10,579 matches
-
aproape de locul unde apărea și dispărea el, ca un memento oribil. M-am apropiat cu pași mărunți de capătul aleii. Îmi roteam privirea, mă prefăceam interesat de florile și legumele din jur. Printre frunze vedeam tot felul de gângănii, am zărit și câțiva viermi gelatinoși, încât mi-am reproșat că neglijez grădina bunicii. Mă cuprinsese o tristețe gravă, lacrimi ce nu voiau să curgă îmi apăsau tâmplele. Am făcut câțiva pași în direcția casei, în încercarea de a mă liniști. Când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
încât mi-am reproșat că neglijez grădina bunicii. Mă cuprinsese o tristețe gravă, lacrimi ce nu voiau să curgă îmi apăsau tâmplele. Am făcut câțiva pași în direcția casei, în încercarea de a mă liniști. Când am ridicat privirea, am zărit proiectată pe perete silueta șezlongului: înțepenită, provocatoare. Dacă mă îndrept spre ea, himera asta o să dispară, mi-am spus, calmându-mă. Într-o bună zi, scaunul o să apară, poate, în camera mea. Nu-mi va rămâne atunci decât să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
superb, zăpada sclipea... Eu nu știam că este obligatoriu să îți protejezi ochii în asemenea situații. I-am spus lui Dolfi " Nu mai văd". Repede mașină, repede acasă, două zile am stat cu bandaje pe ochi. Când abia începusem să zăresc ceva, sună telefonul. Era Luisa Petrov. "Viorica, te rog frumos, salvează un concert cu Hamlet la Musikverein!" "Luisa, nu mai știu partitura, sunt patru ani de când am cântat-o!" "Te rog, nu găsim pe nimeni, îți pregătim câte rochii vrei
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
vinele i să scurea, îi sugea”. Pare un tablou din Judecata de Apoi a unui mare păcătos! Hameleonul își amintește de cornul miraculos al Inorogului, cu puteri tămăduitoare. Dar acesta locuiește în înățimi inaccesibile: . în următoarea secvență a visului, Hameleonul zărește Corbul, “pasire neagră” care “pre luminos și lunecos cornul Inorogului vrea să să puie”. în lupta simbolică cu rol anticipativ care urmează, Inorogul învinge neagra pasăre fără mari eforturi. Aceasta, nedezmințindu-și firea,. Hameleonul este adus în postura de a implora
Istorie şi anamorfoză în „Istoria ieroglifică” de Dimitrie Cantemir. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
te puteai duce la pagina ei de Facebook, de unde aflai ce preferințe politice are, ce convingeri religioase, dacă este sau nu angajată într-o relație și așa mai departe. La începuturi, putea fi vorba de o fată pe care ai zărit-o la bufetul facultății sau de un coleg despre care cineva ți-a șoptit că are o colecție impresionantă de discuri. Astăzi poate fi vorba de un personaj despre care ai citit pe un site de știri, de autorul unui
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
școlii de teatru, care-l găsea plin de talent, a fost furioasă când a aflat că a intrat la o școală de pilotaj. În prima sa perioadă de război, escadrila lui nu participă decât până la căderea Odessei. L-oi fi zărit poate evoluând deasupra capului meu în lupte aeriene la Țiganca, sau la nord de Odessa... Ne relatează în capitolul acela cu mare admirație și dragoste performanțele eroice ale sublocotenentului Constantin Catrina. Mă surprinde însă observația ciudată pe care o face
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
fără a putea regla turația având tija de comandă a turației tăiată. Trebuia totuși să scap de cei doi urmăritori așa că am continuat să manevrez la rasul solului. La un moment dat, când ștergeam ce îmi curgea în ochi, am zărit în față un obstacol, o casă mai înaltă plasată pe o pantă. Am manevrat ca să evit impactul cu acest obstacol fără să zăresc bine că în spatele casei se continua panta. Am reușit totuși să evit la timp impactul, am tras
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
să manevrez la rasul solului. La un moment dat, când ștergeam ce îmi curgea în ochi, am zărit în față un obstacol, o casă mai înaltă plasată pe o pantă. Am manevrat ca să evit impactul cu acest obstacol fără să zăresc bine că în spatele casei se continua panta. Am reușit totuși să evit la timp impactul, am tras de manșă, moment în care vârfurile palelor elicei au mușcat fin din vârful dealului. A urmat o zonă amenajată pentru cultura de orez
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
