9,812 matches
-
își elimină adversarii, în vederea construirii unui partid și a unei audiențe populare. Istoria ne ajută să măsurăm aici greutatea unei memorii de oprimați, neavînd altă soluție decît să se agațe de o idee care, de la 1917, a făcut Occidentul să tremure. Marele model chiar și cînd este nemărturisit, pentru că un om politic român nu-și poate permite vreo supunere față de Moscova fără riscul de a dispărea într-o periferie rusească rămîne Stalin. Și acolo unde lipsește Marea Rusie, Ceaușescu vrea să
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
nomenclaturiști: în URSS, introducerea a ceea ce s-a numit perestroika determină balansul cadrelor incompetente. Raportul lui Gorbaciov la plenara din ianuarie 1987, propunînd ca șefii de întreprinderi și cadrele tehnice să fie alese, nu putea decît să-i facă să tremure pe unii conducători privilegiați din România, iar pe tinerii lupi nerăbdători să dorească schimbarea. Vizita lui Gorbaciov în România din 1987 este percepută în Vest ca purtătoare de mustrări din partea URSS față de România. Oficial, vizita este explicată în România ca
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
pe consilierii care-l înconjoară conduce la respectarea unei moșteniri, adică la a nu se atenta la cuceririle socialismului, la a acoperi o societate instalată în posturile conducătoare ale aparatului de stat. Această societate a rămas la fel după ce a tremurat din cînd în cînd, local, în decembrie; aceleași fețe exprimă aceeași autoritate înainte ca și după 1989. Conservatorismul brucanian este, paradoxal, progresist. Dej, apoi bunul Ceaușescu al anilor '60 au transformat cu totul peisajul economic românesc. Iliescu și consilierii lui
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
să ghicească ce mimează copilul ales. Cel care ghicește este următorul. Exemplu: „Fă ca și cum ai arunca o minge sau o piatră, sau ca și cum ai căra un bagaj greu, o găleată cu apă sau o păpușă, sau ca și cum ai transpira, ai tremura de frig, te-ai spăla pe dinți, cum te îmbraci, îți legi șireturile, cum te trezești dimineața, cum pui ața în ac, cum croșetezi, cum pui haine la uscat, sau cum dai telefon.” Variante: Să reproducă pantomimic sentimentele: te invită
Micii năzdrăvani, conflictul şi jocul by Alina Nicoleta Bursuc () [Corola-publishinghouse/Science/1683_a_3100]
-
imprimă o culoare locală puternică fantasticului, a cărui coborâre în planul vieții cotidiene este pregătită mai întâi prin prezentarea dintr-un unghi realist a „locuitorilor” Iadului (un drac este ”buimac de cap și hămesit de foame, de atâta îmblat” și „tremura ca varga de frică” în fața stăpânului - p.207) și prin redarea convorbirii dintre Scaraoschi și supușii săi: „ Ei bine, zmârdoaie urâcioasă ce ești, de mâncat ai mâncat boțul cel de mămăligă, dar ce a zis omul acela când a pus
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
din sponci și, răsuflând din ce în ce mai liniștit, începu să privească întregul acel model frumos, din a cărui mușchi și forme respira mândria și nobleța . Mânele ei îi căzură 'n jos, căci era obosită de emoțiune , dar nu sătulă de-a privi. Tremura cu toate astea ca varga și i-a fi auzit clănțănirea dinților dacă n-ar fi ținut gura strâns încleștată.” Reacțiile Cezarei atunci când este cuprinsă de fiorul erotic sunt similare cu cele ale Amaliei, din schița cu același titlu, pe
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
i-a fi auzit clănțănirea dinților dacă n-ar fi ținut gura strâns încleștată.” Reacțiile Cezarei atunci când este cuprinsă de fiorul erotic sunt similare cu cele ale Amaliei, din schița cu același titlu, pe care „actul amorului o făcea să tremure, să țipe , să leșine, ceea ce-i adăuga și mai mult fericirea”. Cezara este femeia romantică, tânără, cu pasiuni telurice. Este tipul femeii aprige și vindicative, „întreprinzătoare în clipele de încordare erotică. Ea iubește cu sălbăticie, fără a-și pierde decența
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
dinspre nord erau inundate de o lumină feerică, aidoma celei de basm; strălucea până și perdeaua de neguri încremenită în zare, spre miazănoapte.” p.73), iar sunetele proiectate pe fundalul unei liniști apăsătoare creează iluzii auditive: „Vântul, care făcea să tremure șuvoiul prelung, tainicul joc al ecourilor, sunetul schimbător al pietrelor lovite înfiripau laolaltă un glas omenesc care vorbea neîncetat: erai mereu cât pe-aici să le prinzi înțelesul, dar care îți scăpa de fiecare dată.” (p. 77) Chinuindu-se să
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
