10,579 matches
-
l-am reîntâlnit, abia la sfârșitul toamnei, pe o stradă la Sibiu, și între altele l-am întrebat de cărți, mi-a răspuns că au rămas la el în sat. Vizitându-l însă inopinat la adresa ce mi-o dăduse, am zărit, printre ale lui, și cărțile mele, manifestându-mi îndată bucuria de a le recupera. Contrariat, Hossu s-a grăbit să-mi reproșeze lipsa de delicatețe: ar fi trebuit să mă prefac că nu le observ, mi-a spus el - de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
refuzat și am tras la sora mamei, refugiată în cetatea de scaun a lui Mihai. S-au găsit totuși printre camarazi destui cu care m-aș fi îmbrățișat plin de poftă, dar eu nu îndrăzneam, mai cu seamă că-i zăream plimbându-se asiduu cu fete (le invidiam!). Și fiica lui Agârbiceanu, și medicinistul din tren (ne-am mai întâlnit pe străzile Sibiului, însă am rămas mereu insensibil, deși prietenos, la propunerile lui să-l vizitez acasă) au intrat foarte curând
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
drum, traficanta de emigranți îmi spunea că totul va fi bine, că „aproape” este și poștă, sunt și magazine... Eu nu vedeam decât munți, și urcam mereu în inima pădurii. Acolo distanțele se măsurau altfel; la un moment dat se zăreau niște case și femeia exclamă: — Uite, aici, aproape, mai lucrează o româncă! Mi-ar fi trebuit o zi să ajung la ea. Telefonul își pierduse semnalul. Casa Concettei era plină de persoane venite de departe să vadă noua emigrantă, straniera
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Atâtea amintiri, atâtea colinde, atâta durere... Steaua noastră unde e? Doamne, iartă-ne și ajută ne să găsim drumul spre casă! Scrisoarea 30 Eram fericită când duceam gunoiul. Trebuia să ies din perimetrul curții, să trec pe lângă niște copaci, să zăresc pârâul, să merg puțin pe o șosea pe care mai treceau și mașini. Doamne, ce lux! A vedea o mașină era semn de civilizație. Lumea se rotea, ceva se mișca. Eu nu! Păcat că această mică aventură avea loc o dată
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
venise inima la loc. Era de partea noastră, sărăcuțul! Un preot italian de partea româncelor. Când întâlnea ochii mei, se întrista. De ce? Crezi că vedea ceva? Scrisoarea 71 Ceea ce mă îngrijorează acum la viața mea e că nu îmi mai zăresc viitorul și nu mai râd. Aici, în familia unde lucrez, am tot. Eu muncesc și trimit bani în țară. Nu posed nimic. Nu visez nimic. Decât să treacă ziua. Dar, vai, începe alta. Mănânc din frigiderul lor ceea ce cumpără ei
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
feței mai aspre), marocani (negricioși, păr negru, eventual creț, mici de statură), peruani (au fizionomia specifică hindu, fața lată și de abia depășesc 1,60 m), ruși (slabi și blonzi) etc. Băieții români sunt înăltuți, șateni, frumușei și triști. Câteodată zăresc pe la vreun colț de stradă sau după un bloc un astfel de chip. Să știi că foarte greu își asumă cineva răspunderea să aducă aici un băiat la muncă, pentru că ei nu găsesc mereu de lucru. Trudesc o săptămână, cu
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
am citit istoria sfântului. Lepădase tot ce era lumesc, până și hainele le-a înlocuit cu o pânză de sac, și plecase în picioarele goale să propăvăduiască dragostea. În Assisi până și pietrele vorbesc despre dragoste și umilință. Apoi am zărit o Sf. Maria aurită, uriașă, cu brațele deschise deasupra lumii. Este o statuie fermecată, deasupra catedralei Santa Maria degli Angeli. Am intrat într-o lume a tăcerii și a misterelor creștine, m-am lăsat învăluită de aburul binelui și m-
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
meu. După o clipă am observat că își scotea capul între Domnul de Genlis și mine, pentru a fi văzut. L-am pre venit cu simplitate. O clipă după aceea el a făcut de două ori aceeași mișcare, a fost zărit și recunoscut. Am auzit mai multe persoane spunând, uitându-se spre loja noastră: Este Rousseau!Ă „Dumnezeule mare - i-am zis -, ați fost văzut!“ Mi-a răspuns pe un ton sec: „Așa ceva este cu neputință.“ Între timp se repeta din
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
rang, atunci când cineva nu făcea parte din înalta nobilime. Acest Cordon Albastru i-a sucit în așa hal mințile, încât îl purta mereu; sunt ispitită să cred că și-l punea dis-de dimineață, pe halat. Într-un rând l-am zărit cățărându-se pe stâncile care mărginesc lacul de la Morfontaine, îmbrăcat cum îi era obiceiul, ca și când stătea să plece la Versailles. De jos, pe unde mă plimbam, cufundată în reveriile mele câmpenești, i-am strigat că, în mijlocul acestei atât de frumoase
