10,848 matches
-
anii 1947-1948 a fost ultimul președintele al Asociației Transilvănene pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA). În 1949, după ce fuseseră deja îndepărtați mulți episcopi ortodocși români, vine rândul pentru Nicolae Popoviciu și Nicolae Colan, care urmau a fi mutați forțat. Opoziția Sfântului Sinod față de acest gest amână acțiunea. Deși amenințat fățiș, arhiereul orădean merge mai departe în lupta împotriva ateismului, a distrugerii țării și oamenilor sub cizma sovietică. Preotul Olimp Căciulă, bibliotecar la institutul Teologic a spus: ”A vorbit ca
Nicolae Popoviciu () [Corola-website/Science/320616_a_321945]
-
purtau căști și alte elemente de echipament cu rol protector. În fiecare cursă putea exista un număr dat de echipe pe care facțiunile le puteau înscrie și care puteau coopera și coaliza pentru a-și maximiza șansele împotriva altor oponenți, forțându-i să iasă de pe culoarul de interior favorabil, să își piardă concentrarea sau expunându-i la accidente și răniri. Și spectatorii puteau juca un rol important în stabilirea ierarhiei finale; există dovezi că ei aruncau pe circuit, înaintea adversarilor favoriților
Cursa carelor de luptă () [Corola-website/Science/320643_a_321972]
-
dedicate iernii respectiv verii. În perioada de maximă dezvoltare existau patru facțiuni: Rosie, Albă, Verde și Albastră. Fiecare echipă putea avea până la trei care în cursă, iar membrii aceleiași echipe colaborau adesea împotriva celorlalte echipe, de exemplu pentru a le forța coliziunea în "spina" (o tactică legală și încurajată). Conducătorii puteau schimba echipele destul de asemănător cu transferul sportivilor profesioniști din perioada contemporană; Gaius Appuleius Diocles, de pildă, la vârsta de 18 ani concura pentru Albi, după șase ani a schimbat pentru
Cursa carelor de luptă () [Corola-website/Science/320643_a_321972]
-
de cai pentru încercuirea indigenilor, s-au dovedit adesea foarte eficiente. Europenii au mai trebuit să își adapteze tacticile bazate pe deplasarea rapidă la confruntările cu inamici ascunși, aceasta implicând atacuri de noapte prin surprindere și poziționarea trupelor spre a forța nativii către faleze și stânci abrupte sau în râuri de unde puteau fi atacați de pe ambele maluri. Conflictul a durat peste 150 de ani iar frontul de luptă a urmat modelul colonizării britanice din Australia. Începută cu sosirea și stabilirea primilor
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
format din profesioniști bine instruiți în Anglia înainte de izbucnirea războiului - deturnat în grabă către Africa de Sud. La 22 noiembrie, unitatea Lancers a intrat pentru prima dată în focul luptelor în apropiere de Belmont dar au reușit să respingă atacurile și să forțeze retragerea inamicilor după ce au provocat pierderi semnificative acestora. Ulterior unei serii de victorii minore, britanicii au suferit un regres militar major în timpul "Săptămânii Negre" dintre 10-17 decembrie 1899, dar nicio unitate australiană nu a fost implicată în aceste evenimente. Primele
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
În 1911, urmare a raportului lordului Kitchener a luat ființă "Royal Military College", o academie militară fondată în Duntroon. Anterior federalizării, fiecare colonie autoguvernată opera propriile flote navale. Aceste flote era mici și cu lipsuri în privința capabilităților navale de pe ocean forțând coloniile separate să subvenționeze costurile unei forțe navale britanice în apele naționale timp de decenii. Coloniile au păstrat controlul asupra propriilor vase până la 1 martie 1901, când a fost creată Forța Navală a Commonwealthului. Dar și aceasta nu dispunea de
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
forțelor Commonwealthului care nu au fost capabile să oprească o mică invazie japoneză care a debarcat la 7 decembrie, în bătălia din Malaya. Forțele Commonwealthului au fost nevoite să se retragă la Singapore la sfârșitul lunii ianuarie dar au fost forțate să se predea la 15 februarie, după ce japonezii au capturat majoritatea insulei. Mici trupe australiene au mai fost de asemenea învinse la începutul anului 1942 în bătălia de la Rabaul, bătălia de la Ambon, bătălia din Timor și în bătălia din Java
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
chineze, forțele Națiunilor Unite au fost învinse în bătălii succesive și forțate să se retragă la paralelea 38. Trupele australiene au participat la două bătălii majore în 1951, prima la Kapyong. La 22 aprilie, armatele chineze au atacat valea Kapyong forțând retragerea apărătorilor sud coreeni iar trupelor australiene și canadiene le-a fost ordonată stoparea ofensivei chineze. Cu prețul vieții a 32 de soldați, cu 59 de răniți și după o noapte de lupte, australienii au recapturat pozițiile. În iulie 1951
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
Lincoln au efectuat raiduri asupra bazelor Teroriștilor Comuniști (CT) din junglă. RAAF a înregistrat succese deosebite, în una din misiunile cunoscută sub denumirea de "Operațiunea Termită", cinci bombardiere Lincoln au distrus 181 de tabere comuniste ucigând 13 adepți comuniști și forțând predarea unuia, o operațiune efectuată în conjuncție cu trupele terestre și RAF. Trupele terestre australiene au fost desfășurate în Malaya în octombrie 1955 ca parte a Rezervei Strategice din Orientul Îndepărtat. În ianuarie 1956, au ajuns în peninsulă primele unități
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
de colaborare cu evreii. Printre cei acuzați s-au numărat persoane care aveau contacte normale cu evreii, precum înțelepții satului, profesorii, studenții, lucrătorii agricoli, asistentele medicale sau afaceriștii. Aceste evenimente nu doar că au întrerupt contactele arabo-evreiești, dar i-au forțat pe evrei să preia sarcinile și muncile pe care nu le-au mai făcut arabii, precum munca în agricultură, munca pe docurile din Haifa sau negustoria.