lui meserii. Și din experiența răscolitoare a umilinței de-o viață și a "supremației" de o clipă... DECRETUL 400 Directorul teatrului dintr-un oraș mic, un oarecare V., obedient în fața Puterii, tocmai primise un ordin de la C.C. al P.C.R. și tremura de dorința de-a-l împărtăși liderului sindical. Acesta din urmă repeta o piesă cu Vlad Țepeș, în sala de lectură a teatrului. Bă tovarășe, vino dracu' puțin! Sindicatul făcea nazuri, că are treabă, că nu poate ieși... Te cheamă directorul
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
înainte; cei de la partid te învățau ce să spui, dacă-ți dă vreunul (prin absurd) cuvîntul; cei de la Sanepid te injectau și "etuvizau"; colegii te urau și îți trimiteau anonime, în toate direcțiile; vecinii îți spărgeau cauciucurile la mașină; soția tremura toată, de frică să nu o faci de rîs, cînd votezi; singurul avantaj: în acea perioadă soacra te privea cu un aer blajin și ironic, cu totul nespecific vicleniei ei senile. Îmi povestea cineva că la celebrul Congres în care
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
depăși orice măsură, lemnul confesionalului păru să se facă fărâme: Trebuie, trebuie, e o poruncă ce vine de sus. Eu nu accept porunci nedrepte; Dumnezeu e binele, milostenia, adevărul, iar nu minciuna vicleană, înșelătoria, răutatea. Glasul gros al lui Tommaso tremura, de-acum nu mai exista cale de întoarcere și loc de recurs la subterfugii, făcând uz de un ton mai smerit sau invocând neglijența, indiferența sau ipocrizia. Învățase că în astfel de momente e bine să-ți aperi propriile poziții
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
mulți nu înțeleg o boabă din ceea ce zici. Au venit și ei aici împinși de necazuri, în speranța că o să capete datorită ție un codru de pâine și un grajd ca să pună capul jos, altceva n-au înțeles nimic și tremură doar la gândul de a se afla față-n față cu gărzile împărătești. Am înțeles. Ascultați: Dumnezeu i-a creat pe oameni egali între ei, n-a creat oameni cu coroană sau oameni în uniformă. A creat oameni și-atât
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
tem că va mai trece mult timp până a fi recunoscut ca gânditor de valoare; se vede că așa e scris în cartea Cerului. Cât de bine se exprima Cardinalul! Și dacă în spatele cuvintelor lui se ascundea vreo ticăloșie? Tommaso tremura numai gândindu-se la cum este legat și târât la Napoli sau la Roma, sau, Doamne ferește, în Spania. Dar orice situație se vădea a fi în favoarea lui, chiar cu o zi înainte Richelieu îi ceruse sfaturi în privința războiului, păreri despre
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
cu prelungiri asupra organicului, în căutarea unui refugiu, dar și în încercarea de a reconstrui o nouă lume, această poezie are ochii întorși înăuntru. Întâlnim, aici, simbolul romantic al ochiului închis către lume și deschis în interior: Am degete care tremură/ Și gura uscată de spaimă/ Mereu mi se pare că mă strigă cineva/ Și tresar,/ Nu știu ce să fac cu mâinile. Am febră/ Și respirând numai,/ Zvâcnesc de durere/ Numai ochii ochii da, recunosc -/ Sunt asemenea cu ai statuilor,/ Albi,/ Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ca dintr-o rană,/ Cerneala izvorăște între noi./ Mă mai cunoși, mă mai aștepți,/ Mă mai îngădui înapoi,/ Mă mai primești din vânătul noroi?/ Mai vii/ Peste câmpii albastre,/ Mări pustii,/ Înlăcrimat și mut/ Ca să îți poți întinde/ O gură tremurată spre sărut/ Cu buze-nvinețite de cuvinte?" (Oh, trupul tău). Sentimentul iubirii este văzut, adesea, și "ca un rit nupțial, premergător contopirii cu natura morții, înțeleasă ca somn vegetal. Teritoriu neutru, somnul este asemănat, uneori cu eutanasia, contopire cu marele univers
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
acelor vremuri, semn al ireversibilității timpului: Există o viață a sufletului, o viață spirituală în poezia Anei Blandiana, născându-se la vedere chiar sub privirea noastră, care ia act, pe măsură ce parcurg poemul, de procesul genezei sale"114. " Am degete care tremură/ Și gura uscată de spaimă/ Mereu mi se pare că mă strigă cineva/ Și tresar,/ Nu știu ce să fac cu mâinile. Am febră/ Și respirând numai/ Zvâcnesc de durere/ Numai ochii ochii da, recunosc -/ Sunt asemenea cu ai statuilor,/ Albi,/ Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
idee,/ Am obosit să nu mor -/ Mi-am ales o frunză,/ Iată din ea mă voi naște,/ După chipul și asemănarea ei, ușor/ Seva răcoroasă o să mă pătrunză/ Și nervurile îmi vor fi fragede moaște;/ De la ea o să învăț să tremur, să cresc,/ Și de durere să mă fac strălucitoare;/ Apoi să mă desprind de pe ram/ Ca un cuvânt de pe buze./ În felul acela copilăresc/ În care/ Se moare/ La frunze.//". Am obosit) Aproape în fiecare volum al autoarei există câte
