9,796 matches
-
și cotidiene, mai impresionante, după părerea lui, decât evenimentele grandioase care se întâmplă în tragedie. Caracterul neobișnuit al eroilor de tragedie îl plictisește profund. Antoine Houdar de la Motte (1672-1731) deplânge, în Al Doilea Discurs (Second Discours, 1722), absența, în sânul tragediei, a "acestor acțiuni frapante care cer fast și spectaculos." De aceea și dorește el suprimarea unităților care, prin constrângerile pe care le impun, îl împiedică pe autorul dramatic să creeze situații emoționante, și proslăvește o tragedie în proză după modelul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1722), absența, în sânul tragediei, a "acestor acțiuni frapante care cer fast și spectaculos." De aceea și dorește el suprimarea unităților care, prin constrângerile pe care le impun, îl împiedică pe autorul dramatic să creeze situații emoționante, și proslăvește o tragedie în proză după modelul teatrului shakespearian. Ah mamă ! ah fiule ! ah frate ! ah soră! Numai aceste exclamații dacă ar fi și ne dau siguranța lacrimilor; și, fără să ne mai ostenim să aflăm dacă recunoștința se aseamănă cu altele, nici
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să le vadă, și care i se refuză sub pretextul regulilor, pentru a nu le înlocui decât prin povestiri insipide, în comparație cu acțiunile înseși..." Cât despre Marivaux (1688-1763), în Insula Rațiunii (L'Ile de la Raison, 1727), își bate vesel joc de tragedie căreia îi denunță neverosimilul permanent prin intermediul cuvintelor lui Blectrue, consilier al Guvernatorului, căruia îi incumbă sarcina de a readuce la rațiune pe cei ce ajung pe insulă, în special pe Poet. "Poetul Uite, mă amuzam la mine în țară cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mine în țară cu lucrări de-ale spiritului, al căror scop era când să stârnească râsul, când să-i facă pe ceilalți să plângă. Blectrue Lucrări care să te facă să plângi! iată ceva foarte bizar. Poetul Asta se numește tragedie, se recită sub formă de dialoguri, unde sunt eroi atât de duioși, care au rând pe rând sentimente de virtute și de pasiune atât de minunate; nobili vinovați care au o mândrie atât de uimitoare, ale căror crime au ceva
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lucrurile, nu mai aștept nimic; specia aceasta a dumitale devine mai problematică ca niciodată. Ce amestecătură de crime admirabile, de virtuți vinovate și de slăbiciuni auguste! probabil că în mintea lor este o harababură." (I, 10) Încorsetată în reguli stricte, tragedia a murit definitiv! În a doua jumătate a secolului, genul devine cu adevărat insuportabil. Spectatorii găsesc că personajele vorbesc prea mult. Reacțiile atribuite lui Saint-Preux de Rousseau (1712-1778), care îi critică nominal pe Corneille și Racine, în Noua Eloiză (La
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru gustul epocii. "În general, există multe discursuri și puțină acțiune pe scena franceză; poate că într-adevăr francezul vorbește mai mult decât acționează, sau cel puțin pune mai mult preț pe ceea ce spune decât pe ceea ce face." (II, 17) Tragedia este percepută ca un gen artificial, dominat de convenții, în care omul Luminilor nu s-ar putea recunoaște, după cum o dovedește această părere a lui Grimm (1723-1807), într-una din Scrisorile din Corespondența literară, filosofică și critică: "Dacă poporul din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în care omul Luminilor nu s-ar putea recunoaște, după cum o dovedește această părere a lui Grimm (1723-1807), într-una din Scrisorile din Corespondența literară, filosofică și critică: "Dacă poporul din Atena sau din Roma ar putea să vadă reprezentate tragediile noastre cele mai patetice, cele pe care le numim capodopere, el le-ar considera cu siguranță destinate amuzamentului unei adunări de copii... tragedia noastră are un cod special de legi; evenimentele se petrec aici și se înlănțuie altfel decât în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Corespondența literară, filosofică și critică: "Dacă poporul din Atena sau din Roma ar putea să vadă reprezentate tragediile noastre cele mai patetice, cele pe care le numim capodopere, el le-ar considera cu siguranță destinate amuzamentului unei adunări de copii... tragedia noastră are un cod special de legi; evenimentele se petrec aici și se înlănțuie altfel decât în lumea morală. Personajele acționează din alte motive decât cele care determină acțiunile oamenilor, vorbirea lor nu seamănă nicidecum cu aceea pe care interesul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
