10,305 matches
-
este profund original, Răzvan Petrescu a fost fascinat de Louis Ferdinand Céline pe care l-a descoperit în anii liceului. Este curios ca majoritatea criticilor nu au dibuit influenta lui Céline. Ca și la Céline, disperarea este machiată cu un umor cinic. Ca și Céline, Răzvan Petrescu nu propune nici o soluție, pentru că pur și simplu el nu crede că există soluții. Nu este de mirare că spaniolii îl ințeleg, îl traduc bine și îl prețuiesc: scriitorul român are un profund "sentiment
Răzvan Petrescu () [Corola-website/Science/298964_a_300293]
-
Petrescu nu propune nici o soluție, pentru că pur și simplu el nu crede că există soluții. Nu este de mirare că spaniolii îl ințeleg, îl traduc bine și îl prețuiesc: scriitorul român are un profund "sentiment tragic al vieții". Dincolo de vocabular, umor negru, absurd și ambianță se ascunde un om chinuit într-o lume cu care nu mai are nici o legatură."
Răzvan Petrescu () [Corola-website/Science/298964_a_300293]
-
era obligat constituțional să sprijine poziția primului ministru Neville Chamberlain față de Adolf Hitler. Spre deosebire de zgomotoșii ani '20, anii '30 devin nostalgici, triști, dominați de stilul neovictorian, fustele lungi, coafuri ondulate, culorile discrete, maternitatea fiind repuse în drepturi, iar romantismul și umorul victorian erau favorite, baletul recastigandu-și audiență, iar filmele francezului Rene Clair concurând pe ecranele britanice cu comediile fraților Marx, în timp ce interesul pentru natură se dezvoltă, apărând parcuri și organizându-se croaziere în Maroc, Insulele Canare și Scandinavia. Burghezia urbană mijlocie
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]
-
acest rol, reușind să aibă și susținători, printre care Noel Coward, care a descris-o pe aceasta ca fiind „magnifică”. După 326 de spectacole, Leigh și-a încheiat contractul, dar curând ea a primit rolul în filmul cu același nume. Umorul său și felul de a fi au ajutat-o pe Leigh să devină bună prietenă cu actorul Marlon Brando, alături de care a jucat în acest film. Totuși, ea a avut o relație dificilă cu regizorul Elia Kazan care nu o
Vivien Leigh () [Corola-website/Science/304475_a_305804]
-
de prietenul său, renumitul actor David Garrick. La baza creației lui Hogarth se află experiența personală, iar problemele sociale și politice îi oferă un bogat material pentru scenela sale satirice. În cadrul lor, temperamentul lui Hogarth își găsește expresia pe deplin. Umorul și ironia mușcătoare reprezintă armele preferate ale artistului, care prezintă imaginea societății contemporane lui. Hogarth se lasă purtat de imaginație nu numai în alegerea temelor, dar și în elaborarea lor. În portrete, impresionează spontaneitatea proaspătă a pensulei și aspectul de
William Hogarth () [Corola-website/Science/304570_a_305899]
-
în infern", care a fost foarte bine primită și a rămas una din cele mai interpetate opere ale sale. Printre operetele din această perioadă se numără "Frumoasa Elena" (1864), "Viața pariziană" (1866), "Marea Ducesă de Gerolstein" (1867) și "Pericolla" (1868). Umorul riscant (deseori despre intrigi sexuale) și aluziile subtile aduse societății burgheze, împreună cu aplecarea lui Offenbach asupra melodiei, i-au făcut operetele cunoscute la nivel internațional, cu versiuni traduse fiind interpretate la Viena, Londra și în alte mari orașe ale Europei
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
un necunoscut, a conceput un prolog umoristic pentru seara inaugurării. Primele reprezentații pe scena de la Bouffes-Parisiens, mai ales opera bufă "Cei doi orbi", au avut un ecou negativ în presă, chiar și de Villemessant s-a arătat în dezacord cu umorul lor cinic, dar s-au bucurat de aprobarea unui public care dorea în primul rând să fie distrat și care se recruta în mare parte din rândurile provincialilor și străinilor veniți în orașul luminilor pentru a vizita Expoziția Universală. Noua
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
critică la situația politică actuală, însă era în același timp după gustul maselor, conținând numeroase pasaje dansante. Critica a fost unanim pozitivă, Offenbach devenind astfel maestrul de necontestat al muzei ușoare; Tolstoi bunăoară îl vedea la vremea aceea drept reprezentatul umorului originar francez, „căruia îi este permis orice”. Compozițiile care au urmat au respectat modelul parodiei subiectelor și gesturilor emfatice tipice operei clasice, transferând adesea acțiunile pline de întorsături absurde într-un decor exotic, mitologic, medieval sau pur și simplu oniric
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
