10,800 matches
-
au dreptul să folosească o serie de obiecte necesare unei vieți ascetice, cum ar fi veșmântul alb, bolul pentru pomeni, un pămătuf utilizat ca mătură și o bucata de pânză ("mukhavastrika") ținută deasupra gurii. Spre deosebire, digambarașii umblă dezbrăcați cu excepția călugărilor novici cărora li se îngăduie un veșmânt de 1,4 metri lungime, își mătură calea cu o pană de păun și își cerșesc singura masă a zilei cu mâinile goale, fără a folosi un vas. Atât svetambarașii cât și digambarașii
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
de trei ori mai numeroase ca bărbații asceți. Femeile însă nu vor beneficia de același prestigiu ca bărbații în interiorul comunității monahale jainiste și chiar vor fi obligate de convenție și de stipulația din diferite texte sacre să-i stimeze pe călugări chiar dacă unele se vor dovedi preeminente prin capacitatea de a învăța și de realizările spirituale. Femeile digambarașe au trebuit chiar să se mulțumească cu ideea necesității reîncarnării în trupul unui bărbat pentru realizarea iluminării. Jainismul are, ca și alte religii
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
abținerea de la violență, mistificare și fraudă, păstrarea loialității conjugale și limitarea bunurilor materiale. "Anuvratas" sunt întărite de trei "gunavratas" și patru "shikshavratas". Discrepanța dintre monahism și laicat va duce la o despărțire de obiectiv a celor două formațiuni sociale. Un călugăr urmărește să distrugă ("nirjara") întreaga substanță karmică din suflet, în timp ce un neinițiat în tainele ascezei va dori doar să nu acumuleze ("samvara") noi monade de karma prin respectarea codului moral. Deși s-ar putea crede că obiectivul laicilor nu este
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
care-i favorizează eliberarea, jainiștii cred că toate eforturile lor religioase (vegetarianismul strict, disciplina mentală, postirea, devoțiunea -"bhakti" sau venerarea -"puja", etc.) nu fac decât să le sporească situația materială. De accea există un puternic contrast între austeritatea extremă a călugărilor și prosperitatea mirenilor jainiști. Laicatul însă se va dovedi un susținător vehement al religiei și se va deda la o filantropie care cuprinde forme multiple. El va patrona iconografia sacră, va înălța, restaura și tutela temple și alte lăcașuri cultice
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
credincios trebuie să aibă trupul curat și poarte hainele purificate, specifice ritualurilor de devoțiune. Rolul cultic al templului este acela de spațiu în care un jainist își îndeplinește rugăciunea, meditațiile, ritualurile, în care cântă imnuri sacre sau ascultă predicile unui călugăr. Unele temple cu semnificație istorico-religioasă mai reliefată sunt obiect de pelerinaj. Destinații pentru pelerini au existat încă din India medievală, în locuri în care se consideră că s-au desfășurat momente importante din viața unui tirthankara. Câteva din aceste destinații
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
reînnoi și purifica timpul. În această zi predomină folosirea expresiei "Micchami Dukadam" care imploră celor din jur iertarea. Scripturile ce conțin predicile lui Mahavira sunt numite agame și s-au transmis la început într-o formă orală, memorate fiind de călugării jainiști cărora le era interzis să posede sau să scrie cărți, ca parte a jurământului non-achiziției. Teologia jainistă nu s-a oprit la moartea lui Mahavira, ci a fost dezvoltată și de învățăturile unor asceți, învățături care au trebuit și
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
