11,048 matches
-
mănunchi de raze luminoase, fără să știu exact unde să-l plasez, În timp ce ea aleargă tot mai repede În jurul meu cu cercul și În cele din urmă dispare printre firavele umbre aruncate pe poteca cu pietriș, de bolțile Înlănțuite ale gardului scund, cu volute, care o mărgineau. Capitolul 8 1 Voi prezenta câteva plăci fotografice, dar mai Întâi să indic locul și momentul acțiunii. Fratele meu și cu mine ne-am născut la St. Petersburg, capitala Rusiei imperiale, el la mijlocul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cu sensibila roată din față; șerpuind Între două frunze plate și apoi Între o pietricică și gaura din care fusese dislocată În seara precedentă; bucurându-mă de scurta suprafață netedă a unui podeț peste un pârâu; mergând de-a lungul gardului de sârmă al terenului de tenis; deschizând cu botul bicicletei poarta spoită cu var de la capătul parcului; și apoi, cuprins de un extaz melancolic de libertate, goneam pe marginile din pământ bătătorit, plăcut cleios, ale lungilor drumuri de țară. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ele formau un zid În care nu puteai distinge altceva decât niște jalnice rămășițe din poeții majori și minori pe care-i imitam. Câțiva ani mai târziu, Îmi amintesc că am văzut În mahalaua mizeră a unui oraș străin, un gard ale cărui scânduri fuseseră aduse din alt loc unde mai fuseseră folosite, pare-se, la Îngrădirea unui circ ambulant. Pe el fuseseră pictate animale, În scop publicitar dar cel care scosese scândurile și apoi le alăturase din nou, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
loc unde mai fuseseră folosite, pare-se, la Îngrădirea unui circ ambulant. Pe el fuseseră pictate animale, În scop publicitar dar cel care scosese scândurile și apoi le alăturase din nou, trebuie să fi fost orb sau nebun, căci acum gardul Înfățișa doar părți disparate de animale (mai mult, unele din ele erau cu susul În jos) - o coapsă roșiatică, un cap de zebră, un picior de elefant. 4 La nivel fizic, truda mea intensă era marcată de un număr de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
parc după o caracteristică anume sau după o combinație de caracteristici; bordurile ca niște cutii pitice ce Încadrau aleile Înguste presărate cu pietriș, care se adunau laolaltă ca personajele unei piese de teatru; o bancă lungă, albastră, sprijinită de un gard viu de tisă, de forma unui cub; un strat pătrat de trandafiri Încadrat de un brâu de heliotropi - aceste caracteristici sunt evident asociate cu micile zone de parcuri din intersecțiile de la marginea Berlinului. La fel de clar, un scaun de fier subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
grădinile și parcurile Împreună cu noi, Europa Centrală. Alei cu pietricele se reuneau și se opreau la un roind-point spre a ne privi pe tine sau pe mine cum ne aplecăm și ne concentrăm pentru a căuta o minge pe sub un gard viu din lemn câinesc unde, pe pământul negru și umed nu se deslușeau decât un bilet mov, perforat, de troleibuz, și o bucățică de tifon cu vată murdară. O bancă circulară Înconjura un trunchi gros de stejar ca să vadă cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
citind un ziar Într-o limbă străină și scobindu-se În nas. Tufele veșnic verzi cu frunze lucioase care Împrejmuiau o peluză cu iarbă, unde copilul nostru a descoperit pentru prima oară o broască vie, pătrundeau Într-un labirint de gard viu, artistic tuns, și tu ai spus că o să plouă. Într-o etapă mai Îndepărtată, sub alte ceruri mai puțin plumburii, era o măreață paradă de mici văi cu trandafiri și cu alei pe sub crengi Împletite, grătare de lemn care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
