11,293 matches
-
Principate, în Grecia nu s-a ridicat o personalitate puternică capabilă să preia conducerea revoltei. Cele mai multe succese au fost obținute de Ioannis Capodistrias, care a reușit cel puțin să pună temeliile viitorului stat. Fiind un administrator experimentat, el s-a străduit să formeze un guvern bazat pe respectul față de lege. Asemeni altor politicieni ai epocii, idealul lui era un stat puternic centralizat, cu puterea principală în mîinile executivului. După hotărîrea celor trei puteri, Franța, Rusia și Marea Britanie, de a prelua întreaga
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
în principiile fundamentale ale administrației. Înainte de aceasta, guvernul otoman acționase prin intermediul altor instituții și agenți. Pentru creștini, milletul și comunitățile sătești fuseseră deosebit de importante; nu departamentele centrale de la Constantinopol, ci aceste autorități țineau legătura cu individul de rînd. Guvernul se străduia acum să controleze direct cetățenii. Pentru a reuși să facă acest lucru, trebuiau adoptate noi instituții, cea mai mare parte a lor copiate după modelele europene. Țelul continua să rămînă instituirea unei administrații eficiente condusă de birocrați cinstiți devotați slujirii
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
directe și pierderii unei părți a veniturilor ei. Să nu uităm că Alexandru Ioan Cuza a secularizat în 1863 averile mînăstitilor închinate, un act care a dat o lovitură serioasă finanțelor Patriarhiei. În cadrul negocierilor asupra chestiunii bulgărești, Ignatiev s-a străduit să joace rolul de mediator și să caute să ajungă la un compromis între cele două poziții, dar nici el, nici guvernul rus nu doreau o nouă slăbire a Patriarhiei sau iscarea unor certuri în rîndul ortodocșilor din Balcani. Atunci
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
decentă și bine articulată a acelui om absolut minunat care și-a crescut copiii în stepa prăfoasă și austeră a unui Bărăgan pârjolit vară de vară de arșiță nemiloasă. După plecarea bunicului nimic nu a mai fost la fel; se străduia bunica să-i suplinească absența, dar era covârșitor de greu, uneori se simțea parcă doborâtă și nu mai avea puterea necesară să se ridice. Tata era cel ce-și găsea totdeauna timp pentru a-i veni în sprijin și nu
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
fiecare dată avea ochii umezi, o culoare siderie, un amestec bleu-verte și aceeași umezeală constantă. Nu-și putea ascunde niciodată lacrimile, suferise mult prin pierderea unchiului la numai 17 ani, fratele cel mai mare al mamei și oricât s-au străduit bunicul și ceilalți copii, parte din sufletul ei murise atunci, apoi încă un strop prin pierderea unui copil la numai două luni. Nu existau probleme la naștere în rândul femeilor, cât mai ales în primele luni de viață ale bebelușilor
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
ce reliefa un buchet de lăcrămioare. Halatul de laborator avea marginea lucrată într-o dantelă vaporoasă, traista de la atelier era atent personalizată, până și pănglicuța de pe cap avea ceva din rafinamentul și dibăcia mamei. Oricât de mult s-ar fi străduit mama să realizeze acele „punți de comunicare” cu noi, era evident că „vectorul” constant în stabilirea unui dialog sensibil și tangibil cerințelor și așteptărilor noastre, rămânea, prin excelență tata. Era un om bine echilibrat emoțional, extrem de răbdător, conciliant, diplomat, dar
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
fâșii groase de fașă medicinală, în speranța că vor reduce spasmul care-l consuma pe tata. Țin minte că-i dădeam suc de portocale, mai degrabă îi umezeam buzele, iar el îmi apuca atât cât mai putea mâna și se străduia să-mi strângă articulația mâinii, spunându-mi: „Să fii cuminte, să înveți și s-o asculți pe mama.” De fiecare dată același lucru, iar ochii picurau lacrimi mari, mărgele curate și transparente pe care le tot strângeam cu mâinile mele
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
bucătărie. Vestea a venit din partea fratelui mamei, m-a „topit” și am simțit cum totul mi se oprește în gât, într-o totală neputință și disperare. De atunci am tot evitat să fac varză la cuptor, pentru că oricât m-aș strădui, mintea mea și receptorii mei senzitivi asociază cu sau fără voia mea acest moment tragic. În aceeași zi l-au adus acasă, a fost dorința expresă a mamei și ajutorul necondiționat a unei verișoare a tatălui nostru, care era medic