consecințe negative asupra literaturii jainite. Multe din cuvintele rostite de Mahavira au fost pierdute, textele au fost uitate sau învățate greșit. În 350 î.Hr., o foamete s-a abătut asupra Indiei și a comunității jainiste, ucigând un mare număr de călugări și odată cu ei memoria unor lucrări sacre. Digambariștii consideră că toate agamele au fost pierdute în timpul foametei, iar svetambariștii, dimpotrivă, consideră că o bună parte a lor a reușit să se conserve. Aceste concepții diferite cauzează astăzi diferențele de rol
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
să se conserve. Aceste concepții diferite cauzează astăzi diferențele de rol pe care le ocupă scripturile în sectele jainiste. Amândouă ramurile principale sunt de acord însă că un grup de texte numite Purvas s-a pierdut în urma calamității. După foamete, călugării svetambariști au ținut câteva conferințe pentru a stabili care sunt cele mai importante texte jainiste și pentru a le transpune în formă scrisă. Conferințele au periclitat unitatea sectei Svetambara și au dus mai târziu la apariția unor sub-secte, dar au
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
a genezei, este sinonim cu "Logosul" creator al grecilor; jainiștii vor vedea în acest cuvânt o formă reverențioasă de a numi cele cinci parameshthis, sau ființe evoluate spiritual: Arihantas (sau tirthankarașii), Siddhas (eliberații), Acharyas (învățătorii), Upadhyayas (preceptorii) și Munis / Sadhu (călugării). Rostirea prelungă, din adîncul ființei a acestei silabe indiene este de fapt în jainism o contaminare a celor cinci inițiale din numele celor cinci parameshthis: A+A+A+U+M. "Om" mai simbolizează și primele cinci versuri din Navakar Mantra
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
culori variate. Piața Maria și-a luat numele de la Monumentul Fecioarei Maria, ridicat pe locul unde se spune că a fost pus pe un scaun înroșit în foc și ars de viu, Gheorghe Doja. Legenda spune că în momentul torturii, călugării care intonau imnuri au văzut pe cer chipul Sfintei Marii și după aceea, ei au decis sa ridice pe acel loc, o statuie din lemn. Aceasta a fost înlocuită, la începutul secolului trecut, cu statuia Sfintei Marii, din marmură de
Iosefin () [Corola-website/Science/301470_a_302799]
-
spirituală. În Uji, localitate din vecinătatea orașului Kyoto, înființează o grădină botanică unde cultivă, printre alte plante, și planta ceaiului. Frunzele plantei au constituit baza pentru licoarea preparată prin infuzie și servită ca o băutură revigorantă în templu. Vizitatorii și călugării budiști de la alte mănăstiri, care doreau să învețe cultivarea ceaiului, primeau la plecare semințe și lăstari. Eisai este cunoscut în Japonia ca „părintele ceaiului”. Ceaiul a primit curând după aceea binecuvântarea împăratului devenind astfel cunoscut peste tot în Japonia. Interesul
Ceremonia ceaiului () [Corola-website/Science/301464_a_302793]
-
ceaiului aranjamentul floral. Există însă mari diferențe între ceremonia japoneză și cea chineză. Esența ceremoniei ceaiului este armonia. Fiecare mișcare și fiecare componentă a acestui ceremonial sunt studiate pentru a crea imaginea serenității absolute. Această tradiție a fost începută de călugării budiști acum 700 de ani. 200 de ani mai târziu, Sen no Rikyu a transformat simpla ceremonie concepută de călugări într-un adevărat ritual. Decorațiunile care însoțesc această ceremonie sunt de obicei simple, dar elocvente: fie o chabana, fie o
Ceremonia ceaiului () [Corola-website/Science/301464_a_302793]
-
și fiecare componentă a acestui ceremonial sunt studiate pentru a crea imaginea serenității absolute. Această tradiție a fost începută de călugării budiști acum 700 de ani. 200 de ani mai târziu, Sen no Rikyu a transformat simpla ceremonie concepută de călugări într-un adevărat ritual. Decorațiunile care însoțesc această ceremonie sunt de obicei simple, dar elocvente: fie o chabana, fie o caligrafie semnificativă. Instrumentele de pregătire sunt aranjate în stil ceremonios de către gazdă, reflectând armonia valorilor ceaiului. Toți invitații folosesc aceeași