decât cel mult de succese sezoniere. Ele nu mai atingeau nervul publicului parizian, care (re)descoperise în operetele lui Hervé un mod mai accesibil și mai grobian de amuzament. Încercând să țină pasul cu vremurile, Offenbach a cultivat și el umorul facil, având în 1869 chiar succes la Baden, în Austria Inferioară, cu "La Princesse de Trébizonde". Neavizat din punct de vedere politic, compozitorul a cochetat în acel timp cu ideile moderat-liberale, fiind convins că își datorează doar celui de-al
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
situate la sud de Pădurea Neagră. Impresiile sale sunt cunoscute atât din scrisorile pe care le-a scris părinților săi, precum și dintr-un caiet de schițe care s-a păstrat. Chiar dacă aceste “reportaje” prezintă impresiile sale cu o notă de umor, caracterul vesel al acestor impresii nu trebuie generalizat. Era pentru prima oară când tânărul Scheffel, care provenea dintr-o familie burgheză înstărită, intra în contact cu o zonă în care sărăcia populației era generală, iar Scheffel a fost foarte impresionat
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
care unii l-au denumit “Renaștere medievală” "(Mittelalter-Renaissance)". În acest context, romanul Ekkehard a continuat să fie unul din romanele citite ale epocii. Ambele lucrări îl arată pe Joseph Victor Scheffel ca pe un scriitor având prospețime și simț al umorului, care, bazat pe viziunea sa interioară și pe un studiu adâncit al realității istorice, este capabil să descrie viu diferite timpuri și evenimente istorice. După ce a trăit câțiva ani la München și a fost, în anii 1858 - 1859, bibliotecar al
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
Sydney Bristow, în serialul Alias. este un agent de teren la CIA. El este prieten cu majoritatea oamenilor de la CIA și de cele mai multe ori dă sfaturi celorlalte pesonaje, în calitate de observator al tuturor întâmplărilor de la CIA. Weiss are un simț de umor foarte sarcastic, care provine de obicei din observațiile sale. El este cel mai bun prieten al lui Michael Vaughn la CIA. Inițial, în primul sezonul, el i-a servit lui Vaughn ca un fel de sprijin ce are întotdeauna o
Eric Weiss () [Corola-website/Science/303738_a_305067]
-
Hunter) sau recomandări ale apropiaților lui Lynch. Elementele interesante, stilul încântător și scenariul inteligent au făcut din "Twin Peaks" un succes gigantic și surprinzător. Publicului i-au plăcut personajele extravagante, mai ales agentul Dale Cooper, interpretat de Kyle MacLachlan, și umorul bizar. La scurt timp după finalul ambiguu al primei serii, popularitatea emisiunii a atins apogeul, iar "Peaksmania" s-a născut. Brusc, toată lumea știa de "Twin Peaks", care începuse să intre în cultura populară generală (de exemplu, la "Saturday Night Live
Twin Peaks (serial TV) () [Corola-website/Science/303768_a_305097]
-
o stea internațională. Cu atât mai mult, cu cât în peliculă juca în propriul său rol. Emisiunile sale televizate au fost urmărite de zeci de milioane de telespectatori, cuceriți atât de neprevăzutul situațiilor în care se punea, cât și de umorul care îi însoțea permament aventurile în rândul celor care nu cuvântă. Totuși, Irwin a fost aspru criticat în 2004 pentru că își ținea în brațe copilul său de numai câteva luni, în timp ce hrănea un crocodil la o grădină zoologică australiană. El
Steve Irwin () [Corola-website/Science/303826_a_305155]
-
România. Într-un interviu publicat în ianuarie 1973 în revista umoristică "Urzica", regizorul Sergiu Nicolaescu a fost întrebat dacă se gândește să realizeze și o comedie. Cineastul a afirmat că are „o fire posacă” și că nu crede că are umor, caracterizându-se drept o persoană serioasă. În opinia sa, „comedia e un gen greu abordabil și rar se ridică la o calitate superioară”. Comediile din ultimii ani i se păreau mai slabe în comparație cu filmele din „epoca de aur a comediei
Nea Mărin miliardar () [Corola-website/Science/303860_a_305189]
-
Păcală este un film de comedie românesc din 1974, regizat de Geo Saizescu după un scenariu scris de Dumitru Radu Popescu și Geo Saizescu. Personajul principal al filmului este Păcală, un erou al snoavelor populare românești, cunoscut pentru umorul și istețimea sa. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Sebastian Papaiani, Mariella Petrescu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Vasilica Tastaman, Octavian Cotescu, Mariana Mihuț, Aurel Cioranu, Cosma Brașoveanu, Tanți Cocea, Ion Besoiu, Ovid Teodorescu, Ștefan Bănică, Geo Saizescu, Nucu Păunescu și Ileana Stana
Păcală (film) () [Corola-website/Science/303861_a_305190]
-
să se căsătorească cu el. Condamnatul este astfel eliberat potrivit obiceiului pământului. Cei doi tineri se căsătoresc și au un copil, continuându-și periplul prin lume. Personajul principal al filmului, Păcală, este un erou al snoavelor populare românești, cunoscut pentru umorul și istețimea sa, ascunse sub o mască de naivitate și simplitate. Pățaniile lui Păcală au fost reunite într-un ciclu de snoave, care au fost preluate și prelucrate ulterior de Petre Dulfu ("Isprăvile lui Păcală"), dar și de alți scriitori
