15,863 matches
-
dispusă să analizeze cu mai multă luare aminte literatura din Basarabia și să înțeleagă esența fenomenului. Anume așa ni se prezintă monografia lui Theodor Codreanu Duminica Mare a lui Grigore Vieru (Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2004) și articolele Poezia de patrie și Grigore Vieru (la o nouă lectură), semnate de Gheorghe Grigurcu și, respectiv, de Alex. Ștefănescu, toți trei cunoscuți și apreciați interpreți ai procesului literar românesc contemporan. Apariția acestor lucrări este binevenită, căci nu întotdeauna comunicarea intensă, acum favorizată și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Grigore Vieru este o lucrare de zile mari. Articolele semnate de Gheorghe Grigurcu și Alex. Ștefănescu se Înscriu, de asemenea, "în procesul tot mai pronunțat de abordare a literaturii basarabene din perspectiva autenticității. Captată mai mult de aspectul "poeziei de patrie", atenția lui Gheorghe Grigurcu reține versul "ca braț de revoltă", imaginile "compunându-se contrastant", viziunea translirică, obiectivă", lirismul colectiv, precipitat de a o situa: e geopolitică", "imaginea limpidă înșelător transparentă", sugestiile folclorice "tratate fantast", sensibilitatea de grup, aspirantă spre gnomism
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
imaginile "compunându-se contrastant", viziunea translirică, obiectivă", lirismul colectiv, precipitat de a o situa: e geopolitică", "imaginea limpidă înșelător transparentă", sugestiile folclorice "tratate fantast", sensibilitatea de grup, aspirantă spre gnomism, simbolurile "un adevărat corn al abundentei" cu care se identifică patria "neoromanticului" Grigore Vieru. Criticul originar din Basarabia îl vede pe Grigore Vieru drept un "menestrel al simțămintelor simple", înscriindu-l în categoria spiritelor din care mai fac parte poeți precum Goga, losif, Coșbuc, Aron Cotruș, Beniuc. Concluzia finală constă în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
originar din Basarabia îl vede pe Grigore Vieru drept un "menestrel al simțămintelor simple", înscriindu-l în categoria spiritelor din care mai fac parte poeți precum Goga, losif, Coșbuc, Aron Cotruș, Beniuc. Concluzia finală constă în relevanța firescului iubirii de patrie, precum și a "estetizării", pe care criticul le depistează în creația poetului de la Chișinău. La rândul său, Alex. Ștefănescu apreciază opera lui Grigore Vieru pentru "conștiința valorii imense a limbii", pentru "simțul esențialului", precum și pentru neîntrecutele sale poezii axate pe sentimentul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sens, Nicolae Dabija aprecia că poetul s-a identificat nu doar cu sine, ci cu ființa colectivă, fiind astfel mai mult decât un poet, fiind un destin. Destinul tragic al națiunii este, în fond, destinul poetului. Suferințele mamei sunt suferințele patriei, și invers. Conștiința civică a poetului pornește din satul natal, din casa de lut a mamei când, copil fiind, poetul descoperă o limbă asemănătoare rostită de țăranii ce trudeau dealurile satului Miorcani, situat pe partea dreaptă a Prutului. Batjocorirea familiei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Prut, din dorința de a se întoarce acasă, în inima Carpaților. Hermeneutul român vorbește, ca și Mihai Cimpoi, despre destinul ulisian pe care îl au Basarabia și Poetul. Odată cu programul de recuperare a limbii materne, poetul recuperează folclorul, casa natală, patria și, nu în cele din urmă, fratele. Mitopo(i)etica lui Grigore Vieru este una a fraternității, chiar în sensul cel mai înalt, biblic. Cu toate acestea, autorul suportă dezamăgiri atunci când fratele român îi întoarce spatele, atunci când apa Prutului nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sa este cromatic îmbogățită de simboluri florale, întâlnite în folclor. "Natura vegetală este, la Vieru, sublimarea mamei reale după moarte, adusă, altfel spus, la o nouă viață, căci mama, înălțată la steaua ei, este nemuritoare, ea continuă să trăiască în patrie, în iarbă, în flori" (op. cit., p. 248). În cromatica verdelui care ne vede poetul surprinde prezența divinității, care, dacă ne iubește, își arată infinitatea Sa din ipostaza de iarbă. Iarba devine în imaginarul poetic vierean un element primordial, din care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fost promovat, arată Theodor Codreanu, până la condiția de politică de stat și drum spre o democrație haosmică, fără tradiție, fără repere culturale și istorice, fără respect, mai ales, pentru valorile naționale, inclusiv pentru limba română și istoria românilor, iubirea de Patrie și ortodoxie. Dar cum s-a instalat acest "vsio pozvoleno" al lui Ivan Karamazov ("Dacă Dumnezeu nu-i, totu-i permis!") anume în România? "Conceptul de postmodernism a fost consacrat după 1980, cu precedente în strădaniile lui Marin Mincu, preluate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vremurilor: rostul individului pe pământ, sensul existenței mundane, viața, moartea, arta, datoria și onoarea, munca, politica, nădejdea și speranța, disperarea, adevărul, minciuna și, bineînțeles, literatura, poezia, proza, teatrul, eseul, critica, axiologia, și iarăși morala,religia, ateismul, capitalismul și comunismul, atitudinea, patria și patriotismul, realismul în artă, modernismul, postmodernismul etc. Toate trecute prin mintea și sufletul rece al nihilistului, acea atitudine de indexare, de punere la zid aproape față de tot ce-l înconjoară, încât autorul se întreabă, la un moment dat, "...ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și de scriitor? Pentru îngrămădiții din cele câteva "mari" orașe românești, dar mai ales din "unicul" cu statut de metropolă, capitala aglomerată pană la sufocare, ar fi de mirare să afle că "umilul profesor" hușean, e preocupat serios de destinul patriei sale și al poporului ei, căutând orice răspuns posibil, și-n ultima consecință și "convenabil", la tot atâtea "imponderabile": a fi sau a nu (mai) fi român, după cea de "a doua schimbare la față a României", prima, fiind luată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
trecuse, cel puțin teoretic, prin "pădurea de fiare" traversând și "mlaștina" cunoștinței "inițiatice". Naționalismul său era verde ca topazul, după porunca vremii, atașat de modelul eroic al Căpitanului, dar și de trufia șovină a vremii, dorindu-și în viitor o patrie strălucind "ca soarele sfânt de pe cer", și dacă s-ar fi putut, "cu istoria Franței și populația Chinei"... Și mai grea misiunea, dacă nu imposibilă, a noului profet, în formularea unei noi aspirațiuni, privindu-și patria după două desfigurări succesive
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
-și în viitor o patrie strălucind "ca soarele sfânt de pe cer", și dacă s-ar fi putut, "cu istoria Franței și populația Chinei"... Și mai grea misiunea, dacă nu imposibilă, a noului profet, în formularea unei noi aspirațiuni, privindu-și patria după două desfigurări succesive, fascismul și comunismul, și aflată, deodată, în mijlocul unei confuzii generale, până la pierderea totală, aproape, a oricărei identități, și-a brumei de respect pe care o datora bătrânilor ei eroi și înțelepți din veac. Anulați, desființați și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
George Munteanu. Credința în Eminescu, în importanța/ valoarea operei sale, în geniul poetului nepereche, dar și în profunditatea și perenitatea gândirii lui teoretice, bazată pe observarea istoriei milenare a poporului nostru, este, la Theodor Codreanu, una cu credința proprie în patria română și poporul ei tragic, dar rezistent întocmai prin limba, cultura și civilizația sa, extrasă din obiceiuri și datini, din felul românesc de a fi: credința în naționalismul organic, al oricărui popor, în fondul etnic inextricabil, și până la proba contrară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Pe o latură se află iubirea integratoare din treimea creștină, terțul inclus, timpul kairotic al arhetipului, al mitului eternei reîntoarceri, organicismul istoric, identitatea națională, canonul eminescian, România profundă, poporul român, istoria românilor, intelectualii care se raportează la un destin (al Patriei ori al vocației proprii) în absolut, pe cealaltă se regăsesc: Demiurgul cel Rău (antiteza Dumnezeului treimic), terțul exclus, timpul linear al progresului sans rivages, istoricismul cu evoluția în salturi ("revoluționare"), globalismul omogenizant, ideea canonului cultural "occidental" (fără variante naționale), canonul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Însuși numele Basarabia țipă sub condeiele rusești. Căci Basarabia nu însemnează decât Țara Basarabilor, precum Rusia înseamnă țara rușilor și România, țara românilor (...) acel pământ nu l-am cucerit, n-am alungat pe nimeni de pe el, e o bucată din patria noastră străveche, este zestrea împărțitului și nenorocitului popor românesc." Rectitudinea poziției lui Eminescu este, de altfel, cunoscută, dar cartea lui Codreanu oferă și altă categorie de informații comentate, îndeosebi în cea de a doua parte, unele, poate consternante pentru lectorul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
repere proprii: "Națiunile ne spune el nu sunt creații artificiale ale modernității, de la romantism încoace, cum acreditează ideologii postmodernității. Posibilitățile de apariție ale diversității etno-lingvistice sunt arheale, în planul creator al logosului divin... Nu a cunoscut antichitatea sentimentul național? Dimpotrivă, patria a fost o valoare fundamentală a vechii Europe (și nu numai) de vreme ce i s-au dedicat epopei de măreția Odiseei sau a Eneidei. Ithaca este simbolul iubirii de patrie, care nu se stinge nici după zeci de ani. Ovidiu a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