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
voi documenta fie la Ioan Prăjișteanu, fie la Victor Munteanu, printre puținii care lucrează cu acest program. Sunt nemulțumit de comportamentul meu În acest post al Sfinților Apostoli Petru și Pavel și mai ales de faptul că nu m-am străduit să ajung la duhovnic pentru a mă spovedi, ratând astfel și Sfânta Împărtășanie. Accidentul nefericit al Părintelui Iustin m-a stopat Într-un fel, neștiind dacă poate fi sau nu deranjat În perioada de refacere. N-am vrut nici să
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
fapt o reluare a povestirii inclusă Într-unul din volumele Ne vorbește Părintele Cleopa, dacă Îmi aduc bine aminte. Am constatat, astfel, a câta oară, că m-am lăsat de nenumărate ori prins În plasa lui Sarsailă și, chiar dacă mă străduiesc să nu-i mai fac pe plac, nu trece zi În care să nu mă agațe cu ceva. Nu mai departe, În seara aceasta, am râs pe Înfundate de Părintele Ioan, care m-a făcut spectator la o scenă de
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
decembrie 2012 Sfântul Nicolae a adus nu numai prima zăpadă, ci mi-a pus În ghete și câteva daruri de la Părintele Casian, care până acum m-a copleșit cu bunătatea și dărnicia sa. Iar asta mă obligă, trebuind să mă străduiesc și mai mult pentru a nu-l face de băcănie În fața obștei. Mărturisindu-i păcatul duhovnicului În chiar timpul Liturghiei, m-am Împărtășit cu strângere de inimă, pentru că mă știu În continuare nevrednic, dar sper ca Bunul Dumnezeu să mă
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
scăpase la început, câțiva ani buni rezistase așa, ca proprietar, dar tot îi luaseră și lui cizmăria, astă vară i-o luaseră, acum este angajat la stat. Nu-mi este mie prea clar nici treaba asta cum vine, dar mă străduiesc să-mi depășesc vârsta, toți îi spun mamei că par mai mare decât sunt și că sunt inteligent, la școală iau în fiecare an premiul întâi. Mircea se apropie de poarta casei și începe să strige întâi destul de fără vlagă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dar iarăși nimeni nu observă asta, alerg pe străzi până la marginea orașului unde, cât vezi cu ochii, se întinde câmpul acoperit cu zăpadă de un alb imaculat. Alerg pe zăpadă și descopăr înfiorat că nu las nici o urmă. Oricât mă străduiesc să apăs tare, tare cu picioarele în neaua rece, ușoară, nu rămâne nici o urmă. De acum trebuie să mă obișnuiesc, acesta sunt eu: cineva care pășește pe zăpadă fără să lase urme. Trebuie să mă obișnuiesc, nu mai exist pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de-acum așa noua mea patrie? Cine-l populează și ce relief este acesta, avem noi sau n-avem corporalitate? -Iară mă asaltezi nu cu o întrebare, cum te-am rugat, ci cu o rafală de întrebări. Dar mă voi strădui să te lămuresc. Dacă așa dorești, numește văzduh lumea aceasta, eu o numesc altfel, nu mi se pare foarte important. Nu știu sau nu pot să-ți destăinui dacă pentru tine lumea aceasta este chiar o patrie, pentru mine sigur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ajunsese aici?!, ce importanță mai avea, important era că el își regăsise cărticica, era un adevărat miracol, acum se simțea iar în siguranță, va fi păzit iar de cărticică. -Aceste trei volume cât mă costă? a încercat tata să afle, străduindu-se să vorbească pe un ton cât mai reținut. Anticarul a priceput dintr-o ochire, după reacțiile clientului său, că acesta își dorește enorm cărțile, mai ales exemplarul din Noul Testament. Știa, așadar, că poate să-i ceară orice preț și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
8 Martie devenise o sărbătoare foarte importantă - aceasta era linia, se inventau tot soiul de sărbători, ca să fie uitate cele vechi. Gârmoci și Fanache fierseseră întreaga săptămână dinaintea sosirii. Și se dăduseră peste cap, nu alta, îi trecuseră toate nădușelile străduindu-se să iasă vizita ca la carte - voiau să-i arate prin asta tovarășului prim cât se bucură ei de promovarea dânsului și voiau să-i arate că nu se înșelase când le acordase încrederea sa. Sărbătoarea Zilei Femeii era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mă conving că se poate...) și apoi pornește în zbor cu aripile sale largi, puternice: probabil merge să-l întâlnească pe Lazarus și să-i povestească d’a fir a păr tărășenia. 17 TC "17" \l 1 În vis, mă străduiam din răsputeri să dibuiesc undeva jos, pe străzile orășelului Serenite, trupul îngerului. Dar oricât îmi încordam privirea, nu-l zăream. Regula aceasta a somnului când visez oamenii și întâmplările de pe pământ nu funcționa totdeauna sau nu funcționa după bunul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
