11,090 matches
-
dore gât! Musever spui la mine bolnav iestem gât, bola ruținem! Cocanàm, la mine durut inima. Asta copil la mine estem? Mama nu iestem?“ Și eu îți spun ție, scumpa mea: Mama nu iestem? ... 77/1948 Vineri, 17 septembrie [1948] Scumpa, scumpa mea heimatlos (apatridă), iată, după lege, nu mai ești cetățean român: e ca și cum am avea două patrii, două religii, două inimi, două mentalități, două aspi rații diferite, noi două, draga mea, care toată viața am avut două inimi într-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
gât! Musever spui la mine bolnav iestem gât, bola ruținem! Cocanàm, la mine durut inima. Asta copil la mine estem? Mama nu iestem?“ Și eu îți spun ție, scumpa mea: Mama nu iestem? ... 77/1948 Vineri, 17 septembrie [1948] Scumpa, scumpa mea heimatlos (apatridă), iată, după lege, nu mai ești cetățean român: e ca și cum am avea două patrii, două religii, două inimi, două mentalități, două aspi rații diferite, noi două, draga mea, care toată viața am avut două inimi într-una
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
noi două, draga mea, care toată viața am avut două inimi într-una singură, o viață comună, viața, pe de-a-ntregul a noastră. Simt că-mi vine să plâng în hohote, dar mă stăpânesc de rușine și din demnitate umană. Scumpa mea, încep să înțeleg că am luat asupra noastră să urcăm o cumplită Golgotă, iar dacă tu ești tânără și, așa fiind, ai să poți trece peste orice, eu n-am să pot duce crucea asta mult timp. Nu vorbesc
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
sfârșit din lipsă de combatanți“. Aici toată lu mea e în oraș, pentru te miri ce. Batjocorită, umilită, chi nuită. Nu, nu poți înțelege; din fericire, draga mea, n-ai cum să înțelegi, fiindcă nu ți poți închipui realitatea. Știi, scumpa mea, când am citit, la Mangalia, scrisoarea ta de spre 14 iulie, am crezut că visez; aș fi vrut să mor în visul ăsta de neimaginat aici. Da, Baudelaire va mai exista când noi ceilalți vom fi încetat să existăm
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
spre 14 iulie, am crezut că visez; aș fi vrut să mor în visul ăsta de neimaginat aici. Da, Baudelaire va mai exista când noi ceilalți vom fi încetat să existăm. Fiindcă, în ritmul în care merg ei...! Stai acolo, scumpa mea, neapărat. Lucrează și fii tare. Scutură-ți toropeala. Ca sacrificiul nostru să fie justificat, una din noi două trebuie să fie fericită, în afara acestui cerc de fier, de pucioasă, de iad. Dacă ies, simt ciuma în jurul meu; dacă stau
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care surâd... Monică, Monica mea, preaiubito, dulcea și minunata mea nebunie. Te voi mai vedea vreodată, micuța mea? Să ne ru găm lui Dumnezeu pentru asta. Eu mă rog din toată inima. Mama 82/1948 12 octombrie [1948], marți [...] O, scumpa mea, ar fi crezut cineva că o să putem trăi separat, că bătrânețea mea are să fie la fel de tristă ca viața mea de femeie măritată? Nu mi-am închipuit niciodată, când te țineam în brațe micuță-micuță și așa de drăgălașă, că vor
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
simt deprimată; pagina aceea cenușie, plină de păreri proaste despre tine, de îndoială, m-a făcut să tresar; așa de tare aș fi vrut să alerg la tine, să te iau în brațe și să ți spun doar atât: nu, scumpa mea, nu ești de gheață, dar ești foarte pretențioasă, fata mea dragă. Nu-i poți ierta cuiva faptul că nu e perfect, că întinează imaginea pe care ți-ai făcut-o despre el; vrei un om perfect, care să fie
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la prietenele tale, la cele mai bune, mai de calitate. Rodica? Se mulțumește cu atât de puțin. Lucy? Își trăiește viața din plin, fără să-i pese de bârfe. Sanda... are ce i se potrivește. Marina... Și toate celelalte. Speră, scumpa mea, și mai ales nu fi prea pretențioasă. Până și idiotul acela de frate al Suzettei, câte dintre prietenele tale n-ar fi încântate să le facă curte. Numă ră-le în gând și verifică aceste impresii. Ești și foarte ocu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