Ceremonia ceaiului () [Corola-website/Science/301464_a_302793]
-
1822. Reîntors în București, Anton Pann își continuă activitatea de tălmăcire a melodiilor de strană. Concomitent, Ieromonahul Macarie reușește să tipărească la Viena în anul 1823 primele cărți de cântări bisericești în limba română: "Teoreticonul", "Anastasimatarul" și "Irmologhionul", în tipografia călugărilor mechitariști (armeni). În anul 1823 ajunge profesor de psaltichie la școala de cântări bisericești de pe Podul Mogoșoaia (astăzi Calea Victoriei). În anii 1826-1827 își va desfășura activitatea ca „dascăl de muzichie” la școala de pe lângă Episcopia Râmnicului și cântăreț la biserica „Buna
Anton Pann () [Corola-website/Science/301488_a_302817]
-
Puțini adevărați scriitori au putut intra la Academie cu atât de puține scrisori de recomandare. Un mic volum de versuri - o traducere, cu introducere, a "Istoriei cuceririi Spaniei Noi" a lui of Diaz del Castillo (1878-1881) - o traducere a vieții călugărului Alferez (1894), "Călugărul militar spaniol" a lui Thomas de Quincey, - și una sau două piese scurte cu versuri ocazionale, și un fel de introducere - acestea nu reprezintă decât un "bagaj" literar neînsemnat, ca să folosim expresia franțuzescă. Sonetele lui rămân însă
José María de Heredia () [Corola-website/Science/300008_a_301337]
-
au putut intra la Academie cu atât de puține scrisori de recomandare. Un mic volum de versuri - o traducere, cu introducere, a "Istoriei cuceririi Spaniei Noi" a lui of Diaz del Castillo (1878-1881) - o traducere a vieții călugărului Alferez (1894), "Călugărul militar spaniol" a lui Thomas de Quincey, - și una sau două piese scurte cu versuri ocazionale, și un fel de introducere - acestea nu reprezintă decât un "bagaj" literar neînsemnat, ca să folosim expresia franțuzescă. Sonetele lui rămân însă unele dintre cele
José María de Heredia () [Corola-website/Science/300008_a_301337]
-
cu o ucraineancă, Pelaghia Scobiciova (născută la 1 octombrie 1891, din părinții Petru și Evdochia). Odată cu anexarea Basarabiei de către URSS în iunie 1940, Ivan Protcenco s-a refugiat peste Prut, în România. Neavând acte, el a fost ajutat de un călugăr de la Schitul Darvari din București, Nicanor Bica, căruia îi picta icoane, locuind în capitală și apoi în casa unui credincios din localitatea Afumați. Egumenul Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria a văzut una dintre icoanele pictate de Protcenco și, recunoscând talentul
Irineu Protcenco () [Corola-website/Science/313016_a_314345]
-
pe piatră și pusă în ulei de in, culoarea rezultată fiind folosită mai ales pentru pictarea umbrelor. După ce termina de pictat, mânca și se ducea să se odihnească în liniște în cimitirul mănăstirii, unde avea banca lui, pe care ceilalți călugări o numeau "banca pictorului". Vorbea foarte puțin și se ridica de pe bancă atunci când cineva se apropia de el. Cunoscutul duhovnic Paisie Olaru mărturisea că îl pomenea permanent în rugăciunile sale . Bolnav sever de plămâni și de inimă și cu un
Irineu Protcenco () [Corola-website/Science/313016_a_314345]
-
în noul local. Aici liceul se dezvoltă repede, în anul 1919 având 1322 de elevi. Din 1923 limba de predare devine cea română. Stilul de predare era în tradiția scolastică, fără discuții în timpul orelor, ca în toate liceele catolice. Ultimul călugăr piarist este considerat Való Ferenc (d. 2005), preot la capela liceului. După cel de-al Doilea Război Mondial, în urma interzicerii de către autoritățile comuniste a activităților ordinelor călugărești ale Bisericii Romano-Catolice, activitatea liceului piarist a încetat. În anul 1946 clădirile liceului