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
saltul i-a fost ... fatal căci, în larma muzicii de fanfară, a distracțiilor mărunte și a mugetelor de animale din oborul alăturat, a trebuit să pună capăt stării de burlac. Tânărul notar, la cei 30 ai săi, înalt și chipeș, zărește într-o căruță o fată tânără și frumoasă. Era căruța bunicului meu din Stâncășeni, Costache Ouatu, venit la târg să-și mai cumpere de ale gospodăriei și care n-a putut rezista rugăminților fiicei sale, Adela, de 17 ani, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
ce e o mașină ... mașina boierului care, când venea de la București la moșie, trecând pe ulița satului făcea o prăfuială ce acoperea tot satul ... iar noi, copiii ... ne hălcuiam în această mare de colb până ce doar ochii ni se mai zăreau. Dar, adevărata mașină pentru noi era mașina de treierat snopii de grâu ... din marginea satului ... adusă de la Gârdești (satul de peste deal, de la moara Sătnescu) cu 12 perechi de boi. Cu această imagine despre ce înseamnă mașină, "batoză" cum i se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
cu care își pierde virginitatea. Angelica se logodește. Persse realizează că e de fapt îndrăgostit de altă tânără necunoscută, pe care, iar, n-o mai poate găsi, fiindcă nu mai lucrează la biroul de informații de la British Airways, unde a zărit-o. Să fie acesta începutul unei noi căutări? Persse ne lasă foarte indiferenți ca personaj, iar cartea e o asmenea îngrămădeală de șanse ratate și coincidențe supărătoare că nici nu ne mai pasă ce ar mai putea fi. Atmosfera, însă
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
la patru ani, copiii aruncau cu pietre-n mine în curtea școlii. Sudul Angliei l-am resimțit ca pe o entitate străină. Într-o zi, pe când conduceam către Tunbridge Wells, cât pe ce era să lovesc altă mașină după ce am zărit un om absolut obișnuit care traversează. Mi-a trebuit o clipă ca să înțeleg de ce: nu mai văzusem un negru de trei luni și abia atunci îmi dădeam seama. LV. Ai putea descrie clasele sociale din New York? S-au mai schimbat
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Severin și de acolo spre București. Am păstrat pe vecie amintirea sfâșietoare a clipocitului nocturn al fluviului, la doi metri de ascunzătoarea noastră. Dunărea n-a vrut să ne lase s-o trecem, iar toamna târzie, cu culorile ei somptuoase zărite prin gemulețul căsuței necunoscute unde poposiserăm în drum spre zona interzisă, nu ne-a permis trecerea. Mă întreb uneori dacă n-am visat acea căsuță. N-am cunoscut niciodată identitatea persoanelor - complici ai călăuzei? - care locuiau acolo. Un acoperiș foarte
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
aflu că fusesem arestată în același timp cu un „lot“ (așa li se zicea) de tineri care făceau parte dintr-o mișcare de rezistență care fusese lichidată în primii ani ai regimului. Un băiat care mă cunoștea, Ionică Varlaam, mă zărise la ferestruica celulei mele. Fără îndoială că era unul dintre cei care erau torturați în noaptea aceea. A doua zi, am avut prima întrevedere cu maiorul Ionescu, anchetatorul, care mi-a cerut să scriu o lungă declarație detaliată în care
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
imagina detaliile ororii. Noii noștri stăpâni, ieșiți din umbră, aveau chipuri necunoscute, nume ciudate - în general nume false care ascundeau identitatea și trecutul lor. Cu ocazia manifestațiilor care intraseră în viața noastră (1 mai, 23 august, 7 noiembrie) puteau fi zăriți, înșirați în tribuna oficială îmbrăcată în roșu, sub portretele lui Marx, Engels, Lenin și Stalin, membrii Comitetului Central din acea vreme: Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Emil Bodnăraș, Vasile Luca etc. Numele lor puteau fi citite în ziarul partidului
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
lozincile sortite să ne bage în cap cuvintele părinților fondatori ai comunismului și ale tătucului popoarelor, Iosif Visarionovici Stalin. Bucureștiul se acoperise cu pânze roșii întinse pe fațade și în interiorul instituțiilor, întreprinderilor, școlilor, fabricilor, birourilor și magazinelor. Uneori, îi puteam zări pe noii stăpâni, când traversau orașul cu mare viteză, în mașinile lor de fabricație sovietică, Zil sau Moskvici, negre, cu perdeluțe. Mi s-a întâmplat să zăresc unele din acele siluete cenușii ale comuniștilor de primă oră, coborând dintr-o