Colaboraționism () [Corola-website/Science/320699_a_322028]
-
Ucraina sovietică - Holodomorul. A fost arestat de către NKVD, judecat și executat în cadrul epurărilor staliniste. Stanisław Kosior s-a născut în 1889 la Węgrów, gubernia Siedlce a Poloniei aflată sub dominația Imperiului Rus, ca fiu al unui muncitor industrial foarte sărac. Forțat de sărăcie, a emigrat în Iuzovka (Donețk), unde a început să lucreze ca muncitor într-o fabrică siderurgică. În 1907 a devenit membru al Partidului Social-Democrat al Muncii și a devenit în scurtă vreme liderul organizației locale. În 1913 a
Stanislav Kosior () [Corola-website/Science/320704_a_322033]
-
din 1923 au fost bazate pe identitatea religioasă a cetățenilor Regatului Greciei și Republicii Turcia și a avut ca subiecte cetățenii ortodocși greci ai Turciei, respectiv cetățenii musulmani ai Greciei. A fost primul schimb forțat de populație pe scară mare a secolului al XX-lea, prima expulzare în masă reciprocă a secolului. „Convenția cu privire la schimbul populațiilor elenă și turcă” a fost semnată la Lausanne, Elveția, pe 30 ianuarie 1923, de guvernele celor două țări. Punerea
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
Leonida vizitează anticii efori, preoți atinși de lepră de a căror binecuvântare era nevoie înainte ca înaltul consiliu spartan să autorizeze participarea la război. El propune respingerea superiorității numerice persane prin utilizarea avantajului natural al reliefului de la Termopile („izvoarele fierbinți”), forțând subțierea rândurilor persane prin defileul îngust reprezentat de stânci și mare. Eforii au consultat Oracolul Pythia care a decretat că Sparta nu trebuie să participe la război pe timpul festivalului religios Carneea. După ce Leonida pleacă, apar doi trimiși ai regelui Xerxes
300 - Eroii de la Termopile () [Corola-website/Science/320684_a_322013]
-
Stalin a numit „competență și organizare în îndeplinirea eficientă a sarcinilor speciale”. Cele aproximativ 7.000 de victime executate în 28 de zile rămâne unul dintre cele mai cumplite „recorduri” în materie de crimă în serie. Blohin a fost pensionat forțat după moartea lui Stalin, deși Lavrenti Beria avea să declare public că generalul s-a remarcat prin „serviciu ireproșabil”. După ce și Beria și-a pierdut postul și viața (28 iunie 1953), Blohin a fost degradat, ca urmare a campaniei de
Vasili Blohin () [Corola-website/Science/320723_a_322052]
-
974 de asteroizi locuiți, cunoscut sub numele de Haloul O'Neill, cu o populație de peste patruzeci de miliarde. Pământul a fost răvășit de încălzirea globală, distrugerea stratului de ozon, oprirea curenților oceanici și otrăvirea suprafeței apei cu dioxid de carbon, forțând omenirea să se retragă sub domuri vaste numite arcologii. Alte state notabile includ Regatul Kulu, alianța comunistă Lună-Marte, Imperiul Oshanko, New Washington, New California și Srinagar. Edeniștii locuiesc în lumi care orbitează în jurul gigantelor gazoase, pe care exploatează Heliu-3, forța
Disfuncția realității () [Corola-website/Science/320717_a_322046]
-
tau-zero (o metodă care reduce mișcările energetice la zero, practic înghețând timpul), ei descoperă că spiritul care poseda corpul a fugit, lăsând în urma lui trupul traumatizat al lui Gerald Skibbow. Prințesa Kirsten Saldana, membra familiei Saldana responsabilă cu Ombey, este forțată să declare stare de urgență când se dovedește că trei dintre membrii personalului ambasadei au fost posedați și că au început să răspândească posedarea pe planetă. Ralph Hiltch este adus pentru a-și oferi ajutorul. "Lady MacBeth" ajunge în Seninătate
Disfuncția realității () [Corola-website/Science/320717_a_322046]
-
fost nevoiți să cedeze toate câștigurile teritoriale, să revină la frontierele antebelice și să accepte schimburile de populație cu nou înființat Republica Turcia, în conformitate cu prevederile Tratatului de pace de la Lausanne. Eșecul campaniilor militare anti-turce (grecești, armenești și franceze) i-a forțat pe Aliați să abandoneze Tratatul de la Sèvres. În schimb, ei au negociat cu turcii noul Tratat de la Lausanne. Prin acest nou tratat, Aliații au recunoscut independența Republicii Turcia și suveranitatea acesteia asupra Traciei Răsăritene și Anatoliei. Contextul geopolitic al acestui
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
