10,586 matches
-
cineva a împins ușa de la intrare și-a sărit pe noi, lingându-ne cu multă dragoste. Era Cuțui, care s-a întors înaintea noastră, să păzească gospodăria. Slab, jigărit, de i se puteau vedea coastele. O bucurie ni s-a strecurat în suflete... Eram din nou acasă și asta conta cel mai mult. În curând tata și-a reluat serviciul și-a început refacerea. Prin noiembrie am dat examen de admitere la liceu, căci războiul se terminase. Lucrurile și-au luat
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
aproape, nu mi venea să intru în ogradă. Tata, zărindu-mă printre gard, mi-a zis, oarecum cu ironie: Poate ți-o fi foame! Treci în bucătărie, că mama de când te-așteaptă cu masa gata! Ca o mironosiță m-am strecurat înăuntru și-am început să plâng. Mama s-a uitat lung la mine și m-a strâns lângă ea. Dacă-mi ardea câteva... sau mă lua de păr, mi-ar fi trecut mai repede. Dar așa, nu știam ce să
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
noi, fetele am ieșit în ocol. Ne ardea de joacă. După ce-am alergat destul și ne-am ascuns pe după stână, am observat că se întorceau ciobanii cu oile, pentru mult, la amiază. Le-am ieșit înainte și ne-am strecurat printre oi. Un berbec mai năzdrăvan nu ne privea cu ochi buni. Ca să mă arăt bățoasă, l-am luat de coarne. Atâta i-a trebuit! M-a fugărit și m-a împuns, până m-a lăsat întinsă pe iarbă. Fetele
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
i a luat de căpăstru și le-a vorbit ca unor prieteni vechi: Haideți, măi Murgule și Surule, de ce-mi faceți asta, tocmai acum! Doar voi sunteți băieții mei, de treabă! I-a mângâiat pe amândoi și le-a strecurat cu grijă câteva bucățele de zahăr în boturile aburinde. Apoi urcându-se pe oiște, a revenit pe jiț. Ca printr-o minune, caii au făcut o smuncitură puternică și în galop am ajuns pe celălalt mal al râului. Ce ușurată
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
și turiștii se desfată admirând florile de cireș. „Castelul Chiba” este iluminat pe toată durata festivalului, dând ocazia iubitorilor de frumos să admire priveliștea fantastică a florilor de cireș profilate pe cerul nopții. Într-o seară, priveam fascinați cum se strecurau, printre ramuri și flori, razele lunii. Deodată, când vântul s-a furișat printre flori, cireșii au prins a se înfiora. Au căzut și câțiva picuri răzleți de ploaie. Cred că bolta cerească își scutura roua pe pământ... așa cum cireșii își
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
să faci o baie fierbinte, în aer liber, îmbrăcată doar în „costumul Evei”, iar fulgii de nea să te mângâie tandru cu mătasea lor răcoroasă. Contrastele de fierbinte și rece, creează o senzație greu de descris. În jurul băii, vântul se strecoară, neauzit ca un „samurai”, printre brazi, îmbătându-ne cu mireasma cetinei și a aerului curat de munte. „Hanul” semăna cu un labirint; drumul spre „onsene” este o adevărată aventură pentru mine. Parcă aș fi un „Tezeu” căruia îi lipsește călăuzitorul
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
scândurilor tatami și mesele în stil tradițional. Pentru că era cald afară, mi-am răcorit picioarele în apa limpede și rece a râului. Dincolo de râu era pădurea unde se auzeau cântece de păsărele, dar și fâșâitul pinilor când vântul li se strecura printre ace. Am rămas plăcut impresionată de acest popas unde am savurat liniștea, răcoarea și mâncarea foarte bună. Regula casei este de a păși, pe platforma unde servești masa, fără încălțăminte, așa că ne-am conformat. Vis-à-vis de acest restaurant se
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
amandi”(Arta de a iubi)... La Clubul Live Darling am cunoscut o doamnă... și, de cum am văzut-o, m-au impresionat privirea ei sfredelitoare și delicatețea gesturilor. Shinya a făcut prezentările: Oka-san (mama). Megumi. Cristina, știind ceea ce mă preocupă, îmi strecoară la ureche: „Doamna a fost gheișă !” Era să mă înec cu sucul din care beam. Timp de câteva clipe am rămas pe gânduri, vestea primită m-a lăsat fără grai. Prin minte îmi alergau tot felul de întrebări. M-am
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