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
fațade și în interiorul instituțiilor, întreprinderilor, școlilor, fabricilor, birourilor și magazinelor. Uneori, îi puteam zări pe noii stăpâni, când traversau orașul cu mare viteză, în mașinile lor de fabricație sovietică, Zil sau Moskvici, negre, cu perdeluțe. Mi s-a întâmplat să zăresc unele din acele siluete cenușii ale comuniștilor de primă oră, coborând dintr-o mașină în fața vreunui minister sau a unei clădiri neidentificate, păzite de milițieni înarmați, în timp ce ne grăbeam să circulăm de teama ochilor ce ar fi putut să vadă
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
am descoperit meseria de interpret simultan pe care aveam s-o practic aici, în Franța, într-un viitor necunoscut pe vremea aceea. Aceste contracte de translatoare, foarte apreciate, căci erau bine plătite, erau însoțite de deosebita favoare de a-i zări, de departe, pe străinii cărora nu aveam voie să le vorbim. A-i vedea, chiar și de departe, pe occidentali, fie ei și delegați ai partidelor comuniste, era pentru noi un lucru foarte rar. Ca și legăturile cu satul, contactul
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
angajat și el ca translator și care își dăduse seama de starea în care mă aflam. Pentru vremea aceea, a fost o seară de neuitat. La drept vorbind, în afară de membrii partidelor frățești întâlniți la congrese, mi se întâmpla să mai zăresc ceva străini, pe culoarele unor instituții. De exemplu, la Institutul de Relații Culturale cu Străinătatea și la Editura în Limbi Străine - ambele copiate după modelul sovietic - unde făceam anticameră așteptând o „colaborare externă“: traduceri, colaționări, verificări, lectura corecturilor etc. Păstrez
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
înșine - pentru a ne încadra într-o instituție culturală, știind bine ce reprezenta acest gen de citadelă chezașă a ideologiei. Ceea ce m-a făcut, de altfel, să înțeleg de ce unii intelectuali au putut ceda acestei iluzii. Printre diverșii ștabi străini zăriți la Institutul de Relații Culturale și la Editura în Limbi Străine, cei mai mulți erau comuniștii francezi. PCF-ul îi trimitea cu titlul de ajutor frățesc, ca jurnaliști sau prezentatori de limbă franceză la Radiodifuziunea Română, sau ca redactori și „stilizatori“ de
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
Cu mulți ani mai târziu, în metroul parizian, am dat nas în nas cu una din acele franțuzoaice, soție de ștab din Partidul Comunist Român, devenit ministru prin anii ’50. Păstrasem o amintire precisă a chipului acelei femei, căci o zărisem la Institutul de Relații Culturale cu Străinătatea. Mă mai întâlnisem cu ea și la talcioc, uriașul târg de vechituri din apropierea Capitalei, unde oamenii se duceau să-și vândă obiectele personale. În timpul anilor ’50, talciocul a funcționat fără întrerupere într-o
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
aflam în mulțimea adunată în jurul estradei ridicate în fața Universității. Dacă mă gândesc bine, îmi amintesc că-mi plăcuseră poemele lui Aragon, citite în Cahiers du Rhône („Ochii Elsei“ și altele) și că mă dusesem la miting cu entuziasm, ca să-i zăresc, pe el și pe Elsa, ovaționați de popor, sub controlul surâzător al polițailor de la Cultură. Sentimentele mele, sau mai curând judecata mea în privința acestor mari scriitori francezi simpatizanți ai comunismului, avea să se limpezească mai târziu. Pe moment, mă lăsam
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
fi ajuns la destinație. Și nici o veste din Franța. A fost o negură totală până când, în 1961, am primit o vizită ciudată. Nu mai știu cu ce mă ocupam în ziua aceea, dar îmi amintesc de clipa în care am zărit deodată două siluete necunoscute, în fața geamului de la ușa bucătăriei. M-am dus să deschid. În fața mea, se aflau doi tineri străini, care mi-au rostit numele. I-am invitat să intre. Erau doi francezi, o actriță și un actor, făcând
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
Universitatea din București. Cu el aveam să fac, ceva mai târziu, călătoria de întoarcere la Jilava. Aceasta s-a întâmplat în primăvara anului 1961. Vagonul-dubă nu mai era așa de plin ca la dus. Îmi aduc aminte că am putut zări câte ceva printre gratii, așa că am putut constata că Brașovul nu se mai numea Orașul Stalin, ci revenise la numele de Brașov. Odată ajuns la Jilava, credeam că ne vor dirija spre vestita carantină, dar a apărut un individ cu o
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]