la adâncirea sciziunii dintre cei doi, sciziune care s-a amplificat la nivel național. Grecia s-a împărțit în două tabere politice radical opuse. Venizelos a format un stat separat în nordul Greciei și a reușit cu ajutorul Aliaților să-l forțeze pe rege să abdice. În mai 1917, după ce regele Constantin a fost exilat, Venizelos s-a reîntors la Atena și a aliat țara cu Antanta. Forțele armate elene, deși împărțite la rândul lor între sprijinitorii monarhiei și cei ai premierului
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
sub suzeranitatea sultanului. Tratatul nu a fost ratificat niciodată de Imperiul Otoman sau de Grecia. Armata elenă a înaintat mult spre estul Anatoliei în octombrie 1920, această acțiune având binecuvântarea premierului britanic Lloyd George, care dorea în acest fel să forțeze conducerea otomană să ratifice Tratatul de la Sèvres. Înaintarea armatei elene a început în timpul mandatului guvernului Venizelor, dar la scurtă vreme cabinetul acestuia a fost înlocuit cu echipa guvernamentală a lui Dimitrios Gounaris. Obiectivul strategic al acestei operațiuni era înfrângerea naționaliștilor
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
regele Constantin, premierul Gounaris și generalul Papoulas - s-au întâlnit la Kutahya, unde au încercat să ia o decizie cu privire la viitorul campaniei. Grecii, care se bucurau de un moral excelent și priveau viitorul euforic, au luat o decizie riscantă: să forțeze „soluția finală”, fie prin atacarea ultimei lor linii defensive de lângă Ankara. Conducerea militară s-a dovedit ceva mai precaută, dorind să obțină întăriri și timp suficient pentru pregătirea atacului final, dar nu a avut puterea să se impună în fața politicienilor
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
scăzut. Guvernul de la Atena a încercat prin toate mijloacele să obțină sprijinul militar al britanicilor, sau să primească un împrumut de război. Politicienii greci au gândit chiar un plan prin care să amenințe pozițiile britanicilor din Constantinopole și să le forțeze astfel mâna, dar aceste intenții nu au fost puse niciodată în practică. Tot mai multe voci se auzeau la Atena cerând retragerea trupelor, iar propaganda demoralizatoare a început să se facă simțită în rândul trupelor. O parte a ofițerilor demiși
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
că a fost martorul nu doar a abuzurilor armatei elene, dar și a localnicilor de etnie elenă. Toynbee avea să scrie că imediat după debarcare, militarii greci au început să-i atace pe localnicii de etnie turcă, care au fost forțați să se refugieze în afara zonei controlate de trupele invadatoare. Istoricul Taner Akcam nota declarația unui ofițer britanic conform căreia milițiile turce au fost organizate special pentru lupta împotriva grecilor. Ofițerul britanic considera că turcii ar fi fost pașnici, dacă trupele
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
de civili din regiunile în care grecii compuneau majoritatea, precum țărmul Mării Negre, Pontusul și regiunile din jurul Smyrnei; supraviețuitorii au fost exilați din Turcia și trăiesc în zilele noastre în întreaga diasporă elenă. O bună parte a populație elene a fost forțată să-și părăsească pământurile strămoșești din Ionia, Pontus și Tracia Răsăriteană în perioada 1914 - 1922. Acești refugiați și americanii de origine elenă-anatoliană nu au primit permisiunea să se reîntoarcă în Turcia după anul 1923 și semnarea Tratatului de la Lausanne. Prin
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
că o astfel de ofertă este în avantajul Greciei și a încercat trecerea prin parlament al unei legi care să permită intrarea țării în război de partea britanicilor. Opoziția dură a regelui și a principalilor lideri militari eleni l-au forțat pe Venizelos să demisioneze din fucție. [[Image:Ελευθέριος Βενιζέλος.jpg|right|thumb|200px|Eleftherios Venizelos, premierul Greciei, a crezut că interesele Greciei cer intrarea în război de partea Aliaților]] Demisia lui Venizelos a provocat prima ruptură în societatea elenă și
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]
-
intrarea în război de partea Aliaților]] Demisia lui Venizelos a provocat prima ruptură în societatea elenă și a provocat o luptă politică între rege și susținătorii lui pe de-o parte și sprijinitorii fostului premier, pe de alta, care a forțat convocarea alegerilor generale în 1915. Alegerile au fost câștigate de [[Partidul Liberal (Grecia)|Partidul Liberal]] al lui Venizelos. Acesta din urmă și-a recâștigat funcția de premier al Greciei, dar regele a refuzat să ratifice numirea noilor miniștri până în august
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]