un om luminos. Acesta este așadar pus la curent cu misiunea, o acceptă imediat, cu spiritul său sportiv, ca pe o provocare. "Bine, dragă Dane, dacă zici tu! Dacă așa ai hotărât tu! Dacă așa vrei tu! Și imediat am zărit pe chipul său schimbarea pe care o cunoșteam așa de bine: îi străluceau ochii și toată ființa lui era încordată ca un arc, gata să trimită săgeata în centrul țintei". Colonelul Gunn se arată ceva mai reticent. După câteva insistențe
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
m-a mai privit o dată apoi, înțelegând că nu este o glumă ci, dimpotrivă, ceva foarte serios și important, mi-a răspuns: Bine, dragă Dane, dacă zici tu! Dacă așa ai hotărât tu! Dacă așa vrei tu! Și imediat am zărit pe chipul său schimbarea pe care o cunoșteam așa de bine: îi străluceau ochii și toată ființa lui era încordată ca un arc, gata să trimită săgeata în centrul țintei. La scurt timp după această conversație, au sosit în sala
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
din local. După recăsătorirea mamei lui, orfanul a însoțit familia Godini mai întâi la Pașcani, important nod de comunicație, unde ei locuiau chiar în clădirea gării, la etaj. De acolo, din fereastră, micul Ionel, copil de școală primară, l-a zărit într-o zi pe scriitorul Mihail Sadoveanu (apăruseră în 1904, deodată, întâile patru cărți ale prozatorului), care se plimba de-a lungul peronului așteptând trenul. Cititor pretimpuriu, băiețașul îi cunoștea deja scrierile și chiar chipul, din tipărituri, așa că nu este
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
a vinei o poartă propensiunea ei spre risipă, nesăbuința, haosul minții, acea dezorganizare sistematică având la bază detracarea generală a familiei Vikol. În grajdurile acum văduvite de cai, din stânga curții „noastre“, s-a spânzurat fratele Karolei, pe care l-am zărit și eu o dată acolo, în fața grajdurilor, în costum de vânătoare parcă. El ocupase funcții înalte în administrația austro-maghiară, pierdute din cauză că, asemenea celor mai mulți slujitori ai vechiului regim, refuzase să depună jurământul de credință față de statul român și, dezamăgit de statornicirea incredibilei
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
capăt zilelor (copiii lui s-au adaptat însă, găsindu-și un loc onorabil în societate - mama s-a împrietenit cu o fiică a sa). Sora lor mai mare, Rózsika, fostă cântăreață la opera din Budapesta (sau Viena?), pe care am zărit-o de vreo două ori, când o vizita pe stăpâna casei din Strada Călugărițelor, era și dânsa înaltă, dar suplă, cu fața scofâlcită sub fardurile abundente, purtând pălărie cu boruri largi, strivită parcă de flori (poate și de fructe sau
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
pe aceeași stradă cu grădinița și care nu părăsea niciodată acest veșmânt de gală (fire argintii în țesătura fotei): la defilările de 10 Mai, trona astfel în tribuna oficială, fiind una dintre figurile marcante ale Clujului copilăriei mele. Eu o zăream adesea cu servieta doldora de dosare, ce contrazicea costumația femeii durdulii și iute de picior. Primul lăcaș pedagogic în care intrasem, așadar, era situat în imediata apropiere a pieții Mihai Viteazul, la câțiva pași de Strada Călugărițelor, într-o vilă
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
focului arcușul pe corzi: parcă aș fi mâncat sacâzul complementar acestei îndeletniciri odioase. Doi ani de zbateri jalnice, până când, în al treilea, avea să mă mântuie, scoțându mă din robie, un Moise în carne și oase. La operă, când îl zăream în fosa orchestrei pe amărâtul de Șerban, cu părul lui ondulat, îmi venea să o iau la sănătoasa, oricât de grozavă plăcere aveam să o aud pe Ana Rózsa în Traviata sau pe Lia Pop în Carmen sau pe Mimi
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
grătar și un fel de cârnăciori roșii în sos picant. Și melci am mâncat la Galați, sub formă de ciorbă cu multă ceapă, la o pereche de pensionari din curtea noastră, doamna și domnul Penciu, care locuiau la stradă și, zărindu-mă, mă pofteau să mă înfrupt din câte ceva bun gătit de femeia uriașă („uriași“ erau, de fapt, amândoi: Philemon și Baucis). Și rodiile, și năutul, și stafidele mari cât banul le-am descoperit la Galați, ca să nu mai vorbesc de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
ne trata din abundență cu praf - doar unul mi-a scăpat, punând apoi pe seama acestei neglijențe cele întâmplate. Căci, la intrarea în Satu Mare, microbuzul nostru a frânat brusc, iar bunica a început să scoată țipete disperate, fiind întâia care a zărit în șanț, înaintea noastră, Fordul răsturnat, cu roțile în sus. Coborând cu toții în grabă, am auzit gemetele mamei; eram înspăimântați, bunica plângea în hohote, frământându și mâinile. Au fost scoși vii și nevătămați de sub vehiculul cu bucluc trei dintre ocupanți