loc pustiu, al cărui nume stârnea fiori. Când fața frumoasă a lui Hermann se acoperi de buboaiele acelea hidoase, Simeon Îl ascunse Într-o chilie din fundul curții. Nimeni nu știu că zace acolo. Din când În când pietrarul se strecura la el, Îi umezea buzele arse cu apă și-i ștergea sudoarea de pe fruntea Încinsă, pe care moartea Își pusese deja pecetea. Gândul c-ar putea să se molipsească nu-i trecu prin minte. Îi era milă de străinul cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
al ini mii tale, cu alte cuvinte pe servul său devotat, Înro bit pentru totdeauna, dacă nu cu ajutorul unui arsenal com plicat de văluri, năframe, rochii și parfumuri alese? Adelheid Însă se arăta nepăsătoare față de toate acestea. De câte ori putea, se strecura afară din castel și se fofila la curțile din spate, Îmbrăcată ca un simplu paj și călărea pe deșelate caii cei mai sălbatici ai ministerialului. Slugile o divinizau, tinerii scutieri care-și făceau ucenicia pe lângă spada ascuțită a lui Hildebrand
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mâna stângă și bucuria nu-i fu mică. Degetele lui amorțite dăduseră de o piatră ascuțită ca o lamă de cuțit. O ridică cu grijă ca să nu fie văzut și, În timp ce du cea la gură o bucată de pâine, o strecură cu grijă În tivul descusut al mânecii. Lăsară focul să pâlpâie și se pregătiră de culcare. Lui Simeon Îi legară din nou brațele și picioarele, cercetând cu grijă legăturile. Apoi Hugo rândui un om de pază și spuse căscând: — Mai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
la drum... Poate chiar iubitul ei... Domnița va crede că eu i-am ucis iubitul...“ Primul lui gând fu să Încerce să fugă. Să-și taie legă turile cu piatra ascuțită pe care o găsise și să Încerce să se strecoare prin pădure. Dar se opri la timp. „Mai Întâi că n-am de unde să știu dacă e așa cum mi-am Închipuit eu. Visez povești cu fete frumoase și cu iubiții lor. De unde, adică, am scos eu toată istoria asta nemaipomenită
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
toată istoria asta nemaipomenită? Poate să fie așa sau poate să fie altfel, n-am de unde ști deocamdată. și-apoi n-am sorți de izbândă. Fie m-aude cel ce păzește, fie altul... și, chiar dac-aș reuși să mă strecor, calul nu-l pot lua. Pe jos n-ajung prea departe, mă prind ticăloșii lui Hugo, sau mă rătăcesc prin această pustietate și cad În mâna altor bandiți... Se pare că pe-aici sunt destui...“ Dacă ar fi știut măcar
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
jos n-ajung prea departe, mă prind ticăloșii lui Hugo, sau mă rătăcesc prin această pustietate și cad În mâna altor bandiți... Se pare că pe-aici sunt destui...“ Dacă ar fi știut măcar drumul spre Sfântul Petru... Să se strecoare Într-acolo și să-i prevină pe călugări, sau pe cel care e În primejdie... Dar călugării nu l-ar fi crezut, n-avea nici o dovadă, povestea lui părea nălucirea unui creier bolnav. „și, Într-adevăr, tot ce-aș spune
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Gregor, și apoi mulțimea de trepte, Înconjurată de temniceri, tânăra Își dădu seama că se afla la o Înălțime foarte mare. Așadar, pe acolo nu putea scăpa. Un singur lucru o liniști: un trup svelt ca al ei se putea strecura prin geamul Îngust. „Cel puțin mă pot arunca În prăpastie“, Își spuse, și ochii i se umplură de lacrimi, gândindu-se la soarta Berthei. „Cine știe dacă mai trăiește. și cred că mai bine i-ar fi să moară decât
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
chiar În acele timpuri când faptele sângeroase, prădăciunile, satele incendiate nu Însemnau mare lucru. Pe măsură ce timpul trecea, nesiguranța, așteptarea o măcinau tot mai mult. Dacă n-ar fi fost nădejdea că Bodo va Încerca s-o salveze, s-ar fi strecurat prin fereastra Îngustă și-ar fi sărit În prăpastie. Spre seară, puterile o părăsiseră. Pe obrajii ei palizi se rostogoleau lacrimi de disperare. Adelheid cea atât de mândră și curajoasă odinioară era acum o mică pasăre cu aripile frânte și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și adu-mi o Îmbrăcăminte cât mai simplă de negustor. Pentru tine de asemenea, așa, ca pentru o slugă mai săracă. Nu vrem să batem la ochi. Când se Întunecă - era toamnă târzie și noaptea venea repede -, cei doi se strecurară În grădină. Conrad se Îndreptă spre havuzul În care Înfloreau Încă nuferi, Își ridică mâneca hainei și-și cufundă brațul În apă. Pipăi cu răbdare