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de nervuri, sub forma unui strigăt: " Mi-am ales o frunză,/ Iată din ea mă voi naște,/ După chipul și asemănarea ei, ușor/ Seva răcoroasă o să mă pătrunză/ Și nervurile îmi vor fi fragede moaște;/ De la ea o să învăț să tremur, să cresc,/ Și de durere să mă fac strălucitoare;/ Apoi să mă desprind de pe ram/ Ca un cuvânt de pe buze./ În felul acela copilăresc/ În care/ Se moare/ La frunze.//" (Am obosit) Un răsunet puternic îl are și poezia Hibernare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
-mi pară reci/ Sicrie fără sațiu/ Umflându-se să-ncapă/ Întreaga omenire/ În pulberea de apă,/ inconsistent și acru/ Dospindu-se-n văzduh./ Tu treci prin ceață:/ Clar și-nalt, un duh/ Ordonator de sensuri,/ Scoțând din moarte lume/ Ce tremură uimite/ Pe când ușori le-ndrumi/ Ținându-le de umeri/ Să nu le fie frică;/ Tu treci prin ceață/.../ Tu treci, iubire,/ Și eu știu că treci...". (Tu treci) În poemul Din principiu, chiar și interiorul, văzut ca spațiu ocrotitor, se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
un ritual funerar. Cu aceeași expresivitate cu care se compunea, prin postarea și modelarea propriei ființe, reprezentări ale violenței vieții, poeta interpretează acum scene din comedia macabră a extincției"181 : "Azi nu mai scriu versuri, nu mai visez,/ Nu mai tremur, nu mai plâng, nu mai sunt/ Într-o așteptare apăsătoare, m-am îngropat/ În mine însămi ca într-un mormânt.// Coboară un înger în el și mă caută,/ Nu mă găsește și crede că am înviat,/ Doamne, cât de naivi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ghețurilor pure, propice creației, univers descoperit de Eminescu și mai târziu de Camil Petrescu, poetul care caută obsesiv și fascinat idea: "Deși-i din implicații cu rămurișuri pure/ ori din cristale limpezi ce scânteind se scurg/ Intrând în ea, să tremuri ca iarna într-o pădure". Poezia lui Labiș trebuie privită din două unghiuri de vedere: astfel este necesar să subliniem contribuția lui la orientarea poeziei de după război, relevând însă și partea viabilă a creației sale, acea trăire autentică în candoare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
scrie meditații sau eminescianizează când vorbește despre iubire. "I se lovesc de pântec luceferii și sună zvâcnindu-i parcă-n uger tot laptele din lună". În volumul "Încă nu", Horea devine macedonskian: Și-n râuri se-nălțau păsări și păsări tremurau în râuri/ Și soarele curgea-pământuri și din pământuri către soare/ Se desfăceau păduri de trunchiuri și mânjii nedesprinși de frâuri/ Cum nechezau cuprinși de azurul ce începu să-i înfioare". Bucolic, Ion Horea are personalitatea lui, deși se mișcă în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-l ador." Moartea are o față clară ca o icoană de foc. Persistă și în acest volum iconografia, elemente de univers grațios; astfel, toamna își scutură cerul de îngeri, și strămoșilor, când deasupra pământului florile se scutură, încă le mai tremură palma: "Ca tă-i doamne, după acest tremurat/ pe cei care stau deasupra pământului și încă nu au plecat". În 1974, publică "Stâlpii", volum în care sentimentul iubirii apare frecvent,ca și cel al morții. Ciclul "Stâlpii" se afundă în folclor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Echinox" adună ceea ce este mai reprezentativ în lirica lui. O reîntoarcere la anii tinereții și-ai jubilației apare în poemul "Câinele toamnei", unde îl descoperim pe Ion Barbu, care-l invocase pe Fox: Se aud gemând butucii la echinox,/ ciorchina tremură de îndoială./ Pe unde ești bătrână umbră,/ când masca toamnei dă în voi năvală". Sub semnul trecerii timpului, poetul evocă vatra părintească, ceasornicul, ritualul mesei de prânz: "Și numai târziu, altădată,/ umbrele luară aminte/ că la masa întinsă-n ogradă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
treptat și egal "negrăitele dovezi ale vremii" și sugerează răbdarea obositoare inerentă decantării în expresie a sentimentelor și meditațiilor. Apare și umbra, "petecul de noapte", cum o numea Tudor Arghezi, în care ne cufundăm periodic până la dispariția finala. Umbra trece tremurând, se lungește în drum, ne cutremură somnul și visele, este roaba din naștere, lepădată de Domnul, ne încercuie vârstă cu vârstă. Visul se combină cu aspirația la autodepășire, de aceea visul la M. Ciobanu înseamnă efort, așteptare, pândă și ardere
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]