evenimentele se petrec aici și se înlănțuie altfel decât în lumea morală. Personajele acționează din alte motive decât cele care determină acțiunile oamenilor, vorbirea lor nu seamănă nicidecum cu aceea pe care interesul, pasiunea, adevărul situațiilor o inspiră; întreg sistemul tragediei moderne este un sistem de convenție și de fantezie care nu are niciun model în natură." Personajele tragice, regi, prinți, zei sau semizei, nu mai sunt în stare să-l emoționeze pe spectator. "De aceea, strălucirea rangului, departe de a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe care-l publică împreună cu Eugénie în 1767. Cu cât omul care trece prin suferințe este de o stare care se apropie de a mea, cu atât mai mare impresie asupra sufletului meu are nenorocirea lui." Împrumutate din Antichitate, subiectele tragediei nu ar putea nici ele satisface aspirațiile prerevoluționare. În nenumărate rânduri, atât în Noul Examen despre tragedia franceză (Nouvel Examen de la tragédie française, 1778), cât și în Despre Teatru, sau Noul Eseu despre arta dramatică (Du Théatre ou Nouvel Essai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o stare care se apropie de a mea, cu atât mai mare impresie asupra sufletului meu are nenorocirea lui." Împrumutate din Antichitate, subiectele tragediei nu ar putea nici ele satisface aspirațiile prerevoluționare. În nenumărate rânduri, atât în Noul Examen despre tragedia franceză (Nouvel Examen de la tragédie française, 1778), cât și în Despre Teatru, sau Noul Eseu despre arta dramatică (Du Théatre ou Nouvel Essai sur l'art dramatique, 1773), Louis-Sébastien Mercier (1740-1814) declară că nu ar putea fi de acord cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Nouvel Examen de la tragédie française, 1778), cât și în Despre Teatru, sau Noul Eseu despre arta dramatică (Du Théatre ou Nouvel Essai sur l'art dramatique, 1773), Louis-Sébastien Mercier (1740-1814) declară că nu ar putea fi de acord cu o tragedie care ar pune în scenă personaje regești decât dacă s-ar termina prin căderea monarhului. Racine nu este, pentru el, decât un "om de prost gust, (decât) un pictor manierist." În al său Tablou al Parisului (Tableau de Paris, scris
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dacă s-ar termina prin căderea monarhului. Racine nu este, pentru el, decât un "om de prost gust, (decât) un pictor manierist." În al său Tablou al Parisului (Tableau de Paris, scris între 1781 și 1788), la capitolul LXXXIII, consacrat "Tragediilor moderne", sătul de subiectele mitologice, mereu identice, el dorește un teatru modern, un teatru național care ar vorbi spectatorului despre situația sa actuală. "Cum, suntem în mijlocul Europei, scenă vastă și importantă a evenimentelor celor mai variate și mai uimitoare, și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
strălucire, limbii sale înghețate, brațelor sale înțepenite, privirea, idiomul și gesturile care sunt așteptate pe scândurile scenei? Cum se mai abuzează de manechin!" În Noul Eseu despre arta dramatică, Mercier narează o anecdotă ce are drept scop să demonstreze că tragedia nu-l mai privește deloc pe omul timpului său. "Un țăran din Alsacia, om cu scaun la cap, se afla la Paris pentru prima oară în viață. Găsiră amuzant să îl ducă în lojă să vadă reprezentația unei tragedii. Mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că tragedia nu-l mai privește deloc pe omul timpului său. "Un țăran din Alsacia, om cu scaun la cap, se afla la Paris pentru prima oară în viață. Găsiră amuzant să îl ducă în lojă să vadă reprezentația unei tragedii. Mai întâi ascultă foarte atent, și cum îl întrebau despre ceea ce simțea, el răspunse: "Văd niște oameni care vorbesc și gesticulează mult; cred că discută despre problemele lor, și pentru că nu sunt ale mele mă gândesc că nu este nevoie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru că nu sunt ale mele mă gândesc că nu este nevoie să le acord așa de multă atenție". Acestea fiind spuse, începu să-i privească pe bărbații și femeile ce compuneau adunarea, și nu ascultă mai mult." (cap. 2. "Despre tragedia veche și modernă") În timp ce genul tragic, minat din interior, nu poate decât să moară, comedia, deși sever amenințată și ea, va reuși să se transforme. Dacă nu mai place, asta se datorează faptului că personajul comic, caricaturizat, apare ca neverosimil
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-și joc de Doamna Jourdain, umilește burghezia. El merge până acolo, încât îl acuză de a fi cauzat moartea abatelui Cotin, prin a-l fi ridiculizat sub trăsăturile lui Trissotin. Cât despre Rousseau, care consideră comedia și mai periculoasă decât tragedia, căci ea pune în scenă personaje de condiția noastră, este înfuriat pe Molière al cărui teatru este, în ochii lui, "o școală a viciului", cum scrie în Scrisoarea către d'Alembert despre spectacole (Lettre à d'Alembert sur les spectacles
