași constelații au harul de a intra în legatură cu Inteligența universală). În sfarșit, peste 5 miliarde de ani sistemul solar va dispare. Va dispare și omul? Stelian Baboi susține că indivizii cu snagă divină se vor împreuna și din
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93030]
-
produse lactate pasteurizate; ouă gătite; carnea grasă, în special carnea de porc; grăsimile hidrogenate, în special margarina; amidonul rafinat, în special pâinea albă și produsele de patiserie dulci. Cancer/SIDA/Herpes Cancer Conform medicinei tradiționale chineze, dar și studiilor mai luminate din Occident, cancerul apare atunci când o masă de celule din diverse țesuturi devin atât de toxice și lipsite de hrană organică, încât nu mai pot respira corect, adică nu mai pot să elimine reziduurile și să absoarbă elemente nutritive. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
Walker Fresh Vegetable and Fruit Juices. Minipostul este un post scurt care durează între 24 de ore și trei zile. Practica postului săptămânal de 24-37 de ore este un obicei oriental pentru sănătate care mai există și astăzi în cercurile luminate din Orient. Această practică era cunoscută și în Occident. Biograful grec Plutarh scria: „În loc să luați medicamente, țineți o zi de post”. Paul Bragg recomandă cu căldură acest regim săptămânal ca „program de întreținere” între posturile anuale de câte șapte zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]