se înălța pe atunci. Stătea absentă, parcă aștepta ceva sau pe cineva, în lumina somnoroasă încă a dimineților. Alteori, o vedeam la cofetăria doamnei Krantz, tot așa, singură la fereastră, cu o sticlă de limonadă în față și privind îngândurată gardul de peste drum. Acolo se lipeau afișele mari, cu litere bulbucate, cu desene grozave, zugrăvite de maestrul Bulănică, pictorul oficial al târgului. Afișe de reclamă pentru filmele ce rulau la cele două cinematografe din centru: „Flamura păcii“ și „Partizanul liber“. Joia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a plăcut. Am să-ți scriu de pe drum și pun scrisoarea din București.“ Nu m-am dus la gară. Dar nu am rezistat să nu-l văd pe prietenul meu cum pleacă. M-am dus în cimitir. De acolo, prin gardul de plasă, se vedea gara, cu vagonul tras la peron. Nu puteam vedea mulțimea din gară, vagonul fiind așezat chiar în dreptul peronului. Nu se auzea nimic, nici un zgomot. Doar siluetele mișcându-se din când în când în jurul vagonului. Urmăream concentrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ei. Nu știu de unde ne-a venit să ne închipuim că fetișcana aceea tocmai se întorsese din grajd, unde mulsese vaca, și ducea găleata plină cu lapte, prea grea pentru trupul ei fraged, în casă. Era cavoul acela chiar lângă gardul cimitirului. Ghemuiți după cruce, din dosul ierburilor înalte, ne uitam prin plasa de sârmă cum, în gară, lumea se agita, ca în filmele mute, în așteptarea trenulețului local. Elevii nu aveau ce căuta în gară neînsoțiți... Am început să simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
după patru zile, m-au chemat de la casierie și mi-au dat banii. M-au luat prin surprindere. Banii îi programasem pentru sfârșitul lunii viitoare, când plecam în concediu și mă gândeam să fac unele reparații la casa de la țară (gardul, poarta mare, acoperișul magaziei de lemne și alte mărunțișuri care, totuși, cereau cheltuieli mai mari decât leafa mea). Numărând banii la casierie, dintr-odată m-am gândit la Ester. Acel soi ciudat de asociații de gânduri, neprevăzute, care vin în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ale Raiului pierdut. Îmi plăcea să merg pe acea cărăruie de la margine de șantier și din comoditate - scurtam traseul spre stația de autobuz cu câteva bune sute de metri, nu mai traversam imensa curte a Bibliotecii, nu mai ocoleam lungul gard, întinzându-se pe o porțiune de Bulevard și pe o bucată de stradă. Scurtam drumul spre casă, grăbind - fie și doar cu câteva minute - revenirea Acasă. Întotdeauna am zorit spre Acasă. Viața mea, dacă stau să mă gândesc, a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
noi, știam că-i zice „Gaz“ și vine în inima nopții, înspre zori, și ridică oameni. Într-o astfel de noapte am auzit mașina. S-a oprit la câteva case de noi. Locuia un om gospodar acolo, ascuns după un gard înalt. Gospodărie frumoasă, din câte puteam să-mi dau seama. Ulița se înfunda chiar în dreptul porții sale. Domina partea aceea de sat. În fața porții era un tăpșan pe care ne jucam deseori. În poartă, un nuc mare, umbros. Toamna, omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
era colegă de clasă cu mine. Mergeam uneori cu ea spre școală. În dimineața aceea mă aștepta în poarta casei lor, unde ar fi trebuit să fie poarta. Doi pari înfipți în pământul din capătul unei poteci. N-aveau nici gard. — Ai auzit mașina? m-a întrebat. Instinctiv, cu o lașitate care m-a urmărit toată viața, am spus nu. De altfel, nu cred că-i lașitate. E tot felul nostru parșiv, strămoșesc de a-ți ascunde gândurile în fața celuilalt. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
după o lume al căreia niciodată nu am fost, pe care am dorit-o întotdeauna. I-am râvnit sărăcia demnă, bucuriile mărunte ale fiecărei zile, cu mirosurile ei de bălegar, de fân, de gutui sau de rufe zvântate pe ulucile gardului. I-am dorit simplitatea plecărilor și revenirilor, muțenia sub care se trec cele mai adânci bucurii sau dureri, fascinația cu care se deschideau permanent unor orizonturi fabuloase, enigmatice, cu interdicții cumplite, dar și cu dezlegări miraculoase. O lume pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ieșisem într-o dimineață în grădina bisericii. Era în joia din Săptămâna Luminată. Mergeam așa, fără vreun gând, printre straturile de ceapă, de morcovi, de salată. Pusesem și cartofi și mă uitam cum le e starea. Am trecut și lângă gardul de la șosea. Aveam acolo țelină, pătrunjel, rămas din toamnă, un strat de mărar, știi cum sunt eu la ciorbe, verdețuri multe, pumnul de verdeață. Nu mai e gardul ăla de plasă pe care îl știi. Am făcut unul din fier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cartofi și mă uitam cum le e starea. Am trecut și lângă gardul de la șosea. Aveam acolo țelină, pătrunjel, rămas din toamnă, un strat de mărar, știi cum sunt eu la ciorbe, verdețuri multe, pumnul de verdeață. Nu mai e gardul ăla de plasă pe care îl știi. Am făcut unul din fier forjat, artistic. Mai spre vale, aveam liliac și straturi de lalele. Înfloriseră toate și mă minunam de minunea lor. Minune de la Dumnezeu, simțeam asta. Visător, popa se tolăni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