Păcală (film) () [Corola-website/Science/303861_a_305190]
-
revista "Rampa": articolul „Isprăvile lui Păcală în film” (6 aprilie 1925), „Embrionul cinematografiei românești încolțește” (19 aprilie 1925), precum și în numerele din 13, 26, 27 aprilie, 2 și 27 mai 1925. Regizorul considera personajul interesant deoarece era un „prototip al umorului, ghidușiei dar și al înțelepciunii populare”, iar filmările puteau fi realizate aproape exclusiv în exterioare. Scenariul urma să fie inspirat din basmele românești cu Păcală și Tândală și să scoată în evidență umorul popular și obiceiurile românești. Casa „Apolo-Film”, care
Păcală (film) () [Corola-website/Science/303861_a_305190]
-
personajul interesant deoarece era un „prototip al umorului, ghidușiei dar și al înțelepciunii populare”, iar filmările puteau fi realizate aproape exclusiv în exterioare. Scenariul urma să fie inspirat din basmele românești cu Păcală și Tândală și să scoată în evidență umorul popular și obiceiurile românești. Casa „Apolo-Film”, care exploata filmul "Manasse", și-a exprimat interesul pentru a finanța noul film și inițiase chiar și un „concurs cinematografic” pentru alegerea interpreților și a figuranților. Filmul nu s-a mai realizat însă, deoarece
Păcală (film) () [Corola-website/Science/303861_a_305190]
-
decis atunci să scrie un scenariu pentru filmul "Păcală", împreună cu romancierul Dumitru Radu Popescu, cu care colaborase la cele două filme mai sus amintite. Referindu-se la momentul scrierii scenariului, regizorul a afirmat mai târziu următoarele: "„Temperamentul special, inteligența si umorul lui Papaiani m-au făcut atunci să mă gândesc la o idee de scenariu pentru un film cu Păcală. Era un timp al personajului, dacă nu îl făceam atunci, nu îl făceam niciodată! Cred cu tărie ca Papaiani trebuia să
Păcală (film) () [Corola-website/Science/303861_a_305190]
-
Papaiani trebuia să fie Păcală, fără el nu aș fi făcut filmul”". El a studiat povești și povestiri scrise de Iosif Nădejde, de Ioan Slavici sau publicate în vechea revistă interbelică "Albina", imaginând un personaj asemănător cu alte prototipuri ale umorului universal: Till Buhoglindă, Ivan Turbincă, Nastratin Hogea sau Bertoldo. Cei doi colaboratori (Saizescu și D.R. Popescu) au scris în 1968 o primă variantă a scenariului unui film despre Păcală, care a fost achiziționată de Studioul Cinematografic București în 1969. Filmul
Păcală (film) () [Corola-website/Science/303861_a_305190]
-
realizat de Studioul Cinematografic București și apoi, după înființarea caselor de filme, de Casa de Filme 5. "Păcală" era proiectat inițial ca „un serial cu 5 - 6 episoade”, regizorul afirmând că „aveam mult material de valorificat, încercam să acopăr filosofia, umorul, inteligența, spiritul justițiar al personajului”. Din motive de costuri, serialul a fost transformat apoi într-un „film în două serii”. Filmul a fost realizat în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București. Regizori secunzi au fost Elefterie Voiculescu, George Cornea și
Păcală (film) () [Corola-website/Science/303861_a_305190]
-
lei ca onorariu, deși în scripte fugura că a primit 40.000 de lei. Regizorul a considerat că „«Păcală» este fără îndoială un film emblematic ca gândire socio-culturală și artistică. Este un film considerat clasic, care reunește chintesența inteligenței și umorului românesc”, acest film reprezentând în opinia lui o culme a carierei sale artistice. În anul 2009, Cătălin Saizescu, fiul regizorului Geo Saizescu, a lansat o versiune masterizată în format HD, cu sunet 5.1, a filmului "Păcală" realizată de Nerv
Păcală (film) () [Corola-website/Science/303861_a_305190]
-
2006 al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România. El a fost difuzat ani la rând pe posturile românești de televiziune. Succesul filmului a fost explicat de regizorul Geo Saizescu prin faptul că Păcală este un reprezentant emblematic al umorului românesc, iar mulți spectatori se regăseau într-una din pățaniile prin care trecea personajul. Scenariștii Dumitru Radu Popescu și Geo Saizescu au primit în 1974 Premiul special al juriului Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru contribuția lor la promovarea comediei
Păcală (film) () [Corola-website/Science/303861_a_305190]
-
pom în trunchiul căruia dă de o comoară din care, însă, cinstit, își ia doar cât tocmise. Datorită istețimii, scapă de tâlhari, îi păcălește pe notar și pădurar, și ajută o mireasă să fugă în ziua nunții. Personajul emblematic al umorului nostru popular (evocat încă din 1920 de Aurel Petrescu în animația sa și, mai târziu, tot de acesta, în 1926 în Păcală și Tândală la București, cu Ion Manu și Aurel Athanasescu) e reluat într-un lungmetraj al cărui subiect
Păcală (film) () [Corola-website/Science/303861_a_305190]