diverse persoane, unele sosite de la mari depărtări, se perindă prin fața lui, mânate de același gând: să atingă, să deschidă, să citească această cărticică fermecată. Când le vine rândul, fiecare se apropie și își încearcă puterile cu cartea îngerului. Toți se străduiesc din răsputeri, dar cât de puțini dintre ei reușesc: unii nu sunt capabili nici să deschidă cartea, alții izbutesc s-o deschidă, dar dau pagină după pagină zadarnic, sunt uimiți și dezamăgiți, căci nu găsesc nimic scris înăuntrul cărții; în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cerului, să mă aclimatizez, cum s-ar zice... În acest timp, Truman nu se arată deloc interesat de schimbul nostru de replici: se agită zgomotos în jurul nostru - dă din aripi excesiv, fluieră o melodie veselă și insinuantă, ce mai, se străduiește din răsputeri să ne îndepărteze de la discuția aceasta care-l plictisește. El arde de nerăbdare să asiste la o anumită scenă care, în mod sigur, deține el informații, va avea loc îndată. Mă uit la micul spectacol pe care-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
persiste și să exceleze, pe măsura valorilor artistice pe care le cuprinde, ca prim centru academic al Țării. Nu am căderea să apreciez dacă mi-am îndeplinit sau nu pe deplin misiunea asumată, dar mărturisesc cu onestitate că m-am străduit. De aceea, îi admir acum și mai mult pe jurnaliștii de profesie, înțelegând activitatea lor intensă și zbuciumul lor de zi cu zi. Confesându-mă astăzi, voi recunoaște că, la început, mă gândeam chiar să abandonez, întrucât era ceva neobișnuit
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
Am luat noi aceste lăzi, să le ducem. Satul era complet în beznă. Aneta ne dirija prin întuneric pe unde să pășim, mergând când pe stânga, când pe dreapta, ocolind gropile cu noroi, pline cu apă. Dar oricât s-a străduit Aneta tot am intrat în gropi, erau imposibil de ocolit pe acel drum complet desfundat și neluminat. La un moment dat Aneta ne spune că am ajuns. Toți aveam emoții. Intrăm în curtea casei pe o portiță metalică, întredeschisă. Casa
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
a apărut în numărul din 24 iunie 1999, sub titlul: „Rugă pentru fiu, din mănăstire în mănăstire”, pagină realizată de bunul ziarist, Sergiu Nucă. Reproduc câteva din rândurile introductive ale redactorului: „Aș vrea, dragă cititorule, să nu par patetic. Mă străduiesc din răsputeri, dar sentimentele mi-o iau buluc înainte. Pesemne din cauza acelor vremuri de grea cumpănă pe care le-am trăit pe viu, îndurând cu vârf și îndesat ani plini de suferință. Ca și mulți alți copii din generația mea
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
în fața ochilor. Lozinca putea fi citită cum trebuie, doar când vreun motor sărea din șuruburi și se opreau automat toate. Pe pânza roșie stătea scris: „Munca îl înnobilează pe om“. O jumătate de an a strâns Vasile B. la șuruburi străduindu-se să-și fixeze privirea pe lozinca aia, iar când a reușit, și-a dat seama că e aproape surd. Și că textul nu era complet. Dac-ar fi fost, ar fi trebuit să suporte unele precizări: „Munca îi înnobilează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
care nu avuseseră de-a face cu el, dar se bazau pe părerea subordonaților îi ziceau „dobitocul nostru sinistru“, ca și cum era vorba despre un titlu universitar sau despre un merit consfințit printr-o citare pe armată. Unii trebuie să se străduiască din greu ca să li se recunoască tâmpenia. Colonelul Clăpocea era tâmpit în mod natural. Așa se născuse. La numai câteva luni, după ce s-a mutat în vila rechiziționată de la un academician țărănist trimis să moară la Canal, mulți au început
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ci despre un soi de incompatibilitate afectivă de care e preferabil să nu pomenești. „O simți și mai intens - mi-a spus compatriotul, care a vrut să se însoare cu «englezoaia» - dacă ai de-a face cu autohtonii care se străduiesc, fiindcă așa e «politic și guvernamental corect», să nu trăiești senzația că ești în plus. Când mergeam sâmbăta, între orele 19:00 și 23:00 fix, la petrecerile lor, se purtau ca și cum faptul că eram român echivala cu o convalescență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]