facă curte. Numă ră-le în gând și verifică aceste impresii. Ești și foarte ocu pată intelectual, așa că... Și dacă ai accepta un bărbat, doar ca soț, pe care să-l iei și să-l lași? 3 noiembrie [1948], miercuri dimineață Scumpa mea, ce fericit a fost cursul vieții mele de când bunul Dumnezeu te-a așezat în brațele mele arzând de dorința să devină un cuib matern. Și bunul Dumnezeu a ales atât de bine bebelușul pe care aș fi vrut să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
după mari dureri, s-a născut Monica“ (op. cit., vol. I, p. 28). </footnote”>. Acesta e bebelușul pe care i l-am cerut mereu bunului Dumnezeu; bineînțeles, l-aș fi vrut frumos și deștept, dar nici chiar așa. Căci ești o scumpă preaiubită, perfectă în ochii mei, și reprezinți pentru mine esența divină a vieții pământești; din făptura ta îmi trag eu puterea, cum și tu ți-ai tras din mine puterea alcătuirii tale trupești, puterea de a veni pe lume. Și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
15 noiembrie 1948 [...] Cred că exagerezi problema telefonului. [...] Deci am să-ți telefonez totuși, dar certându-te un pic. Plăcerea de a-ți auzi vocea de care chiar am nevoie, merită riscul, ad mițând că există un risc. Și apoi, scumpa mea Mouette, cred că destinul mi-a și trasat drumul, că n-am să pot nicio dată împiedica sau abate „ceea ce e scris și hotărât“. Cum ar spune Rein[er] și Mimi: Poisson. Deci am să telefonez, fiindcă de fiecare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
-le atunci americanilor de acolo să vină să mă răpească și pe mine, ca pe marile personalități, căci sunt și eu o mare personalitate, mama Monicăi, deci spune-le să vină să mă răpească prin mijloacele cunoscute! Noapte bună. Mica, scumpa mea dragă! M. 88-89/1948 Marți, 30 noiembrie [1948] Mouette, uneori când tristețea pune stăpânire pe mine ca o boală necruțătoare, mă gândesc, făcându-mi apăsat cruci mari, că n-am să te mai văd. Mica, atunci aș vrea să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Și chiar dacă totul se prăbușește, cum cred pesimiștii, să fim alături în catacombe, precum creștinii de demult. Prin labirintul lor o să încercăm totuși să ne regăsim. Te strâng la piept, adorabila și neuitata mea Antigonă. V 21 decembrie [1948], marți Scumpa mea, frumoasa mea, buna mea, ieri chiar ai fost aproape ca o prezență concretă; când am deschis scrisoarea și m-am uitat cu înfrigurare la numărul de pagini, mi-am zis ca o flămândă căreia i s-ar fi oferit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
i s-ar fi oferit un ospăț după lipsuri și foamete: „22 de pagini, mulțumesc, Monique!“ [...] E miezul nopții. Mă gândesc la tine, te iubesc; câte odată sunt înnebunită de neliniștea baudelairiană; spune-mi sincer ce crezi despre asta? Eu, scumpa mea, dacă aș putea găsi 300 de mii aș risca orice; mă gândesc la tine în fiecare zi, în fiecare noapte; aș veni la tine ca o nebună, fiindcă de acum încolo trebuie să nu ne mai atașăm de lucruri
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
răsunat minunat în casă; dar țignalul strident și de mahala al lui L. a stricat atmosfera intimă. Oh, Doamne, tu și cu mine - pe când, spune, pe când? Ce destin cumplit îmi împinge pașii spre prăpastie fără să te pot revedea? Spune, scumpa, scumpa mea, a mea și numai a mea? În seara asta îmi vine să mă zvârcolesc pe jos... II 28 ianuarie [1949], vineri Am să-mi petrec viața scriindu-ți; cum am o clipă liberă, alerg spre tine; mă gândesc
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
minunat în casă; dar țignalul strident și de mahala al lui L. a stricat atmosfera intimă. Oh, Doamne, tu și cu mine - pe când, spune, pe când? Ce destin cumplit îmi împinge pașii spre prăpastie fără să te pot revedea? Spune, scumpa, scumpa mea, a mea și numai a mea? În seara asta îmi vine să mă zvârcolesc pe jos... II 28 ianuarie [1949], vineri Am să-mi petrec viața scriindu-ți; cum am o clipă liberă, alerg spre tine; mă gândesc uneori
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
aici, că te faci frumoasă ca să te duci la un ceai și că mă întrebi: „Dacă aș pune colierul barbar cu rochia asta?“ „Da, merge“, ziceam eu. Și tu replicai: „Nu, colierul cel mic merge mai bine“. [20 noiembrie 1949] Scumpa mea, scumpa mea, am reluat cartea asta poștală duminică dimineață, după telefonul nostru de aseară, după ce ți-am auzit vocea iubită, așa de caldă, așa de apropiată, care mi-a răscolit adâncul ființei, de mi-a venit amețeală, de mi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