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
pe demnul moșneag ce domnea peste valahi într-o urlătoare similară. Dintre acești spectatori, din familiile lor, n-am mai revăzut pe nimeni după Auschwitz, așa cum dintre chiriașii ce ne-au precedat în actuala locuință doar băiatul s-a întors, zărindu-l câteodată pe stradă, în anii de după război, bine făcut și cam țeapăn distins, în uniformă de medic militar. Tot o formă de teatru, în genul „misterelor“ medievale, a fost și jocul de-a Christos și jidanii, de mine inventat
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
clasă, de colegul meu Sandu Mateiu, băiat inteligent și arogant: tatăl său, nepot al patriarhului Miron Cristea, era profesor de istorie la Academia Comercială, iar maică-sa, militantă ortodoxă cu studii de teologie în Anglia (mai târziu, cu legionarii: am zărit-o la o fereastră a trenului care aducea în țară rămășițele lui Moța și Marin, fruntașii Legiunii căzuți în Spania - în cămașă verde bineînțeles și cu mâna dreaptă ridicată pentru salutul roman; apoi în Consiliul de patronaj al doamnei Antonescu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
duminică dimineața, dacă nu apărea vreun program excepțional, eram cărați cu rândul la biserică (o bisericuță ortodoxă nouă, Sfântul Nicolae, în fața impozantului Liceu maghiar de fete ROCHIA DE BAL 113 Marianum, pe strada Regele Ferdinand) și ocupam balconul - de unde îl zăream pe respectabilul meu bunic, înalt, zvelt, în reverenda lui neagră, mătăsoasă, cu barba albă, îngrijită, căzându-i pe piept, citind în strană cu glas cântat și solemn. Gelu și cu mine ne așezam întotdeauna unul lângă altul, mână în mână
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
era divorțată de un căpitan (așa cel puțin pretindea - și de ce n-ar fi fost crezută?) și se întreținea din amor: studenți provenind din familii cu dare de mână și cu fidelitatea cam trimestrială. Pe unul dintre infideli l-am zărit odată, într-o dimineață, când (însoțit oare de cine?) asistam la raliul de pe Calea Feleacului (participa și o persoană regală). Pe tinerelul drăguț și filfizon, cu fața nedormită, buhăită și unsuroasă, cu cearcăne negre-albăstrii sub ochii împăienjeniți - care părăsise deja
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
la gândul că bunica e pe cale să ne părăsească. Bolnava, asistată fără întrerupere de fiul ei medic, era încă lucidă, însă chinuită de febra care-i aprinsese obrajii și avea s-o răpună în zbateri și delir. Când ne-a zărit, i s-au luminat clar ochii și a dat imediat dispoziție să mi se gătească cotlet de porc la grătar, ea știa că-mi place. S-a stins în odaia unde locuiseră „studentele“ și unde se retrăsese după moartea bunicului
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
instalasem la Cluj poate să-i fie atribuită și vizita, cu scop literar, pe care am făcut-o preotului dr. Elie Dăianu, protopop greco-catolic și fost președinte (sau vicepreședinte) al Senatului în epoca ce a urmat Unirii din 1918. Îl zăream uneori, de copil încă, pe străzile Clujului, cu statura lui dreaptă, dar mlădioasă, impunătoare, cu barba lui albă, patriarhală, masivă (ca a lui Walt Whitman - mi-am spus mai târziu): știam cine e, căci eram cumva rude prin alianță: fiica
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
și Lucian Blaga, curios să afle cine este autorul, și a aflat, desigur cu mirare, de la nepoata lui, profesoara mea de germană, că sunt elevul ei. Prin dânsa mi-a transmis, așadar, invitația să-l vizitez acasă. Pe Blaga îl zărisem din când în când pe stradă, asistasem la deschiderea cu mare pompă a cursului său, în aula ticsită de public a universității (străbătusem cu dificultate, înghesuindu-mă prin mulțime, la balconul aulei), dar, prea emoționat, n-am reținut mare lucru
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
totuși mai plângea. În același timp, o mulțime adunată în fața primăriei orașului însoțea cu deznădăjduite urlete de aprobare discursurile celor din balcon, care chemau la luptă. Frământându-mă în această mulțime și urlând și eu în rând cu ceilalți, am zărit sus, printre oratorii care înconjurau pe profesorul Emil Hațieganu, național-țărănistul bine cunoscut („fost și viitor ministru“ - ca să folosesc și eu vorba memorabilă a altui politician român, din vremea ocupației germane, în Primul Război Mondial), la dreapta și la stânga lui, pe
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]