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se înfurie din cauza greșelilor acestora, și nu spune niciodată nimic celorlalți." Trecându-i în revistă pe succesorii lui Molière, care nu au avut "nici geniul, nici probitatea sa", ca Dancourt sau Régnard, el îi condamnă fără drept de apel. Dacă tragedia moare încet la începutul secolului, comedia, susceptibilă de evoluție, experimentează forme noi ce pregătesc drama. Destouches (1680-1754), în Prefața la Gloriosul (Le Glorieux, în 1732), se fudulește de a fi creat "un comic nobil și sublim", foarte diferit de cel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai mare severitate și violență împotriva copiilor lui Israel. Se pare chiar că aceleași spirite înfierbântate de pateticul acestor spectacole au fost și cele mai dispuse să adopte nebunia cruciadelor; a fost o epidemie generală, ocazionată poate de aceste pioase tragedii, atât de elocvente pentru mulțime, atât de potrivite să o înflăcăreze, pentru că îi vorbeau de obiecte de care imaginația ei era deja plină." (Noul Eseu despre arta dramatică, cap. 20 "Dacă poetul dramatic trebuie să lucreze pentru popor") Acest teatru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
recent, cu suplicierea Cavalerului de la Barre, care a bulversat spiritele. Acestea sunt idealurile dramei. Scenele de teatru din Franța, înguste în majoritate, sunt vetuste și rudimentare, adesea puțin propice realizării unor obiective atât de înalte. Voltaire, atât în Discursul despre tragedie, cât și în Prefața la Sémiramis (1748), se indignează împotriva unei asemenea delăsări. "Ar trebui să ne fie rușine că nu avem în toată Franța o singură sală de spectacole în afara celei de la Tuileries puțin comodă", scrie el în Scrisori
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
te-ai putea împiedica să o faci; atunci în locul micilor emoții pasagere, acestor aplauze reci, acestor lacrimi rare cu care se mulțumește poetul, el ar răscoli spiritele, ar aduce în suflete tulburare și spaimă; ar fi văzute aceste fenomene ale tragediei antice, atât de posibile și crezute atât de puțin, reînnoindu-se printre noi. Ele așteaptă, pentru a se arăta, un om de geniu care să știe să combine pantomima cu discursul, să amestece o scenă vorbită cu o scenă mută
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mult încă: dați-i pe spectatori în spectacol; făceți-i pe ei înșiși actori; fiecare să se vadă și să se iubească în ceilalți, pentru ca toți să fie mai uniți prin asta." 2.3. Realismul iluzionist al dramei burgheze Când tragedia și comedia își pierd orice credibilitate, pentru că păcătuiesc, în ochii publicului, atât prin imoralitate, cât și prin neverosimil, se naște drama. "Este oare permis să trezești interesul unui popor pentru Teatru și să faci lacrimile să curgă la un eveniment
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
apar mai apoi, și mai ales prin Discursul despre Poezia dramatică 21 publicat la mai puțin de doi ani după aceea. Pentru că amestecă tonurile după modelul din viață, Diderot îi conferă dramei un loc median între cele două "genuri extreme", tragedia și comedia. Așa este, după părerea lui, cazul Fiului nelegitim situat la distanță egală între cele două genuri vechi. El dă, cu Tatăl de familie (Le Père de famille) din 1758, o a doua dramă, care se situează între genul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
al Fiului nelegitim și comedie. "Eu Și în ce gen este Tatăl de familie ? Dorval M-am gândit la asta; și mi se pare că direcția acestui subiect nu este aceeași cu cea din Fiul nelegitim. Fiul nelegitim are nuanțele tragediei; Tatăl de familie va căpăta o tentă comică." (Convorbiri despre Fiul nelegitim) Scrise dintr-o singură inspirație, la nu mai mult de un an distanță, cele două piese, care anunță nașterea dramei, constituie un tot, după cum explică autorul lor în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
loc, ci trebuie adoptate sau respinse în întregul lor." El se mângâie cu ideea acestui proiect, pe care nu-l va realiza niciodată, de a compune o a treia dramă care, din contra, s-ar situa între genul serios și tragedie. Beaumarchais, prin amestecul tonurilor, în Eseu despre genul dramatic serios, definește și el noul gen, considerându-l ca pe o formă "intermediară între Tragedia eroică și Comedia glumeață." Doritor să amestece tonurile, din grija pentru realism, asta nu înseamnă că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]