te faci frumoasă ca să te duci la un ceai și că mă întrebi: „Dacă aș pune colierul barbar cu rochia asta?“ „Da, merge“, ziceam eu. Și tu replicai: „Nu, colierul cel mic merge mai bine“. [20 noiembrie 1949] Scumpa mea, scumpa mea, am reluat cartea asta poștală duminică dimineață, după telefonul nostru de aseară, după ce ți-am auzit vocea iubită, așa de caldă, așa de apropiată, care mi-a răscolit adâncul ființei, de mi-a venit amețeală, de mi s-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu Parisul“. Ieri au venit cele două amice ale tale să petreacă ziua ta aniversară cu mine, iar eu am fost atât de lipsită de bună-cuviință, încât nu ascultam ce spuneau, fiindcă așteptam ora 9 ca să pot vorbi cu tine. Scumpa mea iubită, astăzi am musafiri ca să te serbez, să ne serbez; de azi-dimineață de la opt mi am golit biata cămară: am pus să mi se facă pâine pentru sandviciuri, brioșe, o tartă cu castane, plăcinte cu brânză și cu mere
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care, bineînțeles, le-a vorbit tuturor despre fiii ei, „niște genii“; după ce a plecat, toată lumea îi zicea „cloșca cu genii“; a izbutit să se smiorcăie într-un colț, la fiecare aparteu. Te rog să-l întrebi pe fiul lui „muți scump“ dacă mai are aceleași mijloace de trai, fiindcă ea e îngrijorată - ca orice mamă, de altfel. Draga mea, cu această carte poștală închei seria de felicitări de anul ăsta și-ți spun cu amărăciune: pe anul viitor. A venit Maria
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
teamă pentru ea: deși e în vârstă, se descurcă. Fii demnă de numele pe care-l porți și de iubirea mea, de marea mea iubire. M. 21/1949 I 2 decembrie, vineri seara 4 decembrie, duminică după-amiază [1949] Draga mea, scumpa mea dragă, așa de mult aș fi vrut să-ți ascund cele ce urmează, dar ne-am jurat amândouă, când ai plecat, să nu ne ascundem nimic, fiindcă asta ne-ar purta ghinion - așa că îți scriu cea mai dramatică scrisoare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
frumoasa și viteaza mea copilă? Ai să refaci toate astea. Ce vârstă aveam eu acum 7 ani, când ne-am mutat aici? Mobilând apartamentul ăsta, [abia] la 55 de ani am creat casa visurilor mele, și încă nu perfect! Tu, scumpa mea, ai înai ntea ta viitorul și tinerețea. Știi, dulcea mea dragă, tot prin acest curier am să încerc să-ți trimit o rochie superbă, de un verde ca jadul, pe care Maria mi-a dat-o pentru tine în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
telefon, dar mi-a spus, cu glas tremurător, că i-a murit bărbatul și că mi a ascultat vocea fără să înțeleagă ce spun. Cam. va depune mărturie favorabilă. Sanda Mov., de asemenea; mâine-dimineață am s-o iau de la capăt, scumpa mea, doar ca să salvez obiectele dragi pe care le cunoști și le-ai iubit. Sâmbătă are să fie gata frumosul inel și poate, printr-o minune, o să-l ai de Revelion. Draga mea, va trebui să treci cu vederea greșelile de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai abate asupra noastră. Încă nu am atins culmea suferinței noastre, dar ce teribilă distanță am parcurs din 8 septembrie 1947 până acum!... III 9 decembrie [1949], vineri Iubita mea, adorata mea, zâmbești, nu-i așa, suflețelul meu, Maniușka mea scumpă. Trebuie să zâmbești, cu orice preț, altfel aș fi disperată, preaiubita mea. Tocmai ți-am scris o c[arte] p[oștală] insipidă, fadă ca un măr fără gust; ți-am scris-o doar ca să știi că trăiesc, că sunt liberă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
stare de nimic dubios - și, în sfârșit, fără a-i putea convinge în privința serviciului tău, am reușit să-i conving, fără să te reneg, că fiecare răspunde pentru faptele sale, mai ales în situația asta: despărțite, de doi ani încoace. Scumpa mea, dulcea mea copilă mult iubită, le-am mai spus și că, orice ai face, n-am să te reneg niciodată și că ai să rămâi odrasla pântecelui meu, a sângelui meu, a creierului meu, a inimii mele: copilul visat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]