peretele neted și, când dădu de o crăpătură aproape invizibilă, o apăsă ușor. Crăpătura se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe care Îl vărsa fără Întrerupere un Înger bucălat de marmură. Cu pași ușori, cei doi se Îndreptară spre un loc știut din zidul grădinii, În spatele unui tufiș de mure unde se ivise o crăpătură tocmai bună pentru a se strecura prin ea un om Încovoiat. Conrad Își Împinse slujitorul cu grijă, pentru ca acesta să nu-și zgârie făptura rotofeie de piatra aspră. Ieși și el, și un mecanism la fel de nevăzut Închise zidul la loc. Cei doi săriră din creangă În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu altul. Trimite-ți oamenii peste tot, cerșetorii tăi care pot intra oriunde fără să-i bage nimeni În seamă. Îți cunosc semenii. Ai mai multă putere decât avem noi, căci ești stăpân peste o lume de umbre, care se strecoară peste tot. Du-te și la castelul lui, sau trimite pe altul, Îndemânatic și viclean. Fiecare amănunt ne poate fi de folos. Nu-ți dau nici un sfat și nici o poruncă. Hotărăște tu ce trebuie să faci. Tu vei găsi calea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și viclean. Fiecare amănunt ne poate fi de folos. Nu-ți dau nici un sfat și nici o poruncă. Hotărăște tu ce trebuie să faci. Tu vei găsi calea. Dacă voi, dezmoșteniții și oropsiții pe care nimeni nu-i bănuiește, care vă strecurați peste tot ca vântul și ceața, nu veți afla ceva, atunci nimeni nu poate afla nimic. Spune-mi de Îndată ce afli ceva și vei putea cere de la mine orice vei dori. — Doamne, nu-mi trebuie nici o răsplată. Nici oamenii mei n-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-ți spun câte ceva. E mai bine decât să mă arăt eu la castel. Unii s-ar putea Întreba ce avem noi de Împărțit. Dacă n-am ajuns Încă, așteaptă-mă. Începând din această clipă, o armată umilă și tăcută se strecoară peste tot și vede tot ce se petrece. Faptul că te-ai gândit la noi, la mine, pentru această sarcină, e cea mai bună răsplată și-ți mul țumesc din suflet că mi-ai Încredințat-o. Nu pot spune că
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a chemat să ne sfătuim. Situația era Într-adevăr primejdioasă. Regele nu mai voia să audă de iubita lui, la el nu mai putea afla ajutor. Pruncul stătea sub osânda mamei și spionii reginei Bertha și ai delfinului Ludovic se strecurau peste tot, chiar și În palatul episcopal. După cum spuneam, Bertranda era acum și mai primejduită, ca mamă a unui prinț de sânge care mai târziu putea să ridice pretenții la coroană. Mai pune la socoteală și „mânia sfântă“ a papei
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
urcară În căruță, se ascunseră În fân și țăranul dădu bice cailor. Făcuseră de-abia câțiva pași, când, deo dată, se auziră din turn trâmbițe care anunțau sosirea stăpânului. Fără a bănui primejdia, căruțașul luă calul de căpăstru ca să-l strecoare prin mulțimea de slugi care umpluse curtea. Din greșeală Îl Împinse pe unul dintre scutieri și acesta se Întoarse furios. Văzându-l pe zdrențuros, Îl lovi cu sabia, fără multă vorbă. La vederea sângelui tovarășii lui se Înve seliră și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dintr-o confruntare care nu le adusese noroc. — Opriți, strigă ministerialul. Era furios și plin de ură. Abia reușise să fugă prin În tuneric din măcelul de la Molsheim și Își făcea planuri de răzbunare cumplită. — Opriți, cine Îndrăznește să se strecoare chiar acum din cetate? Vreau să-i văd și eu pe nevinovații care se ascund cu atâta grijă. Aduceți-i la mine... XVII Bodo se Îndrepta Încet, Încet spre vindecare. Rănile lui prinseseră a se Închide. Dormita Încă Îndelung, ceea ce
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pilească lanțurile cu o pilă uriașă ascunsă sub manta. Ieșiră În vârful picioarelor. Trecură pe lângă paznicul care zăcea nemișcat la pământ. Necunoscutul Îl dezbrăcă pe acesta de pelerină și i-o aruncă lui Simeon: — Îmbrac-o și Încearcă să te strecori fără să te recunoască vreunul. De afară se auzeau din ce În ce mai lămurit zgomote Înă bușite, chemări, porunci scurte, zăngănit de arme. — Nu cred că au timp de noi, spuse necunoscutul. Armata ducelui a Înconjurat castelul. Trebuie s-o găsim pe domnița
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]