Liceul Piarist din Timișoara () [Corola-website/Science/313023_a_314352]
-
an, pe data 12 iulie, fiind un praznic mare ,cu priveghi pe întreaga noapte. Partea de răsărit a Munteleui Athos,zonă foarte liniștită și bogată în peșteri, a fost dintotdeauna un loc preferat de sihaștii români atoniți.Aici au sihăstit călugări români încă din secolul al XIV-lea. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea se nevoiau în peșterile de aici vreo zece sihaștri din Țările Române,care și-au construit câteva colibe și o mica biserică de piatră
Prodromița () [Corola-website/Science/313036_a_314365]
-
aici un vestit sihastru român,mare făcător de minuni,ieroschimonahul Iustin.Dupa 35 de ani de nevoință,s-a mutat la cele veșnice,lăsând egumen,în locul său,pe ucenicul lui ,ieromonahul Patapie.După 20 de ani,din cauza tulburărilor din Balcani,călugării s-au risipit,Patapie retrăgându-se și răposând la mănăstirea Neamț.În anul 1850,ieromonahii Nifon si Nectarie,ambii cu metanie din mănăstirea Horaița, județul Neamț,au rezidit cu ajutoare aduse din țara temelia schitului Prodromul,biserica și trei corpuri
Prodromița () [Corola-website/Science/313036_a_314365]
-
trei corpuri de chilii,care se ruinaseră aproape cu desăvârșire.În anul 1860,biserica a fost sfințită de arhiereul român Isaia Vicol,episcop de Roman.Apoi ,ieroschiomonahul Nifon,numit pe drept cuvânt ctitorul schitului,adună în jurul lui până la 60 de călugări, care se nevoiau la Muntele Athos,punând bazele celui mai mare schit românesc de acolo,cunoscut până astăzi ca schitul românesc "Prodromul". Între anii 1852-1866,în timpul lucrărilor de ridicare a schitului "Prodromul",ieroschimonahul Nifon caută un iconar care sa zugrăvească
Prodromița () [Corola-website/Science/313036_a_314365]
-
Kolankiewicz a inițiat în 1892 reconstrucția ei. Lucrările au fost tărăgănate multă vreme, atât din cauza lipsei banilor, cât și a birocrației autorităților austriece. Arhiepiscopul ad-personam Joseph Weber, episcop auxiliar de Lemberg (Lwów) și vicar episcopal pentru Bucovina (1895-1906), care era călugăr lazarist, a încredințat în noiembrie 1902 preoților călugări din Ordinul Fraților Misionari Lazariști pastorația Parohiei Cacica. La acel moment, credincioșii romano-catolici din Bucovina se aflau sub jurisdicția Arhiediecezei de Lemberg, având în total 28 de parohii grupate în 3 decanate
Bazilica Adormirea Maicii Domnului din Cacica () [Corola-website/Science/313046_a_314375]
-
au fost tărăgănate multă vreme, atât din cauza lipsei banilor, cât și a birocrației autorităților austriece. Arhiepiscopul ad-personam Joseph Weber, episcop auxiliar de Lemberg (Lwów) și vicar episcopal pentru Bucovina (1895-1906), care era călugăr lazarist, a încredințat în noiembrie 1902 preoților călugări din Ordinul Fraților Misionari Lazariști pastorația Parohiei Cacica. La acel moment, credincioșii romano-catolici din Bucovina se aflau sub jurisdicția Arhiediecezei de Lemberg, având în total 28 de parohii grupate în 3 decanate. Preoții misionari sosiți aici au găsit biserica într-
Bazilica Adormirea Maicii Domnului din Cacica () [Corola-website/Science/313046_a_314375]
-
sau 1400 de Bartholomeo din Pisa (Pisanus); mănăstirile de la est de Carpați sunt următoarele: Horecea (Cernăuți), Siret, Suceava, Baia, Hotin etc. Unii autori susțin în mod eronat că Margareta Mușata ar fi clădit în 1377, la Baia, o mănăstire pentru călugării franciscani. Spre deosebire de celelalte mănăstiri catolice din Moldova, care erau populate cu călugări polonezi, mănăstirea franciscană din Baia avea călugări sași și unguri. Mănăstirea a fost grav avariată la sfârșitul secolului al XIV-lea. Biserica catolică cu hramul "Sfânta Fecioară Maria
Catedrala Catolică din Baia () [Corola-website/Science/313078_a_314407]