servitoare a Lupeascăi, i-a trimis un bilet personal regelui Carol al II-lea. I l-a strecurat femeia când i-a adus cafeaua suveranului, într-o după-amiază de marți, chiar în grădina Lupeascăi, „la vila aia, de-o avea gard în gard cu Urdăreanu, omul lui de încredere, mareșal și toate alea. Te-ai prins? Carol pleca pe poarta mare și Urdăreanu venea prin spărtura din gard și isprăvea ce lăsase neterminat primul futălău al țării. Nu l-a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Lupeascăi, i-a trimis un bilet personal regelui Carol al II-lea. I l-a strecurat femeia când i-a adus cafeaua suveranului, într-o după-amiază de marți, chiar în grădina Lupeascăi, „la vila aia, de-o avea gard în gard cu Urdăreanu, omul lui de încredere, mareșal și toate alea. Te-ai prins? Carol pleca pe poarta mare și Urdăreanu venea prin spărtura din gard și isprăvea ce lăsase neterminat primul futălău al țării. Nu l-a luat cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
după-amiază de marți, chiar în grădina Lupeascăi, „la vila aia, de-o avea gard în gard cu Urdăreanu, omul lui de încredere, mareșal și toate alea. Te-ai prins? Carol pleca pe poarta mare și Urdăreanu venea prin spărtura din gard și isprăvea ce lăsase neterminat primul futălău al țării. Nu l-a luat cu el când a plecat atunci în patruzeci?! Așa l-am sfătuit eu pe rege să nu cumva să atace Bulgaria“, încheia Trombă surâzând parșiv. „Dar își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Domnului Iisus Hristos. Alexandrei i se păru că întreg văzduhul, soarele, pământul cu toate vietățile de pe el și oamenii o așteptau mult. O aștepta nespus de mult și ea cu toți ai casei lor. Afară mirosea a sărbătoare. Pomii și gardul văruiți, cu numai o zi înainte, erau albi și curați, iar primele frunze și mugurii, ce-și îndreptau căpușorul spre soare, parcă o salutau. Pe lângă gard, înfloreau primele flori de primăvară; narcisele, lalelele și stânjineii. Tufa înaltă de liliac înflorit
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mult și ea cu toți ai casei lor. Afară mirosea a sărbătoare. Pomii și gardul văruiți, cu numai o zi înainte, erau albi și curați, iar primele frunze și mugurii, ce-și îndreptau căpușorul spre soare, parcă o salutau. Pe lângă gard, înfloreau primele flori de primăvară; narcisele, lalelele și stânjineii. Tufa înaltă de liliac înflorit din fața casei, ce se asemăna cu un munte de flori, răspândea un parfum îmbietor. Casa, cu pereții proaspăt văruiți de o culoare sinilie, părea o domnișoară
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
gata de sărbătoare. Brâiele de culoare neagră, ce păreau niște pantofi noi în picioarele acestei domnișoare, o făceau să arate și mai bine. Maică-sa trebăluia la cuptoraș. - Oare când s-o fi trezit mama? se întrebă Alexandra. Vecina de peste gard scotea apă din fântână și, văzând-o pe Alexandra în prag, îi strigă: - Tu, de ce, mă rog, te-ai sculat așa devreme? Du-te și mai dormi, că ești mititică! Las’ c-ai să ai când te scula devreme încă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
săptămânii și se opri la cea a sfântului Chiril și a mamei sale Iulita. În popor i se zicea „Chirică șchiopul”, că nici până azi nu am reușit să înțeleg de unde venea această denumire. El, părintele, începuse a face un gard la casă și, din cauza sărbătorilor, se cam lungea mult treaba. Într-o zi de luni dimineața, preoteasa îi zise: „Mai scoți la capăt gardul sau te apucă celălalt an cu el așa?”. Părintele îi zise că nu putea face nimic
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
azi nu am reușit să înțeleg de unde venea această denumire. El, părintele, începuse a face un gard la casă și, din cauza sărbătorilor, se cam lungea mult treaba. Într-o zi de luni dimineața, preoteasa îi zise: „Mai scoți la capăt gardul sau te apucă celălalt an cu el așa?”. Părintele îi zise că nu putea face nimic, era sărbătoare, Sfântul Chiril. Preoteasa se supără pe el și îi zise: „Mata, părinte, când auzi de sărbătoare, îți joacă țărna sub picioare! Hai
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]