creator al logosului divin... Nu a cunoscut antichitatea sentimentul național? Dimpotrivă, patria a fost o valoare fundamentală a vechii Europe (și nu numai) de vreme ce i s-au dedicat epopei de măreția Odiseei sau a Eneidei. Ithaca este simbolul iubirii de patrie, care nu se stinge nici după zeci de ani. Ovidiu a simțit nostalgia Romei până la moarte, iar Dante a tânjit, din exil, după Florența sa dragă. În atare privință cei vechi ne erau superiori, cu atât mai mult cu cât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
stinge nici după zeci de ani. Ovidiu a simțit nostalgia Romei până la moarte, iar Dante a tânjit, din exil, după Florența sa dragă. În atare privință cei vechi ne erau superiori, cu atât mai mult cu cât iubeau fără ideologia patriei. Abia în timpurile moderne, când sentimentul patriotic a decăzut la rangul de ideologie naționalistă, ființa națională s-a văzut în mare primejdie. Din acest punct de vedere, Eminescu era un "antinaționalist", căci mărturisea că iubește patria sans frases, naționalitatea vorbită
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cât iubeau fără ideologia patriei. Abia în timpurile moderne, când sentimentul patriotic a decăzut la rangul de ideologie naționalistă, ființa națională s-a văzut în mare primejdie. Din acest punct de vedere, Eminescu era un "antinaționalist", căci mărturisea că iubește patria sans frases, naționalitatea vorbită iar nu trăită fiind apanajul demagogilor fulgerați în Scrisoarea III și în articole. Fidel gândirii antitetice, de esență transmodernă, Eminescu sublinia necesitatea echilibrului, în marginile adevărului, dintre național și cosmopolit, pretenția celui din urmă de a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cinste școlii pe care au promovat-o, familiei de unde proveneau, profesiei îmbrățișate. Se desprinde dragostea față de țară, orașul și școala unde au învățat, ale celor care rostesc cuvinte de recunoștință pentru profesorii în care continuă să vadă personalitățile mari ale patriei, pentru care unii dintre ei și-au dat viața apărând integritatea teritorială a patriei lor. Literar-artistic, vorbind, oamenii din scrisorile lui Alexandru Mânăstireanu, cei din cartea aceasta, din cele patru volume „Călător...prin vâltoarea vremii”, inclusiv din „Jurnalul de front
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
dragostea față de țară, orașul și școala unde au învățat, ale celor care rostesc cuvinte de recunoștință pentru profesorii în care continuă să vadă personalitățile mari ale patriei, pentru care unii dintre ei și-au dat viața apărând integritatea teritorială a patriei lor. Literar-artistic, vorbind, oamenii din scrisorile lui Alexandru Mânăstireanu, cei din cartea aceasta, din cele patru volume „Călător...prin vâltoarea vremii”, inclusiv din „Jurnalul de front” a lui Leonida Goga, dezidilizând estetismul de suprafață, fals triumfal și solemn în toate
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
regimentului și oamenii se volatilizează pe peronul gării Chișinău. Regimentul nostru fiind format din basarabeni, am rămas doar noi, cei din alte regiuni, și după două zile ajungem cu greu la Huși, unde suntem etichetați ca „lași și trădători de patrie”. Dar ce vină aveam noi ? Drapelul regimentului nostru a fost adus în țară de un conșcolar de la Bârlad, sublocotenentul în rezervă Cireș Stelian. Acesta a rugat pe comandantul regimentului să-i încredințeze drapelul. Imediat desprinde pânza de pe catarg, se încinge
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
de cele ce scrie soțul ei în cartea la care facem din când în când trimiteri. „La 10 mai școlile militare avansaseră ca sublocotenenți elevii din ultimul an. Șeful promoțiilor rostește un înălțător discurs patriotic, accentuând pe sacrificiul suprem, când Patria ne va cere! Respectivul cădea după câteva luni la cucerirea Odessei. Apoi oamenii instruiți de noi sunt repartizați unităților cărora aparțineau, iar noi, instructorii, am trecut la locurile din care fuseserăm luați. Așa am revenit în sectorul fortificat Băiliești, pe
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
știut niciodată, tata a rămas cu mare rană în suflet, soția ia purtat creștinește pomenile, feciorul i-a crescut mare, iar amintirea lui a fost certificată în titlul de Erou de război, găzduit un timp la Școală la Colțul Eroilor Patriei Recunoscătoare, apoi la biserica satului, iar în ultimul timp la Obeliscul destinat lor, Eroilor neamului, el fiind printre primii căzuți în războiul cel sfânt. Mai târziu, eu, ca elev la liceu, la un concurs literar, cu tema „Întocmiți o scrisoare
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
de logică erau momente de înaltă instrucție și educație. Practica pedagogică și Școala de aplicație au fost ridicate de profesorul P. Todicescu la valoarea de laborator pedagogic, unde viitorii învățători erau inițiați în arta de a preda. Dragostea față de copiii patriei, grija ca drumul cunoașterii să le fie mai neted și mai bine luminat, dorința ca învățătorii să aibă o călăuză didactică l-au determinat să alcătuiască manuale de toate categoriile pentru elevii școlilor primare. Unele din ele sunt întocmite în
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]